ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5778/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.03.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Proiect București S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Soluționare Contestații, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015, anularea Deciziei de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.03.2015, anularea Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. x, obligarea intimatelor la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 3055 din data de 26 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Proiect București S.R.L., prin A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Soluționare Contestații.

Anulează decizia de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.03.2015 și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. x emise de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

Obligă pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 5050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert.".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemaiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit că actele administrative contestate nu au fost motivate, neținând cont de anexele Codului de procedură fiscală, unde sunt specificate în mod concret modelul și modul în care se completează deciziile și alte acte administrative emise de către organul fiscal.

Astfel, în mod corect organul fiscal a menționat în actele contestate sentința civilă nr. 3564/15.11.3013 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia nr. 1479/25.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această decizie, s-a admis în parte acțiunea societății și s-a dispus anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 119/26.04.2016 și anularea deciziei de impunere nr. x/06.11.2012.

De asemenea, instanța a dispus obligarea organului de fiscal sa emită o noua decizie prin care sa se aprobe rambursarea sumei de 3.569.250 RON cu păstrarea celorlalte obligații fiscale principale stabilite prin decizia nr. x/06.11.2012, efectuarea compensării intre suma aprobata la rambursare si alte obligații fiscale ale reclamantei in condițiile art. 116 Codul de procedură fiscală.

Astfel, arată pârâta, până la data admiterii cererii de rambursare, obligațiile de plata solicitate la compensare s-au stins din plățile efectuate pentru debitele declarate după data de 25.10.2010, generându-se astfel, obligații de plata accesorii nedatorate.

Ca urmare, s-a procedat la regularizarea situației fiscale, prin repunerea obligațiilor de plată stinse, pentru care societatea a depus cerere de compensare din TVA solicitata la rambursare prin decontul lunii aprilie 2009 (25.06.2009-25.12.2009) si diminuarea corespunzătoare a obligațiilor de plata declarate după data de 25.01.2010.

De asemenea, prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidentei fiscale nr. x s-a procedat la diminuarea cu suma de 2820455 RON a dobânzilor și penalităților de întârziere generate prin deciile referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x pentru obligațiile de plata către bugetul general consolidat al statului reprezentând debite declarate in perioada 25.06.209-25.03.2011, pentru care societatea a depus cereri de compensare din TVA de rambursat, conform decontului lunii aprilie 2009 si a efectuat în termen plata obligațiilor fiscale.

Or, arată pârâta prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor fiscale nr. x s-a procedat la diminuarea, cu suma de 477299 RON si penalităților de întârziere generate prin deciziile referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x, pentru obligații de plata către bugetul general consolidat al statului reprezentând debite declarate după data de 25.03.2011, pentru care societatea a înregistrat întârzieri la plata.

Totodată, prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidentei fiscale nr. x s-a procedat la diminuarea cu suma de 581772 RON a dobânzilor și penalităților de întârziere generate prin decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x/20.10.2015 pentru obligațiile de plata către bugetul general consolidat al statului reprezentând debite declarate in perioada 25.06.2009-25.12.2009 pentru care societatea a depus cereri de compensare din TVA de rambursat, conform decontului lunii aprilie 2009.

Astfel, pentru a respecta stingerea obligațiilor fiscale compensate din TVA cuvenita la rambursare stabilita prin hotărârile instanțelor de contencios administrativ, organele fiscale de administrare au procedat, mai întâi la calcularea accesoriilor până la data de 30.12.2014 pe baza evidenței fiscale necorectate și mai apoi la refacerea evidentei fiscale și recalcularea accesoriilor anterior stabilite, ceea ce a condus, pe de o parte la accesorii stabilite în sumă totala cumulată de 5.109.748 RON și, pe de altă parte, la accesorii diminuate/scăzute din evidența fiscală în sumă totală cumulată de 3.311.364 RON rezultând în final accesorii efectiv rămase ca datorate în suma totala de 1.798.384 RON.

