ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5321/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministrul Educației Naționale, să dispună obligarea pârâților să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunțarea reclamantului la titlul științific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Națională de Informații "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2286 din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția tardivității acțiunii cu privire la cererea de renunțare la titlul științific de doctor formulată la 3.03.2016; - a respins ca fiind prescrisă cererea reclamantului cu privire la cererea de renunțare la titlul științific de doctor formulată la 3.03.2016; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Român de Informații - Academia Națională de Informații B. cu privire la cererea de emitere a ordinului prin care să se ia act de renunțarea reclamantului la titlul științific de doctor; - a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Ministrul Educației Naționale ca fiind neîntemeiată; - a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes ca fiind neîntemeiate; - a respins cererea de chemare în judecată și cererea adițională formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministrul Educației Naționale, Ministerul Educației Naționale - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Serviciul Român de Informații - Academia Națională de Informații "B. și intervenientul accesoriu în favoarea pârâților Ministerul Educației Naționale și Ministrul Educației Naționale, C., ca fiind neîntemeiate; - a admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de către intervenienta C. în favoarea pârâților Ministerul Educației Naționale și a Ministrului Educației Naționale. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate cu consecința, în principal, reținerii cauzei spre rejudecare și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost completată și precizată în sensul obligării intimatelor la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunțarea la titlul științific de doctor precum și la emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privința elaborării tezei sale de doctorat. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. În motivare arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material. Totodată, fata de dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ, soluția urmărită este, în principal, cea a casării cu reținere spre rejudecare în sensul admiterii cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze astfel cum aceasta a fost completată și precizată, iar, în subsidiar, cea a casării cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. În privința limitelor investirii instanței în recurs, se precizează că nu aduce critici de nelegalitate împotriva următoarelor soluții al primei instanțe: (•) cea de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Roman de Informații - Academia Națională de Informații "B." cu privire la cererea de emitere a ordinului prin care să se ia act de renunțarea la titlul științific de doctor; (•) cea de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către Ministerul Educației Naționale; (•) cea de respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și (•) cea de respingere a excepției lipsei de interes. Așadar, criticile de nelegalitate vizează doar soluția de admitere a excepției tardivității acțiunii introductive în raport de cererea de renunțare la titlul de doctor din 3 martie 2016, soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de cererea de renunțare la titlul științific de doctor și soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privința elaborării tezei de doctorat. Sub aspectul nelegalității sentinței recurate arată că, în baza unui silogism juridic îmbrățișat de prima instanță în baza unei interpretări profund eronate a normelor de drept material aplicabile, prima instanță a conchis că aceste dispoziții legale care, de altfel, au reprezentat fundamentul juridic al acțiunii introductive, deși consacra legal dreptul de a renunța la un titlu științific (inclusiv cel de doctor), nu pot fi aplicate în speță, conduita intimatelor de a refuza emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de renunțarea la titlul științific de doctor fiind una legală. În al doilea rând, tot în privința soluțiilor de respingere ca neîntemeiate a pretențiilor deduse judecății, prima instanța, în mod deliberat, a tăgăduit orice valoare normelor de drept material care consacră dreptul de renunțare