ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5666/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015*, reclamanta A. S.R.L. a formulat acțiunea în contencios administrativ împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care solicită ca în temeiul art. 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 să se dispună admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată și în consecință anularea Deciziei de soluționare a contestației formulată de societatea reclamantă, înregistrată la AFIR sub nr. x/20.03.2015.

Pe cale de consecință, solicită să se dispună admiterea Contestației formulată de societatea reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 03.02.2015 cu consecința anulării titlul de creanță și obligarea pârâtei să procedeze la emiterea unui nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetar prin care să se constate că suspiciunea pentru neregulă nu se confirmă și nu se constituie debit pentru A. S.R.L., iar cererea de finanțare pentru proiectul Achiziții de utilaje noi, performante pentru creșterea competitivității pe piață a firmei S.C. A. S.R.L., este eligibilă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 283/2017 din data de 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

- sentința atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului pentru măsura 312 și Manualului de procedură pentru evaluare și selectarea cererilor de finanțare pentru proiecte de investiții, aceste acte administrative având caracter normativ;

- instanța de fond a reținut în mod eronat că reprezentanții S.C. B. S.R.L. și ai societății reclamante au posibilitatea de a se coordona pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca aceste întreprinderi să poată fi considerate ca fiind independente, din punct de vedere economic, una față de cealaltă;

- instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamanta, în vederea accesării de ajutor financiar nerambursabil în cadrul măsurii 312, a creat condiții artificiale și un avantaj nejustificat în favoarea S.C. B. S.R.L.;

- instanța de fond a reținut, cu încălcarea prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, că reclamanta și S.C. B. funcționează pe aceiași piață relevantă sau pe piețe adiacente iar prin intermediul asociaților majoritari și prin intermediul relațiilor de familie sunt firme legate;

- instanța de fond a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea;

- instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză;

- prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 17.12.2014 de către O.J.D.R.P. Bistrița Năsăud nu s-a constatat existența unor nereguli privind criteriul de eligibilitate, respectiv încadrarea societății reclamante în categoria de micro-întreprindere.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimata-pârâtă a susținut că instanța de fond, în mod corect, a reținut avantajul necuvenit în fața competiției creat în favoarea reclamantei și a grupului de persoane care acționează de comun acord, aspect care implică încălcarea principiului concurenței pe piață.

Intimata-pârâtă a mai susținut că nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar, în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului, nu este un motiv de natură să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, în prezent abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 640/2014, dar în vigoare în perioada supusă controlului, "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Aceste dispoziții din legislația europeană au fost interpretate prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 (Slancheva sila) în sensul că punerea în aplicare a dispozițiilor din Regulament necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, respectiv elementul obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă, rezultând astfel că este obligația autorității cu atribuții de control să demonstreze că în fapt beneficiarul proiectului supus controlului nu poate atinge obiectivul măsurii accesate.

Potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.

Instanța de fond a reținut în mod corect că existența acestor două elemente la care face referire Hotărârea CJUE în cauza C-434/12 a fost dovedită de către pârâtă.

Astfel, în baza raportului de expertiză contabilă întocmit de către expertul C. și a celorlalte probe administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

- sediul social al reclamantei și cel al S.C. B. S.R.L. sunt situate la aceeași adresă administrativă și pe aceeași parcelă de teren, aspect ce rezultă și din contractul de comodat depus la dosar de către pârâtă;

- în perioada aprilie 2012 - decembrie 2014, reclamanta a facturat către S.C. B. S.R.L. suma de 568.034 RON, ceea ce reprezintă 68% din cifra de afaceri totală a societății reclamante pe această perioadă;

- administratorul societății reclamante, doamna D., este soția asociatului unic și administratorului S.C. B. S.R.L., domnul E., având și calitatea de angajat al acestei societăți;

- în perioada aprilie 2012 - iulie 2016 au mai fost identificați alți 12 angajați comuni care au lucrat atât la reclamantă, cât și la S.C. B. S.R.L.;

- la data de 27.04.2012, societatea reclamantă s-a împrumutat cu suma de 14.000 RON de la domnul E. și cu suma de 51.600 RON de la S.C. B. S.R.L..

Prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 (Slancheva sila) s-a statuat că revine instanței naționale rolul de a examina probele care demonstrează existența condițiilor artificiale, în baza criteriilor care fundamentează o astfel de concluzie, respectiv elementele subiective coroborate cu elementele obiective ale speței.