Fata de cele mai sus învederate, arată recurenta că nu poate fi reținută nici o culpă a organelor fiscale care au pus în executare hotărârile instanțelor de judecată precum și dizpozițiile legale în materie fiscală.

Intimata pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Soluționare Contestații și intimata-reclamantă Proiect Bucuresti S.R.L. prin A. nu au depus întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Proiect București S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Soluționare Contestații:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015;

- anularea Deciziei de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.03.2015;

- anularea Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. x, obligarea intimatelor la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a dispus anulare deciziei de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a deciziei de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.03.2015 și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. x emise de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, reținând că:

- simpla referire în cuprinsul actelor administrative contestate la decizia civilă nr. 1479/25.11.2014 și la sentința civilă nr. 3564/15.11.2013 nu corespunde exigențelor unei motivări a actului administrativ fiscal, în conținutul deciziei de impunere emise motivele de fapt trebuiau să fie exprimate într-o manieră clară și precisă, trimiterea la decizia civilă nr. 1479/25.11.2014 și la sentința civilă nr. 3564/15.11.2013 nefiind suficientă pentru complinirea acestei neregularități procedurale, vătămătoare pentru reclamantă, lipsa de claritate a actelor administrativ fiscale

Astfel, judecătorul fondului a constat nulitatea respectivelor decizii, în lipsa indicării unor norme speciale încălcate de pârât, precum și în lipsa unui raționament prin care să se demonstreze modul în care situația de fapt reținută se încadrează în condițiile de anulare a deciziilor contestate.

Verificând la rându-i deciziile ce fac obiectul litigiului, Înalta Curte nu poate împărtăți soluția primei instanțe, apreciind că acesta a interpretat în mod greșit textele legale incidente în cauză, hotărârea fiind astfel pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă, conform considerentelor mai jos expuse.

Prealabil, Înalta Curte înlătură criticile vizând nemotivarea actelor administrativ fiscale contestate și lipsa de claritate a acestora.

Astfel, conform dispozițiilor art. 46 alin. (1) și (2) Codul de procedură fiscală, (1) Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului și, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele și calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;

j) mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.".

Înalta Curte apreciază că actele administrativ fiscale contestate au fost elaborate cu respectarea dispozițiilor legale în materie fiscală, recurentul-pârât îndeplinindu-și obligația de corecție a evidenței fiscale urmare a sentinței civile nr. 3564/15.11.3013 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia nr. 1479/25.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, contrar celor reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât și-a îndeplinit obligația de a motiva în fapt și în drept actele administrativ fiscale contestate.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective. Motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie.

Amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz. Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

În cazul de față, atât prin deciziei de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015, precum și prin decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.03.2015 și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. x, se poate observa că emitentul actelor administrativ fiscale a indicat care este situația de fapt și a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acestora, indicând nu numai dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci și modalitatea de punere în aplicare a hotărârii judecătorești definitive în speță (sentința civilă nr. 3564/15.11.3013 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia nr. 1479/25.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și cu titlu de exemplu, modalitatea de verificare a obligațiilor fiscale accesorii, respectiv cod obligație bugetară 305, cod obligație bugetară 105 (deciziei de soluționare a contestației nr. 699/18.09.2015, dosar fond volumul I).

Dincolo de aspectele deja învederate, Înalta Curte arată și că deciziile de impunere contestate sunt consecutive unei hotărâri judecătorești definitive în contencios administrativ, acestea având suficiente elemente pentru realizarea unui control judiciar.

Față de considerentele anterior enunțate, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția pronunțată, instanța de fond urmează a analiza fondul litigiului având în vedere argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și reiterate în prezentul recurs, la probatoriul administrat în cauză (inclusiv prin aspectele evidențiate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară dosar fond volumul IV), în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) și 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București împotriva sentinței civile nr. 3055 din data de 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București împotriva sentinței civile nr. 3055 din data de 26 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.