la un titlul științific de doctor și care au reprezentat fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății. În al treilea rând, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției tardivității, arată că aceasta are la bază o evidentă nerespectare a limitelor investirii instanței de judecată, cu încălcarea atât a dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se arată că atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudența instanțelor naționale, acest motiv de casare are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea dată fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. În speța, normele de drept material aplicabile în speță sunt reprezentate de dispozițiile art. 168 alin. (7 1 ) și (7 2 ) din Legea educației nr. 1/2011, texte de lege care au reprezentat chiar fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar. Fundamentul juridic al pretențiilor care fac obiectul prezentului dosar este reprezentat de dispozițiile art. 168 alin. (7 1 ) și (7 2 ) din Legea educației naționale potrivit cărora: "(7 1 ) Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice renunțarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educației și Cercetării Științifice ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. (7 2 ) Actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunțare la titlu, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice." În baza acestor norme legale imperative, recurentul a formulat la data de 1 octombrie 2018 o cerere de renunțare la titlul științific de doctor, cerere pe care intimatele au înțeles să nu o soluționeze, expirând astfel termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ. Data fiind conduita pe care intimatele au înțeles să o adopte, aflându-se în situația nesoluționării în termenul legal a cererii adresate unei autorități publice, a fost nevoit să formuleze o cerere de chemare în judecată, ulterior modificată și completată, prin care a solicitat obligarea intimatelor la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunțarea sa la titlul științific de doctor conferit prin Ordinul Ministrului Educației nr. 6468 din 7 decembrie 2011 în baza căruia a fost emisă diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011 și obligarea intimatelor la emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privința elaborării tezei sale de doctorat. În susținerea acestor pretenții, atât prin actele de procedura depuse, cât și oral în fața primei instanțe, a argumentat că aceste norme legale imperative instituie, pe de o parte, dreptul subiectiv de a renunța la un titlu științific, iar, pe de altă parte, obligația corelativă de emitere a ordinului de revocare prin care să se ia act de această renunțare. În ceea ce privește natura juridică a acestui drept subiectiv a cărei exercitare dă naștere obligației corelative de emitere a ordinului de revocare prin care să se ia act de renunțare, a argumentat în fața primei instanțe că, față de modalitate de redactare a acestor dispoziții legale, acest drept prezintă un caracter necondiționat în sensul că odată ce titularul titlului științific formulează o cerere de renunțare, singura măsură pe care o poate lua Ministerul Educației este aceea de a lua act și de a emite ordinul de revocare. De asemenea, se arată că în fata primei instanțe aceste susțineri au fost amplu dezvoltate și au fost confirmate inclusiv în practica instanțelor naționale (Sentința Civilă nr. 3589/2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4541/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.) Cu toate acestea, prima instanța a înțeles să ignore cu desăvârșire aceste argumente care sunt susținute inclusiv de jurisprudența instanțelor naționale, adoptând un silogism juridic profund nelegal și în raport de care a conchis că, deși aceste dispoziții legale conferă ope legis dreptul titularului unui titlu științific de a renunța la titlu, conduita intimatelor de a refuza să soluționeze cererea de renunțare și, implicit, de a nu pune în aplicare aceste normele legale imperative este legală. Apreciază ca fiind profund nelegale considerentele primei instanțe, sens în care solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele: (i) Sub un prim aspect, trebuie făcute anumite precizări cu privire al cadrul legal aplicabil în speță, în special în privința izvorului legal al dreptului prevăzut de lege conferit titularului unui titlu științific de a renunța la titlu. În acest sens, astfel cum a reținut și prima instanță, acest drept de a renunța la un titlu științific a