ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat anularea rezultatului procedurii de selecție din cadrul acțiunii "Punerea la dispoziție unităților de parchet a formării specializate a procurorilor în domeniul instrumentelor moderne de cooperare judiciară ", urmând ca oferta sa, singura admisibilă, să fie declarată câștigătoare, conform caietului de sarcini și, totodată, a solicitat obligarea pârâtului să răspundă la informațiile de interes public din atașament.

1.2. Prin cererea depusă la data de 09 martie 2018, reclamanta a formulat cerere modificatoare, solicitând următoarele:

- în contradictoriu cu pârâții Președintele CSM, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților și Președintele României, obligarea pârâților să sesizeze Curtea Constituțională pentru constatarea conflictului de natură constituțională între autoritățile statului (CSM, ÎCCJ, pe de o parte și ANI, pe de altă parte);

- în contradictoriu cu pârâta ÎCCJ, să se constate nulitatea parțială a disp. art. 45 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- în contradictoriu cu pârâtul DIICOT - Structura Centrală, să se comunice stadiului soluționării unor dosare și al recuperării prejudiciilor în temeiul Legii nr. 544/2001;

- în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să se comunice stadiul soluționării unor dosare și al recuperării prejudiciilor în temeiul Legii nr. 544/2001.

1.3. Prin sentința civilă nr. 376 din 09 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 mai 2018, sub nr. x/2018.

1.5. La termenul de judecată din 07 iunie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a disjuns capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, în forma inițială, având ca obiect comunicare informații de interes public, precum și cererea modificatoare formulată la termenul din data de 09.03.2018.

1.6. Prin sentința civilă nr. 3814 din 07 iunie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.7. Prin sentința civilă nr. 219 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.8. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16 octombrie 2018.

1.9. Prin cereri depuse în mod succesiv la dosar reclamanta a solicitat modificarea cererii sub aspectul obiectului și cadrului procesual pasiv, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2019, instanța de fond a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 19 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 19 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei în vederea soluționării pe fond.

În motivarea recursului, reclamanta a redat situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, arătând că principala sa nemulțumire constă în aceea că, deși în caietul de sarcini se prevedea la pct. 6 că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, candidatura sa a fost respinsă cu motivarea că este singura ofertă depusă.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea derulării cercetării judecătorești din perspectiva neadministrării unei probe esențiale în cauză și anume depunerea la dosar a documentației de atribuire în condiții de echitate a procedurii. Apreciază că se încalcă, astfel, principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., iar neatașarea acestei documentații atrage sancțiunea nulității sentinței atacate, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în lipsa documentației, nu se putea constata că în cuprinsul său exista mențiunea că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, fiind declarată automat câștigătoare.

Totodată, arată recurenta, instanța de fond nu a analizat justețea acestor argumente, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca urmare a încălcărilor anterior menționate, consideră recurenta-reclamantă că instanța de fond a reținut în mod greșit o altă situație de fapt, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai arată că în cuprinsul hotărârii au fost inserate motive străine pricinii, legate de imposibilitatea formării formatorilor de către reclamantă, în materii în care a dobândit recunoaștere internațională, atestată prin înscrisurile depuse la dosar, aspecte circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica neadministrării în cauză a unei probe esențiale pentru stabilirea situației de fapt și soluționarea litigiului (respectiv anexarea la dosar a întregii documentații de atribuire), subsumată de recurentă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte o constată a fi nefondată.

Teza probatorie ce se urmărea a se dovedi de reclamantă prin depunerea la dosar a documentației de atribuire este, conform mențiunilor din recurs, aceea că în cuprinsul său exista mențiunea că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, fiind declarată automat câștigătoare. Or, Înalta Curte constată că această probă nu era utilă soluționării cauzei, întrucât mențiunea la care face referire reclamanta se găsea inserată la pct. 6 din Corrigendum nr. 1 la caietul de sarcini, rubrica referitoare la punctajul financiar, în cuprinsul căreia se menționa că "În cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar ofertă depusă va fi egal cu 100 puncte." (fără a se prevedea că această ofertă este automat câștigătoare), iar caietul de sarcini face parte din materialul probator administrat în cauză.

