ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5557/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.11.2017 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: - suspendarea Deciziei nr. 1505/24.08.2017 emisă de Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, decizie prin intermediul căreia s-a dispus revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x precum și încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x, până la soluționarea definitivă a cauzei; - anularea în totalitate a Deciziei nr. 1505/24.08.2017, emisă de Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, decizie prin care s-a dispus revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x precum și încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x; - anularea în totalitate a Decizie nr. 1867/29.09.2017 emisă de Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 1505/24.08.2017; - repunerea A. S.R.L. în situația anterioară revocării Licenței de organizare și exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x și încetării valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x, în sensul recunoașterii dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc menționate în licență și autorizația de exploatare; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5461 pronunțată în data de 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei la excepția de nelegalitate formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, in insolvency, en procedure collective, prin administrator special B. și administrator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în ceea ce privește cererea de anulare a actului administrativ, a anulat Decizia nr. 1505/24.08.2017 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc precum și Decizia nr. 1867/29.09.2017 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și a repus reclamanta în situația anterioară emiterii acestei Decizii.

Cererea de recurs Recurenta-pârâtă a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 5461 pronunțată în ședința publică din data de 18.12.2018 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, arătând că aceasta necesită a fi casată, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Primul motiv de recurs constă în faptul că, instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Această aplicare greșită constă în înțelegerea terminologiei "folosita de legiuitor, în sensul că autoritatea «poate dispune» și nu «dispune». Prin urmare, această posibilitate este recunoscută de lege în competența autorității pârâte, acesteia fiindu-i recunoscută o marjă de apreciere în acest sens, în funcție de consecințele produse." Astfel, instanța recunoaște puterea de apreciere asupra unor situații prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) - i) din O.U.G. nr. 77/2009, tocmai de aceea termenul "poate" a rămas la atitudinea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN. În interpretarea per a contrario, dacă legiuitorul nu ar fi menționat termenul "poate", aceasta ar fi însemnat obligativitatea recurentei, ca în toate situațiile de la lit. a) - i) ale alin. (2) al art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 să se revoce licența de organizare de jocuri de noroc. De aceea, aprecierea Comitetului de Supraveghere de a revoca sau de a nu revoca licența, a avut la bază consecințele produse create de către reclamantă. Prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, acordă posibilitatea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN să revoce licența de organizator de jocuri de noroc pentru toate societățile comerciale care îndeplinesc această condiție. Legiuitorul a înțeles să menționeze în cuprinsul acestuia, în sarcina Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN că "poate dispune, în funcție de consecințele produse " să urmeze o anumită conduită. Este de la sine înțeles că, în situația în care nu ar fi existat acea probabilitate cu inserarea cuvântului "poate", rațiunea revocării licenței nu s-ar mai fi justificat. Revocarea fiind măsura extremă de încetare a unei activități economice, iar actul administrativ contestat a creat o situație juridică care a dat forță juridică organului emitent de a emite o măsură, ar exista astfel, un text ilogic din punct de vedere juridic, întrucât, pare nefiresc dacă aceste consecințe sunt atât de minime, să se emită o revocare "în funcție de consecințele produse". Mai mult, efectul firesc al rațiunii de revocare a actului administrativ constă în manifestarea de voință a emitentului actului sub imperiul si protejat de interesul public. Astfel, afirmația instanței de fond este nefondată, nefiind susținută din punct de vedere al rațiunii juridice. Instanța de fond reține în continuarea motivării sale că, lipsa mențiunii cu privire la împrejurările care au determinat-o pe pârâtă să dispună revocarea licenței "nu este în măsură a exercita un control efectiv de legalitate, în cadrul căruia să se stabilească raportul de conformitate intre baza de referință, care este norma juridică, și voința acestei autorități, împrejurările care au determinat autoritatea pârâtă să dispună revocarea licenței sunt cuprinse chiar în preambulul actului administrativ contestat. Exercitarea dreptului la justiție de către reclamantă și exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative de către instanța de fond, nu au fost