fost consacrat legislativ ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 94/2014 prin care, printre altele, a fost modificat art. 168 din Legea educației în sensul introducerii a două noi alineate, respectiv alin. (7 1 ) și alin. (7 2 ), fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății. Cu privire la aceste dispoziții legale introduse prin O.U.G. nr. 94/2014, solicită instanței de recurs să aibă în vedere pe de o parte, că aceste dispoziții reprezintă, din punct de vedere al dreptului material, fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză iar, pe de altă parte, nu au fost niciodată declarate ca fiind neconstituționale, având până în prezent, în mod neîntrerupt, forță legală. Ulterior, în anul 2016, s-a încercat modificarea Legii educației naționale prin O.U.G. nr. 4/2016, legea de aplicare a acestei ordonanțe de urgente fiind supusă controlului constituțional ca urmare a două sesizări de neconstituționalitate. Aceste sesizări au fost soluționate prin Decizia nr. 624/2016 a Curții Constituționale. Astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 624/2016, prin aceasta decizie, Curtea Constituțională nu negat niciodată existența dreptului de renunțare la titlul științific de doctor și nu a apreciat că acesta ar fi contrar normelor constituționale. Dimpotrivă, Curtea Constituțională, prin decizia mai sus menționată, a recunoscut în mod expres faptul că renunțarea la titlul științific de doctor este un "act unilateral", exercitarea unui astfel de drept fiind afectat de "îndeplinirea unei condiții pur potestative, respectiv solicitarea persoanei care deține calitatea de doctor de a se lua act de renunțare (...)", soluția de neconstituționalitate, în ansamblu, a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 fiind justificată în raport de nereglementarea expresă a efectelor actului unilateral de renunțare sau ale retragerii titlului de doctor. Prin urmare, trebuie făcută o distincție între dreptul titularului unui titlu științific de a renunța la titlul sau, drept ce se exercită, astfel cum s-a statuat inclusiv în jurisprudența națională, prin simpla manifestare de voință și efectele pe care aceasta renunțare le are. Un aspect ignorat de prima instanță îl reprezintă faptul că, urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei mai sus menționate, propunerea de modificare legislativă care a făcut obiectul controlului constituțional a fost trimisă, din nou, în Parlament în vederea punerii acesteia în concordanță cu cele statuate de instanța de contencios constituțional. La acest moment, O.U.G. nr. 4/2016 este un act normativ în vigoare ca urmare a adoptării Legii nr. 139/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Totodată, este important de menționat faptul că și Legea nr. 139/2019 a făcut obiectul controlului de neconstituționalitate ca urmare a sesizării de neconstituționalitate formulată de Președintele României. Cu toate acestea, spre deosebire de legea inițială de aprobare a O.U.G. nr. 4/2016 care a fost declarată neconstituțională, având în vedere faptul că Legea nr. 139/2019 a fost declarată constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 412/2019. (ii) Sub un al doilea aspect, astfel cum rezultă din considerentele din Sentința recurată, prima instanță a reținut că analiza cererii de renunțare la titlul științific de doctor implică, în prealabil și în mod necesar, o analiză a naturii juridice a dreptului la care se renunță și o punere în balanță a interesului de ordine privată și a celui de ordine publică. Recurentul mai arată că prin instituirea acestor operațiuni juridice prealabile și necesare analizării cererii de renunțare, prima instanță a considerat că Ministerul Educației ar avea un drept de apreciere în ceea ce privește exercitarea sau nu a dreptului de a renunța la titlul științific de doctor. Or, acest considerent a fost reținut în baza unei interpretări profund defectuoase a dispozițiilor art. 168 alin. (7 1 ) și alin. (7 2 ) din Legea educației naționale. În acest sens, aceste norme legale imperative stabilesc fără echivoc că, în cazul formulării unei cereri de renunțare la un titlu științific, singura măsură pe care o poate dispune Ministerul Educației, este de "a lua act de renunțare" și de a emite, în consecința, ordinul de revocare a titlului științific. Mai mult, o interpretare contrară în sensul necesității realizării acestor operațiuni juridice prealabile necesare apreciază că ar avea drept consecință lipsirea de efecte juridice a sintagmei "a lua act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 