ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5509/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Romano - Catolică Arad, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Municipiul Arad și Consiliul Local al municipiului Arad, a solicitat anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al județului Arad, precum și al municipiului Arad, orașelor și comunelor din județul Arad, respectiv a poziției nr. 298 din Anexa nr. 2 parte integrantă din actul normativ, prin care pârâtului Municipiul Arad i-a fost atribuit în proprietate imobilul situat în județul Arad, str. x.

Prin sentința civilă nr. 5536 din 27 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad;

- a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepția inadmisibilității ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Romano Catolică Arad Grădiște, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Municipiul Arad prin primar și Consiliul Local al Municipiului Arad, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 5536 din 27 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Romano Catolică Arad Grădiște, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 215/2001 și fără să aibă în vedere că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad justifică calitatea procesual pasivă în cauză, fiind organul deliberativ care administrează proprietățile municipiului Arad.

Printr-un alt set de critici, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, recurenta-reclamantă a arătat că încadrarea greșită a actului administrativ contestat în prezenta cauză, în categoria actelor individuale, de către instanța de fond, a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, reținându-se că acțiunea promovată este inadmisibilă, în raport de momentul la care instanța a considerat că a luat cunoștință de conținutul actului și raportat la nerespectarea termenului de formularea a plângerii prelabile.

În opinia sa, textul de lege indicat de instanță, nu este incident în cauză, acesta referindu-se la termenul de 30 de zile, respectiv de 6 luni, în care se formulează acțiunea în contencios administrativ, atunci când se contestă un act administrativ cu caracter individual.

Recurenta-reclamantă a apreciat că H.G. nr. 976/2002 este un act administrativ cu caracter normativ din moment ce conține reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr indeterminat de subiecți.

Fiind vorba de contestarea unui act administrativ cu caracter normativ, acțiunea în justiție poate fi promovată oricând, după cum rezultă din prevederile imperative și inderogabile ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Chiar și în cazul în care urma a fi considerat individual, a solicitat să se constate că cererea este făcută în termen, deoarece actul administrativ, considerat de pârâți ca fiind individual, nu i-a fost comunicat.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 21 august 2019, intimații-pârâți Municipiul Arad prin primar, Consiliul Local al Municipiului Arad au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările și excepțiile invocate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Critica recurentei-reclamante privind soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Arad, este nefondată.

Astfel, în raport de obiectul concret al cauzei, care vizează un imobil, despre care recurenta-reclamantă susține că a fost inclus în mod eronat în domeniul public al municipiului Arad, precum și de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Local al Municipiului Arad și a respins cererea de chemare în judecată împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acesta nefiind nici emitentul și nici beneficiarul actului a cărui anulare se solicită.

Criticile privind soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile sunt nefondate.

Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al județului Arad, precum și al municipiului Arad, orașelor și comunelor din județul Arad, respectiv a poziției nr. 298 din Anexa nr. 2 parte integrantă din actul administrativ prin care municipiului Arad i-a fost atribuit în proprietate imobilul situat în județul Arad, str. x.

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, reținând că actul administrativ contestat în cauză este individual, iar plângerea prealabilă adresată Guvernului României la data de 10 noiembrie 2017 a fost făcută cu depășirea atât a termenului de 30 de zile, cât și a celui de 6 luni reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție".

Caracterizarea unui act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul acestuia și efectele juridice pe care le produce.

Actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voință care generează/dau naștere, modifică sau sting drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Cunoscut este că actele administrative pot fi clasificate în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, în acte administrative normative și acte administrative individuale.

Actele administrative normative conțin reglementări de principiu, aplicabile unui număr nedeterminat de persoane, efectele juridice fiind erga omnes.

Actele administrative individuale produc efecte juridice față de un subiect de drept determinat.

Prin urmare, față de aceste caracteristici ale actelor administrative, actul administrativ contestat în cauza de față are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual pentru că se adresează unor subiecte determinate și nu prevede/cuprinde reglementări cu caracter general cu efecte erga omnes.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că această hotărâre este un act administrativ normativ nu sunt fondate, pentru că, astfel cum s-a menționat, Hotărârea de Guvern nr. 976/2002 restrânge sfera subiectelor beneficiare ale acesteia, vizând expres/limitat domeniul public al județului Arad, al municipiilor, orașelor și comunelor acestui județ, aplicându-se deci unui număr determinat și dinainte stabilit de subiecte de drept.

În consecință, Înalta Curte reține că prima instanță a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta este un act administrativ cu caracter individual.

Totodată, în cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoștința generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate.

Cum actul administrativ atacat este un act individual și nu unul normativ, nefiind comunicat reclamantei, în mod judicios a stabilit instanța de fond că termenul pentru formularea plângerii prealabile se calculează de la data la care partea a luat cunoștință de existența acestor acte.

Această interpretare este impusă de respectarea principiului accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului și este în acord cu practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că între reclamanta Parohia Romano - Catolică Arad și municipiul Arad au mai existat pe rolul instanțelor litigii legate de dreptul de proprietate asupra imobilului situat în județul Arad, str. x, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta din prezenta cauză a avut cunoștință de existența și conținutul H.G. nr. 976/2002, respectiv de poziția nr. 298 din Anexa nr. 2.

În acest sens este avută în vedere încheierea nr. 26066/01.04.2014 a O.C.P.I. Arad, prin care s-a respins cererea formulată de reclamanta din prezenta cauză de intabulare a dreptului de proprietate cu privire la imobilul situat în județul Arad, str. x.

Totodată, din întâmpinarea depusă la data de 11 iulie 2014 în dosarul x/2014, rezultă că extrasul din Anexa 2 a H.G. nr. 976.2002 a fost depus la dosar.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 346/06.12.2016, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 976/2002, invocată chiar de reclamanta Parohia Romano - Catolică Arad, astfel că, cel puțin de la data deciziei menționate, aceasta avea cunoștință de conținutul actului a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect a analizat instanța de fond excepția inadmisibilității ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, reținând că plângerea prealabilă adresată Guvernului României la data de 10 noiembrie 2017 a fost făcută cu depășirea atât a termenului de 30 de zile, cât și a celui de 6 luni reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în mod legal și temeinic a pronunțat instanța de judecată soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, prin aplicarea corectă a normelor de drept material și fără a încălca reguli de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității, cu expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția dată.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Romano Catolică Arad Grădiște împotriva sentinței civile nr. 5536 din 27 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.