înlăturate, dimpotrivă, actele administrative contestate au fost motivate, în fapt și în drept. Din felul în care instanța a gândit acest aspect reiese că, o motivare corespunzătoare ar însemna o motivare pe mai multe pagini, din care să rezulte anumite aspecte, iar acestea să conducă la decizia Comitetului de Supraveghere de a revoca licența. Solicită instanței de recurs să constate că: în cuprinsul unui act administrativ nu este obligatoriu să se menționeze consecințele care s-au produs, pentru ca acest act administrativ să fie emis de către o autoritate publică centrală. Totodată, deciziile contestate sunt motivate, există în cadrul acestora o motivare corespunzătoare care a stat la baza emiterii acestor acte administrative în sensul în care am expus împrejurările care au sta la baza emiterii acestora. Faptul că, aceste decizii nu sunt emise după cum dorește reclamanta, nu înseamnă că acestea nu sunt motivate. Tocmai, există această motivare, există și "baza de referință, care este norma juridică" și "voința acestei autorități, rezultând în mod indubitabil un raport de conformitate între reglementarea normei legale, înscrisurile depuse la dosarul cauzei și soluția autorității publice. În ceea ce privește afirmația instanței că "înregistrarea de către reclamantă de obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, și cadrul legislativ aplicabil, nu sunt de natură a satisface această exigență, deoarece art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 prevede [...] și existența unor consecințe de natură a impune revocarea acestei licențe" se arată că, legislația din domeniul jocurilor de noroc nu obligă instituția publică să expună în cuprinsul actelor administrative, care sunt consecințele produse ca urmare a înregistrării de obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului. Așadar, concluzia este că, în domeniul jocurilor de noroc, nici un organizator de jocuri de noroc nu poate să își desfășoare activitatea dacă are obligații restante la bugetul de stat. Pe de altă parte regimul juridic al deciziilor Comitetului de Supraveghere stabilit potrivit art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "Organizarea și funcționarea Comitetului, precum și regimul juridic al deciziilor acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului", coroborat cu dispoziția cuprinsa la art. 10 și art. 13 (lin Anexa 2 (Regulament de organizare si funcționare a Comitetului de supraveghere) la H.G. nr. 298/2013 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, conduc la concluzia că respectivele consecințe nu este obligatoriu să fie redate în chiar conținutul deciziei de revocare a licenței, fiind suficient ca ele să existe si să fie identificate. În continuarea celor arătate, se solicită a se observa că, în cadrul Comitetului de Supraveghere, potrivit art. 8 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 20/2013 face parte și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, care împreună cu ceilalți membri au decis revocarea licenței reclamantei. Al doilea motiv de recurs constă în faptul că, instanța de fond nu a respectat normele de drept material cuprinse în actele normative în vigoare, reținând inaplicabilitatea art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 Instanța de fond, după ce face o analiză amănunțită a termenelor de plată, potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.05.2016 și a Deciziei de impunere fiscală nr. x/274.05.2016, reține că, termenul de plată a obligațiilor datorate de către reclamantă s-a împlinit la data de 05.08.2016, iar într-o altă ipoteză, la data de 20.07.2016, când reclamanta se afla deja în insolvență, "astfel încât, obligațiile de plată reținute în sarcina sa erau suspendate. Instanța de fond a făcut o confuzie pentru că într-adevăr, obligațiile de plată erau suspendate de la executare silită, dar aceasta nu înseamnă că, aceste obligații de plată nu sunt înregistrate ca obligații restante la bugetul general consolidat al statului și că ele nu există sau nu mai există în sarcina reclamantei. Apoi, o altă confuzie, îl reprezintă aplicabilitatea între ani, adică actele administrative fiscale emise de către organele fiscale competente ale ANAF-ului au fost emise în anul 2016, iar deciziile emise de ONJN în anul 2017, la mai mult de 1 (un) an de zile. De asemenea, confuzia mai subzistă și cu privire la atribuțiile mai multor instituții, respectiv între atribuțiile Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, atribuțiile Agenției Naționale de Administrare Fiscală și atribuțiile Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. ONJN nu avea această obligație de a efectua calcule, de aceea, în virtutea relațiilor instituționale, în câteva rânduri, organul competent al ANAF a comunicat prin adresă oficială, că reclamanta se află în evidentele sale cu datorii neachitate, mai mari de 30 de zile. Astfel, în condițiile în care, se comunică în mod oficial că reclamanta este înregistrată cu obligații la bugetul general consolidat al statului, mai mari de 30 de zile, considerăm că, instituția noastră nu avea niciun temei juridic de a nu pune în aplicare prevederile legale. Faptul că, aceste obligații la bugetul de stat, au fost calculate de un organ fiscal, iar asupra acestor calcule, recurenta nu are nicio atribuție, consideră că, instanța de fond a catalogat în mod incorect că a emis