ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2019

HOTĂRÂRE
20.06.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Bârlad a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 367 din 20 octombrie 2016 de soluționare a contestației administrative și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29 august 2016 emise de pârât.

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 54 din 14 martie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bârlad, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului invocată din oficiu.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 27 aprilie 2017, iar recursul a fost declarat la data de 18 mai 2017, așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi de declarare a căii de atac fiind 15 mai 2017.

Prin urmare, recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din același cod.

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bârlad împotriva Sentinței nr. 54 din 14 martie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2019
efectuate de către echipa de control din cadrul MDRAP au altă bază legală decât "controlul" exercitat de UCVAP și altă întindere, acestea neputând sub nicio formă să se excludă reciproc. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant M
ÎCCJ 2018-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 mai 2015, pe rolul Curț
ÎCCJ 2018-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4477/2018
area contestației nr. x din 03.11.2015, formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bârlad, înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/05.11.2015 precum și anularea Notei de neconformitate nr. x/17.02.2014, emisă de Ministe
ÎCCJ 2021-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2021
obiect anularea Raportului de inspecție nr. x/12.12.2017 întocmit de Serviciul impozite și taxe persoane juridice din cadrul Primăriei Bârlad și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. 2. Hotărârea instanței
ÎCCJ 2019-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4599/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de A
Sursă