ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, să se constate că prin tergiversarea soluționării ordonanței nr. 451/P/24.05.2018, pârâtul recunoaște implicit situația prev. de art. 8 alin. (12) din Legea nr. 554/2004, cu privire la nelegalitatea și netemeinicia ordonanțelor nr. 728/P/2006 și 476/P/2009, să se dispună anularea lor și obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, să emită noi ordonanțe pe baza probatoriilor, sub sancțiunea penalităților de întârziere, în cel mult 30 de zile de la data răpunerii irevocabile a hotărârii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 65/CA din 11 martie 2019 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Împotriva sentinței civile nr. 65/CA din 11 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. fără a indica temeiul de drept al acestuia.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat și note scrise la data de 6 octombrie 2021 în cuprinsul cărora a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei.

Astfel, recurentul-reclamant reiterează, în calea extraordinară de atac, raționamente juridice proprii, respectiv,,...acțiunea formulată este admisibilă, pentru că nu are solicitări de competența secției penale sau pârâtei B., deoarece nu am solicitat atacarea vreunei ordonanțe a pârâtei, pentru că această situație este prevăzută de art. 399 și următoarele din C. proc. pen., eu solicitând doar pârâtei să probeze instanței de contencios cu documente, că mi-a răspuns solicitărilor formulate în audiențele la instituția judiciară nr. 464/27.07.2018, 512/27.08.2018, 536/10.09.2018 și 597/19.10.2018.", nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinței recurate.

Nici chiar argumentul reclamantului care arată că "deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat față de această stare de fapt, acesta fiind și obiectul acțiunii și cum pârâta n-a depus instanței niciun document prin care să probeze că mi-a răspuns solicitărilor formulate în audiențele nr. 464/27.07.2018, 512/27.08.2018, 536/10.09.2018 și 597/19.10.2018, rezultă indubitabil nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr. 65/CA din 11.03.2019...", nu se poate constituie într-o veritabilă critică susceptibilă a fi încadrată într-unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta a reținut foarte clar că "cele două acte menționate (ordonanțele nr. 728/P/2006 și 476/P/2009) sunt acte de procedură penală, dispuse de o autoritate judiciară penală -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În cauză nu suntem în prezența unui act administrativ și nici cererea reclamantului de reluare a cercetărilor penale nu poate stabili raporturi de drept administrativ, destinatarul cererii nefiind o autoritate publică administrativă.

(...)

Așadar legiuitorul a stabilit o cale specială, de procedură penală, pentru protejarea intereselor părților, iar partea nu poate apela la altă cale decât cea prevăzută special pentru materia respectivă.

Întrucât calea aleasă de parte - acțiune în contencios administrativ împotriva unor acte de procedură penală - nu este prevăzută de lege, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge acțiunea ca nefondată.".

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 65/CA din 11 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.