Decizia nr. 3055/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din 3.01.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice și a solicitat obligarea paratei la soluționarea contestațiilor cu privire la modalitatea de stingere a creanțelor fiscale născute după data deschiderii procedurii insolventei, respectiv data de 03.07.2013; sa se constate ca nu înregistrează obligații fiscale curente, în speța născute după data de 03.07.2013 si neachitate, in raport de înștiințările primite de la pârâtă, fata de care a promovat contestații solicitând reglarea fisei fiscale urmare a achitării obligațiilor de plata; obligarea ANAF sa soluționeze cererea nr. x/09.12.2016 prin care i-a solicitat sa procedeze la repunerea pe fisa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat conform Decont TVA D300 aferent februarie 2013 având numărul de înregistrare x din 22.03.2013. I.

Modificarea cererii de chemare în judecată Cererea de chemare în judecată a fost modificată de reclamantă la data de 21.04.2017 astfel: a renunțat la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la soluționarea contestațiilor, având în vedere că s-a conformat acestei obligații; a contestat Deciziile nr. 371546/24.02.2017, 371545/24.02.2017 și 371544/24.02.2017 prin care au fost respinse contestațiile; a solicitat obligarea pârâtei la separarea în fișa pe plătitor a obligațiilor fiscale curente născute după data de 7.03.2013, cu consecința stingerii acestora prin plățile efectaute, precum și în raport de Decizia nr. x din 7.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON; a solicitat anularea/desființarea în tot a Înștințărilor/Notificărilor primite de la pârâtă prin care au fost compensate obligații născute anterior datei de 3.07.2013 cu plăți efectuate după intrarea în insolvență; a solicitat să se constate că nu are datorii curente neachitate față de bugetul de stat; a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze cererea x din 9.12.2016 în sensul repunerii pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat conform Decont TVA D300 aferent februarie 2013 având numărul de înregistrare x din 22.03.2013. I.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3814 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, a neîntemeiată. I.

Recursul exercitat împotriva hotărârii de fond pronunțate în primul ciclu procesual Împotriva acestei sentințe, societatea reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și administrator special C. a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11.09.2019 sub numărul de dosar x/2017 I.

Decizia de casare pronunțată de instanța de control judiciar Prin Decizia nr. 5978/25.11.2021, ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei de casare, s-au reținut următoarele: În ceea ce privește soluția dată pe fondul pricinii, Înalta Curte constată că sentința este nemotivată sau conține motive străine de natura cauzei, impunându-se casarea acesteia. Astfel, în ceea ce privește datoria fiscală aferentă lunii iunie 2013, pe care organele fiscale au considerat-o datorie curentă, procedând la stingerea ei în considerarea plăților efectuate de recurenta-reclamantă după momentul deschiderii procedurii insolvenței și cu privire la care reclamanta a susținut că, dimpotrivă, este vorba de o datorie născută înainte de data deschiderii procedurii insolvenței și care nu poate fi stinsă prin plățile făcute ulterior acestui moment, se constată că instanța de fond menționează doar că "Referitor la obligațiile fiscale aferente lunii iunie 2013 (luna anterioară celei în care s-a deschis procedura insolvenței), pârâta nu s-a înscris la masa credală, scadența acesteia fiind ulterioară datei deschiderii procedurii." Desigur, instanța de judecată nu este obligată să răspundă, în cadrul motivării, la fiecare argument formulat de parte, însă, în speță, motivarea pe acest punct lipsește cu desăvârșire, instanța de control judiciar fiind în imposibilitate să verifice textele de lege avute în vedere de instanța de fond și raționamentul juridic care a condus-o pe aceasta la concluzia că, în situația dată, prezintă relevanță data scadenței datoriei fiscale nu data la care s-a constituit baza de impunere. De asemenea, în ceea ce privește efectele suspendării executării deciziei de impunere x din 16.05.2014, instanța de fond reține că:"…nu poate opera compensarea cu suma stabilită prin Decizia nr. x din data de 7.03.2013, așa cum susține reclamanta și cum a reținut și expertul în raportul de expertiză. Suspendarea privește doar executarea deciziei, legalitatea acesteia urmând a fi analizată cu prilejul acțiunii în anulare. Din aceleași motive nu poate opera compensarea nici cu suma de 3.145.770 RON pentru care reclamanta a solicitat rambursarea, solicitarea sa fiind respinsă prin Decizia a cărei executare a fost suspendată." Este adevărat, pe de o parte, că în cazul în care, printr-o decizie de impunere, sunt respinse cereri de rambursare a taxei pe valoare adăugată, suspendarea executării deciziei nu poate conduce la admiterea, chiar și provizorie, a cererilor de rambursare, însă, în speță, situația de fapt prezenta particularități pe care instanța de fond le-a ignorat, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluției. Astfel se constată că, deși suspendarea privea decizia de impunere x din 16.05.2014, cererea de compensare se referea, cel puțin în parte, la sume aprobate la rambursare prin Decizia nr. x din data de 7.03.2013 la care, de altfel, a făcut trimitere și instanța de fond. Or, în motivarea sentinței, nu este analizat raportul dintre cele două acte administrative și nu sunt dezvoltate motivele pentru care instanța de fond a apreciat că suspendarea deciziei