ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13 iunie 2017, reclamanta Compania de Utilități Publice S.A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Bârlad și Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice, a solicitat:

- anularea Dispoziției nr. 1090/02.03.2017 (anexa nr. 1), a Deciziei de impunere privind creanțele la bugetul local înregistrată de Municipiul Bârlad sub nr. x/12.11.2016, precum și a Raportului de inspecție fiscală înregistrat de Municipiul Bârlad sub nr. x/12.12.2016, prin care a fost stabilită de plată suma de 2.220.278 RON, acte întocmite de către Municipiul Bârlad, Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice;

- să se constate inexistența datoriei de 2.220.278 RON imputată de pârâți, că nu este datorată această sumă și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata acesteia și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității de folosință a Serviciului impozite și taxe persoane juridice din cadrul Primăriei Bârlad, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în privința capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecție nr. x/12.12.2017 întocmit de Serviciul impozite și taxe persoane juridice din cadrul Primăriei Bârlad și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Prin sentința civilă nr. 12 din 07 februarie 2019, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania de Utilități Publice S.A., în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Bârlad și Municipiul Bârlad, prin primar și a anulat Dispoziția nr. 1090/02.03.2017, emisă de pârâtul Primarul mun. Bârlad și Decizia de Impunere nr. x/12.12.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 12 din 07 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Bârlad și Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenții-pârâți au arătat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare a dispozițiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la acea dată.

Deși instanța de fond a apreciat că dispozițiile referitoare la scutirea la plata a taxei pe clădiri cuprinsă în art. 455 alin. (2) coroborat cu art. 456 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003 se aplică și societății reclamante, în considerarea faptului că reclamanta este o persoană juridică, cu formă juridică de societate comercială pe acțiuni închisă și nu una de drept public, recurenții-pârâți au învederat că prevederile anterior mentionate nu sunt aplicabile, iar taxa pe cladiri trebuie stabilită conform art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.

Mai mult, persoanele care au închiriat locuințe în blocurile ANL nu figurează în evidențele fiscale ale Serviciului Impozite și Taxe de la Persoane Fizice, din cadrul Primăriei municipiului Bârlad, ca plătitoare de taxe pe clădiri, iar conform H.C.L.M. Bârlad nr. 88/30.04.2015, privind recalcularea chiriilor plătite de chiriașii titulari de contract care locuiesc în blocurile ANL situate în municipiul Bârlad, în fișele de calcul chirie, s-a prevăzut un coeficient de 0,1% din valoarea de inventar clădire reprezentând cheltuieli impozite și taxe locale.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 august 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond, precum și obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bârlad și Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia de impunere nr. x/12.12.2016 organul fiscal local din cadrul UAT Municipiul Bârlad a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată a 2 categorii de impozite:

- impozitului pe clădiri, aferent anului 2016 și retroactiv pentru perioada 2011-2015;

- impozitul pe teren, aferent anului 2016 și retroactiv pentru anul 2015;

cu accesoriile aferente, valoarea totală reținută de plată în sarcina reclamantei fiind de 2.220.278 de RON.

Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere a fost admisă în parte prin Dispoziția nr. 1090/02.03.2017, emisă de pârâtul Primarul mun. Bârlad, în sensul că s-a dispus refacerea procedurii de comunicare a proiectului de raport de inspecție fiscală cu respectarea prevederilor art. 130 din Legea 207/2015.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși prin sentința atacată instanța de fond a tranșat chestiunea legalității stabilirii în sarcina societății reclamante a obligației de plată atât cu privire la impozitul pe clădiri aferent anului 2016 și retroactiv pentru perioada 2011-2015, cât și cu privire la impozitul pe teren, aferent anului 2016 și retroactiv pentru anul 2015, recurenții-pârâți critică prin cererea de recurs doar soluția instanței de fond privind impozitul pe clădiri, astfel că aspectele privind obligația de plată stabilită în sarcina societății reclamante privind impozitul pe teren dezlegate de prima instanță intră sub autoritatea lucrului judecat și nu vor mai face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În ceea ce privește impozitul pe clădiri, sub un prim aspect, Înalta Curte observă că prin actele administrativ fiscale supuse controlului de legalitate s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale datorate bugetului local, atât în baza Legii nr. 571/2003, cât și a Legii nr. 227/2015, legi cu aplicare succesivă.

Astfel, potrivit art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 și art. 455 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (cu conținut identic) "Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri".

Aceste dispoziții trebuie interpretate sistematic, având în vedere și dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 571/2003 și respectiv art. 456 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 227/2015 prin care s-a statuat scutirea de la plata taxei pe clădiri în situația clădirilor proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele desfășurate în relație cu persoane juridice de drept public.

Instanța de recurs mai reține și că prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bârlad nr. 133/2006 a fost înființată societatea reclamantă, având ca unic acționar Consiliul Local al municipiului Bârlad, în vederea prestării unor servicii de interes public, în condițiile art. 191 alin. (2) din C. civ., a art. 36 alin. (3) lit. b), alin. (5) lit. a), alin. (6) lit. a) pct. 17 din Legea nr. 215/2001, fiind de asemenea incidentă și ipoteza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul de activitate al societății și la scopul înființării acestei societăți, respectiv prestarea serviciilor de interes public, astfel cum reiese din hotărârea de consiliu local de înființare.

Nu în ultimul rând, bunurile imobile în raport de care a fost stabilită și recalculată taxa pe clădiri prin decizia de impunere contestată, respectiv blocurile de locuințe construite prin intermediul A.N.L. și locuințele sociale, se află în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale sau a statului, situația juridică a bunurilor rezultând din H.C.L.M. Bârlad nr. 171/12.08.2010 și H.C.L.M. Bârlad nr. 304/22.12.2010, prin care a fost încredințat reclamantei dreptul de administrare.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că în mod judicios a interpretat instanța de fond dispozițiile art. 249 alin. (3) din Legea 571/2003 și ale art. 455 alin. (2) din Legea 227/2015 raportat la situația de fapt reținută în cauză și, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că în mod eronat a fost stabilită în sarcina societății reclamante obligația de plată a taxei pe clădiri, sub forma impozitului.

În acest context, având în vedere că societatea reclamantă este o entitate de drept public, scutită de la plata taxei pe clădiri, în raport de prevederile art. 249 alin. (3) din Legea 571/2003 și ale art. 455 alin. (2) din Legea 227/2015, sunt lipsite de relevanță alegațiile recurenților-pârâți potrivit cărora persoanele care au închiriat locuințe în blocurile ANL nu figurează în evidențele fiscale ale Serviciului Impozite și Taxe de la Persoane Fizice, din cadrul Primăriei municipiului Bârlad, ca plătitoare de taxe pe clădiri și că potrivit H.C.L.M. Bârlad nr. 88/30.04.2015, privind recalcularea chiriilor plătite de chiriașii titulari de contract care locuiesc în blocurile ANL situate în municipiul Bârlad, în fișele de calcul chirie, s-a prevăzut un coeficient de 0,1% din valoarea de inventar clădire reprezentând cheltuieli impozite și taxe locale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bârlad și Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 452 C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", or, în cauză, având în vedere că intimata-reclamantă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Bârlad și Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice împotriva sentinței civile nr. 12 din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă Compania de Utilități Publice S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.