greșit actul administrativ contestat. Dispozițiile legale din domeniul jocurilor de noroc nu prevăd posibilitatea vreunui organizator de jocuri de noroc să își desfășoare activitatea fără a-și achita taxele obligatorii datorate bugetului de stat, iar intrarea în insolvență a unei societăți nu implică neplata taxelor de licențiere și de autorizare, aceste taxe fiind obligatorii pentru desfășurarea activității societății. Prin urmare nu se poate susține că, după deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei, plata tuturor creanțelor este suspendată, în condițiile în care nu există nicio prevedere legală în vigoare care să susțină această afirmație. Astfel, deschiderea procedurii insolvenței din proprie inițiativă, imediat după comunicarea celor două acte administrative fiscale și intenția nemijlocită de reorganizare nu presupun încetarea activității societății ori suspendarea oricărei plăti, dispozițiile legii insolvenței (în conformitate cu art. 75 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare) stabilesc doar faptul că, la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. După cum se poate observa, prezenta cauză nu se afla pe rolul instanței judecătorești și nici nu avea cum să fie, întrucât actele administrative au fost emise și contestate în anul 2017. În aceste condiții, nici înainte de intrarea în insolvență și nici după intrarea reclamantei în insolvență, între părțile prezentei cauze, nu a existat vreo cauză pe rolul instanțelor judecătorești, acțiune extrajudiciară si nicio măsură de executare silită pentru realizarea creanțelor. Astfel, această dispoziție nu se aplică în prezenta cauză, deși instanța de fond nu o menționează explicit în hotărârea atacată, ci doar emite o hotărâre în acest sens. Privit din alt punct de vedere, reclamanta nu a fost lipsită și nu i-a fost interzis, restrâns, dreptul la promovarea demersurilor judiciare pentru contestarea actelor fiscale. Dar faptul că, aceste demersuri judiciare au fost promovate, nu înseamnă că, ONJN nu avea obligația de a pune în executare dispoziția cuprinsă la art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că, instanța a aplicat în mod greșit dispoziția art. 15 alin. f5) din O.U.G. nr. 77/2009 care face precizări foarte clare cu privire la ceea ce înseamnă obligații de plată restante. În sumar, nu sunt considerate obligații de plată restante: a) acele obligații pentru care au fost obținute înlesniri Ia plată; b) acele obligații pentru care instanța a dispus suspendarea executării silite sau suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară; c) acele obligații stabilite prin acte administrative, iar acestea au fost suspendate sau obligațiile care sunt suspendate în condițiile legii. Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, precum și faptul că, reclamanta nu a depus probe din care să rezulte că îndeplinește vreuna dintre condițiile stabilite prin lege. potrivit cărora, obligațiile de plată la bugetul de stat să nu se consideră obligații de plată, apreciază că, pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii, Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN a dispus, în mod corect, revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, așa cum organele fiscale competente ale statului au comunicat instituției noastre în perioada iulie, august 2017. Legiuitorul a înțeles să delimiteze în mod evident, care sunt acele obligații de plată datorate la bugetul de stat, dar nu sunt considerate ca fiind obligații restante. În acest fel, nu se poate face legătura cu "faptul că aceste creanțe stabilite prin actele administrative fiscale sunt înscrise la masa creanței sub condiție." Din punctul de vedere al recurentei, prezintă relevanță că, obligațiile de plată de bugetul de stat sunt înscrise la masa credală sub condiție. Chiar și în această situație, pentru sistemul jocurilor de noroc, atâta timp cât, există obligații de plată restante la bugetul de stat (iar aceste obligații de plată nu se încadrează potrivit art. 15 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009), Comitetul de Supraveghere are obligația de a lua o decizie, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Faptul că, întreaga creanță deținută de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost înscrisă în Tabelul preliminar de creanțe și în Tabelul definitiv de creanțe sub condiție, nici nu are relevanță pentru soluționarea prezentei cauze. înscrierea creanțelor sub condiție nu o exonerează pe reclamantă de la plata obligațiilor datorate către bugetul general consolidat al statului. De asemenea, la data emiterii deciziei de revocare a licenței, ONJN a cunoscut că, reclamanta a deschis procedura insolvenței și creanțele au fost înscrise sub condiție. Numai atunci când organele fiscale competente au comunicat recurentei (iulie, august 2017) că reclamanta se află în evidențele acesteia cu obligații de plată restante mai mari de 30 de zile la bugetul general consolidat al statului, a procedat la revocarea licenței de organizator de jocuri de noroc de pariuri în cotă fixă, chiar dacă aceasta se afla în procedură de insolvență, încă de la data de 28 iunie 2016. Prelungirea autorizației de exploatare începând cu data de 12.08.2016 și până la data de 24.08.2017 nu a ținut seama de faptul că, reclamanta se afla în insolvență din proprie inițiativă, ci faptul că, până la data de 