de impunere x din 16.05.2014 este relevantă (sau, dimpotrivă, este lipsită de relevanță) pentru executarea Deciziei nr. x din data de 7.03.2013. În fine, în ceea ce privește textele de lege în raport cu care instanța de fond a apreciat că nu era posibilă compensarea unor creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii insolvenței cu obligații născute ulterior acestei date, sunt corecte susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța s-a raportat la texte de lege intrate în vigoare ulterior datei la care au fost formulate cererile de compensare impunându-se, și din acest punct de vedere, casarea sentinței pentru ca instanța să analizeze modalitatea de stingere a creanțelor în raport de norme contemporane cu momentul la care recurentea-reclamantă a formulat cererile de compensare. Astfel, se constată că, deși cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 și în prima jumătate a anului 2015, instanța s-a raportat la prevederile Noului Codul de procedură fiscală, adoptat prin Legea nr. 207/2015 intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2016. II. Al doilea ciclu procesual Cauza a fost înregistrată, în vederea rejudecării, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF la data de 31.12.2021, sub numărul de dosar x/2017 II.1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond în cel de-al II-lea ciclu procesual, după casare cu trimitere spre rejudecare Prin sentința civilă nr. 166/2022 din data de 2 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată; a obligat pârâta la separarea în fișa de plătitor a obligațiilor fiscale curente, de obligațiile fiscale născute anterior datei intrării în insolvență (incluzând și categoria de accesorii aferente acestora), cu consecința stingerii obligațiilor fiscale curente în raport de plățile efectuate de reclamantă după data de 03.07.2013 și de compensările ce se impuneau a fi efectuate față de Decizia nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON; a anulat înștiințările/notificările emise de pârâtă din care rezultă că obligațiile fiscale născute anterior datei de 03.07.2013 au fost stinse cu plăți efectuate de reclamantă după data intrării în insolvență; a anulat Deciziile nr. 371546/24.02.2017, 371545/24.02.2017 și 371544/24.02.2017 prin care au fost respinse contestațiile formulate de reclamantă; a respins în rest cererea de chemare în judecată modificată, ca neîntemeiată. II.2. Cererile de recurs deduse judecății Împotriva sentinței civile nr. 166/2022 din 2 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ambele părți au promovat recurs. II.2.1. Recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. Reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de recurs împotriva sentinței de mai sus, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere constând în obligarea intimatei-pârâte la soluționarea cererii nr. x/09.12.2006 cu consecința repunerii pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat și implicit cu consecința constatării că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate către bugetul de stat pentru perioada dedusă judecății. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: În fapt, în rejudecare, în baza întregului material probator administrat în cauză și față de dispozițiile deciziei civile nr. 5978 pronunțate la data de 25 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2017, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și ulterior completată (prin cererea completatoare înregistrată la 21.04.2017), în sensul obligării intimatei-pârâte la separarea în fișa de plătitor a obligațiilor fiscale curente (în speță a obligațiilor fiscale născute după data de 03.07.2013, de obligațiile fiscale născute anterior datei intrării în insolvență, incluzând și categoria accesoriilor aferente acestora), cu consecința stingerii obligațiilor fiscale curente în raport de plățile efectuate de reclamanta după data de 03.07.2013 și compensările ce se impuneau a fi efectuate în raport de Decizia nr. x emisă de ANAF la data de 07.03.2013 vizând TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON (cu consecința obligării intimatei-pârâte la reglarea fișei de plătitor). De asemenea, a solicitat anularea/desființarea in tot a Înștiințărilor/Notificărilor primite de la ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București -Administrația Sector 3 a Finantelor Publice, din care rezulta că obligațiile de plată născute anterior datei de 03.07.2013 au fost stinse cu plați efectuate de reclamanta după data intrării în insolvență, precum și anularea/desființarea în tot a Deciziei nr. 371546/24.02.2017, a Deciziei nr. 371545/24.02.2017 si a Deciziei nr. 371544/24.02.2017 emise de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București -Administrația Sector 3 a Finatelor Publice, prin care au fost respinse contestațiile formulate privitoare la modalitatea de stingere a obligațiilor fiscale datorate de reclamanta bugetului de stat. Prima instanță, în baza întregului material probator administrat în cauză a dat eficiență acestor capete de cerere, dispunând admiterea lor, respingând solicitarea reclamantei cu privire la obligarea intimatei-pârâte ANAF să soluționeze cererea nr. x/09.12.2016 prin care a cerut să procedeze la repunerea pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat conform Decont TVA D300 aferent lunii februarie 2013 cu opțiune de rambursare TVA din 22.03.2013, cu consecința constatării faptului că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate față de bugetul de stat, în raport de perioada ce formează obiectul prezentului litigiu. Prin sentința recurată, prima instanță a respins solicitarea reclamantei de repunere pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat și efectuarea de compensări (cu obligații fiscale în cuantum de 109.017 RON), pe considerentul că suma nu a fost niciodată recunoscută de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă contestând caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013. Această motivare a instanței de fond contravine reținerilor aceleiași instanțe care arată că, urmare a soluționării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON depus cu optiune de rambursare, ANAF a admis la rambursare suma de 53.912 RON. Așadar, nu se poate reține înlăturarea în integralitate a sumei aferente decontului de TVA întocmit pentru luna februarie 2013, câtă vreme însăși intimata-pârâtă admite la rambursare suma de 53.812 RON. Mai mult, intimata-pârâtă nu a contestat/desființat solicitarea reclamantei de rambursare TVA formulată prin decontul aferent lunii februarie 2013. Totodată, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru creanțele născute ulterior, începând cu martie 2015 până în octombrie 2016, reclamanta a procedat astfel: plata sumei de 671.279 RON prin OP, distinct pentru fiecare categorie de creanțe, astfel cum legiuitorul a prevăzut la art. 163 alin. (7) din Codul de procedură fiscală; suma de 181.811 RON -prin compensare conform Deciziei ANAF nr. 919294/01.10.2015, reținută de instanța de fond; suma de 100.529 RON TVA de plată pentru care s-a solicitat compensarea ca urmare a soluționării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013 depus cu opțiune de rambursare in valoare de 3.145.770 RON, din care instanța de fond deși a reținut recunoașterea parțială a rambursării de TVA, în speță suma de 53.912 RON, a înlăturat cu totul repunerea pe fișa de plătitor a sumei aferente decontului de TVA pentru februarie 2013. În acest sens se impune a se reitera concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză- răspunsul la obiectivul secundar nr. 2 ce evidențiază modalitatea de stingere a obligațiilor de plată. Se impune, așadar, obligarea intimatei-pârâte la emiterea deciziilor de compensare in raport de dispozițiile art. 167 alin. (4) si ale art. 167 alin. (5) Codul de Procedură Fiscală pentru ca reclamanta să poată opera în contabilitate compensarea în raport de suma din decontul de TVA aferent lunii februarie 2013. În plus, reclamanta a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la modalitatea de interpretare si aplicare a prevederilor art. 278 alin. (3) și (4) din Codul de procedură fiscală 2015, fată de nerecunoasterea efectelor sentinței civile nr. 2554/30.09.2014 pronunțata de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2014 prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014. În esență, societatea A. a depus decontul de TVA cu opțiune de rambursare (nr. x/22.03.2013) pentru suma de 3.145.770 RON, sumă care face parte din Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ale cărei efecte juridice au fost suspendate. Conform concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauza-fila x, "din această suma ANAF a admis la rambursare si a compensat în Fisa pe Plătitor suma de 53.912 RON." Motivele de nelegalitate se circumscriu interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 278 din Codul de procedură fiscală 2015 - Suspendarea executării actului administrativ fiscal. În mod legal, astfel cum reține și raportul de expertiză efectuat în cauză, raportat la dispozițiile imperative ale art. 278 pct. (3) si (4) CPF 2015, ANAF era obligată ca în cel mai scurt termen de la pronunțare să dea eficiență Deciziei nr. 1789/16.05.2017 a ICCJ și să procedeze la repunerea in Fisa de plătitor a sumelor regăsite in Decizia de rambursare a TVA nr. x/07.03.2013, operand implicit si compensarea sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de contribuabil. În plus, toate documentele justificative ale stingerii obligațiilor de plată nu au fost desființate/anulate/contestate de intimata-pârâtă (nefăcând obiectul niciunui litigiu), astfel că produc efecte juridice, fiind în ființă. Concluzionând, se impune admiterea motivelor de recurs astfel cum au fost formulate, în sensul obligării ANAF la repunerea pe fisa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON, și cu consecința de a constata că reclamanta nu înregistrează datorii curente la bugetul de stat pentru perioada ce face obiectul prezentei cauze. În măsura în care instanța de judecată nu va da eficiență repunerii pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON solicită ca prin hotărârea judecătorească să se consfințească asupra creanței pretinse de intimata-pârâtă în cuantum de 109.017 RON (ca reprezentând singura creanță pretins datorată). Motivele de nelegalitate au fost întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6) și 8) din C. proc. civ. II.2.2. Recursul formulat de pârâta ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea sentinței in sensul respingerii in totalitate a acțiunii. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Hotărârea este nelegală, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Referitor la înștiințările privind modul de stingere al creanțelor, se arată că la data emiterii acestora s-a aflat in vigoare Ordinul nr. 3637 din data de 11.12.2015 pentru aprobarea metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabil in contul unic si de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia . Astfel, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a procedat la stingerea obligațiilor fiscale aferente perioadelor iulie 2013- februarie 2015 si martie 2015- octombrie 2016 cu respectarea ordinii de stingere prevăzute de dispozițiile actului normativ anterior menționat, precum si potrivit dispozițiilor art. 163 si 165 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la data efectuării plaților de către reclamanta). Prin urmare, plățile efectuate de către societate după data deschiderii procedurii generale de insolventa au stins obligațiile curente, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate. Referitor la reținerile instanței de judecata, potrivit cărora Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice avea obligația sa stingă obligațiile curente ale reclamantei in raport de compensările ce se impuneau a fi efectuate fata de Decizia nr. x/07.03.2013 ce vizează TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON, se arată că reclamanta s-a aflat in arondarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pana la data de 31.12.2013. In intervalul 01.01.2014 - 31.01.2016, reclamanta s-a aflat in arondarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, iar începând cu data de 01.02.2016 si pana in prezent se afla in arondarea administrativa si fiscala a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice. Prin sentința civila nr. 6609 din data de 03.07.2013 pronunțată in dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII-a civila a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva reclamantei. Prin sentința civila nr. 819 din data de 14.02.2018 pronunțată in același dosar, Tribunalul București, secția a VII a Civila a dispus intrarea in faliment prin procedura generala a debitorului. În perioada in care contribuabilul s-a aflat in administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, acesta a solicitat prin deconturile de TVA opțiunea rambursării sumelor. În perioada 01.01.2013-28.02.2013, societatea a înregistrat suma negativa a TVA in perioada de raportare si a solicitat rambursarea soldului sumei negative a TVA in valoare de 4.763.798 RON, prin deconturile de TVA înregistrate la Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili cu bifarea căsuței corespunzătoare, conform dispozițiilor art. 143 3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Soldul sumei negative de TVA a rezultat preponderent din achiziții de mărfuri si materii prime ce au fost mai mari decât livrările interne, la care s-au adăugat livrările intracomunitare reprezentând materiale de construcții si produse metalurgice (otel beton si otel beton fasonat). Aceste livrări intracomunitare au fost declarate in Deconturile de TVA la rândul 1 "Livrări intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal." Prin adresa nr. x/19.04.2013 emisa de către Biroul analiza de risc din cadrul Direcției Generale de Administrare Mari Contribuabili, s-a solicitat inspecție fiscala anticipata pentru verificarea TVA ca urmare a depunerii de către reclamantă a deconturilor aferente lunilor ianuarie si februarie 2013, in suma totala de 4.763.798 RON. Astfel, având in vedere faptul ca sumele solicitate la rambursare se încadrează in risc mare, reclamanta a fost supusa inspecției fiscale, in urma căreia s-a emis de către A.N.A.F. - Direcția Generala de Administrare Mari Contribuabili Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 in baza Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/16.05.2014, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei sume suplimentare de plata in cuantum de 15.304.153 RON, reprezentând TVA si 4.939.509 RON reprezentând dobânzi si penalități aferente TVA. De asemenea, prin aceeași decizie s-a respins la rambursare suma de 1.618.028 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii ianuarie 2013, cu scadenta 25.02.2013, precum si suma de 3.145.770 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii februarie 2013 cu scadenta 25.03.2013. Soluționarea contestației formulate de reclamanta împotriva acestei decizii a fost suspendata prin Decizia nr. 231/11.08.2014 emisa de A.N.A.F.- Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor. Prin sentința civila nr. 2554 din data de 30.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București in dosarul nr. x/2014, definitiva prin decizia civila nr. 1789/16.05.2017 pronunțata de ICCJ, s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei F-MC 1052/16.05.2014 pana la soluționarea pe fond a litigiului. Suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 nu implica anularea acesteia si repunerea sumelor de rambursat, prin urmare suma de 1.618.028 RON solicitata la rambursare nu poate fi compensata cu datoriile societății, deoarece nu este certa, lichida si exigibila . Față de dispozițiile art. 165 alin. (6) și art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, suma negativa de TVA înscrisa in decontul de TVA aferenta perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolventei se compensează in condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii. Or, sumele solicitate de reclamanta la rambursare sunt aferente perioadei fiscale anterioare deschiderii procedurii de insolvența, astfel ca nu pot fi compensate cu obligații fiscale născute după data deschiderii procedurii de insolvența. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II.3. Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat apărări față de recursul promovat de pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, în cadrul unei întâmpinări, solicitând, în principal, a se constata nulitatea recursului promovat de autoritate pe considerentul că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta reiterând aspecte deja tranșate prin decizia de casare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că nu sunt incidente cauzei dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: În fapt, prin recursul astfel cum a fost promovat, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București reiterează aspecte tranșate dejă prin Decizia nr. 5978 din 25 noiembrie 2021 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție în Dos, nr. x/2017. În primul rând, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., a solicitat constatarea nulității recursului întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod, recurenta reiterând aspecte deja tranșate prin decizia ICCJ. În acest sens, a invocat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța fondului. Revenind asupra motivelor de recurs astfel cum au fost invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, prima critică referitoare la modul de stingere a creanțelor vizează incidența, în opinia greșită a recurentei, a dispozițiilor Ordinului 3637 din 11.12.2015 pentru aprobarea metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia. Ordinul 3637 din 11.12.2015 a fost publicat în M.O. nr. 978/30.12.2015 și a produs efecte juridice în perioada 01.01.2016-30.06.2018 (fiind abrogat și înlocuit de Ordinul nr. 1613/2018). Cum instanța supremă a reținut în Decizia nr. 5978/25.11.2021 faptul că, cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 și în prima jumătate a anului 2015, fiind aplicabile norme contemporane cu momentul la care recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cererile de compensare, nu se poate reține incidența prevederilor Ordinului nr. 3637 din 11.12.2015, intrat în vigoare la data de 01.01.2016. În continuare, se aduce o critică prin raportare la prevederile art. 163 și art. 165 din Leg. nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Or, și acest motiv se impune a fi înlăturat, fiind deja tranșat de instanța supremă care a motivat că, deși cererile de compensare au fost depuse în anul 2014 și în prima jumătate a anului 2015, instanța s-a raportat la prevederile Noului Codul de procedură fiscală, adoptat prin Leg. nr. 207/2015, intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2016. Concluzionând, orice raționament al recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, raportat la aplicabilitatea normelor de drept intrate în vigoare ulterior momentului la care recurenta-reclamantă a formulat cererile de compensare, este de înlăturat, față de dispozițiile reținute deja de instanța supremă, obligatorii pentru instanța fondului. Tot sub acest aspect se impune a înlătura și motivele de recurs invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București ce aduc în discuție, ca si critică a instanței de fond, aplicativitatea dispozițiilor art. 165 alin. (6) și art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, texte de lege asupra cărora instanța supremă s-a pronunțat deja prin Decizia nr. 5978/25.11.2021 în dosar nr. x/2017 Cu privire la critica adusă Deciziei ANAF nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat de la bugetul de stat în sumă de 1.618.028 RON, în mod corect instanța de fond a reținut că această decizie nu a fost anulată/revocată, produce toate efectele juridice conferite de legiuitor, inclusiv sub aspectul compensării ca modalitate de plată. În mod corect s-a dat eficiență de către instanța fondului, prevederilor art. 116 - Compensarea - forma valabilă in perioada 03.07.2013 până la 22.07.2015. După cum se observă, la data la care societatea a depus cererile de compensare a sumelor aferente lunilor iulie 2013- februarie 2015, legiuitorul nu a impus o interdicție privind compensarea sumelor datorate bugetului de stat după data deschiderii procedurii, cu creanțe ale debitorului născute înainte de data la care s-a deschis procedura insolvenței. Modificarea intervenită asupra textului regăsit la art. 116 din CPF vechi este introdusă prin Ordonanță nr. 17/2015 și are ca dată de începere a aplicabilității acesteia, data de 23.07.2015. Prin raportarea la un text de lege care nu era în vigoare la data la care s-au depus cererile de compensare, recurenta ANAF încalcă principiul neretroactivității legii. Consacrarea legală a acestui principiu o constituie art. 15 alin. (2) din Constituția României care prevede că: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Concluzionând, cum la momentul formulării cererilor de compensare erau aplicabile dispozițiile art. 116-Compensarea din Codul de procedură fiscală existent la acel moment, anterior Ordonanței nr. 17/2015 ce a modificat C. pen..f. începând cu 23.07.2015, in cauza Nu pot fi incidente dispozițiile art. 165 si art. 167 din Codul de procedură fiscală in vigoare de la 01.01.2016, invocat de către instanța de fond, aspect care conduce la admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 din C. proc. civ. II.4. Răspunsul la întâmpinare Deși întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta-pârâtă ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 1 alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ. II.5. Procedura de soluționare a recursurilor La termenul de judecată din data de 20.05.2025, Înalta Curte a respins ca nefondată excepția nulității recursului promovat de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, excepție invocată de către recurenta-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., pentru considerentele expuse în practicaua încheierii de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, pentru considerentele în continuare arătate: III.1. Elemente de fapt relevante reținute de prima instanță Prin Decizia nr. 371.546/24.02.2017, pârâta a respins contestațiile formulate de reclamantă împotriva Înștiințărilor privind stingerea creanțelor fiscale nr. x/8.08.2016 și y/6.09.2016. Prin Decizia nr. 371.545/24.02.2017, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale nr. x/10.