168 alin. (7 1 ) din Legea educației naționale. Or, dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul în care produc efecte juridice. În consecință, în condițiile în care, în mod evident, acest pretins drept de apreciere intră într-o vădită și ireconciliabilă incompatibilitate cu caracterul necondiționat stabilit de lege al dreptului de renunțare la un titlu științific, aceste considerente ale primei instanțe sunt consecința unei interpretări nelegale a prevederilor art. 168 alin. (7 1 ) din Legea educației naționale. (iii) Sub un al treilea aspect, analiza primei instanțe cu privire la natura juridică complexă a dreptului la care se renunță este lipsită de relevanță în speță, fiind făcută cu ignorarea normelor legale imperative care consacră dreptul de a renunța la un titlu științific, neavând astfel vocația de a justifica soluția de respingere a pretențiilor deduse judecății. Cu alte cuvinte, indiferent de circumstanțele în care sau indiferent de motivele pentru care titularul unui titlu științific decide să își exercite dreptul de a renunța la titlu, natura juridică a dreptului la care se renunță este aceeași. O astfel de analiză ar fi fost într-adevăr relevantă soluționării în ipoteza în care legiuitorul ar fi făcut în mod expres o distincție, la momentul consacrării dreptului de renunțare la titlul științific de doctor, în funcție de circumstanțele sau motivele pentru care se intenționează renunțarea. Însă, întrucât o astfel de distincție nu a fost făcuta de legiuitor, nici prima instanță nu ar fi putut să o facă. (iv) Sub un al patrulea aspect, în ipoteza în care instanța de recurs va constata că natura juridică a dreptului la care se renunță este una complexă, interesele incidente nefiind doar de ordine privată, ci și de ordine publică, analiza pe care a realizat-o prima instanță în sensul punerii în balanța a diferitelor interese aflate în joc este consecința unei interpretări nelegale a normelor de drept material incidente în prezenta cauză. Mai exact, dispozițiile art. 168 alin. (7 1 ) și (7 2 ) din Legea educației naționale sunt aplicabile indiferent de circumstanțele ori motivele pentru care a înțeles să exercite dreptul de retragere, soluția primei instanțe de a nu aplica aceste normele legale imperative în urma punerii în balanță a interesul de ordine privata și a celui de ordine publica fiind, astfel, consecința unei interpretări restrictive a acestor dispoziții legale. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești În privința acestui motiv de casare, în literatura de specialitate s-a opinat că acesta vizează acele situații în care instanțele de judecată săvârșesc un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, respectiv, (•) când este atribuită valoare legală unui text abrogat, (•) când este negată orice valoare a unui text de lege care încă are forță legală, (•) când legiuitorul este criticat ori (•) când este pusă presiune pe legiuitor. În doctrina veche aceste situații care în prezent se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. intrau în noțiunea de "exces de putere". Tot în literatura de specialitate s-a arătat că acest motiv de casare vine să asigure și respectarea principiului legalității, astfel cum acest este consacrat atât de art. 124 din Constituția României, cât și de art. 7 C. proc. civ. Raportând aceste considerații de ordin teoretic la prezenta cauză, prima instanță a adoptat un raționament juridic prin care, pentru a putea proceda la analizarea naturii juridice a dreptului la care se renunța și la punerea în balanță a diverselor interese aflate în joc, a exclus în mod deliberat de la aplicare dispozițiile art. 168 alin. (7 1 ) și (7 2 ) din Legea educației naționale. Astfel cum rezultă din considerentele Sentinței recurate, excluderea de la aplicare a normelor de drept material în baza cărora recurentul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății a fost justificată de către prima instanță în raport de următoarele considerente: - Prin omisiunea indicării în nota de fundamentare, printre altele, a nevoii sociale și a interesului public urmărit prin reglementare în cauză, la momentul adoptării O.U.G. nr. 94/2014 de modificare a Legii educației naționale, au fost încălcate normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. - Neidentificarea în dreptul național al unui alt Stat membru a unei dispoziții legale similare care sa reglementeze dreptul titularului unui titlu științific de a renunța la titlu. A reținut prima instanță că pretențiile deduse judecății în prezenta