12.08.2016, organele fiscale competente nu au comunicat recurentei că, obligațiile de plată stabilite în baza actelor administrative fiscale (care fac obiectul altui dosar de soluționare, în care ONJN nu este parte), au reprezentat obligații de plată restante mai mari de 30 de zile la bugetul general consolidat al statului. Așa cum rezultă din documentația existentă la dosarul cauzei, abia în perioada iulie- august 2017, organele fiscale competente au comunicat ONJN că, reclamanta este înregistrată cu obligații de plată restante Ia bugetul de stat, mai mari de 30 de zile. Al patrulea motiv de recurs constă în greșita înțelegere și aplicare a normelor de drept material din domeniul jocurilor de noroc, atunci când instanța de fond a dispus "ca o consecință a anulării, va repune reclamanta în situația anterioară emiterii acestei Decizii." Pentru instanța de control judiciar este important a vedea că, la data emiterii Licenței, art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut că, Licența se acordă operatorului economic care îndeplinește condițiile pentru organizarea activităților ce fac obiectul actului normativ și este valabilă 5 ani de la data acordării, cu condiția plății taxei de autorizare anuală. În orice condiții, art. 13 alin. (1) și (2) din același act normativ, precizează: "(1) Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. (2) Pentru societățile care organizează pariuri în cotă fixă si/sau pariuri on-tine, taxa pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se stabilește în funcție de încasările efectiv realizate de societăți din exploatarea acestei activități, dar nu mai puțin de nivelul minim al taxei stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." Aliniatul 3 al aceluiași articol, menționează că, taxele pentru obținerea licenței de organizare a tocurilor de noroc si a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, constituie venit la bugetul de stat. Rezultă astfel că, soluția instanței de fond nu este legală, întrucât, deși, pe de o parte, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată repunerea sa în situația anterioară emiterii deciziei contestate, iar instanța a acordat ceea ce s-a cerut, pe de altă parte, în această ipoteză, la data de 31.08.2017, autorizația acestuia a expirat. Potrivit dispozițiilor legale, niciun operator economic nu are dreptul să desfășoare activitate în domeniul jocurilor de noroc fără să plătească taxele de licență și de autorizare și cu respectarea tuturor condițiilor legale de desfășurare ajocurilor de noroc în România. În atare condiții, hotărârea instanței de fond nu este legală, a acordat reclamantei dreptul de repunere în situația anterioară emiterii Deciziei nr. 1505/24.08.2017, fără a specifica ce se întâmplă cu obligațiile restante datorate la bugetul de stat și cu îndeplinirea celorlalte condiții elementare de exercitare a activității de jocuri de noroc, cunoscând că, Ia scurt timp, după ce i-a fost comunicat Raportul de inspecție fiscală nr. x/27.05.2016 și a Deciziei de impunere fiscală nr. xc 195/27.05.2016, reclamanta a cerut intrarea în insolvență, din proprie inițiativă. Deloc de neglijat este luarea în calcul si a faptului că, intrarea în insolventă din proprie inițiativă poate avea loc si datorită existenței de obligații de plată neachitate către debitorii reclamantei. Aceasta trebuie să aibă loc, deoarece, repunerea părților în situația anterioară nu trebuie să determine inegalitatea respectării normelor legale în vigoare din domeniul jocurilor de noroc între organizatorii de jocuri de noroc. In vederea restabilirii echilibrului de desfășurare a activității de jocuri de noroc din punct de vedere legal, instanța a fi trebuit să recurgă la un criteriu de apreciere just, iar acest demers ar fi trebuit să se situeze într-o plasare în trecut, pentru a aprecia echilibrul inițial, în raport cu momentul pronunțării hotărârii de anulare a actelor administrative atacate. Din interpretarea tuturor textelor legale din domeniul jocurilor de noroc, rezultă că hotărârea instanței de fond nu este legală, fapt pentru care solicită admiterea și a acestui motiv de recurs. În ceea ce privește anularea Deciziei Comitetului de Supraveghere nr. 1867/29.09.2017 prin care s-a respins plângerea prealabilă, se solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere motivele de recurs prezentate, cu solicitarea de a fi admise așa cum au fost formulate, cu drept consecință, și reținerea tuturor argumentelor și în ceea ce privește actul administrativ menționat. Pe fondul cauzei, se solicită instanței de recurs să se aibă în vedere și următoarele argumente: Direcția Generală de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc a transmis prin adresele nr. x/27.07.2017 și nr. y/03.08.2017 către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF, solicitări cu privire la situația detaliată a obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat mai mari de 30 de zile de la data scadentă înregistrate de societatea S.C. A. S.R.L., precum și dacă societății "ii sun/incidente atât prevederile art. 17 alin. (2) Ut. a), cât și prevederile art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare ". Prin adresele nr. x/28.07.2017 și nr. y/17.08.2017 au fost comunicate instituției noastre și înregistrate cu nr. x/31.07.2017 și y/01.08.2017 respectiv nr. 36307/21.08.2017, următoarele aspecte: - " societatea înregistrează obligații fiscale neachitate la bugetul general consolidat, la data de 30.06.2017, în sumă de 43.498.844 RON, reprezentând debite restante mai mari de 30 zile față de termenul scadent"; - " începând cu data de 28.06.2016 societatea se află în insolvență, iar suma de 43.498.844 RON a fost admisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., sub condiția soluționării contestației și acțiunii în anulare formulate împotriva deciziei de impunere x și RIF-MC 197/27.05.2016 și deciziei de impunere x și RIF x/15.08.2016". De asemenea, prin adresa nr. x/21.08.2017, Direcția Generală de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul ONJN a solicitat S.C. A. S.R.L clarificări suplimentare asupra situației sale fiscale. Prin răspunsul înregistrat în cadrul O.N.J.N. sub nr. x/22.08.2017, operatorul economic susține soluționarea cererii nr. x/18.07.2017 pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă și nu furnizează nici un document care să susțină poziția adoptată. Ținând seama de cele precizate, în ședința Comitetului de supraveghere din data de 24.08.2017, prin Decizia nr. 1.505 a fost revocată Licența de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă seria x și s-a constatat încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă seria x , acordate S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. În data de 04.09.2017, S.C. A. S.R.L a înregistrat în cadrul O.N.J.N sub nr. x/04.09.2017, plângerea prealabilă prin intermediul căreia solicită revocarea în tot a Deciziei nr. 1505/24.08.2017 și pe cale de consecință, repunerea societății în drepturile deținute anterior revocării. Cu privire la emiterea de către Comitetul de supraveghere a Deciziei nr. 1450/12.08.2016 privind acordarea Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pariuri în cotă fixă, atașăm Certificatul de Atestare Fiscală emis de către ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili emis la data de 27.07.2016 din care rezultă că, reclamanta nu arc sume de restituit, respectiv sumele de rambursat/restituit sunt în valoare de 0 RON. (A se vedea anexa 5 la întâmpinarea depusă de ONJN). Obligația taxei anuale a licenței de organizare și de autorizare a mijloacelor de exploatare a jocurilor de noroc este prevăzută în mod imperativ în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, ca o condiție obligatorie desfășurării activității unui operator economic în domeniul jocurilor de noroc. Având în vedere prevederile cuprinse la: - art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare; - art. 12 alin. (5); - art. 14 alin. (2) lit. a) pct. (i) și lit. b) pct. (iii); - art. 17 alin. (2) lit. a) și alin. (9), Comitetul de Supraveghere a jocurilor de noroc a decis revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc seria x constatând încetarea valabilității autorizației de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea reclamantei. Prin această decizie, s-a dispus în sarcina reclamantei să achite diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care operatorii economici nu respectă condițiile impuse de O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum si H.G. nr. 111/2016, licența de organizare a jocurilor de noroc si autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se revocă cu aprobarea Comitetului de supraveghere, deoarece, pentru a desfășura activități în zona jocurilor de noroc. societățile au obligatoriu nevoie de licență si autorizație. în condițiile legii. Fără aceste documente, operatorii economiei nu pot funcționa în domeniul jocurilor de noroc - acestea fiind una dintre condițiile obligatorii impuse de lege, alături de actele necesare autorizării unui organizator de jocuri de noroc. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a obținut drept de organizare și exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă, cu Licența seria x valabilă până la data de 30.11.2025. De asemenea, pentru activitatea de desfășurare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă, reclamanta a deținut Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc în cotă fixă seria x valabilă până la data de 31.08.2017. La data emiterii Licenței, art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut faptul că, Licența se acordă operatorului economic care îndeplinește condițiile pentru organizarea activităților ce fac obiectul actului normativ și este valabilă 5 ani de la data acordării, cu condiția plătii taxei de autorizare anuală. în orice condiții, art. 13 alin. (1) și (2) din același act normativ, precizează:,Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. (2) Pentru societățile care organizează pariuri în cotă fixă și/sau pariuri on-line, taxa pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se stabilește în funcție de încasările efectiv realizate de societăți din exploatarea acestei activități, dar nu mai puțin de nivelul minim al taxei stabilite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." Aliniatul 3 al aceluiași articol, menționează că, taxele pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc si a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, constituie venit la bugetul de stat. Față de reconstituirea garanției pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor, instanța trebuie să aibă în vedere prevederea cuprinsă la art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare: "În situația in care organele fiscale teritoriale vor utiliza garanția constituită în condițiile alin. (1) - (3), vor înștiința organizatorii despre acest fapt, organizatorii având obligația reconstituirii garanției până la primul termen de plată a obligațiilor care le revin fată de bugetul general consolidat." Aliniatul 10 al aceluiași articol, dispune: "Pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (6) sau (7), comisia poate dispune măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc emise în favoarea organizatorului respectiv." Art. 15 alin. . (4) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare dispune în mod imperativ: "Nu se acordă licență de organizare a jocurilor de noroc sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situația în care operatorii economici organizatori: a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidat." Astfel, după cum a arătat si reclamanta în cererea de chemare în judecată, la dala emiterii Ordinului președintelui ONJN nr. 1.505/2017, reclamanta: a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă de 43.498.844 RON. Astfel, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, având în vedere dispoziția cuprinsă la ari. 15 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009. respectiv, la data depunerii cererii de obținere a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixa a înregistrat obligații de plată restante fată de bugetul general consolidat. Urmare a deciziei Comitetului de Supraveghere a fost emisă Decizia nr. 1.505 din data de 24.08.2017 prin care s-a dispus revocarea Licenței seria x valabilă începând cu data de 01.12.2015; s-a constatat încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc seria x valabilă începând cu data de oi. 09.2016 și până la data de 31.08.2017, reclamanta fiind obligată să achite diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de pârât, a formulat întâmpinare intimata -reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.., solicitând respingerea recursului, ca fiind nefondat. Recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Deciziei Comitetului de Supraveghere al ONJN nr. 1505/24.08.2017 și a Deciziei Comitetului de Supraveghere ONJN nr. 1867/29.09.2017.

Procedura de soluționare a recursului În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 03.09.2019 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este nefondat, în considerarea următoarelor argumente: Înalta Curte reține că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat este Decizia nr. 1505/24.08.2017 a recurentului-pârât prin care s-a dispus revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x și s-a constat încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x Această decizie a fost emisă în baza art. 17 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: a) neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii. În ceea ce privește situația de fapt relevantă, se reține că, în urma Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.05.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, fiind emisă și Decizia de impunere fiscală nr. x/27.05.2016. Aceste acte au fost contestate în instanță, fără a fi soluționate încă până la această dată. Totodată, ulterior acestei date, au fost stabilite alte obligații fiscale suplimentare, prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.08.2016 fiind emisă Decizia de impunere fiscală nr. x/22.08.2016, si Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/30.08.2016. Este important a se menționa că aceste acte administrative fiscale au fost contestate în instanță, fără ca aceste contestații să fi fost soluționate definitiv până la această dată. Cu toate acestea, la aproximativ un an de zile după stabilirea acestor creanțe fiscale, a fost emisă decizia atacată, prin care s-a dispus revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x și s-a constat încetarea valabilității Autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x Este de subliniat de asemenea faptul că prin sentința civilă nr. 4723/28.06.2016 a Tribunalului București rămasă definitivă prin neapelare a fost admisă cererea formulată de intimata-reclamantă și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în privința sa. Criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 de către judecătorul fondului sunt nefondate în raport de prevederile neechivoce ale acestui text de lege. Astfel, conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 "Comisia poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: a) neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii; b) organizatorul nu mai are ca obiect de activitate principal organizarea de jocuri de noroc; c) după retragerea avizului organelor de poliție acordat reprezentanților legali ai persoanei juridice, aceștia își mențin poziția respectivă după parcurgerea unui interval de 30 de zile de la data comunicării retragerii avizului; d) împotriva persoanei juridice s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea; e) reprezentanții legali ai operatorului economic se află într-o stare de incompatibilitate pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la data la care a intervenit starea de incompatibilitate; f) menținerea poziției deținute pentru mai mult de 30 de zile de către oricare dintre asociații sau reprezentanții legali ai persoanei