ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5572/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche - la data de 07.09.2018, reclamantul A., prin B. - cesionar de drepturi litigioase a chemat în judecată, în calitate de pârât, Fondul de Garantare a Asiguraților, formulând contestație împotriva Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisă de F.G.A. întrucât situația de fapt ce stă la baza prezentului dosar a fost interpretată greșit de acesta și obligarea pârâtului la plata sumei de 52.196,70 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 04.08.2014.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 941 din 12.03.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a respins cerere de chemare în judecată privind pe reclamantul A., prin B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată, iar în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a dispus și amendarea reclamantului A. cu suma de 700 RON, reprezentând amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 941 din 12.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a declarat recurs reclamantul A., prin B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond, iar în urma rejudecării fondului, să se admită cererea formulată de recurentul-reclamant și să se procedeze la anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 04.08.2014.

Recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică si nelegală, sub aspectul aplicării normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, a arătat că, la judecarea cererii de fond instanța de judecată nu a realizat o aplicabilitate corectă a normelor de drept material pe care și-a fundamentat solicitările privitoare la daunele materiale, dar și că nu a înțeles în mod corect cele precizate de recurentul reclamant, creându-se o confuzie în ceea ce privește plata care s-a făcut, asiguratorul ce a realizat-o și persoana căreia i-a profitat această plată.

În continuare, susține recurentul-reclamant că, în fapt, la data de 08.11.2013, a încheiat cu asigurătorul C. polița de asigurare de tip "D." nr. x/09.11.2013 cu valabilitate 09.11.2013-08.11.2014.

La data de 04.08.2014, în timp ce recurentul-reclamant circula pe str. x din mun. Galati, la intersecția cu str. x a virat fără sa se asigure, intrând in coliziune cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, care circula regulamentar.

Ulterior, recurentul-reclamant i-a făcut cunoscut evenimentul rutier asigurătorului care a deschis dosarul de dauna nr. AV 0377GL14. De asemenea, tot acesta a formulat o cerere de despăgubire pentru suma de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite in evenimentul rutier, conform devizului estimativ emis de către unitatea service E. S.R.L, reprezentanță BMW în teritoriu.

Prin adresa nr. x/17.04.2015 societatea de asigurări i-a comunicat acestuia refuzul de plată a despăgubirii, motivat de faptul că polita de asigurare este falsă, desi intimata-pârâtă a mai plătit anterior, în baza aceleiași polițe, un alt dosar de daună.

În ceea ce privește creanța de 52.196,70 RON, susține recurentul - reclamant că, atât prima instanta, cât și instanțele gălățene au înțeles în mod eronat susținerile sale și nu au interpretat în mod corect condițiile CASCO si pe cele RCA aplicabile.

În concret, în fața primei instante gălățene, mai exact la termenul de judecată din data de 16.12.2016 în niciun caz nu s-a făcut dovada plății despăgubirii pentru evenimentul rutier din data de 04.08.2014 de către C. (la care numitul A. avea polița CASCO), ci dimpotrivă, recurentul-reclamant (ce era vinovat de producerea accidentului) a precizat că asigurătorul său RCA (în speță, F.) a acoperit reparația celui tamponat de numitul A. pe cale amiabilă.

A susținut că intimata-pârâtă este de rea-credință, întrucât, în aceeași cauză asigurătorul RCA a înțeles să-i achite celui nevinovat despăgubirea fără a invoca lipsa legăturii de cauzalitate între avarii si declaratiile părților.

De asemenea, precizează recurentul, pentru clarificarea situație, că avea încheiate două polițe: o poliță RCA încheiată cu F. și o alta CASCO încheiată cu C. S.A. După producerea evenimentului rutier, asigurătorul RCA, respectiv F., l-a despăgubit pe cel tamponat de numitul A., însă nu pe A., așa cum în mod normal trebuia. Asigurătorul CASCO nu a respectat condițiile stabilite la încheierea poliței si nu l-a despăgubit, la rândul său, și pe recurentul-reclamant. Prin urmare, în niciun caz recurentul nu solicită să fie despăgubit a doua oară si asta pentru ca el nu a fost despăgubit nici o dată.

