ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5808/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Finanțelor Publice Sector 1, a solicitat:

- anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului DGSC la contestația fiscală înregistrată sub nr. x/06.08.2013, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;

- anularea Deciziei de impunere nr. xl 120/12.07.2013, emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală x/12.07.2013.

În subsidiar, reclamantul a solicitat:

- obligarea DGSC la soluționarea pe fond a contestației fiscale înregistrată sub nr. x/06.08.2013, împotriva deciziei de impunere, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea statuată judiciar, potrivit art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004;

- restituirea sumelor achitate nedatorat, astfel cum sunt constatate prin raportul de inspecție fiscală și a dobânzii reglementată de art. 124 Codul de procedură fiscală calculată de la data creditării nedatorat a conturilor bugetare și până la data compensării și/sau restituirii integrale a acestora;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1230 din 16 martie 2018, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților DRGFP a Municipiului București și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și excepția inadmisibilității ca neîntemeiate;

- a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;

- a anulat Raportul de inspecție fiscală nr. x/12.07.2013 și Decizia nr. 40/19.02.2014 emise de pârâte;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 14.050 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recursuri pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că este o excepție de fond de ordine publică, ce poate fi invocată direct în recurs și care presupune existența unei identități între persoana titulară a unui raport obligațional și cea care este chemată în judecată în calitate de pârât.

Susține că, în prezenta cauză, nu ne aflăm într-o astfel de situație, întrucât Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a emis niciun act, toate actele fiind emise de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice - Activitatea de inspecție fiscală și A.N.A.F. - Direcția Soluționare Contestații.

Arată că DGRFPB doar asigură reprezentarea Administrațiilor Finanțelor Publice în fața instanțelor, conform prevederilor OPANAF nr. 2753/30.10.2015, astfel că, începând cu 01 ianuarie 2016, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice urmează să fie reprezentată de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Prin urmare, se solicită admiterea recursului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâtele critică, în esență, reținerile instanței privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina CREDIDAM, susținând că instanța de fond nu a analizat în mod corect informațiile din documentele depuse la dosar (raportul de inspecție) și nu a interpretat corect prevederile fiscale în vigoare la acea dată.

Intimata-reclamantă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți a depus întâmpinare prin care a solicitat:

- respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a DGRFP București, apreciind că este neîntemeiată, câtă vreme Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice este o structură subordonată, fără personalitate juridică, ce funcționează în cadrul DGRFP București în acord cu dispozițiile art. 13 alin. (13) din H.G. nr. 520/2013 și care, pe cale de consecință, nu deține patrimoniu propriu;

- anularea cererilor de recurs, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, deși ambele recurente s-au întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererile de recurs nu sunt aduse critici concrete cu privire la modul în care instanța de fond a aplicat normele de drept material - ANAF și DGRFP limitându-se la reluarea în integralitate a argumentelor prezentate prin întâmpinarea formulată în primă instanță;

- pe fondul cererilor de recurs, respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București:

Criticile din recursul formulat de pârâta DGRFPB privitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate, cu mențiunea că pârâta poate invoca excepția lipsei calității sale procesuale pasive și direct în recurs excepția fiind recunoscută ca una de fond, absolută, ce poate fi invocată de parte în orice stare a procesului, conform art. 247 C. proc. civ.

Astfel, reclamantul a solicitat, iar instanța de fond a hotărât admiterea cererii de anulare precizată și, pe cale de consecință, anularea raportului de inspecție fiscală nr. x/12.07.2013, emis de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, precum și decizia nr. 40/19.02.2014, emisă de ANAF - DGSC.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, reclamantului revenindu-i obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă. Ca definiție doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată și persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.

În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acțiunea în anularea actului administrativ, cât și în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, raportul de inspecție fiscală nr. x/12.07.2013, a fost emis de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, care trebuie să stea în proces în calitate de pârâtă, conform art. 1 și art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împrejurarea că această administrație funcționează ca o structură subordonată, fără personalitate juridică, în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, conform art. 13 alin. (13) din H.G. nr. 520/2013, nu este de natură a conferi legitimitate procesuală în cauză Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București (în nume propriu), întrucât în litigiile de contencios administrativ și fiscal nu interesează personalitatea juridică, specifică dreptului privat, ci capacitatea de drept public/administrativă.

Specificitatea raporturilor de drept administrativ, în cadrul cărora intră și categoria actelor administrative fiscale, permite chemarea în judecată, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ a cărui legalitate se verifică în fața instanței de contencios administrativ competentă, indiferent de personalitatea juridică pe care autoritatea/instituția publică o are sau, dimpotrivă, nu o deține, fiind, așadar, suficientă dovedirea existenței unei identități între cel care a emis actul contestat și cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București are capacitate administrativă, fiind emitenta raportului de inspecție fiscală a cărui anulare o solicită reclamantul în prezenta cauză, neavând relevanță că este lipsită de personalitate juridică.

De altfel, Înalta Curte constată că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a menționat, prin cererea de recurs formulată, că stă în proces în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice București.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și va casa în parte sentința civilă recurată, iar în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a Municipiului București și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoiu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

II.2. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâta ANAF și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB:

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele ANAF și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB sunt nule, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererile de recurs formulate de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât prin acestea este redată starea de fapt și sunt indicate anumite texte de lege, fără a fi relevate critici concrete aduse hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, deși ambele recurente și-au întemeiat recursurile pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu au arătat în mod expres normele de drept material considerate a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către prima instanță și nici argumentele pentru care ar fi opinat în acest mod.

Astfel, motivarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB se rezumă la preluarea aproape în totalitate a obiecțiunilor formulate de către ANAF la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, depus în dosarul de fond, iar motivarea recursului declarat de pârâta ANAF reprezintă o reiterare a celor consemnate în decizia de soluționare a contestației administrative formulate de reclamant. De asemenea, în ambele cereri de recurs, se fac referiri pur teoretice asupra neîndeplinirii condițiilor legale pentru a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Cu alte cuvinte, recurentele-pârâte nu au formulat niciun fel de critici cu privire la raționamentul instanței de fond expus în considerentele sentinței atacate.

Nu există, altfel spus, argumente care să combată acest raționament, ci, implicit, se solicită instanței de control judiciar să verifice din oficiu legalitatea sentinței, ceea ce este inadmisibil în recurs.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentele-pârâte nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1230 din data de 16 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Anulează recursurile declarate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București prin DGRFPB împotriva aceleiași sentințe, ca nemotivate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.