juridice împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru o infracțiune prevăzută de prezenta ordonanță de urgență sau pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea; g) organizarea de jocuri de noroc frauduloase; h) neconstituirea garanției în cuantumul, în forma și la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență; i) nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (5), art. 12 alin. (2), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (iii) B, art. 15 alin. (2) și (7), art. 16 și la art. 21 alin. (2) - (4)." În acord cu cele reținute în sentința recurată Înalta Curte apreciază că autoritatea publică pârâtă avea obligația de a insera în cuprinsul actului administrativ pe care l-a emis aspecte care să contureze existența consecințelor de natură a impune revocarea licenței reclamantei-intimate pentru a satisface exigențele legale impuse de aceste prevederi. Înalta Curte va înlătura susținerile recurentei potrivit cărora nu este obligatoriu ca în cuprinsul unui act administrativ să se menționeze consecințele produse, întrucât acestea pot fi lesne de înțeles și rezultă implicit în condițiile în care în mod evident dispozițiile legale în temeiul cărora au fost emise deciziile contestate derogă de la prevederile comune în materia conținutului actului administrativ cu caracter individual, impunând Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc expunerea consecințelor produse și care conduc la necesitatea revocării licenței reclamantei-intimate. În acest context, nesupunându-se acestei cerințe legale explicit prevăzută, recurenta-pârâtă a emis un act administrativ nemotivat în fapt și în drept aspect de natură să prejudicieze dreptul persoanei juridice sancționate cu retragerea licenței de a cunoaște motivele avute în vedere la adoptarea deciziei administrative contestate. În mod constant și neechivoc s-a stabilit în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ că motivarea actului administrativ în acord cu dispozițiile legale în baza căruia acesta a fost emis este o condiție de legalitate pe care instanța de contencios administrativ este ținută a o analiza ca atare. În lipsa motivării explicite a actului administrativ contestat, posibilitatea contestării acestuia este afectată, întrucât instanța nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să adopte o anumită măsură. Înalta Curte subliniază faptul că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis, să cuprindă aspecte care să respecte toate exigențele legale, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească temeinicia măsurilor și să permită instanțelor competente revizuirea actului adoptat. Or, în cauză, în raport de textele de lege în baza cărora au fost emise actele administrative contestate, era obligatorie indicarea de către emitent a consecințelor produse de către reclamanta-intimată prin presupusa faptă culpabilă pentru a se constitui o garanție împotriva arbitrariului administrației publice mai ales în situații prin care se suprimă drepturi individuale cum este cazul în speță. De altfel, astfel cum reiese din practicaua sentinței recurate pârâta-recurentă a înțeles să învedereze instanței de fond faptul că sub aspectul motivării actului administrativ suplinește referirile emitentului relative la consecințele produse prin raportare la cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale ale reclamantei-intimate, aspect de natură să conducă la concluzia că însuși emitentul actului a recunoscut nemotivarea actului. Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, faptul că motivarea actului administrativ trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia, astfel cum a fost comunicat părții, iar pe de altă parte faptul că în raport de dispozițiile legale în baza cărora au fost emise deciziile contestate, cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale nu constituie în mod evident un temei similar consecințelor produse de care face vorbire textul de lege. În acest sens relevante sunt inclusiv considerentele hotărârii pronunțate în cauza C-331/88 R v. Minister of Agriculture, Fisheries and Food ex parte Fedesa, invocată de reclamantă, în care Curtea Europeană de Justiție a statuat că "principiul proporționalității este unul dintre principiile generale ale legii Comunității. În virtutea acestui principiu, legalitatea instituirii unei prohibiții asupra desfășurării unei anume activități economice este supusă condiției ca măsurile de prohibiție să fie corespunzătoare și necesare obiectivului public protejat de legislația în speță; acolo unde există posibilitatea de a alege între mai multe măsuri considerate corespunzătoare, trebuie să se apeleze la cea mai puțin oneroasă, iar dezavantajele nu trebuie să fie disproporționate cu scopul urmărit". În raport de cele anterior expuse, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte, constatând că actele administrative contestate nu îndeplinesc exigențele legale referitoare la motivarea acestora, va respinge criticile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind în același timp că se impunea anularea acestora exclusiv și prin prisma acestui motiv de nelegalitate. Având în vedere că prima instanță a analizat legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate și prin raportare la aspectele de fond din cuprinsul acestora, analiză care a fost criticată de