ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5679/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 09.06.2021, reclamantul Institutul Național de Cercetări Aerospațiale "A." a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.04.2021 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, întocmită de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, pentru suma de 8.596.320 RON, până la soluționarea definitiva a acțiunii de fond privind anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 978 din 18 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetări Aerospațiale "A.", în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.04.2021 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta.

În motivarea recursului, arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 coroborate cu cele ale art. 15 din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant nefăcând dovada îndeplinirii celor două condiții esențiale, respectiv existența cazului bine justificat și producerea unei pagube iminente care să-i vatăme interesele sale recunoscute de lege.

De asemenea, arată recurenta ca in cauza, nu au fost intrunite conditiile impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, intrucat intimata-reclamanta nu a facut dovada producerii unei pagube iminente, care sa o vatame in interesele sale recunoscute de lege, asa cum in mod eronat a retinut instanta.

Acest aspect al pagubei iminente nu este probat nici prin acte care sa dovedeasca cifra de afaceri, obligatiile de plata curente, din compararea carora sa rezulte ca o eventuala executare silita a actelor contestate ar aduce societatea in incapacitate de plata.

Si in ceea ce priveste aspectul referitor la faptul ca in cazul unei posibile executari, creanta impusa este considerabila, fapt ce ar creea o modificare serioasa a disponibilului societatii si a desfasurarii activitatii sale curente, este netemeinica, intrucat simpla mentionare a creantei contestate si a valorii ei, nu duce de facto, la constatarea ca exista o paguba iminenta.(in acest sens a se vedea Decizia I.C.C.J. sectia de contencios administrativ nr. 588/12.02.2004).

Mai mult decat atat, in solutionarea cererii de suspendare a executarii silite a actului contestat, instanta de fond fiind obligata sa analizeze indeplinirea in mod cumulativ a celor doua conditii reglementate de art. 14, nu a retinut existenta unui caz bine justificat.

Actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate care, la randul sau, se bazeaza pe prezumtia de autenticitate si de veridicitate, acest act administrativ constituind el insusi titlu executoriu.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa in situatia in care instanta va constata in mod temeinic indeplinirea cumulativa a celor doua conditii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitarii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Notiunea de caz bine justificat a fost definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele imprejurari legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.

In jurisprudenta sa constanta ca pentru conturarea cazului temeinic jutificat, care sa impuna suspendarea unui act administrativ, instanta nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se intemeiaza insasi cerrea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele imprejurari vadite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa produca o indoiala serioasa asupra prezumtiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.

Nu pot fi subsumate conditiei cazului bine jutificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a carui suspendare se cere, intrucat acceptarea unui asemenea rationament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care priveste examinarea legalitatii.

La modul concret, conform legislatiei nationale, conditia existentei unui caz bine justificat este indeplinita in situatia in care se regasesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat in litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciara a executarii unui act administrativ trebuie sa existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

In acest context, trebuie subliniat faptul ca principiul legalitatii activitatii administrative presupune atat ca autoritatile administrative sa nu eludeze dispozitiile legale, cat si ca toate deciziile acestora se intemeiaza pe lege. El impune, in egala masura, ca respectarea acestor exigente de catre autoritati sa fie in mod efectiv asigurata.

In doctrina de drept administrativ, se sustine ca principiul legalitatii impune trei reguli: existenta unei baze legale, obligatia de a respecta regulile care reglementeaza activitatea administratiei, precum si obligatia de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adnotate pentru a guverna activitatea administratiei, dar care trebuie avute in vedere de catre autoritatea pentru ca ele privesc alte interese pe care trebuie sa le ocroteasca administratia.

Prin urmare, principiul legalitatii implica, pe de o parte, faptul ca administratia trebuie sa respecte ierarhia normelor, iar pe de alta parte, faptul ca aceasta nu poate actiona daca nu este « abilitata » de o regula de drept. Aceasta abilitare priveste competenta autoritatii administrative de a emite un act administrativ.

Mai mult, respectarea principiului legalitatii impune posibilitatea ca actele administrative nelegale sa poata fi revocate intrucat, in caz contrar, judecatorul poate proceda la anularea lor.

De asemenea, pentru consolidarea princpiului legalitatii, apreciat ca un adevarat postulat constitional, sunt necesare reguli sistematizate, calare si coerente, care sa guverneze activitatea autoritatilor administrative.

Dupa cum au subliniat in mod constant teoreticienii si practicienii dreptului european, legalitatea este unul din elementele dreptului la buna administrare.

In sistemul juridic romanesc, acest principiu este reglementat in art. 1 alin. (5) si art. 16 alin. (2) din Constituie. Astfel, primul text constitutional precizeaza faptul ca, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legalitatilor este obligatorie. Pe de alta parte, al doilea text cuprins in Legea fundamentala arata ca nimeni nu este mai presus de lege.

In ceea ce priveste dreptul la aparare invedeream onoaratei instante faptul ca acesta se incadreaza in drepturile fundamentale care sunt parte integranta a principiilor generale de drept a caror respectare este asigurata de dreptul Uniunii Europene.

In temeiul acestui principiu, destinatarilor deciziilor care le afecteza in mod sensibil interesele trebuie sa li se dea posibilitatea de a-si face cunoscut in mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administratia intentioneaza sa isi intemeieze decizia.