De altfel, chiar reclamanta face trimitere, în cuprinsul cererii și precizărilor depuse la dosar, exclusiv la conținutul caietului de sarcini (mai exact al Corrigendum nr. 1, pe care își întemeiază pretențiile și nu la alte înscrisuri cuprinse în documentația de atribuire. Având în vedere că toate condițiile de participare și selecție a ofertelor se găsesc în cuprinsul caietului de sarcini, restul documentației de atribuire nu este relevantă în analiza de legalitate a procedurii de selecție a experților, cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere prevederile caietului de sarcini referitoare la criteriile de slecție și modul de calcul al punctajului aferent ofertelor depuse, în contextul Corrigendum-ului nr. 1 la acest caiet, care cuprindea obiectivele detaliate ale procedurii. În cuprinsul acestui act s-a menționat că procedura presupune selecția a doi experți, urmând a fi făcută în același timp, iar nu separat, având în vedere că activitățile ce urmau a fi desfășurate conform calendarului stabilit impuneau selectarea simultană a acestora. Câtă vreme procedura derulată nu a putut asigura selecția a doi experți, iar reclamanta nu putea derula singură activitățile din calendar, anularea procedurii a fost considerată de instanța de fond o măsură corectă și legală, chiar dacă oferta reclamantei întrunea punctajul financiar maxim.

Înalta Curte achiesează la această concluzie, constatând că punctajul financiar întrunit de oferta reclamantei, conform caietului de sarcini, nu asigură și dreptul automat de a fi selectată, față de specificul activităților care urmau a fi prestate și care necesitau selecția simultană a doi experți.

Este de observat că aceste considerente ale instanței de fond nu au fost contestate și contraargumentate de reclamantă în recurs, reclamanta limitându-se la a critica neadministrarea probei cu atașarea întregii documentații de atribuire, probă a cărei utilitate nu a fost lămurită de recurentă.

În concluzie, pe de-o parte, recurenta nu a argumentat convingător motivul pentru care această documentație trebuie să facă parte din materialul probator, câtă vreme la dosarul cauzei a fost depus caietul de sarcini, pe care s-au întemeiat motivele acțiunii sale. Pe de altă parte, nu s-a arătat relevanța acestei documentații, în condițiile în care măsura adoptată de pârât, de anulare a procedurii de selecție, nu s-a dispus ca urmare a nealocării ofertei depuse de reclamantă a punctajului financiar maxim, ci ca urmare a imposibilității îndeplinirii obiectivelor procedurii, respectiv recrutarea a doi experți.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu a analizat justețea argumentelor sale, aceast critică fiind formulată în mod generic și nefiind confirmată de conținutul sentinței recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile reclamantei referitoare la neadministrarea unei probe esențiale și la stabilirea unei situații de fapt eronate, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la inserarea, în cuprinsul sentinței atacate, a unor motive străine pricinii, legate de imposibilitatea formării formatorilor de către reclamantă, în materii în care a dobândit recunoaștere internațională, atestată prin înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată, verificând considerentele primei instanțe, că aceste critici nu sunt întemeiate. Instanța de fond nu a reținut o astfel de situație referitoare la capacitatea profesională a reclamantei; de altfel în cauză nici nu s-au contestat înscrisurile depuse de aceasta în dovedirea experienței în activitatea de formator, iar anularea procedurii de selecție de către instituția pârâtă nu s-a fundamentat pe un astfel de motiv.

Ceea ce s-a reținut, în privința imposibilității derulării de către reclamantă a activităților ce făceau obiectul proiectului, era împrejurarea că activitățile presupuneau prezența a doi experți, care urmau a fi selectați în cursul aceleiași proceduri, câtă vreme selecția unui singur expert sau selecția celor doi experți prin proceduri separate nu asigura îndeplinirea obiectivelor propuse, conform calendarului stabilit; ca atare, recurenta-reclamantă nu putea fi selectată ca expert, în mod singular, indiferent de capacitatea și experiența profesională dobândite anterior. Aceste împrejurări au fost corect reținute de prima instanță, argumentul recurentei-reclamante referitor la existența unor considerente străine pricinii fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 19 din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.