ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

HOTĂRÂRE
05.12.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9173/22.09.2017 emisă de pârât pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea deciziei în sensul stabilirii despăgubirii la care este îndreptățit reclamantul la suma de 8267,28 RON, cu consecința obligării pârâtului la plata diferenței neacordate de 6286,28 RON.

Prin sentința nr. 896 din 1 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin decizia civilă nr. 170/19.01.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 896 din 1 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.04.2021, sub numărul x/2017*.

La data de 23.11.2021, cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2, față de lipsa părților.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor perimării cererii de recurs, în acest sens fiind stabilit termen de judecată la data de 16 iunie 2023.

Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr. 1092/2023 din 16 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția perimării, a constatat perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe - Sentința nr. 1092/2023 din 16 iunie 2023- pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamantul A., încadrând criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1,2 și 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale a susținut recurentul în esență că, în fapt, de la data de 18 mai 2020 locuiește la adresa din jud. Vrancea, sens în care atașează copia cărții de identitate. Totodata, din luna ianuarie 2021 nu mai este reprezentat de aparatorul pe care I-a avut.

Consideră că prezenta cauză s-a judecat cu lipsă de procedură- deoarece partea nu a fost citată legal pentru termenul de judecata din 16.06.2023, neprimind citatie la adresa sa de domiciliu.

Totodată, mai susține că, intrând pe portalul instanțelor de judecata a văzut ca tot pe 16 06 2023 a fost un termen în dosarul x/2017 in care s-a dispus trimiterea catre o alta sectie a Curtii de Apel și tot in 16 06 2023 s-a judecat si s-a decis ca ar fi perimata cererea sa.

Avand in vedere faptul că este lipsă de procedură, ca în dosarul x/2017 și recurentul nu a fost citat la domiciliul său, în aceste dosar nemaivând avocat și nemaiavand domiciliu ales, consideră ca nu se putea constata ca ar fi operat perimarea.

Totodată, mai susține că prin încheierea din 02.06.2021 s-ar fi cerut părților un punct de vedere pe expertiza și ca în 23.11.2021 s-a suspendat cauza. Consideră că în mod incorect s-a procedat astfel, deoarece recurentul a consemnat punctul său de vedere referitor Ia expertiza și la obiectivele acesteia în cererea de chemare in judecată, în cererile de probatorii depuse Ia dosar de avocatul său Ia primul ciclu de judecată, precum și în hotărârea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Consideră că în rejudecare, Curtea de Apel nu a respectat decizia de casare care este obligatorie și a gasit un tertip pentru a nu mai judeca aceasta cauză, ca să se mențină prima solutie de respingere a actiunii sale.

Solicită a se constata faptul că după judecata din recurs de la Inalta Curte în cauză a fost lipsă de procedură cu recurentul - reclamant, motiv pentru care să se admită recursul, să se caseze sentinta recurată precum și cele 3 încheieri arătate, să se respingă exceptia perimarii, să se dispună repartizarea aleatorie a dosarului și rejudecarea cu citarea sa la domiciliul legal.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat apărări împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant A., deși cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 05.12.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, având în vedere respingerea cererii de amânare formulate de către recurentul-reclamant A., pentru a-i da acestuia posibilitatea să depună concluzii scrise pe excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 222 alin. (2) coroborat cu art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2023

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul -reclamant, pe fondul recursului declarat împotriva sentinței nr. 1092/2023 din 16 iunie 2023, Înalta Curte, va verifica mai întâi dacă a fost respectat termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare (…)".

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, prin recursul formulat, se atacă o hotărâre prin care s-a constatat perimarea, împotriva căreia legiuitorul, prin dispozițiile anterior menționate, respectiv art. 421 alin. (2) C. proc. civ. a prevăzut calea de atac a recursului " în termen de 5 zile de la pronunțare".

Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, sub aspectul respectării acestui termen, constată că, raportat la data pronunțării hotărârii recurate, 16 iunie 2023, cele 5 zile prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului s-au împlinit la data de 22.06.2023, aceasta fiind ultima zi în care partea mai putea declara recurs, termenul pentru motivarea acestuia curgând apoi de la comunicare, conform art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Cum din actele dosarului, respectiv ștampila aplicată pe plicul de expediere către Curtea de Apel București a cererii de recurs, reiese data de 06.07.2023, ca și dată de declarare a recursului, Înalta Curte constată că exercitarea acestei căi de atac s-a făcut cu depășirea termenului legal cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art., imperativ și de decădere, care s-a împlinit anterior, respectiv la data de 22 iunie 2023.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" precum și dispozițiile art. 489 alin. (1) din același act normative, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Se constată, așadar că, aceste norme instituie în sarcina recurentului obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității acestuia.

În cauză, astfel cum s-a reținut anterior, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv declarat, aplicându-se astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din dreptul de exercitare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

Pe cale de consecință, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca tardiv declarat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Respinge recursul promovat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1092/2023 din 16 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 517/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
ÎCCJ 2021-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2017pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
ÎCCJ 2021-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3190/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea ins
ÎCCJ 2022-12-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5787/2022
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
ÎCCJ 2021-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanț
Sursă