ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 martie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. KOLA KARIOLA, A., C., D., E., F., G., H., I., J., K.., L., M., N., O., Q., R., S., T., A. HOPE, A. INNOCENTE, W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II.,P., A. RAY, KK., LL., MM., NN., OO., A. SAVE & SMILE, QQ., RR., SS., TT., A. "ȘI UU.", VV., WW., XX., A. TREI FRAȚI PĂTAȚI, ZZ., AAA., A. TROTTO, CCC., DDD., EEE., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat suspendarea executării prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 20/27.01.2021 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1059/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129/08.02.2021, astfel cum aceasta a modificat H.G. nr. 1059/2013.

1.2. La data de 30 martie 2021, FFF. a formulat cerere de intervenție accesorie în folosul tuturor reclamantelor, solicitând admiterea cererii de suspendare.

1.3. La data de 31 martie 2021, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor ("ANSVSA") a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea cererii de suspendare.

1.4. Prin încheierea din 13 aprilie 2021, instanța de fond a admis în principiu ambele cereri de intervenție și, totodată, a dispus disjungerea cauzei în ceea ce privește reclamanta T..

Prin sentința civilă nr. 615 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

- a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta FFF.;

- a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenienta FFF. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, susținând, în esență, că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3.2. Reclamantele au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 615 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 20/2021.

În motivarea recursului, reclamantele susțin aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și ș) din Legea nr. 554/2004, referitoare la paguba iminentă și arată că au calitatea, prin obiectul și scopul activității pe care o desfășoară, de a invoca vătămarea unui interes legitim public, respectiv încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate. Ca atare, instanța de fond a reținut greșit că era necesar ca asociațiile reclamante să invoce și să probeze o pagubă iminentă sub forma unei vătămări proprii, toate aspectele invocate cu privire la prejudiciul material și previzibil și la perturbarea funcționării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân afectând în mod direct interesele reclamantelor și activitatea pe care o desfășoară, prin raportare la scopul înființării și obiectivele asociațiilor.

Susțin recurentele, contrar interpretării instanței de fond a prevederilor legale incidente, că paguba iminentă nu a fost invocată cu caracter general, în abstract, ci s-a invocat, concret, un prejudiciu material și previzibil și perturbarea funcționării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân. În raport de definiția din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 54/2004, consecințele invocate sunt atât iminente, cât și previzibile, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut decât cerința ca prejudiciul material să fie previzibil, nu și iminent. Hotărârea de Guvern contestată produce deja efecte, conform adreselor DSVSA anexate recursului, astfel că prejudiciul este atât previzibil, cât și iminent.

Consideră recurentele-reclamante că, pe lângă prejudiciul material, trebuie avut în vedere că normele H.G. nr. 20/2021 perturbă grav funcționarea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, întrucât o bună funcționare a acestui serviciu nu poate însemna eutanasierea în masă.

Printr-un alt set de critici, recurentele-reclamante arată că prima instanță nu a analizat toate argumentele invocate în susținerea cazului bine justificat, fiind incidente prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, reclamantele arată că au formulat critici de nelegalitate cu privire la pct. 1-4 (modificările și completările aduse la art. 3 și art. 5 din H.G. nr. 1059/2013), pct. 6 (modificarea art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 1059/2013) și pct. 7 (introducerea art. 24

1

din H.G. nr. 1059/2013) din hotărârea de Guvern a cărei suspendare se solicită, însă instanța de fond nu le-a analizat, motiv pentru care consideră că este necesară casarea sentinței recurate și analizarea acestor argumente de către instanța de recurs.

Intimata-intervenientă ANSVSA a depus întâmpinări față de recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea căilor de atac, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția tardivității recursului declarat de intervenienta FFF.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. (...)", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."

Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 615 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată intimatei-interveniente la data de 17 mai 2021, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. IV al dosarului instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acest moment și s-a împlinit la data de 23 mai 2021 (duminică), însă s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, 24 mai 2021 (luni), potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 183-184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a depusă și înregistrată la registratura instanței de fond la data de 25 mai 2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus în afara termenului de 5 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 25 mai 2021, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 24 mai 2021.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenienta FFF., ca tardiv formulat.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, deși reclamantele și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., argumentele expuse se subsumează pct. 6 și 8 ale acestui articol, urmând a fi analizate din această perspectivă. Mai exact, criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., vizând nemotivarea tuturor aspectelor de pretinsă nelegalitate a hotărârii de Guvern contestate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu cazului prevăzut de pct. 5 al textului de lege.

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamante, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării H.G. nr. 20/2021.

Prin sentința recurată, instanța de fond a constatat a fi îndeplinită doar condiția cazului bine justificat, apreciind că, la o analiză sumară, pot fi decelate motivele de aparentă nelegalitate a actului administrativ invocate de reclamante, însă a apreciat că paguba iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită în speță.

În recurs, asociațiile recurente-reclamante au susținut, pe de-o parte, că nu era necesară dovedirea unei vătămări proprii, întrucât au calitatea, prin obiectul și scopul activității, de a invoca vătămarea unui interes legitim public, respectiv încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, iar pe de altă parte, că există o vătămare proprie suferită, toate aspectele invocate cu privire la prejudiciul material și previzibil și la perturbarea funcționării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân afectând în mod direct activitatea pe care o desfășoară.

Înalta Curte consideră, similar instanței de fond, că paguba iminentă trebuie dovedită prin raportare la asociațiile reclamante, titulare ale cererii de suspendare, iar nu prin raportare la prejudiciile pretins produse altor entități, autorități publice sau persoane private. Acestea din urmă, dacă apreciază că suferă un prejudiciu propriu prin dispozițiile H.G. nr. 1059/2013, se pot adresa personal instanței de contencios administrativ, pentru a solicita suspendarea executării actului administrativ.

Această concluzie nu este invalidată nici de argumentele referitoare la scopul înființării asociațiilor și a activităților desfășurate (între care protejarea câinilor fără stăpân și prevenirea eutanasierii acestora), câtă vreme de dispozițiile Legii contenciosului administrativ, inclusiv de cele ale art. 14 care reglementează suspendarea executării actelor administrative, pot beneficia "persoanele vătămate", ceea ce presupune invocarea unui prejudiciu propriu adus drepturilor și intereselor titularului acțiunii (a se vedea și art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 8 din Legea nr. 554/2004).

Posibilitatea persoanelor juridice de drept privat de a ataca un act administrativ este reglementată în limitele prevăzute de art. 8 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

, legiuitorul stipulând că apărarea interesului legitim public este subsidiară încălcării dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care reglementează condițiile de admitere a cererii de suspendare, Înalta Curte reține că, deși reclamantele au vocația de a formula această cerere prin raportare la obiectul de reglementare al hotărârii de Guvern contestate și la scopul și obiectivele înființării asociațiilor, aceste aspecte justifică doar calitatea lor procesuală activă, nu și soluția ce se va pronunța în cauză.

Simpla invocare a scopului și obiectivelor activității asociațiilor nu scutește reclamantele de dovedirea celor două condiții prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, cazul bine justificat și paguba iminentă produsă cu privire la drepturile și interesele proprii. Pe cale de consecință, invocarea unui prejudiciu adus funcționării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpâni poate constitui un argument subsidiar, dar insuficient, prin el însuși, să îndeplinească cerința pagubei iminente, în coordonatele prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în privința reclamanților.

Cât privește argumentul existenței unei vătămări proprii suferite de recurentele-reclamante, în sensul că prejudiciile materiale expuse și perturbarea funcționării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân s-au reflectat și în activitatea asociațiilor, Înalta Curte achiesează la opinia instanței de fond, în sensul că aceste argumente au un caracter general, abstract și eventual, referindu-se la posibilitatea anulării contractelor de colaborare încheiate cu autoritățile locale, cu consecința efectuării unor demersuri excesiv în legătură cu situația juridică a terenurilor, edificarea adăposturilor de animale, sursele de finanțare, dreptul de administrare, etc. (este de menționat că argumentul din fond referitor la cheltuielile pe care le-ar suporta proprietarii câinilor nu se referă, în mod evident, la reclamanți).

