ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5514/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 04 octombrie 2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU - (CNDIPT - OIPOSDRU) și Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman, a solicitat:

I. anularea Notei nr. x/02.08.2016, referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 07 iunie 2016, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman;

II. anularea Scrisorii standard de informare nr. x/31.03.2016, emisă de către pârâta CNDIPT-OIPOSDRU;

III. constatarea eligibilității sumei de 41.376,36 de RON, aferentă leasingului operațional și obligarea pârâtelor în solidar, la plata sumei anterior menționate către reclamantă;

IV. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea litigiului.

Prin sentința civilă nr. 866 din 14 februarie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal competența soluționării acțiunii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 aprilie 2017, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 4303 din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene.

Împotriva sentinței civile nr. 4303 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Instanta de fond nu a analizat criticile aduse actelor administrative contestate si nu a motivat solutia pronuntata in raport de acestea, considerand astfel ca sunt incidente dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanta retine faptul ca:"asa cum rezulta din actele depuse la dosarul cauzei, in cadrul contestatiei au fost analizate numai aspectele mentionate in scrisoarea de informare a beneficiarului nr. 26567/17.12.2015 nu si achizitia"

In raport de aceasta afirmatie, instanta nu a precizat care anume sunt acele acte depuse la dosarul cauzei din care sa rezulte o astfel de analiza. Nici din cuprinsul raspunsului la contestatie si din niciun alt act nu rezulta o astfel de concluzie. Mai mult decat atat, documentele aflate in posesia intimatei parate inca de la momentul analizei cererii de rambursare nr. x sunt aceleasi cu documentele analizate si la momentul contestatiei si ulterior la analiza contestatiei si a CR12.

Cu referire la retinerile instantei de fond potrivit careia:

"raspunsul initial trebuie analizat prin prisma motivelor care trebuiau a fi remediate, neputandu-se deduce ca celelalte conditii care nu au fost verificate erau indeplinite. Acesta este de altfel si sensul instructiunilor care se refera la posibilitatea salvgardarii actelor, insa aceasta nu exclude de fiecare data analiza completa a tuturor activitatilor prin raportare la toate clauzele contractului si la modul in care acestea sunt asociate"

Aceasta motivare este contradictorie in sensul in care:

- se afirma ca analiza se face doar cu privire la elementele care "trebuiau remediate" -contestatia nu a vizat analiza unor elemente ce trebuiau remediate -

- la analizarea unei contestatii privitoare la "eligibilitatea unei cheltuieli" nu trebuie analizate toate conditiile

- "acesta este sensul instructiunilor care se refera la posibilitatea salvgardarii actelor" - nu se precizeaza care sunt aceste instructiuni care ar da posibilitatea revenirii asupra concluziilor unei analize sau a neverificarii tuturor conditiilor pentru declararea unei cheltuieli eligibile sau nu

O astfel de motivare, pe langa ca faptul ca nu este argumentata in drept, acrediteaza ideea ca pentru verificarea unei cheltuieli daca este eligibila sau nu, nu este necesara analizarea tuturor conditiilor, fapt inadmisibil.

Cu referire la motivarea instantei de fond potrivit careia:

"in conformitate cu documentele depuse la contestatia aferenta cererii nr. x si la contestatia aferenta cererii nr. x nu rezulta in ce mod acest automobil este necesar derularii activitatilor proiectului", cererile de rambursare nr. x si nr. 7 nu fac obiectul prezentei cauze, motivarea fiind straina de cauza si oricum nu din acele documente ar rezulta modul in care automobilul ar fi necesar derularii activitatilor proiectului intrucat aceasta analiza se face in faza de analiza a cererii de finantare, anterior semnarii contractului de finantare.

In continuare, instanta defineste cheltuielile eligibile si buna gestiune financiara, fara a indica in concret care este aplicarea acestor dispozitii in raport de actele contestate si de criticile aduse acestora.

Instanta fondului nu a motivat in niciun mod criticile privitoare la nulitatea actelor contestate raportat la lipsa temeiului de drept pentru respingerea cererii de rambursare nr. x avand in vedere dispozitiile Instructiunii 103/2015

De asemenea, sentinta recurata nu contine motivele pentru care a fost inlaturata confirmarea necesitatii achizitionarii in proiect in conditiile in care aceasta necesitate a evaluata inca din faza de evaluare a cererii de finantare si, s-a considerat ca este necesara utilizarea automobilului - acest tip de cheltuiala - leasing operational - a fost prevazuta in cadrul proiectului, a fost aprobata de catre parata prin Notificarea nr. 5, bugetul alocat cheltuielii fiind incadrat in mod corespunzator in subcap. 3.5. - Cheltuieli pentru inchirieri si leasing.