Prin Decizia nr. 371.544/24.02.2017, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale nr. x/6.12.2016. Contestațiile au privit modul de stingere a creanțelor fiscale născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei, din plățile efectuate în lunile iulie, august, septembrie și noiembrie 2016. Pârâta a reținut că reclamanta a efectuat plățile distinct pe fiecare cont al impozitelor/contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, stabilind astfel după propria voință structura și proporția în care obligațiile sunt achitate, contrar dispozițiilor art. 163 și 165 din Codul de procedură fiscală. Prin sentința civila nr. 6609 din data de 03.07.2013 pronunțată in dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII a Civila a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva reclamantei. ANAF s-a înscris la masa credală cu suma de 536.963 RON, creanțe aferente perioadei martie - mai 2013. Obligațiile fiscale aferente lunii iunie 2013 în sumă de 170.871 RON nu au făcut parte din declarația ANAF de înscriere la masa credală. Prin sentința civila nr. 819 din data de 14.02.2018 pronunțată in același dosar, Tribunalul București, secția a VII a Civila a dispus intrarea in faliment prin procedura generala a debitorului. III.2. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamantă Recursul reclamantei privește capătul de cerere constând în obligarea intimatei-pârâte la soluționarea cererii nr. x/09.12.2006 cu consecința repunerii pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat și, implicit, cu consecința constatării că reclamanta nu înregistrează datorii curente neachitate către bugetul de stat pentru perioada dedusă judecății, capăt de cerere ce a fost respins ca nefondat de prima instanță. Prin sentința recurată, în rejudecare, prima instanță a respins solicitarea reclamantei de repunere pe fișa de plătitor a sumei de 3.145.770 RON reprezentând TVA de recuperat de la bugetul de stat și efectuarea de compensări, pe considerentul că suma nu a fost niciodată recunoscută de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă contestând caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013. Recurenta-reclamantă a invocat în primul rând faptul că această motivare a instanței de fond contravine reținerilor aceleiași instanțe care arată că, urmare a soluționării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON depus cu optiune de rambursare, ANAF a admis la rambursare suma de 53.912 RON. Așadar, nu se poate reține înlăturarea în integralitate a sumei aferente decontului de TVA întocmit pentru luna februarie 2013, câtă vreme însăși intimata-pârâtă admite la rambursare suma de 53.812 RON. Mai mult, intimata-pârâtă nu a contestat/desființat solicitarea reclamantei de rambursare TVA formulată prin decontul aferent lunii februarie 2013. Ca urmare, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauza, "din această suma ANAF a admis la rambursare si a compensat în Fisa pe Plătitor suma de 53.912 RON." Înalta Curte constată că acest motiv este nefondat, deoarece sentința a constatat că, potrivit adresei ANAF nr. x/22.09.2014 privind compensarea ca urmare a soluționării decontului de TVA aferent lunii februarie 2013, în sumă de 3.145.770 RON, depus cu opțiune de rambursare din care suma admisă la rambursare de ANAF a fost de 53.912 RON, sumă operată în evidențe și de reclamantă și de pârâtă. Prin raportul de expertiză depus la dosar, s-a reținut că suma admisă la rambursare de ANAF din totalul de 3 145 770 RON a fost de 53912 RON, ce a fost înregistrată în contabilitate de reclamantă la data adresei ANAF, adică 22.09.2014, iar aceasta se regăsește și în fișa sintetică pe plătitor și operată de ANAF la 14.07.2014. Or, reiese că în privința acestei sume, dacă a operat deja modificarea evidențelor fiscale, s-a produs compensarea, iar admiterea acestei critici prin prezentul recurs ar conduce la o dubla compensare. De altfel, prin Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ca urmare a resoluționării decontului de TVA cu opțiune de rambursare nr. x/22.03.2013, aspecte subliniate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x din 16.05.2014 depus în recurs în al doilea ciclu procesual, a fost respinsă la rambursare suma de 3 091 858 RON RON aferentă lunii februarie 2013, dar a fost admisă suma de 53 912 RON aferentă lunii februarie 2013,totalul sumelor solicitate prin decontul nr. x depus la 22.03.2013 fiind acela de 3 145 770 