ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5519/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, a solicitat:

(i) anularea rezultatului final acordat reclamantei, publicat data de 31 mai 2018, în urma contestației la examenul de traducător organizat în sesiunea 12-16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Științe Juridice și implicit anularea parțială a procesului-verbal și hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul examenului menționat în ceea ce privește rezultatul reclamantei;

(ii) obligarea pârâtei la re-evaluarea lucrării susținută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Științe Juridice, (i) cu precizarea punctajului pentru fiecare greșeală în parte din cele identificate prin raportare la baremul de evaluare prevăzut de Anexa nr. 8 la Regulamentul pentru organizarea examenului pentru traducător și (ii) cu explicarea motivelor pentru care este considerată greșeală;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu;

La data de 25 septembrie 2018 reclamanta a depus cerere precizatoare și completatoare, completând și precizând capătul 2 al cererii în sensul obligării pârâtei la re-evaluarea lucrării susținută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Științe Juridice, (i) cu precizarea punctajului pentru fiecare greșeală în parte din cele identificate prin raportare la prevederile Regulamentului pentru organizarea examenului pentru traducător și (ii) cu explicarea motivelor pentru care este considerată greșeală.

Prin sentința civilă nr. 892 din 08 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 892 din 08 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut confuzie între notare și evaluare, deși sunt prevăzute distinct prin Regulamentul de organizare a examenului și, respectiv, criticate separat în cererea de chemare în judecată.

Totodată, cu privire la greșita evaluare a termenului de auto-plagiat - tema subiectului - pentru care a fost depunctată, instanța de fond a reținut două aspecte contradictorii, respectiv, pe de o parte, a apreciat că depunctarea termenului ar fi fost corectă, iar, pe de altă parte faptul că nu poate analiza corectitudinea evaluării acestui termen pentru că instanța de contencios efectuează numai un control de legalitate al actelor administrative tipice.

Printr-un prim set de critici subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea recurată este dată cu cu încălcarea prevederilor pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament care stabilește obligația evaluatorilor de a întocmi un barem de notare.

Confuzia între cele două bareme reprezintă o gravă încălcare a pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament, care stabilesc faptul că una din atribuțiile specialiștilor selectați este de a "propune subiecte pentru examene și baremul pentru notare".

În opinia recurentei-reclamante interesele sale legitime au fost încălcate prin neîndeplinirea acestei obligații de către pârâtă, inexistența unui barem de notare dovedind astfel caracterul subiectiv, arbitrariu al evaluării într-o probă care ar trebui să aibă criterii științifico - lingvistice de evaluare precise.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (5) și art. 11 din Regulament (privind incompatibilitatea) precum și a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulament prin coroborare cu prevederile Anexei 3 la Regulament (privind procedura de selecție a evaluatorilor).

Recurenta-reclamantă a reluat criticile formulate în fața primei instanțe cu privire la incompatibilitate și la procedura de selecție a evaluatorilor, apreciind că în mod greșit a refuzat instanța de fond să analizeze neregularitățile privind incompatibilitatea unora dintre membri și a procedurii de selecție a unor evaluatori prin raportare la petitul acțiunii, respectiv absența unui capăt expres de cerere privind anularea examenului, având în vedere că un astfel de petit ar fi fost lipsit de interes. Anularea examenului ar fi presupus să susțină încă o dată acest examen - din motive neimputabile candidatului și nici din culpa celor câteva sute de candidați pentru care rezultatele acordate acestora în urma examenului au produs deja efecte.

În ceea ce privește incidentața motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură specificate la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În mod nelegal instanța de fond a refuzat să analizeze criticile privind notarea în urma primei evaluări (limitându-se la cea de-a doua notare), apreciind, în mod eronat, că obiectul cererii de chemare în judecată "este reprezentat numai de anularea rezultatului final" acordat cu ocazia re-evaluării.

Recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre arbitrară, acționând ca un veritabil avocat al pârâtei, rezumându-și motivarea la preluarea apărărilor pârâtei, fără a realiza o minimă analiză a aspectelor punctuale invocate de reclamantă, fiind încălcate astfel inclusiv prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 august 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit.

De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că deși recurenta-reclamantă invocă acest motiv de recurs, nu a formulat și critici în susținerea acestuia, argumentele acesteia vizând încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv aspecte privind nemotivarea sentinței recurate, precum și arbitrariul acesteia, critici care nu sunt apte să conducă la reținerea acestui motiv de casare, motiv pentru care Înalta Curte le va analiza în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Într-o primă fază, în acord cu dispozițiile art. 9 din C. proc. civ. care reglementează principiul disponibilității, principiu ce guvernează procesul civil, judecătorul fondului a reținut obiectul și limitele cererii cu care a fost învestit, respectiv solicitarea reclamantei de anulare a rezultatului final ce i-a fost acordat, publicat la data de 31 mai 2018, în urma contestației, la examenul de traducător organizat în sesiunea 12-16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Științe Juridice și implicit anularea parțială a procesului-verbal și hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul examenului menționat în ceea ce privește rezultatul reclamantei, precum și solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la re-evaluarea lucrării susținută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Științe Juridice, cu precizarea punctajului pentru fiecare greșeală în parte din cele identificate prin raportare la prevederile Regulamentului pentru organizarea examenului pentru traducător și cu explicarea motivelor pentru care este considerată greșeală.