Cu referire la aceasta necesitate a utilizarii automobilului in proiect instanta fondului a retinut:

"trebuie sa se demonstreze nu functionalitatea produsului pe care se presupune, prin excelenta, ca un automobil il are, ci necesitatea utilizarii pentru proiect" insa in final, nu a consemnat daca in opinia sa aceasta conditie a fost indeplinita si in cazul in care nu ar fi considerat o indeplinita, nu a argumentat motivele pentru care nu s-ar fi indeplinit, raportat la precizarile de la pct. (6) de mai sus.

Mentiunile privitoare la necesitatea autoturismului si demonstrarea ca aceasta achizitie este superioara alteia se regasesc in scrisoarea standard de informare ca raspuns la cererea de rambursare nr. x insa in cuprinsul notei de 7850/02.08.2016 intimata nu a mai sustinut aceste asa zise motive de neeligibilitate ci a revenit la gradul de utilizare.

Instanta nu precizeaza care sunt prevederile nationale si comunitare incalcate de catre recurentă.

Art. 18 LCA este strain de pricina, partea neavand cunostinta ce inseamna "LCA"

De asemenea, actul subsecvent scrisorii standard de informare suplimentara - respectiv nota nr. x/02.08.2016 are alte concluzii fata de scrisoare de informare suplimentară.

Instanța de fond a încalcat și a aplicat gresit normele de drept material considerand astfel ca sunt incidente dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fara a avea temei legal, respectiv cu incalcarea prevederilor instructiunii nr. 103/2015, parata a emis o noua scrisoare standard de informare preliminară nr. 3918/31.03.2016 prin care a invalidat suma de 41.376,36 RON reprezentând cheltuieli cu leasingul operațional (factura x/07.04.2015-13705.77 RON, factura x/7.05.2015-13789,04 RON, factura x/10.06.2015-13881,55 RON), Instructiunea 103/2015 neprevăzând posibilitatea respingerii la rambursare a unei cereri suplimentare.

In acest context considera că instanta de fond a facut o gresita aplicare a normelor de drept material, considerand in mod indirect, ca o astfel de procedura era permisă.

Cu referire la motivarea instantei conform careia "in cadrul contestatiei au fost analizate numai aspectele mentionate in scrisoarea de informare a beneficiarului nr. 26567/17.12.2015, nu si achizitia" aceasta motivare este in dezacord cu normele si principiile legale intrucat:

Instanta sustine propria culpa invocata de catre intimata in analizarea documentelor proiectului, or, potrivit regulii "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria culpă pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuși a unor norme legale, conducând la nulitatea relativă a respectivului act juridic, nulitate care se acoperă prin actele emise ulterior.

b. Pe de alta parte, daca analizam chiar extrasul din metodologia de validare, se constată că verificarea achizitiilor se face la momentul depunerii cererii de rambursare (in speta CR7) si nu la validarea unei cereri suplimentare de rambursare, cerere care se depune dupa admiterea unei constestatii, asadar în urma unei reverificari temeinice atat a dosarului de achizitie cat si a documentelor justificative. Toate pasajele subliniate de parata indica cu claritate aceasta obligatie a celor doi ofiteri de validare (A si B), pe principiul verificarii "celor 4 ochi".

In respectarea prevederilor legale privitoare la gestionarea financiara a instrumentelor structurale O.G. nr. 64/2009, precum si a Regulamentului 2342/2003, 1605/2002, organismele intermediare sunt obligate sa analizeze dacă o cheltuiala este eligibilă sau nu, luand in considerare toate aspectele cauzei, si nu doar anumite parti ale acesteia. O ipoteza contrara ar afecta grav atat legalitatea gestionarii fondurilor cat si securitatea actelor juridice.

Indiferent daca ar fi analizat doar aspectele mentionate in scrisoarea standard de informare prin care s-a respins partial cererea de rambursare nr. x sau s-ar fi analizat achizitia acestei cheltuieli cu leasingul operational, parata nu a justificat intemeiat si fara echivoc neeligibilitatea sumei aferente leasingului.

Astfel, aceasta inconsecventa in motivarea actelor administrative emise, pendularea paratei intre aprobarea si respingerea cheltuielii solicitata la rambursare, de fiecare data cu un nou motiv, cu privire la care nu i s-a acordat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, pendulare ce a culminat cu emiterea unei scrisori standard de respingere a unei cererei suplimentare, pentru care regementarea legala - instrunctiunea 103/2015 - a dispus in mod expres cazurile in care aceasta poate fi depusa, echivaleaza cu o imprevizibilitate nepermis de sporita a derularii contractului si a efectuarii cheltuielilor in cadrul proiectului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 iulie 2019 intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 august 2019 intimatul-pârât Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta invocă nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare a hotărârii, susținând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului neechivalând cu o nemotivare.

Se susține că art. 18 LCA este strain de pricină, partea neavând cunostință ce înseamnă "LCA". Afirmația părții reclamante nu poate fi primită fiind evident că judecătorul fondului a făcut referire la dreptul comun în materie, Legea nr. 554/2004 (Legea contenciosului administrativ).