recurenta-pârâtă în prezenta cale de atac din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza susținerile recurentei și din această perspectivă. Astfel, se critică sentința Curții de Apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 potrivit cărora "(5) Nu se consideră obligații de plată restante în sensul alin. (4) lit. a): a) obligațiile restante pentru care operatorii economici au obținut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentației; b) obligațiile datorate și neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanța judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară; c) obligațiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condițiile legii, după caz." Înalta Curte reține incidența în cauză și a dispozițiilor art. 15 alin. (4) din același act normativ potrivit cărora "Nu se acordă licență de organizare a jocurilor de noroc sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situația în care operatorii economici organizatori: a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidat; b) nu au constituit garanția pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat, în cuantumul, în forma și la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență." Din coroborarea acestor dispoziții legale și a textului de lege care conferă autorității publice atribuția retragerii licenței (art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009) reiese că pentru a interveni retragerea licenței este necesar ca beneficiarul acesteia să nu își fi îndeplinit obligațiile de plată față de bugetul consolidat cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține, având în vedere data comunicării către reclamanta-intimată a deciziei de impunere fiscală nr. x/195/27.05.2016, respectiv 2.06.2016, termenul de plată pentru achitarea acestor obligații se împlinea la 5.07.2016, momentul curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege citat anterior începând să curgă de la acea dată. Așadar, reclamanta-intimată avea obligația achitării obligațiilor fiscale către bugetul consolidat până la 5.08.2016, dată la care aceasta se afla deja în insolvență conform sentinței civile nr. 4723/28.06.2016 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin neapelare. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că în raport de textele legal incidente în cauză anterior menționate, judecătorul fondului nu a făcut nicio confuzie între suspendarea obligațiilor de plată de la executarea silită ale intimatei, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență și existența acestora la bugetul general consolidat al statului care să îi permită recurentei-pârâte revocarea licenței, neputându-se reține în conținutul actului administrativ emis de către recurentă existența unor obligații fiscale restante, principiul fiind acela ca aceste obligații să existe, să nu fie contestate sau suspendate. Astfel, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează." Între momentul deschiderii procedurii insolvenței și momentul revocării licenței, ONJN a prelungit autorizația anuală de exploatare a jocurilor de noroc prin Decizia nr. 1450 din data de 12.08.2016, fără să procedeze la revocarea licenței, deși situația era identică cu cea de la momentul revocării licenței în anul 2017. Mai mult, se poate spune că în anul 2017, când a fost revocată licența, situația de fapt era în favoarea A. S.R.L., întrucât la momentul prelungirii autorizației de exploatare în anul 2016 nu era depus planul de reorganizare și nu era definitivat tabelul creditorilor în care creanța DGAMC a fost înscrisă sub condiție, înscriere confirmată și de judecătorul sindic. În concluzie, trebuie avut în vedere un aspect esențial, reglementat în cuprinsul textului art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 și anume acela că legea nu stabilește pentru autoritatea cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc obligația de a lua măsura revocării licenței în situația înregistrării de către organizatorul de jocuri de noroc de obligații fiscale de plată mai mari de 30 de zile de la scadență, ci doar posibilitatea de a lua o astfel de măsură. Și mai important este faptul că potrivit aceluiași articol, această posibilitate nu poate fi exercitată în mod arbitrar, textul de lege introducând (tocmai pentru a preveni o exercitare abuzivă sau arbitrară) o condiție, și anume aceea a raportării la consecințele produse prin luarea măsurii revocării licenței. Nu pot fi primite nici criticile ONJN referitoare la soluția greșită de a repune părțile în situația anterioară, întrucât legea permite instanței să dispună o astfel de soluție, iar, pe de altă parte, părțile trebuie să fie puse în situația anterioară emiterii actului administrativ nelegal și vătămător. Rațiunea ca părțile să fie puse în situația anterioară presupune ca efectele vătămătoare ale actului administrativ nelegal să fie înlăturate. Or, o astfel de înlăturare se poate face prin repararea prejudiciului cauzat prin revocarea licenței, ceea ce reprezintă tot o punere a părților în situația anterioară. Așadar, în acord cu mențiunile cuprinse în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate creanțele stabilite prin acte administrative fiscale sunt înscrise în masa creanței sub condiție, astfel încât nu pot fi considerate obligații restante în raport de dispozițiile legale în baza cărora s-a dispus revocarea li