ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2215/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară și F. S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - Anularea Deciziei nr. 854/25-06-2019 emisă de AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ și a Deciziei nr. 1910/13-08-2015 emisă de aceeași entitate publică; - Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 16/CA din data de 5 februarie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii în ce privește anularea deciziei nr. 854/25.06.2019 și a "actului" nr. 23421/14.05.2019. A admis excepția inadmisibilității cererii în ce privește decizia nr. 1910/13.08.2015. A respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară pârâta F. S.A., ca inadmisibilă.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 16/CA din data de 5 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E.. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții-reclamanți au susținut următoarele: Înscrisurile atacate punctual, Decizia nr. 854/25-06-2019 și actul nr. 23421/14-05-2019, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, îndeplinesc caracterul de act administrativ supus controlului judiciar, așa cum este definit de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, adică este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Din acest punct de vedere chiar intimata autoritate publică a reținut un asemenea caracter. Asupra modalității de adresare directă către instanță se poate pune în discuție faptul că inițial s-a solicitat retractarea actului prin cerere, fapt ce ar fi atras formalitatea efectuării plângerii prealabile conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a recursului grațios, fără de care acțiunea ar fi fost întradevăr inadmisibilă. Cu privire la aplicarea corespunzătoare a art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ trebuie avut în vedere că textul impune următoarea obligație:,,(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Se constată că recurenta avea obligația de a se adresa autorității emitente (pentru că nu există autoritate superioară) în vederea revocării actului, anterior sesizării instanței de contencios, din moment ce actul atacat era adresat unui terț, iar partea vătămată era străină de acel act procedura grațioasă fiind impusă de prev. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și terțului. Emitentul Deciziei nr. 854/25-06-2019 a considerat că actul reprezintă un adevărat act administrativ de punere în aplicare a legii, iar instanța contrar voinței exprimate de autoritatea publică centrală a considerat că nu întrunește calitățile unui asemenea înscris, deși părțile nu au contestat un asemenea aspect. Prin urmare, recurenții-reclamanți solicită instanței de control judiciar să dispună admiterea cererii de recurs, deoarece consideră că în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. sentința a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, tot așa cum motivele indicate sunt contradictorii, atrag casarea și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății cauzei asupra fondului. În ceea de privește Decizia nr. 1910/13-08-2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, recurenții afirmă că aceasta reprezintă un act administrativ individual așa cum reține și instanța de fond. Curtea de Apel a reținut că termenul de la care au luat cunoștință recurenții a început să curgă la data de 13.08.2015, când se pretinde că s-ar fi publicat actul administrativ atacat. Recurenții-reclamanți susțin că prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu indică vreo modalitate de a lua la cunoștință, din moment ce este utilizată sintagma pe orice cale, tot așa cum nu instituie ca fiind prezumat faptul că ar fi luat la cunoștință la data publicării pe pagina de internet BVB. Arătă recurneții că nu utilizează internetul, nu cunosc pagina de internet indicată, nu au citit anunțul și nici nu au cunoscut existența acestuia. Instanța reține că recurenții sunt prezumați că au avut cunoștință de actul atacat, deși decizia nu a fost publicată pe pagina de internet a firmei și nici în vreun ziar de largă circulație, tot așa cum simpla publicare nu validează dreptul. Așadar nici măcar dispozițiile legale aplicate de instanța de fond nu susțin exclusiv simpla publicare pe pagina de internet a Autorității de Supraveghere Financiară, ci ele trebuie să fie coroborate cu publicarea într-un ziar de largă circulație și publicate pe pagina de internet a firmei. Ultimele două condiții nu au fost îndeplinite întrucât nu există nicio dovadă în acest sens la dosarul cauzei, iar simpla publicare pe internet pe pagina A.S.F. nu este considerată suficientă pentru publicitate legiuitorul simțind nevoia de extindere a acesteia și la alte mijloace pentru a se asigura aducerea la cunoștința publicului interesat într-o categorie cât mai largă, publicitatea în ziar, pe pagina de internet a firmei, fără însă să constituie o dovadă concretă, predictibilă, certă asupra unei asemenea realități. Susțin recurenții că motivele instanței reținute la pagina nr. 20 din considerente sunt nelegale, statutul CNVM este abrogat expres prin prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Instanța de fond este în dubiu asupra prevederilor legale aplicabile, fiind oferite diverse alternative, motivarea este contradictorie, pentru că la data emiterii actului administrativ atacat Statutul CNVM era abrogat, instituția publică nu poate pretinde că a asigurat erga omnes publicitatea, iar recurenții au avut cunoștință nemijlocit de decizia adoptată prin simplul fapt al publicării.