Mai invocă recurenta existența unor motive străine de natura pricinii, susținere corectă în ceea ce privește considerentele referitoare la contestațiile aferente cererilor de rambursare nr. x și 7, care nu fac obiectul prezentei analize.

În privința criticilor referitoare la motivarea contradictorie, recurenta-reclamantă nu formulează doar susțineri generale, ci indică în mod concret modul în care aceasta a fost determinată de un raționament logico-juridic eronat.

Cu privire la susținerile recurentei sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursul este fondat atât din perspectiva art. 488 pct. 6 cât și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

În speță, prin cererea de rambursare nr. x recurenta reclamantă a solicitat rambursarea sumei de 46.408,86 RON aferentă leasingului operational, respectiv achizitiei unui autoturism pentru desfasurarea activitatilor proiectului finanțat.

Prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 20990/23.10.2015 Cererea a fost respinsă la rambursare considerându-se cheltuiala neeligibilă cu motivarea că, nu a fost atașat un raport privind gradul de utilizare lunar și dovada utilizării autoturismelor conform prevederlor Anexei 3 la Instrucțiunea 103/2015.

Contestația formulată de reclamantă în conformitate cu dispozitiile art. 5 pct. D alin. (15) din Contractul de finantare si art. 8 alin. (26) din Instructiunea nr. 103/18.03.2015 a fost solutionată favorabil prin raspunsul nr. x din 17.12.2015 în sensul că suma a fost considerată eligibilă, putând fi resolicitată la rambursare printr-o cerere suplimentară.

În temeiul dispozitiilor art. 4 din Instructiunea nr. 103/2015, reclamanta a procedat la depunerea cererii de rambursare suplimentară nr. 12, înregistrată sub nr. x/24.12.2015.

Intimata a emis o nouă scrisoare standard de informare nr. x/31.03.2016 prin care a invalidat suma de 41.376,36 RON reprezentând cheltuieli cu leasingul operațional cu motivarea că această cheltuială nu se încadrează în prevederile Ordinului 989/2014 și necesitatea alegerii unui autoturism cu astfel de dotari nu se justifică în raport cu utilizarea acestuia pentru activitățile proiectului și de asemenea, că nu rezultă în ce mod acest automobil este necesar derularii activitatilor proiectului.

Apare așadar evidentă neconcordanța între cele două puncte de vedere ale aceleiași autorități, primul, oferit prin răspunsul la contestație din 17.12.2015 prin care suma este considerată eligibilă și cel de-al doilea, din 31.03.2016, prin care se invocă motive diferite chiar de cele oferite prin primul refuz de plată, din 23.10.2015.

Mai mult chiar, Nota nr. x/02.08.2016 referitoare la concluziile intalnirii de conciliere din data de 07.06.2016 adaugă motive noi de refuz de plată susținându-se că partea nu a fost respectat subpunctul 2.5 pct. 16 din Ordinul 989/2014 cu referire la gradul de utilizarea autoturismului în cadrul operatiunii eligibile.

Trebuie arătat faptul că documentele aflate in posesia intimatei parate încă de la momentul analizei cererii de rambursare nr. x sunt aceleași cu documentele analizate si la momentul soluționării contestatiei si ulterior la analiza cererii de rambrusare nr. 12.

Corect se arată de către recurentă că această inconsecvență în motivarea actelor emise, pendularea autorității pârâte între aprobarea și respingerea cheltuielii solicitată la rambursare, de fiecare dată cu un nou motiv, cu privire la care părții nu i s-a acordat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, pendulare ce a culminat cu emiterea unei scrisori standard de respingere a unei cererei suplimentare, echivaleaza cu o imprevizibilitate nepermisă a derularii contractului și a efectuarii cheltuielilor în cadrul proiectului.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea riguroasă de către autoritate a O.U.G. nr. 66/2011, sub toate aspectele sale, după o analiză temeinică a tuturor documentelor depuse și a explicațiilor date de către partea beneficiară a contractului, cu o justificare neechivocă a concluziei referitoare la (ne)eligibilitatea sumei aferente leasingului.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4303 din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și, în rejudecare:

Va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula Nota nr. x/02.08.2016 referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 07.06.2016, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman și îi va obliga pe pârâți să reanalizeze contestația formulată împotriva Scrisorii standard de informare nr. x/31.03.2016, emisă de către pârâta CNDIPT-OIPOSDRU.

Dată fiind soluția sus menționată, vor fi respinse restul pretențiilor reclamantei.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimații-pârâți Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata către recurenta-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4303 din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Anulează Nota nr. x/02.08.2016 referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 07.06.2016, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Capital Uman și obligă pârâții să reanalizeze contestația formulată împotriva Scrisorii standard de informare nr. x/31.03.2016, emisă de către pârâta CNDIPT-OIPOSDRU.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimații-pârâți Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata către recurenta-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.