Pentru a se considera ca beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-si face cunoscut punctul de vedere in mod util, respectarea dreptului la aparare presupune ca administratia sa ia cunostinta, cu toata atentia necesara, de observatiile persoanei sau ale interprinderii vizate (a se vedea, printre altele, Hotararile Curtii de Justitie din 24.10.1996, Comisia/Lisrestal si altii, C-32/95, din 21.09.2000, Medioscurso/Comisia, C-462/98 si 18 decembrie 2008, Soprope _ oragnizacoes de Calcado Lda/Fazenda ublica, C-349/07.

Cu referire la cauza T 30/91 Solvay impotriva Comisiei s-a retinut ca dreptul de acces la dosar, presupune a se asigura interprinderii implicate oportunitatea de a examina toate documentele din cadrul dosarului de investigatie care pot fi relevante pentru apararea sa.

În dreptul national, art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prevede obligatia organului fiscala de a-i asigura contribuabilului, inaintarea luarii deciziei, posibilitatea de a-si exprima unctul de vedere cu privire la faptele si imprejurarile relevante in luaarea deciziei.

De asemenea, art. 107 alin. (2) acelasi act normativ instituie obligatia organului fiscal de a-i prezenta contribuabilului proiectul de raport de inpectie fiscala si de a-i acorda acestuia posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1).

Este vorba de o nulitate virtuala, astfel ca partea care o invoca va trebui sa faca dovada ca i s-a produs o vatamare ce nu putea fi inlaturata decat prin anularea respectivului act.

In ceea ce priveste critica privind nerespectarea dispozitiilor procedurale imperative privind durata inspectiei fiscale, perioadele in care inspectia a fost suspendata nu se include in durta acesteia.

Referitor la gresita apreciere de catre organul fiscal a nerealitatii operatiunilor evidentiate in facturile de achizitie, in raport de imposibilitatea identificarii furnizorilor sau lipsa informatiilor obligatorii pe care trebuie sa le cuprinda facturile, nu poate fi argumentat cazul bine justificat prin inserarea unor aspecte ce tin de legalitatea actului administrativ intrucat acestea vizeaza fondul actului, ce se analizeaza numai in cadrul actiunii in anulare.

In speta instanta poate numai sa efectueze o cercetarea sumara a aparentei dreptului, intrucat in cadrul procedurii prevazute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

In ceea ce priveste conditia pagubei iminente, avand in vedere ca nu exista caz bine justificat, se concluzioneaza si asupra inexistentei prejudiciului imminent in acest context.

Avand in vedere faptul ca masura suspendarii a fost reglementata de art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, printr-o norma permisiva si nu imperativa, arată recurenta că instanta de fond trebuia sa aprecieze asupra temeiniciei cererii numai in contextul situatiei de fapt dovedite.

In consecinta, fata de faptul ca in conditiile date, in care nici din incheierea recurata si nici din actele dosarului nu rezulta existenta celor doua conditii esentiale, pentru a fi incidente dispozitiile art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele expuse anterior, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea incheierii recurate, in sensul respingerii cererii de suspendare ca neintemeiata.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. A arătat că recursul reprezintă un simplu șablon, nu are legătură cu motivele concrete pentru care instanța a admis cererea de suspendare. Recurenta nu a adus niciun argument concret pentru care hotărârea atacată ar fi nelegală, ci s-a rezumat la o simplă prezentare generală a noțiunilor cuprinse în lege.

Recurenta a formulat note de ședință la întâmpinarea intimatului prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentința recurată a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.04.2021 până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond a reținut că pârâta nu a analizat conținutul contractelor din perspectiva intenției reclamantului de a începe în mod independent o activitate economica, în raport de dovezile din care rezultă că reclamantul a angajat costuri și a făcut investiții pregătitoare necesare inițierii acestei activități economice, nu a analizat toate documentele justificative în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de formă și de fond pentru deducerea taxei și nu a avut constatări cu privire operațiunile reclamantului.

Aceste împrejurări de fapt rezultă în urma unei examinări aparente a actelor administrative atacate.

În cauză, este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, precum și condiția prevenirii unei pagube iminente.

Prin executarea creanței fiscale în sumă de 8.596.320 RON, prevăzută în Decizia de impunere nr. x/28.04.2021 și prin blocarea conturilor reclamantului, se vor produce consecințe grave, constând în:

- imposibilitatea executării contractele încheiate cu Ministerul Apărării și cu Uniunea Europeană.

- imposibilitatea achitării salariilor datorate celor 252 de salariați (Anexa nr. 12) care vor trebui disponibilizați.

Pe de altă parte, executarea creanței fiscale în sumă de 8.596.320 RON, sumă deosebit de mare, determină perturbarea previzibilă gravă a serviciului public prestat de reclamant, acesta fiind o instituție care administrează instalații de interes național, conform H.G. nr. 786/2014, respectiv componente ale infrastructurii critice naționale conform 1198/2012. De asemenea, reclamantul desfășoară în prezent activitățile din programul de modernizare a flotei de aeronave IAR-99 Soim din dotarea MapN - SMFA, fiind autoritatea de proiectare și integratorul de sistem în cadrul programului.

Astfel, aspectele invocate de recurentă sunt considerații generale, recurenta neinvocând critici de nelegalitate raportat la hotărârea instanței de fond, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta-pârâtă se limitează la aceste susțineri, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 978 din 18 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.