Astfel, chiar dacă un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea unui ajutor, se poate face dovada existenței acestor practici abuzive.

În acest sens, în considerentele Hotărârii CJUE în cauza C-434/12 s-au reținut următoarele:

"(...) 27. Or, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale operatorilor economici (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2007, F., C-279/05, punctul 31).

(...)

(...)

(...) ".

În consecință, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că între reclamantă și S.C. B. S.R.L., pe de o parte, precum și între reclamantă și asociatul unic și administratorul unic al S.C. B. S.R.L., pe de altă parte, au existat relații economice, reflectate în ponderea cifrei de afaceri, precum și relații financiare, în baza contractelor de împrumut anterior menționate.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că cele două întreprinderi au în obiectul lor de activitate secundară coduri CAEN comune, ceea ce arată că acționează pe aceeași piață relevantă, dovadă în acest sens fiind și încheierea unor contracte între aceste societăți în vederea executării lucrărilor contractate de S.C. B. S.R.L..

În concluzie, Înalta Curte reține că activitatea desfășurată de reclamantă nu a consolidat infrastructura economică prin favorizarea activităților neagricole în zone rurale mai puțin atractive iar utilajele achiziționate de reclamantă prin proiect nu au contribuit la diversificarea serviciilor pentru populația rurală deoarece acestea au fost destinate deservirii în mare parte a unei societăți care aparține soțului asociatului unic al beneficiarului, societate care își desfășoară activitatea și în mediul urban.

Noțiunea de "întreprindere legată" este definită de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea (CE) nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii:

"(3) Sunt "întreprinderi legate" întreprinderile între care există una din următoarele relații:

(a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților unei alte întreprinderi;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului administrativ, de conducere sau de supraveghere al unei alte întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei alte întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu aceasta sau al unei clauze din statutul acesteia;

(d) o întreprindere acționară sau asociată a unei alte întreprinderi controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai acestei alte întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților acesteia.

Prezumția cu privire la existența unei influențe dominante există în cazul în care investitorii menționați la alin. (2) al doilea paragraf nu se amestecă direct sau indirect în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor pe care le dețin în calitate de acționari sau asociați.

Întreprinderile între care există una din relațiile prevăzute la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi sau cu investitorii prevăzuți la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate legate.

Întreprinderile între care există una din aceste relații prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, în măsura în care aceste întreprinderi își desfășoară activitatea sau o parte din activitatea lor pe aceeași piață sau pe piețe adiacente.

Se consideră piață adiacentă piața unui produs sau a unui serviciu care se situează direct în amonte sau în aval de piața în cauză."

Această recomandare a fost transpusă în legislația națională prin dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Recurenta susține că sentința atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului pentru măsura 312 și Manualului de procedură pentru evaluare și selectarea cererilor de finanțare pentru proiecte de investiții, dar nu arată care anume prevederi ale acestora ar fi fost încălcate de către instanța de fond.

De altfel, Înalta Curte reține că prevederile pct. 2.1 din Capitolul 2 al Ghidului solicitantului pentru măsura 312 fac trimitere explicită la dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființări și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că reclamanta a eludat regulile din Ghidului solicitantului pentru măsura 312 în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile și a creat condiții artificiale în sensul actelor normative anterior menționate, astfel cum acestea au fost interpretate de jurisprudența națională și europeană, fiind incidente dispozițiile art. 17 alin. (1) și alin. (3) din contractul de finanțare x/23.05.2011 încheiat între A.F.I.R. și reclamantă, fapta săvârșită reprezentând o neregulă care are drept consecință retragerea avantajului acordat.

Este adevărat că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 17.12.2014 de către O.J.D.R.P. Bistrița Năsăud nu a reținut existența unor nereguli privind criteriul de eligibilitate, respectiv încadrarea societății reclamante în categoria de micro-întreprindere.

Înalta Curte reține că neverificarea unor aspecte ale activității beneficiarului cu ocazia unui control efectuat de autoritatea competentă nu poate constitui un impediment pentru sancționarea acestuia în cadrul unor verificări ulterioare, efectuate anterior împlinirii termenului de prescripție.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond iar aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 283/2017 din data de 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.