Apărările formulate în cauză. Intimatele-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară și F. S.A. au depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat pe cale de excepția, excepția nulității parțiale a cererii de recurs pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității parțiale a cererii de recurs, invocată de Intimatele-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară și F. S.A., apreciază că este nefondată si o va respinge. În cuprinsul cererii de recurs recurenții-reclamanți au indicat motivele de casare pe care aceștia și-au întemeiat cererea, respectiv cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și totodată au emis critici în cuprinsul cererii de recurs care se circumscriu acestor motive de casare. În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că excepția nulității parțiale a recursului este nefondată și în cele ce urmează se impune din partea instanței de control judiciar a se efectua o analiză punctuală a cererii de recurs din perspectiva criticilor propuse de recurenți și a motivelor de casare pe care aceste critici au fost întemeiate. Așadar, examinând sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare pe care aceastea se întemeiază și a apărărilor propuse de intimate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea aspectelor următoare: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți prin care aceștia au susținut că instanța de fond a prezentat motive contradictorii în cuprinsul sentinței recurare deoarece considerentele nu sunt clare planând un dubiu privitor la care norme legale sunt aplicabile în speță și în condițiile în care Statutul CNVM era abrogat. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect elementele de fapt care au condus la respingerea plângerii prealabile formulată împotriva deciziei nr. 1910/13.08.2015, ca tardiv introduse de către reclamanți. Totodată, analizând just evoluția procedurilor parcurse în etapa recursului grațios, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că decizia nr. 854/25.06.2019 și a adresei nr. x/14.05.2019 nu au caracterul unor acte adminstrative. Pe de altă parte, motivarea contradictorie la care se referă recurenții privește faptul că statul CNVM era abrogat la momentul emiterii actului administrativ contestat, astfel că procedura de publicare conform statutului acestei instituții era viciată. Și cu privire la acest aspect instanța de fond a răspuns clar, arătând că publicarea sa făcut în Buletinul Autorității de Supraveghere Financiară, iar această instituție conform O.U.G. nr. 93/2012 a preluat atribuțiile și prerogativele CNVM. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată sunt nefondate criticile emise de recurenții-pârâți, nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței. În consecință, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de casare este nefondat. În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate prin raportare la analiza efectuată de instanța de fond asupra argumentelor de fapt și drept relevante speței. Așadar, instanța de recurs reține că împotriva deciziei nr. 1910/13.08.2015, recurenții-reclamanți au formulat o cerere de reanalaizare înregistrată cu nr. x/09.05.2019 la A.S.F., iar prin adresa nr. x/14.05.2019 emisă de aceeași instituție li s-a răspuns recurenților că cererea lor este tardivă prin raportare la termenele instituite de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Împotriva adresei nr. x/14.05.2019 au formulat plângere prealabilă recurenții-reclamanți, iar prin decizia nr. 854/25.06.2019 s-a respins plângerea prealabilă. Instanța de recurs, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 conform cărora: "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;" în acord cu opinia instanței de fond apreciază că adresa nr. x/14.05.2019 și decizia nr. 854/25.06.2019 nu au caracterul unor acte administrative. În speță, singurul act emis de intimata-pârâtă ASF, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii prin care se nasc, modifică sau se sting raporturi juridice în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004 este decizia nr. 1910/13.08.2015. Or, în contestarea unui astfel de act se impune ca partea interesată să urmărească îndeaproape procedura prevăzută de art. 7, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție." Instanța de fond, prin raportare la acest text de lege și la aclaitatea reclamanților (acționari ai destinatarului actului administrativ contestat), în mod corect a apreciat că, în ceea ce privește procedura de formulare a plângerii prealabile și termenele de declarare a acesteia, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 7 alin. (3) și alin. (7) text legal aflat în vigoare la momentul declanșării procedurii de contestare a actului din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește modalitatea de aducere la cunoștință a actului administrativ, Decizia nr. 1910/13.08.2015, în mod corect a reținut instanța de fond prin raportare la considerentele Deciziei CCR nr. 797/2007 (pronunțată în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004), a momentului în care decizia a cărei anulare o solicită și a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 151/2014 conform cărora: "În situația în care A.S.F. nu admite tranzacționarea acțiunilor pe piața reglementată, acționarii societății au dreptul de a se retrage din societate în condițiile stabilite la art. 3. Termenul stabilit la art. 3 curge de la data publicării deciziei A.S.F", recurenții aveau obligația de a formula plângere prealablilă (contestație administrativă) împotriva decizie sus-amintite de la termenul la care acest act administrativ a fost publicat. În speță, în mod corect s-a reținut că decizia nr. 1910/13.08.2015 a fost publicată la data emiterii sale pe pagina de internet BVB, iar în Buletinul ASF, emis în format electronic potrivit prevederilor Statului acestei instituții a fost publicată la data de 14.08.2015. Critica conform căreia statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare era abrogat la momentul publicării decizie nr. 1910/13.08.2015 în Buletinul ASF nu prezintă relevanță, în condițiile în care prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 93/2012 confirmă prelaurea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor CNVM. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că modalitatea de aducere la cunoștință a deciziei nr. 1910/13.08.2015 a fost legală, considerente pentru care plângerea prealabilă a reclamanților formulată în contra acestui act administrativ trebuia să raporteze la data publicării deciziei. Cum în cauză, adresa nr. x/14.05.2019 a fost formulată peste termenul de 6 luni de la data publicării deciziei nr. 1910/13.08.2015, în mod corect sa reținut că această adresă a fost tardiv formulată, fapt ce atrage implicit inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 1910/13.08.2015, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile instituită de Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității parțiale a recursului invocat de intimatele-pârâte și, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 16/CA din data de 5 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.