cauză nu au o bază legislativă, nu în sensul de simplă existență a unei reglementări, ci în sensul de calitate a legii invocate. Prin urmare, în condițiile în care prima instanță a adus o serie de critici la adresa normelor de drept material invocate, critici în raport de care a concluzionat că pretențiile deduse judecății nu au o bază legislativă, se solicită a se constata că nu este vorba de o simplă eroare de judecată concretizată în omisiunea analizării unui anumit text legal, ci de o veritabilă și nepermisă de lege incursiune a primei instanțe în sfera celorlalte puteri ale Statului, în speță cea a puterii legislative. Mai exact, două din argumentele primei instanțe pentru excluderea de la aplicare a dispozițiilor art. 168 alin. (7 1 ) și (7 Z ) din Legea educației naționale sunt, în realitate, critici aduse legiuitorului cu privire la modalitatea de elaborare a actelor normative și cu privire la inexistența în alte sisteme de drept ale unor State membre a dreptului recunoscut de legiuitorul român titularului unui titlu științific de a renunța la titlu. În privința celui de-al treilea argument, respectiv caracterul confuz, lipsit de rigoare juridică, imprecis, contradictoriu al noțiunilor automate utilizate de legiuitor, contrar principiului legalității și irevocabilității actelor administrative a dispozițiilor legale incidente, prima instanță a încercat să creeze aparența că acest argument ar fi fost preluat din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 624/2016. Cu toate acestea, contrar aparențelor, acest argument este străin de considerentele respectivei decizii a instanței de control constituțional, aparținând în exclusivitate primei instanțe. În acest sens, Decizia nr. 624/2016 viza controlul legalității legii de aprobare a O.U.G. nr. 4/2016, în timp ce fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză îl reprezintă art. 168 alin. (7 1 ) și (7 2 ) din Legea educației naționale, alineate intrate în vigoare în 2014 prin O.U.G. nr. 94/2014. Un argument suplimentar în susținerea faptului că acest argument este în realitate al primei instanțe îl reprezintă faptul că, la pagina 21, paragraf 6 din Sentința recurată, instanța de fond a menționat în mod expres că poziția sa cu privire la consacrarea unui drept subiectiv necondiționat de renunțare la titlul de doctor nu are o bază legislativă, în sensul nu doar de simplă existență a unei reglementări, ci în sensul de calitate a legii invocate. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea data, instanța a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității Sub acest aspect, acest motiv de casare, din perspectivă juridică, este fundamentat, pe încălcarea dispozițiile art. 174 - 176 C. proc. civ., cu privire la nulitatea, absolută/relativă și condiționată/necondiționată, a actelor de procedură, prevederile art. 178 C. proc. civ., cu privire la regimul juridic procedural al nulității actelor de procedură, și prevederile art. 179 C. proc. civ., cu privire la efectele nulității. Totuși, analiza temeiniciei motivului de recurs în discuție nu trebuie limitată doar la prevederile anterior arătate, alte texte din legea comună de procedură civilă sau din legi speciale putând, de asemenea, să prevadă ipoteze de nulitate a actelor de procedură, cu consecințe și asupra hotărârii judecătorești adoptate. În speță, în ceea ce privește acest motiv de casare, soluția de admitere a excepției tardivității a fost pronunțată de prima instanță cu încălcarea limitelor investirii instanței de judecată, cu încălcarea atât a dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ. Contrar celor reținute de prima instanță, astfel cum rezultă din argumentele în fapt și în drept dezvoltate prin actele de procedură depuse în cauză, pretenția de obligare la emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de renunțarea la titlul științific de doctor a fost formulată în contextul nesoluționării în termenul legal a cererii de renunțare la titlul științific de doctor din 1 octombrie 2018. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în cazul nesoluționării în termenul legal a cererii, solicitantul este îndreptățit să formuleze acțiune în contencios administrativ. Este vorba așadar de o legătură de cauzalitate între actul administrativ asimilat prin nesoluționarea în termen a pretenției sale de a se lua act de cererea de renunțare și de emitere a ordinului de revocare și pretenții ce au fost deduse judecății în prezenta cauză. Or, în contextul existenței acestei legături de cauzalitate pe care însăși legea o stabilește, este nelegală soluția primei instanțe de a proceda la analizarea respectării sau nu a termenului pentru formularea unei acțiuni în contencios administrativ în raport de un alt act administrativ decât cel contestat, respectiv cererea de renunțare formulata în data de 3 martie 2016, soluția admiterii excepției tardivității fiind astfel pronunțată cu încălcarea limitelor investirii instanței, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât și a dispozițiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ. 