ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2078/2017

Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/02.04.2014, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în principal: anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului DGSC la contestația fiscală înregistrată sub nr. x/2013, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală și anularea actului denumit "Înștiințare privind stingerea creanțelor fiscale" înregistrat în evidența ANAF Sector 1 sub nr. x/16.09.2013 - ANEXA 1, act emis de Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în ceea ce privește stingerea creanțelor fiscale și în consecință: anularea modului de distribuire a sumelor de către organele fiscale în vederea stingerii obligațiilor fiscale rezultate din Decizia de impunere x/12.07.2013 și restituirea sumelor în vederea distribuirii acestora în modul indicat de către Subscrisa, prin declarații și instrumente de plată. În subsidiar, a solicitat obligarea DGSC la soluționarea pe fond a contestației fiscale înregistrată sub nr. x/2013 (nr. x/24.10.2013), împotriva Înștiințării de stingere, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorității publice competente, în baza art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La data de 28.08.2014 reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtelor să soluționeze cererea privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2671719/15.05.2014 emisă de Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești sub sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 aplicată conducătorului autorității publice - anularea actului denumit înștiințărea privind stingerea creanțelor fiscale nr. 3086195 din 16.09.2013 emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice. - anularea actului denumit Decizia nr. 2671719/15.05.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3027 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a Municipiului București și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis excepția lipsei de interes a cererii și s-a respins cererea introdusă de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 1, ca fiind lipsită de interes. A fost obligată pârâta AFP Sector 1 să plătească reclamantei suma de 2100 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința cenzurării cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că, față de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, și anume de respingere ca lipsit de interes, instanța de fond în mod greșit a admis capătul accesoriu referitor la cheltuielile de judecată, obligând Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice la plata acestora. S-a considerat că instituția pârâtă nu a dat dovadă nici de rea-credință, nici de un comportament neglijent, care să determine instanța să o oblige la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a apreciat că instanța de fond nu a ținut cont, în acordarea cheltuielilor de judecată, de împrejurările concrete ale speței, în aprecierea onorariului de avocat, în opinia sa, cuantumul acestor cheltuieli fiind disproporționat de mare în raport cu munca depusă de avocat. Cu privire la acest aspect, a fost invocată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că rambursarea unor cheltuieli de către partea care a câștigat procesul, în temeiul art. 453 C. proc. civ., se obține doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta - pârâtă a reiterat, în esență, susținerile din cererea de recurs.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul - reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 împotriva sentinței nr. 3027 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea reclamantei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. Recursul pârâtei supune atenția Inaltei Curți de Casație și Justiție modul în care prima instanță a soluționat capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv atât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cât și, în subsidiar, nereducerea acestor cheltuieli la ceea ce poate fi apreciat un cuantum rezonabil. Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului, aflat pe rolul instanței. Așa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Este adevărat că potrivit 453 din C. proc. civ. (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă jurisprudențial s-a consacrat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți. Prima instanță a constatat că prin emiterea de către Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a deciziei nr. 2671719/15.05.2014 și a adresei nr. x/2014 pârâta a soluționat în mod favorabil reclamantei pretențiile acesteia deduse judecății în prezenta cauză, la momentul procesual al pronunțării sentinței lipsind folosul practic urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată, deși acesta exista la data sesizării instanței. În ceea ce privește culpa recurentei pârâte, aceasta se desprinde tocmai din încălcarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru soluționarea contestației. Este corectă afirmația recurentei referitoare la caracterul termenului, care nu este unul de decădere, însă în condițiile în care legiuitorul a prevăzut un interval de timp pentru soluționarea contestației, cel puțin din perspectiva cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, depășirea acestuia poate sta la baza aplicării dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, se poate observa că, reținând toate aceste aspecte, instanța a redus suma de 1.449 de euro, conform notei de la dosarul de fond, la o treime, Înalta Curte apreciind asupra caracterului rezonabil al sumei de 2.000 de RON la care se adaugă 100 de RON reprezentând taxa judiciară de timbru. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate În temeiul prevederilor art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.