Toate argumentele expuse în fond și în recurs de asociațiile reclamante nu au aptitudinea de a dovedi că măcar una dintre consecințele invocate s-a produs sau este pe cale a se produce asupra asociațiilor reclamante, iar adresele DSVSA Vaslui și Ialomița, anexate recursului, nu fac referire la niciuna dintre reclamante, respectiv la invocata anulare a contractelor de colaborare încheiate de acestea cu serviciile publice locale de gestionare a câinilor fără stăpân. Nici înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată din recurs nu au caracter doveditor al pagubei iminente aduse reclamantelor, cuprinzând situația din adăposturile de câini, iar nu raporturile juridice ale reclamantelor cu serviciile publice de specialitate în domeniu.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că asociațiile reclamante nu au dovedit condiția pagubei iminente, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu consecința legalității soluției de respingere a cererii de suspendare.

Referitor la criticile privind nemotivarea sentinței recurate sub toate aspectele deduse judecății, recurentele au susținut că instanța de fond a analizat doar parte din motivele de nelegalitate invocate, omițând a analiza argumentele referitoare la nelegalitatea pct. 1-4, pct. 6 și pct. 7 ale H.G. nr. 20/2021.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reținând că, deși instanța de fond a analizat doar parte din motivele de nelegalitate invocate (cele referitoare la încălcarea art. 3 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică), totuși acestea au fost găsite întemeiate, ceea ce face inutilă analiza celorlalte argumente, în cadrul special al cererii de suspendare. Mai exact, câtă vreme, la o analiză sumară a aparenței de drept, instanța de fond a constatat că există o critică de nelegalitate întemeiată, care determină cazul bine justificat, concluzia îndeplinirii acestei condiții nu putea fi schimbată în urma examinării celorlalte motive de aparentă nelegalitate. Cererea dedusă judecății nu este una în anularea actului administrativ, ci privește doar suspendarea provizorie a executării acestuia, analiza de legalitate fiind una restrânsă, strict necesară decelării cazului bine justificat.

Este de observat și că motivul de nelegalitate analizat și găsit întemeiat de instanța de fond (încălcarea obligației autorității de asigurare a transparenței decizionale) privește procedura de emitere și afectează întreg actul administrativ, făcând inutilă dezbaterea argumentelor de nelegalitate punctuale, referitoare la conținutul prevederilor sale.

Totodată, solicitarea recurenților de casare a sentinței atacate în vederea analizării tuturor motivelor de nelegalitate este nejustificată, prin raportare la împrejurarea că pârâtul și intervenienta ANSVSA nu au atacata sentința recurată, necontestând concluzia îndeplinirii cazului bine justificat, iar considerentele instanței învestite cu soluționarea cererii de suspendare asupra nelegalității hotărârii de Guvern nu pot fi opuse, cu autoritate de lucru judecat, într-un litigiu referitor la anularea actului, opunându-se prevederile art. 430 alin. (3) C. proc. civ.. Așadar, reclamanții nu justifică nici folosul practic urmărit în solicitarea de casare a sentinței și de examinare a tuturor motivelor de nelegalitate invocate față de actul administrativ atacat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. KOLA KARIOLA, A., C., D., E., A. BEIUȘ, G., H., I., J., K., L., M., N., O., Q., R., S., A. HOPE, A. INNOCENTE, W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., P., A. RAY, KK., LL., MM., NN., A. SAVE & SMILE, OO., QQ., RR., SS., TT., A. "ȘI UU.", VV., WW., XX., GGG., ZZ., AAA., A. TROTTO, CCC., DDD., EEE. împotriva sentinței civile nr. 615 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de intervenienta FFF. împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.