1.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimați-pârâți nu au formulat întâmpinări. La data de 15.10.2021, intimata-intervenientă C. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din data de 07.05.202 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâților să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunțarea reclamantului la titlul științific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Națională de Informații "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011. În motivare, reclamantul a arătat că, în fapt, prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011 i-a fost acordat titlul științific de doctor în domeniul științe militare și informații pentru teza de doctorat "Corupția - risc major la adresa securității naționale" susținută în cadrul Academiei Naționale de Informații "B.". In temeiul acestui ordin, Academia Națională de Informații "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011. Prin cererea înregistrată sub nr. x din 1 octombrie 2018, reclamantul a declarat că renunță la titlul științific menționat anterior și a solicitat pârâților emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunțarea sa, în temeiul art. 168 alin. (71) din Legea nr. 1/2011, fără să primească răspuns în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Reclamantul a argumentat că dreptul subiectiv constituit prin textul legal pe care își întemeiază cererea este necondiționat, iar sub aspectul condițiilor de exercitare, singura obligație ce îi revine este manifestarea expresă de voință în acest sens, materializată într-un înscris adresat Ministerului Educației Naționale. În condițiile realizării acestei manifestări de voință, se naște obligația corelativă a pârâților de a emite ordinul prin care se ia act de renunțare. O astfel de procedură nu poate viza nici condițiile pentru nașterea dreptului (el se naște în temeiul legii) și nici condiții de fond, ci doar condiții de formă care nu pot privi decât aspecte extrinseci, cum ar fi cele referitoare la verificarea calității de titular al dreptului, certitudinea manifestării de voință în sensul renunțării la titlu de către titularul acestuia, etc. Cu titlu prealabil, având în vedere concluziile recurentului-reclamant formulate prin apărător ales la termenul de la 7 octombrie 2021 în sensul că nu mai susține motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privitor la încălcarea normelor de procedură prin respingerea ca tardiv a capătului de cerere privind cererea formulată în august 2016, Înalta Curte va proceda exclusiv la analiza motivelor de recurs întemeiate de reclamant pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 . 1) În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. apreciază că susținerile invocate se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fondat pentru considerentele ce vor fi expuse: Recurentul-reclamant a solicitat pârâtului-intimat Ministerul Educației Naționale, prin cererea nr. x/1.10.2018, în cuprinsul căreia se face referire și la o solicitare similară din luna februarie 2016, să se ia act de renunțarea la titlul științific de doctor în domeniul științe militare și informații acordat la 13.12.2011 în temeiul dispozițiilor art. 168 alin. (7) 1 , alin. (7) 2 din Legea nr. 1/2001 potrivit cărora: "(7 1 ) Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice renunțarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educației și Cercetării Științifice ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. (7 2 ) Actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunțare la titlu, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice." Ca urmare a formulării unor sesizări privind eventuala plagiere a tezei de doctorat susținută de către recurentul-reclamant, Comisia de etică a Agenției Naționale de Informații a demarat procedura de analizare a acestei sesizări. Înalta Curte reține însă că prin adresa aceleiași autorități din 7.06.2016 s-a comunicat CNATDCU faptul că nu va realiza analiza sesizărilor întrucât