În consecință, în raport de obiectul dedus judecății, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond ar fi refuzat să analizeze criticile privind notarea în urma primei evaluări, limitându-se la cea de-a doua notare, în condițiile în care ceea ce s-a solicitat în cauză a fost anularea rezultatului final obținut de reclamantă în urma soluționării contestației formulată împotriva evaluării inițiale, iar judecătorul fondului a procedat la analiza criticilor invocate de reclamantă, în raport de limitele învestirii trasate chiar de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză nu poate fi decelată o confuzie în raționamentul instanței de fond cu privire la barem, întrucât judecătorul fondului în mod corect a înlăturat, pe de o parte, criticile reclamantei privind neîntocmirea de către evaluatori a unui barem de notare în funcție și prin raportare la subiectele de examen, limitându-se la baremul general, întrucât obiectul cererii reclamantei este reprezentat doar de solicitarea de anulare a rezultatului final acordat reclamantei și reevaluarea lucrării acesteia, iar pe de altă parte, în mod judicios a constatat că în ceea ce privește etapa reevaluării, care face obiectul învestirii instanței de judecată, prin referatul de recorectare, comisia de contestație, în acord cu baremul de evaluare a indicat situațiile apreciate ca reprezentând greșeli .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că în acest context a reținut instanța de fond că evaluarea termenului de auto-plagiat și depunctarea reclamantei cu 0,5 puncte s-a efectuat în conformitate cu baremul, care la punctul 3 - Respectarea terminologiei specifice - prevedea acordarea unui maxim de 3 puncte, iar în ceea ce privește traducerea efectivă a termenului, acesta este un aspect care intră în sfera marjei de apreciere a autorității publice pârâte, iar dacă ar fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ ar reprezenta o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești prin incursiunea acesteia în sfera puterii executive, în condițiile în care instanța de contencios administrativ efectuează numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autoritățile publice.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, B. împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a prevederilor pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament care stabilește obligația evaluatorilor de a întocmi un barem de notare, sunt nefondate.

Astfel, așa cum s-a reținut și în precedent, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de anulare a rezultatului final acordat reclamantei ca urmare a reevaluării, în mod corect instanța de fond a constatat că nu poate primi criticile reclamantei privind neîntocmirea de către evaluatori a unui barem de notare în funcție și prin raportare la subiectele de examen, limitându-se la raportarea la baremul general de evaluare.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că în ceea ce privește etapa soluționării contestațiilor și a reevaluării lucrărilor, la art. 32 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de obținere a certificatelor de traducător în și din limbi străine se prevede în mod expres că:

"Fiecare lucrare se reevaluează și se notează de către fiecare evaluator, separat, cu note de la 1 la 10, respectându-se baremul de evaluare din Anexa nr. 8 (…)".

Prin urmare, în condițiile în care în etapa reevaluării lucrărilor, care face obiectul învestirii instanței de judecată, prin referatul de recorectare, comisia de contestație, cu respectarea baremului de evaluare prevăzut la Anexa nr. 8 la Regulament, a indicat situațiile apreciate ca reprezentând greșeli, nu se poate reține caracterul subiectiv sau arbitrariu al reevaluării lucrării recurentei-reclamante efectuată de comisia de soluționare a contestațiilor.

Criticile privind nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva încălcării prevederilor art. 10 alin. (5) și art. 11 din Regulament (privind incompatibilitatea) precum și a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulament prin coroborare cu prevederile Anexei 3 la Regulament (privind procedura de selecție a evaluatorilor), sunt de asemenea nefondate.

Instanța de recurs reține în acest sens că, în fapt, recurenta-reclamantă a reluat criticile formulate în fața primei instanțe privind situația de incompatibilitate a unor membri ai comisiei de examen, cât și modalitatea de constituire a acesteia, critici care vizează în concret nelegalitatea examenului desfășurat și nu modalitatea de notare a lucrării reclamantei în etapa reevaluării lucrărilor, din care a reieșit rezultatul final acordat acesteia, pe care a înțeles să îl conteste în contencios administrativ.

În consecință, câtă vreme reclamanta nu a solicitat anularea examenului pentru motivele de incompatibilitate reiterate prin cererea de recurs, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, criticile privind nelegalitatea examenului organizat în sesiunea 12-16 martie 2018 exced cadrului procesual indicat de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fiind lipsite de relevanță în acest context motivele pentru care recurenta-reclamantă a preferat să nu formuleze un astfel de petit prin acțiunea dedusă judecății.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 892 din 08 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.