RON. Ca urmare, criticile legate de suma de 53 912 RON sunt nefondate, atât din perspectiva unei motivări contradictorii, cât și din perspectiva aplicării greșite a legii. Recurenta a mai criticat modalitatea de interpretare si aplicare a prevederilor art. 278 alin. (3) și (4) din Codul de Procedură Fiscală fată de nerecunoasterea efectelor sentinței civile nr. 2554/30.09.2014 pronunțate de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2014, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014. Susține recurenta că societatea a depus decontul de TVA cu opțiune de rambursare (nr. x/22.03.2013) pentru suma de 3.145.770 RON, sumă care face parte din Decizia de impunere nr. x/16.05.2014, ale cărei efecte juridice au fost suspendate. Invocând dispozițiile imperative ale art. 278 pct. (3) si (4) din Codul de Procedură Fiscală, reclamanta a susținut că pârâta ANAF era obligată ca, în cel mai scurt termen de la pronunțare să dea eficiență Deciziei nr. 1789/16.05.2017 a ICCJ (de respingere a recursului împotriva sentinței de mai sus) și să procedeze la repunerea in Fisa de plătitor a sumelor regăsite in Decizia de rambursare a TVA nr. x/07.03.2013, operand implicit si compensarea sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de contribuabil. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă realizează un mixaj între cele două sume aferente unor deconturi diferite, cu privire la care prima instanță în mod corect a realizat raționamente juridice diferite. Astfel, admiterea capătului de cerere având ca obiect compensările ce se impuneau a fi efectuate față de Decizia nr. x/07.03.2013 vizând TVA de recuperat în sumă de 1.618.028 RON aferente lunii ianuarie 2013 a fost motivată de aspectul că reclamanta are emisă în favoarea sa o decizie de rambursare, și anume Decizia ANAF de rambursare TVA nr. x/07.03.2013, care nu a fost revocată de pârâtă/anulată în instanță. În schimb, în cazul sumei de 3.145.770 RON (mai puțin suma de 53912 RON) aferente decontului de TVA cu opțiune de rambursare nr. x/22.03.2013, nu există o astfel de decizie a pârâtei ANAF, părțile disputând pe fond dreptul reclamantei la rambursarea TVA în cadrul dosarelor nr. x/2019 (al Tribunalului București, secția a II-a) și nr. x/2022 (al Curții de Apel, secția a IX-a) nesoluționate la acest moment. Simpla împrejurare a suspendării efectelor juridice ale Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 nu înseamnă anularea deciziei și nu poate conduce la repunerea sumei de 3.145.770 RON (fără cea de 53912 RON cum s-a explicat anterior) pe fișa pe plătitor și la efectuarea de compensări (cu obligațiile fiscale în cuantum total de 109.017 RON), câtă vreme suma nu a fost niciodată recunoscută de pârâtă, aceasta contestând caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitate la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii februarie 2013. Deși suma de 3.145.770 RON face parte din decizia de impunere nr. x/16.05.2014 și deși executarea deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 a fost suspendată, suma în discuție este una litigioasă, nefiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum impun prevederile art. 116 alin. (4) C. proc. civ. fisc. 2003/art. 167 alin. (4) C. proc. civ. fisc. 2015. Prin urmare, nici criticile subusmate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt fodnate, recursul recurentei-reclamante fiind nefondat în integralitatea sa. III.3. Analiza recursului formulat de recurenta-pârâtă și a apărărilor aferente invocate de intimata-reclamantă Recurenta-pârâtă a invocat faptul că sunt nelegale reținerile instanței de judecata, raportat la susținerile sale că organul fiscal avea obligația sa stingă obligațiile curente ale reclamantei in raport de compensările ce se impuneau a fi efectuate fata de Decizia nr. x/07.03.2013 ce vizează TVA de recuperat in cuantum de 1.618.028 RON, în sensul că Decizia ANAF vizând TVA de recuperat de la bugetul de stat, în sumă de 1.618.028 RON nu a fost revocată/anulată astfel că, față de incidența în speță a prevederilor art. 167 și art. 278 alin. (3) și (4) C. proc. civ. fisc. 2015/art. 116, pârâta ANAF avea obligația de a da eficiență sentinței civile nr. 2554/30.09.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a și deciziei civile nr. 1789/16.05.2017 a ÎCCJ SCAF în sensul repunerii în fișa pe plătitor a sumei de 1.618.028 RON (stabilită a fi de rambursat către reclamantă prin Decizia ANAF nr. x/07.03.2013) și al operării implicite a compensării sumelor solicitate prin cererile de compensare depuse de reclamanta contribuabil. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii. Astfel, prin Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 in baza Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/16.05.2014, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei sume suplimentare de plata in cuantum de 15.304.153 RON, reprezentând TVA si 4.939.509 RON reprezentând dobânzi si penalități aferente TVA. De asemenea, prin aceeași decizie s-a respins la rambursare suma de 1.618.028 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii ianuarie 2013, cu scadenta 25.02.2013, precum si suma de 3.145.770 RON reprezentând TVA aferent decontului lunii februarie 2013 cu scadenta 25.03.2013 (fiind admisă exclusiv suma de 53912 RON). Soluționarea contestației formulate de reclamanta împotriva acestei decizii a fost suspendata prin Decizia nr. 231/11.08.2014 emisa de A.N.A.F.- Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor. Cu toate acestea, dacă în ceea ce privește suma de 3.145.770 RON ce face parte din decizia de impunere nr. x/16.05.2014, a cărei suspendare nu înlătură caracterul de suma litigioasă, în cazul sumei de 1.618.028 RON reclamanta are emisă în favoarea sa o decizie de rambursare, și anume Decizia ANAF de rambursare TVA nr. x/07.03.2013, care nu a fost revocată de pârâtă/anulată în instanță. Ca urmare, nu aspectul legat de nesoluționarea definitivă a litigiilor având ca obiect anularea pe fond a Deciziei de impunere nr. x/16.05.2014 este cel avut în vedere de prima instanță, ci faptul că, raportat la același decont de TVA, organele fiscale au emis două acte administrativ fiscale diferite: pe de o parte, Decizia de rambursare TVA nr. x/07.03.2013 emisă de ANAF-DGAMC, neanulată și necontestată; pe de altă parte, Decizia de impunere nr. x/16.05.2014 emisă de ANAF-DGAMC. Or, nu se poate ignora existența în circuitul civil a unui act administrativ fiscal, emis cu privire la același decont de TVA, față de emiterea unui act ulterior în soluționarea aceluiași decont, dar cu o soluție contrară. Ca urmare, aspectele legate de soluția dată prin sentința civila nr. 2554 din data de 30.09.2014 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr. x/2014, definitiva prin decizia civila nr. 1789/16.05.2017 pronunțata de ICCJ, prin care s-a dispus suspendarea efectelor Deciziei F-MC 1052/16.05.2014 pana la soluționarea pe fond a litigiului nu au nicio relevanță din perspectiva soluției date de prima instanță acestui capăt de cerere. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 165 alin. (6) și art. 167 alin. (12) din Codul de procedură fiscală, în mod corect a reținut prima instanță că, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că, deși în ordinele de plată în valoare de 675.667 RON reclamanta a menționat distinct ce debite se sting, pârâta ANAF a încălcat prevederile legale anterior menționate, stingând debite din perioada anterioară intrării în insolvență, cu care nu s-a înscris la masa credală (obligațiile fiscale aferente lunii iunie 2013 în cuantum de 170.871 RON) și debite în ordine cronologică, așa cum se regăseau în fișa pe plătitor, pentru care reclamanta depusese cereri de compensare. În această împrejurare, fișa pe plătitor redă o situație fiscală eronată a reclamantei contribuabil. În fișa pe plătitor analizată de expertul judiciar desemnat în cauză, emisă la data de 06.11.2017, reclamanta nu figurează cu obligații de plată aferente lunii iunie 2013, anterioare deschiderii procedurii de insolvență, în cuantum de 170.871 RON. Pârâta ANAF nu s-a înscris cu această sumă la masa credală. În schimb, debitul de 170.871 RON apare stins pe fișa pe plătitor, ca și cum ar fi fost o datorie fiscală curentă. Obligațiile fiscale pentru perioada iulie 2013 - februarie 2015 figurează pe fișa pe plătitor ca obligații de plată achitate, deși reclamanta depusese cereri de compensare, iar obligațiile fiscale aferente perioadei martie 2015 - octombrie 2016 figurează pe fișa pe plătitor ca neachitate, deși pe ordinele de plată reclamanta menționase în mod distinct debitele pe care urmărea să le stingă. Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă, prima instanță făcând o corectă aplicare a legii. III.4. Temeiul procesual al soluției date recursurilor Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta și de pârâta împotriva sentinței recurate, ca nefondate.