ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 19.12.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea deciziei nr. 11413/17.11.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care i s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 412,02 RON.

Prin sentința civilă nr. 2745 din 12 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta, a fost anulată decizia nr. 11413/17.11.2017 în ceea ce privește art. 2 prin care s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 412,02 RON și a fost obligată pârâta la plata sumei de 412,02 RON către reclamantă cu titlu de diferență de despăgubire.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, urmând a se constata că decizia emisă de fond este legală și temeinică.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare prevederile Legii nr. 213/2015 privitoare la scopul constituirii FGA și nici ale Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

A menționat că semnarea constatului amiabil reprezintă descrierea unui cumul de elemente și fapte care contribuie la soluționarea dosarului de daună și nicidecum o recunoaștere a răspunderii conducătorilor auto, în cazul de față existând o mențiune, iar nu o declarație a conducătorului auto asigurat RCA care a menționat că se declară vinovat de producerea accidentului.

A arătat că instanța de fond era obligată să administreze probe în temeiul art. 22 din C. proc. civ., nefiind suficientă mențiunea făcută de asiguratul RCA și recunoașterea vinovăției de către acesta, în acest sens dându-se constatului amiabil o forță probantă echivalentă cu o expertiză de specialitate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 11413/17.11.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care i s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 412,02 RON.

Prin decizia atacată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a reținut că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier și a documentației aferente, s-a reținut că în cauză există culpă comună (deschiderea ușii și mersul cu spatele sunt interdicții relative), persoana păgubită contribuind din culpă la producerea accidentului.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În mod corect instanța de fond a reținut că din constatarea amiabilă încheiată de persoanele implicate în evenimentul rutier rezultă culpa exclusivă a conducătorului auto asigurat B., care a menționat că se declară vinovat de producerea accidentului. Totodată, din schița desenată, asumată de ambele părți, reiese că autoturismul cu număr de înmatriculare x a lovit autoturismul reclamantei care se afla oprit.

În fața instanței de fond nu a fost solicitată și nici administrată nicio altă probă care să contrazică cele reținute în constatarea amiabilă încheiată, astfel că în mod corect aceasta a concluzionat că nu se poate aprecia că reclamanta s-a făcut vinovată de producerea accidentului.

În aceste condiții, având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței unei culpe comune în producererea evenimentului rutier, refuzul pârâtei de a plăti despăgubirea în integralitate nu este unul justificat, astfel că că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2745 din 12 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2745 din 12 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.