ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice, reprezentat prin Primar, și Primarul Municipiului Bârlad, anularea dispoziției nr. 1090/02.03.2017, precum și a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite și a raportului de inspecție fiscală, prin care în mod nelegal a fost stabilită obligația de plată a sumei de 2.220.278 RON, să se constate inexistența datoriei de 2.220.278 RON și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

La data de 24 octombrie 2017, la dosarul cauzei au fost înregistrate cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A. în sprijinul poziției procesuale a reclamantei S.C. Compania de Utilități Publice S.A., solicitând admiterea acțiunii formulate de reclamantă, anularea dispoziției nr. 1090/02.03.2017, precum și a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite și a raportului de inspecție fiscală, prin care în mod nelegal a fost stabilită obligația de plată a sumei de 2.220.278 RON, să se constate inexistența datoriei de 2.220.278 RON și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibile cererile de intervenție formulate de S.C. "A." S.R.L., S.C. "B." S.R.L. și S.C. "C." S.A., instanța de fond reținând că apărările invocate în legătură cu obiectul litigiului sunt identice cu cele ale reclamantei, neavând nici un element de noutate.

În cauză, intervenienții au invocat în cereri doar afectarea propriilor drepturi și interese legitime ce izvorăsc din contractele de prestări servicii încheiate cu societatea reclamantă S.C. Compania de Utilități Publice S.A., în eventualitatea respingerii cererii de chemare în judecată și generarea incapacității de plată a societății reclamante, iar din perspectiva apărărilor invocate în legătură cu obiectul litigiului se invocă, la fel ca și reclamanta, faptul că taxa pe clădiri impusă de Primarul municipiului Bârlad nu este datorată de reclamantă, față de dispozițiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererilor de intervenție.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că interesul procesual al intervenienților este unul legitim în a formula cererile de intervenție din perspectiva unei eventuale stări de insolvență a societății reclamante. Prin urmare, intervenienții justifică un interes propriu, care este actual și personal.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) și (3) Noul C. proc. civ.:

"(1) Orice are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți."

În sensul dispozițiilor citate, rezultă că prin intervenția accesorie, terțul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părțile inițiale ale procesului.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit. Ca atare, natura juridică a intervenției accesorii este aceea de apărare.

Totuși, în mod corect s-a apreciat că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit. Pentru ca cererea sa să fie admisă în principiu, terțul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, ceea ce înseamnă că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile părții pentru care intervine.

În cazul de față, interesul este justificat de presupunerea că, în ipoteza respingerii acțiunii, societatea reclamantă ar intra în imposibilitate de plată, ceea ce ar afecta relațiile comerciale pe care societățile interveniente le derulează cu aceasta.

Or, o astfel de presupunere nu este evidentă (într-un sens sau altul) și nu poate fi analizată pe calea cererii de intervenție accesorie, ceea ce înseamnă că nu este de natură să justifice interesul cererii.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. Compania de Utilități Publice S.A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.