recurentul-reclamant a renunțat la titlul ștințific de doctor, adresă ulterioară celei din 9.03.2016 a ANI prin care se precizează că demersul aceleiași persoane de renunțare la acest titlu nu creează prejudicii instituției. Analiza instanței de fond a ignorat atât materialul probator administrat în cauză, cât și incidența dispozițiilor art. 168 alin. (7) 1 , alin. (7) 2 din Legea nr. 1/2001, bazându-se exclusiv pe considerentele Deciziei nr. 624/2016 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 este neconstituțională în ansamblul său și reținând că deși cererea reclamantului-recurent este întemeiată pe alte dispoziții legale, considerentele acestei decizii sunt aplicabile. De asemenea, nu a fost avută în vedere împrejurarea că, urmare a deciziei CCR menționate, propunerea de modificare legislativă care a făcut obiectul controlului de constituționalitate a fost retrimisă în Parlament în vederea punerii în acord cu cele statuate de instanța de contencios constituțional. Așadar, la momentul pronunțării instanței de fond, O.U.G. nr. 64/2016 era încă în vigoare ca urmare a adoptării Legii nr. 139/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2001. Judecătorul fondului nu a aplicat dispozițiile legale în vigoare (art. 168 alin. (7) 1 și alin. (7) 2 din Legea educației naționale), prin evocarea unui pretins caracter confuz, contradictoriu, lipsit de rigoare juridică al dispozițiilor legale care au reprezentat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată și în baza căreia a concluzionat că pretențiile nu au fundament juridic, a preluat considerente ale Deciziei CCR nr. 624/2016 în combaterea argumentelor recurentului-reclamant, în condițiile în care instanța de control constituțional a obligat puterea legislativă la punerea în acord a unor dispoziții legale, operațiune juridică nerealizată de Parlament la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Analiza comparată a legislației internaționale realizată de către judecătorul fondului, deși amplu argumentată, nu prezintă relevanță în cauză, pe de o parte având în vedere că aceasta s-a făcut în stabilirea caracterului dreptului reclamantului-recurent de renunțare la titlu științific, caracter care nu poate fi presupus ca unitar la nivel legislativ internațional, iar pe de altă parte ținând cont că într-o astfel de analiză nu poate fi negată reglementarea legislativă națională pentru simplul motiv că este aparent singulară la nivelul celorlalte sisteme legislative. Prima instanță a reținut că pretinsul caracter necondiționat al dreptului de a renunța la un titlu științific lato sensu (întrucât a analizat și alte tipuri de titluri științifice) intră în contradicție cu principiul irevocabilității actului administrativ individual după intrarea acestuia în circuitul civil, mai ales dacă în baza diplomei de doctor persoana în cauză a avut acces la o anumită funcție, a ocupat un anumit post, a beneficiat de drepturi patrimoniale. Astfel, arată judecătorul fondului că dacă se presupune că inexistența titlului de doctor se raportează doar la momentul renunțării atunci ar trebui repuse în discuție ansamblul situațiilor juridice create în baza acestui titlu, fiind de domeniul evidenței că o astfel de abordare este contrară principiului securității și stabilității raporturilor juridice. Înalta Curte, analizând dispozițiile art. 168 alin. (7) 1 din Legea nr. 1/2001 constată, însă, că acestea consacră exclusiv dreptul subiectiv al unei persoane de a renunța la un titlu științific, cu obligația corelativă a Ministerului Educației Naționale de a emite un ordin de revocare prin care să ia act de această renunțare. Singura condiție impusă de dispozițiile legale menționate este aceea a depunerii unei cereri de către titularul titlului științific, fără a detalia sau condiționa această atitudine de alte consecințe dintre cele expuse în cuprinsul hotărârii recurate. Prima instanță a preluat considerentele deciziei CCR prin care s-a stabilit însă lipsa de predictibilitate a unor dispoziții legale (neaplicabile în speță) relative la împrejurări ulterioare manifestării unilaterale de voință ale unui beneficiar al titlului științific de doctor referitoare la nereglementarea de către legiuitor a efectelor actului unilateral de renunțare la consecințele patrimoniale/nepatrimoniale la procedura ce ar fi trebuit prevăzută, fără a avea în vedere faptul că în sine s-a stabilit că nu poate fi negat un astfel de drept. Având în vedere așadar faptul că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin Decizia CCR nr. 624/2016 