ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5316/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 16.02.2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să se dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 10 000 de RON lunar începând cu data de 16.03.2020 aferent contractelor de concesiune încheiate, până la data de 24.07.2020, obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5914/21.05.2021, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, invocată de intimata A.N.S.V.S.A., prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că, având în vedere că reclamantul a introdus prezenta acțiune considerându-se vătămat de refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale de către o autoritate centrală, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim se asimilează actelor administrative, competența materială să soluționeze cauza revine curții de apel.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 164 din 8 septembrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Constanța.

A apreciat că refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract chiar și administrativ nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii instanța de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligației contractuale, întrucât executarea obligației nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite anumită operațiuni administrative.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligarea acestora la plata sumei de 10 000 de RON lunar, începând cu data de 16.03.2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, până la data de 24.07.2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a notificat în mod repetat pârâtele să îi achite suma de 10.000 RON lunar, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019, iar acestea au refuzat în mod nejustificat plata acestei sume, a menționat că pârâta DSVSA, în răspunsul la notificare, i-a comunicat că are calitate de ordonator terțiar de credite, ordonator principal fiind ANSVSA, iar aceasta nu a făcut nicio deschidere bugetară cu sumele solicitate.

Înalta Curte reține că cererea reclamantului privește acordarea sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normativ, potrivit căruia "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege"

Art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 prevedea faptul că "(2)

Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii".

În raport de aceste dispoziții legale, obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a invocat faptul că pârâtele au refuzat în mod nejustificat plata sumei prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, pârâta DSVSA, în răspunsul la notificare, comunicându-i faptul că ANSVSA nu a făcut nicio deschidere bugetară cu sumele solicitate, Înalta Curte reține existența unui raport juridic de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilând actelor administrative unilaterale "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Având în vedere aceste dispoziții, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal raportat la criteriul rangului autorității emitente a actului (atunci când obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora), în cazul de față pretinsul refuz nejustificat de soluționare a cererii de plată, asimilat actului administrativ, Înalta Curte constată că revine tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamant.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat adresându-se exclusiv instanței de la domiciliul său, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.