În aceste condiții, apreciază că instanța de fond în mod eronat a reținut că asiguratorul RCA, mai exact F. a acoperit prejudiciul în locul C. S.A., întrucât cele două polițe aveau scopuri cu totul diferite și condiții distincte de acoperire a pagubelor, iar F. a acoperit prejudiciul celui tamponat de A. și nu acestuia din urmă.

Susține astfel recurentul că cei doi asiguratori, în situata de fapt ce stă la baza judecării cauzei, nu au vreo legătură cu genul celei reliefate de instanța de fond ce a judecat prezenta cauză, sens în care apreciază că aceasta, în mod eronat a interpretat normele juridice aplicate litigiului și a considerat că plata făcută celuilalt șofer implicat în accident de către F. în baza poliței RCA ar echivala cu acoperirea prejudiciului suferit de A., prejudiciu ce ar fi trebuit acoperit de C. în baza poliței CASCO. Celălalt sofer a avut un anumit prejudiciu suferit în urma accidentului (plătit de F.), iar recurentul-reclamant a suferit prejudiciul solicitat prin cererea de chemare in judecată, astfel că cele două nu au vreo legătură.

În cocnluzie, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii pronuntate în prima instanta și în rejudecare, să se dispună anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisa de Fondul de Garantare a Asiguratilor, în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite de recurentul-reclamant în evenimentul rutier din data de 04.08,2014.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București.

Pe fondul recursului, a susținut că FGA a avut în vedere hotărârile judecătorești pronunțate, astfel că, prin Decizia nr. 16314/13.08.2018 a respins cererea de plată nr. x/29.05.2017 formulată de A. prin B., reținându-se că, prin sentința civilă nr. 9156/19.12.2016 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia civilă nr. 526/19.12.2017 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2015, instanța a respins, ca rămasă fără obiect cererea conexă formulată de reclamant în contradictoriu cu C. S.A., având ca obiect plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând indemnizația de asigurare datorată de către pârâtă în urma producerii evenimentului asigurat din data de 04.08.2014.

Prin urmare, în mod întemeiat Curtea de Apel București, în soluționarea prezentei acțiuni, a hotărât ca "actul administrativ emis de paratul Fondul de Garantare a Asiguraților este temeinic si legal, instanțele judecatoresti stabilind ca suma de 52.196,70 RON, obiect al cererii conexe din dosar nr. x/2015, a fost platită reclamantului.".

În temeiul autorității de lucru judecat, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorescă, nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În plus, susține intimatul că nu există nici un argument pentru care să fue acceptată ca fiind utilă cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 dovada de către reclamant a plății de către asiguratorul C., în baza asigurării RCA, a despăgubirii către persoana păgubită, în condițiile în care cauza dosarului nr. x/2015 a fost contractul de asigurare CASCO.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 05.09.2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu de instanță, Înalta Curte urmează a o admite, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, constată Înalta Curte că, deși invocă, formal, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală " sub aspectul aplicării normelor de drept material regăsite în art. 2 alin. (3) in Legea nr. 213/2015", în fapt, în dezvoltarea criticilor sale recurentul nu a indicat în concret motivele de nelegalitate, făcând doar aprecieri cu privire la stabilirea situației de fapt și reluând o parte din argumentele susținute și în fața instanței de fond.

Astfel, se reține că, deși recurentul invocă în esență greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, în fapt acesta nu motivează în ce formă au fost încălcate aceste dispoziții. Se constată că, în realitate, criticile nu vizează modul de interpretare și aplicare a acestor norme de drept material, ci modul în care instanța de fond a reținut situația de fapt, aspectele invocate de recurent rezumându-se strict la probatoriul administrat. Ori, aceste aspecte se situează în afara competențelor instanței de recurs, atât timp cât se raportează la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, fără însă a arăta, în concret, modul cum instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material regăsite la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul, strict formal, a încadrat expres recursul său în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul formulat de reclamantul A. prin B. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. prin B. împotriva sentinței civile nr. 941 din 12 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.