ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5653/2021

HOTĂRÂRE
18.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5653/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2021, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 22.03.2021 pronunțată de Cutea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, reținându-se că nu se poate determina starea materială a solicitantului în conformitate cu prevederile legale, câtă vreme nu s-au depus dovezi în justificarea neconcordanței dintre veniturile declarate în cuprinsul cererii și conținutul înscrisurilor doveditoare depuse, din care rezultă existența și a altor venituri.

Împotriva acestei încheieri a declarant recurs petentul A., solicitând admiterea căii de atac, pentru că, în opinia părții, în mod abuziv i-a fost respinsă cererea.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Spitalul Municipal de Urgență Vaslui a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată că încheierea atacată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurentul a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată, în temeiul art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, încheiere care are caracter definitiv conform art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, în care se prevede:

"(3) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă."

În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, încheiere care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 12 mai 2021 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3131/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 noiembrie 2020 pronunțată de Curte de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2021-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2018, Curte
ÎCCJ 2021-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5621/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea de suspendare a judecării cauzei pronunțată de prima instanța Prin în
ÎCCJ 2021-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3221/2021
noștință de motivarea sentinței recurate, nu este în măsură să suplinească motivarea cererii de recurs, câtă vreme nu a arătat efectiv nicio critică concretă cu privire la hotărârea recurată. Astfel fiind, recurentul-reclamant nu a formulat
ÎCCJ 2021-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5587/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții
Sursă