ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5419/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 02 decembrie 2020, reclamanta A. S.A. ("A."), în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ("DGAMC"), a solicitat:

- suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/10.10.2019, pentru suma de 42.816.186,00 RON, până la soluționarea definitiva a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2020;

- obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 44 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 44 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta susține că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a art. 15 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, pentru admiterea cererii de suspendare.

Cu privire la cazul bine justificat, reclamanta susține că instanța de fond a reținut greșit că motivele de nelegalitate prezentate au antamat fondul cauzei și s-a limitat la a reține doar că decizia criticată conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Recurenta susține că a înfățișat motive temeinice de nelegalitate a deciziei atacate, prin care a arătat că reprezentanții DGAMC nu au analizat documentele puse la dispoziție de A. și că au aplicat greșit procentul de 16% aferent impozitului pe profit la baza reprezentând cheltuială considerată nedeductibilă, încălcând astfel dispozițiile art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, aspecte ce puteau fi analizate de instanța de judecată la nivelul aparenței dreptului.

Totodată, arată recurenta-reclamantă, echipa de control nu a prezentat modul de calcul al impozitului pe profit în anexa nr. 85 la RIF, fiind prezentată doar baza impozabilă trimestrială/anuală aferentă fiecărei cheltuieli în parte, la care s-a aplicat cota de 16%. Lipsa calculului impozitului pe profit din decizia de impunere pentru întreaga perioadă verificată, defalcat pe ani fiscali, are consecințe grave și atrage nulitatea activității de inspecție fiscală și a actelor administrativ fiscale emise urmare a controlului.

Referitor la condiția pagubei iminente, consideră recurenta-reclamantă că, în mod greșit instanța de fond a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei pronunțate de ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25.11.2020 în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care această hotărârea judecătorească nu era motivată la data pronunțării soluției din dosarul de față.

Susține recurenta-reclamantă că executarea deciziei pentru suma de 42.816.186,00 RON periclitează în mod grav și iremediabil activitatea societății, care este una de interes public, deservind peste un milion de cetățeni în mai multe zone din țară, având peste 3000 de angajați. Executarea deciziei conduce la blocarea conturilor bancare pentru o perioadă de timp nelimitată, iar lipsa fondurilor bănești pune societatea în imposibilitatea achitării furnizorilor de servicii, combustibil, materiale consumabile, a ratelor de leasing, a taxelor impuse de specificul activității, a obligațiilor contractuale asumate în relația cu autoritățile publice, a salariilor personalului angajat și periclitează continuitatea serviciului public de salubritate concesionat sau delegat de autoritățile publice locale.

Ca atare, consideră recurenta-reclamantă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, menținerea efectelor deciziei aducând societății un prejudiciu material, viitor și previzibil.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă DGAMC a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/10.10.2019, emisă de pârâta DGAMC.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamant, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a notei de constatare a neregulilor, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor notei de constatare a neregulilor, argumente care, pe de-o parte, nu sunt confirmate de conținutul deciziei, iar pe de altă parte, constituite veritabile motive de nelegalitate a acestui act administrativ, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare. Este de observat că, în recurs, recurenta nu a mai prezentat, drept caz bine justificat, decât motivele de nelegalitate referitoare la nemotivarea actului atacat, la greșita calculare a impozitului pe profit și la neanalizarea apărărilor sale de către organul de inspecție fiscală, fără a reitera, punctual, motivele referitoare la încălcarea principiilor procesuale fiscale și la prescripție, însă Înalta Curte va analiza toate aceste motive de nelegalitate, în contextul solicitării recurentei de rejudecare în tot a cauzei.

Astfel, criticile referitoare la nemotivarea actului administrativ nu sunt confirmate la verificarea sumară a deciziei, acestea fiind expuse la pct. 2.1.2 și 2.1.3 din acest act, iar problema unei eventuale netemeinicii/inadecvări/insuficiențe a acestei motivări excede cadrului cererii de suspendare, urmând a fi analizată în cadrul cererii de anulare.

Cât privește motivele de nelegalitate referitoare la nerespectarea dreptului la apărare și a obligației de informare a recurentei-reclamante, precum și la nesocotirea principiilor procesuale fiscale, acestea necesită administrarea unor probatorii și examinarea unor aspecte referitoare la efectul pe care pretinsele încălcări ale unor drepturi și principii le produc asupra legalității deciziei, împrejurări ce depășesc limitele analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare, astfel încât nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Cu atât mai mult, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate aprecia nici asupra modului de calcul al impozitului pe profit și a incidenței prescripției, aspecte care antamează în mod evident fondul cauzei și necesită administrarea unor probatorii complexe și o analiză aprofundată a dispozițiilor legii fiscale incidente.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, soluția instanței de fond fiind legală.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, definită conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut în mod corect că nu se mai impune analiza acestei cerințe. În raport de concluzia anterior exprimată, referitoare la neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat, Înalta Curte constată că, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerințe nu-și găsește utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluția pronunțată în fond. În consecință, nu este utilă nici examinarea, în recurs, a argumentelor cu privire la existența unei pagube iminente, din perspectiva afectării patrimoniale grave a societății, câtă vreme instanța de control judiciar a achiesat la considerentele instanței de fond în sensul nedecelării în speță a cazului bine justificat.

Subsidiar, instanța de fond a apreciat a fi relevantă și decizia pronunțată în recurs la data de 25.11.2020, în dosarul nr. x/2019, prin care ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării deciziei, formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă a contestat incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, susținând că decizia nu era redactată la data pronunțării soluției în prezentul dosar. Acest argument este lipsit de relevanță, întrucât, prin decizia nr. 6281/25.11.2020, Înalta Curte a admis recursul formulat de DGAMC, respingând, pe cale de consecință, cererea de suspendare formulată de reclamanta A., obiect al dosarului nr. x/2019 Ca atare, chiar dacă decizia nu era motivată, concluzia instanței de fond în sensul că acțiunea a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor cumulative a cazului bine justificat și a pagubei iminente este corectă, în raport de obiectul cererii, de motivele de fapt invocate în susținerea sa și de temeiul de drept pe care se sprijină.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 44 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.