nu prezintă incidența în cauză dar și considerentele aceleiași decizii care fac referire la o altă ipoteză juridică decât aceea a dreptului de renunțare din perspectivă subiectivă, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a realizat o analiză eronată a naturii juridice a acestui drept, extrapolând în această analiză aspecte procedurale stricte, ulterioare exercitării acestuia, care au fost criticate în analiza realizată de instanța de contencios constituțional. Astfel, cum s-a mai constatat în jurisprudența instanței supreme, dreptul subiectiv constituit prin dispozițiile art. 168 alin. (7) 1 și alin. (7) 2 din Legea nr. 1/2001 este unul necondiționat, singura condiție pentru exercitarea acestuia reprezentând o manifestare de voință a titularului dreptului materializată într-o cerere adresată Ministerului Educației și Cercetării Științifice. De altfel, legiuitorul a prevăzut expres că procedura de renunțare la titlul de doctor, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice, fără a se nega așadar dreptul unei persoane de a renunța voluntar la acest drept. Așadar, considerațiile primei instanțe referitoare la natura complexă a acestui drept care ar impune o analiză a modalității în care se poate lua act de exercitarea acestuia, reprezintă în fapt o adăugare la textul de lege anterior menționat, dar și o negare a acestui drept pentru simplul fapt că nu s-a identificat o procedură ulterioară exercitării dreptului care să stabilească detaliat modalitatea în care se ia act de această renunțare și eventualele consecințe patrimoniale și nepatrimoniale. Așadar, această procedură neformalizată și în privința căreia recurentului-reclamant nu îi incumbă nicio obligație, nu poate viza condiții pentru nașterea dreptului, deja născut în temeiul alin. (7) 2 , nici condiții de fond pentru exercitarea dreptului, toate operațiunile ulterioare juridice și administrative nefiind condiționate de exercitarea dreptului subiectiv. Dacă s-ar accepta că intrarea în vigoare a unei dispoziții legale ar fi condiționată de adoptarea unor norme de aplicare infralegale, în sensul celor invocate, s-ar încălca principiul ierarhiei actelor normative consacrat de art. 4 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora: "(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă." În lipsa adoptării unor norme de aplicare a dispozițiilor art. 168 alin. (71) și alin. (72) din Legea nr. 1/2001, principiul simetriei actelor juridice impune ca renunțarea la titlul de doctor să fie realizată prin aceeași procedură ca și acordarea titlului, respectiv prin ordin al ministrului educației naționale. Prima instanță, într-o manieră nesusținută de nicio dispoziție legală, a apreciat că pârâtul intimat ar exercita un drept de apreciere asupra dreptului subiectiv de renunțare la titlul științific de doctor și de a emite ordinul de revocare a acestui titlu, în condițiile în care actul normativ este neechivoc și nu conferă un astfel de drept de apreciere, ci doar dreptul ca ulterior exercitării acestui drept să stabilească un eventual cadru în cadrul căruia să se stabilească și alte consecințe patrimoniale sau nepatrimoniale. În considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte reține că sentința Curții de Apel București a analizat în fapt și în drept doar imprevizibilitatea cadrului normativ care ar fi trebuit să reglementeze consecințele exercitării dreptului subiectiv prevăzut de lege de renunțare la un titlu științific, subliniind modalitatea în care acesta ar fi trebuit conturat, fără a se raporta însă strict la obiectul cererii de chemare în judecată și la temeiurile de drept pe care aceasta se întemeiază. În consecință, în raport de cele reținute anterior, în limitele învestirii, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va admite în parte acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligarea Ministerului Educației Naționale la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunțarea reclamantului la titlul științific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011. Față de soluția pronunțată în rejudecare, în baza art. 63, 67 C. proc. civ., va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de C.. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantului, va obliga pârâtul Ministerul Educației Naționale să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunțarea reclamantului la titlul științific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de C., menținând în rest dispozițiile sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE,