ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5815/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D. și Inspecția Judiciară, au solicitat: (i) anularea în parte a dispozitivului Rezoluției de clasare din 27.03.2018, emisă de pârâtă în lucrarea nr. 8951/IJ/4014IDIJ/2017, în sensul înlăturării dispoziției privind sesizarea conducerii Curții de Apel Cluj în vederea înaintării rezoluției către comisia de evaluare; (ii) înlăturarea din conținutul considerentelor decizorii ale rezoluției atacate a tuturor constatărilor și referirilor la stabilirea elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 și la analiza laturii subiective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5551 din 28 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D. și Inspecția Judiciară, pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5551 din 28 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În motivarea recursului, reclamanții contestă modul de aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2014, pe care îl consideră contrar dreptului fundamental de acces la justiție, prevăzut de art. 21 și art. 52 din Constituție și art. 10 C. civ. Susțin reclamanții a fi greșit argumentul potrivit căruia art. 1 din Legea nr. 554/2004 reprezintă legea generală, iar art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 reprezintă legea specială, atât timp cât acest din urmă text de lege nu restrânge sfera de adresabilitate a art. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la posibilitatea atacării actului administrativ de orice persoană care se consideră vătămată. Prevederile Legii nr. 317/2004 nu derogă de la norma generală, ci reprezintă o aplicare concretă a acestora în materia răspunderii disciplinare a magistraților, astfel încât, deși în mod primar, persoana care poate ataca rezoluția de clasare este cea care a formulat sesizarea, acest drept aparține și magistratului vizat de cercetarea disciplinară, nemulțumit de aspectele reținute în justificarea soluției de respingere a sesizării.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale În cuprinsul recursului declarat în cauză, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, apreciind că textul de lege contestat contravine dispozițiilor art. 21 și art. 52 din Constituție. În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului. Intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, recurenții-reclamanți au combătut excepția inadmisibilității recursului, susținând că, deși Legea nr. 317/2004 nu prevede în mod expres accesul la calea de atac, acest drept este prevăzut de Legea nr. 554/2004, care completează normele speciale. Totodată, au susținut că soluția de principiu adoptată la data de 09.10.2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost invocată de intimată și citată într-un mod trunchiat, întrucât aceasta privește inadmisibilitatea recursului doar în cazul în care speța a fost soluționată pe fond de prima instanță, situație neregăsită în cauză. II. Soluția instanței de recurs Examinând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborat cu art. 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară. La data formulării acțiunii de față, art. 47 din Legea nr. 317/2004 avea următorul conținut: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă." Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că: "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile." Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ. De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004. Având în vedere că, prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanții A., B. și C. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Nu pot fi reținute argumentele invocate de recurenții-reclamanți, prin care s-a susținut că au deschisă calea formulării recursului în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materie, astfel încât, având caracter de lege generală, sunt înlăturate de la aplicare de dispozițiile legii speciale nr. 317/2004. Înalta Curte reține că Legea nr. 554/2004 poate fi aplicată doar în completarea normelor speciale, iar nu în substituirea acestor norme. Prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, reglementează expres caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv inexistența căii de atac a recursului; așadar, legea specială cuprinde dispoziții suficiente în privința reglementării regimului căilor de atac, nefiind necesară completarea sa cu legea generală. Cât privește argumentul recurenților-reclamanți, referitor la interpretarea soluției de principiu adoptate la data de 09.10.2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca referindu-se doar la situația în care soluția primei instanțe este una ce antamează fondul cauzei, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat. Trimiterile din cuprinsul soluției de principiu la judecarea "pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004", nu se referă la soluția pronunțată de această instanță (respectiv soluționarea în temeiul unei excepții sau a însuși fondului cauzei), ci la normele de drept în temeiul căreia a fost soluționată cauza în faza procesuală a fondului. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B. și C..