ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5305/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Brăila și înregistrată sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Galați, secția C.A.F., s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Management Financiar, anularea deciziei nr. 281/11.11.2019 de soluționare a contestației, anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019 emis de Direcția Management Financiar din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu privire la proiectul cod SMIS 1473, cu titlul "Restructurare și logire a drumului județean Viziru, Cuza-Vodă, Mihai Bravu", beneficiar UAT Județul Brăila, cu consecința restituirii tuturor sumelor de bani reținute.

Prin sentința nr. 15/2020 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare act administrativ, promovată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Brăila în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 15/2020 din 19 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

O prima critica adusa sentinței recurate privește modul in care instanța de fond a apreciat ca, in cauza dedusa judecații, se află in prezenta unei nereguli, astfel cum este aceasta definita la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

De asemenea, instanța de fond a considerat ca nu sunt incidente in cauza prevederile referitoare la principiul proportionalitatii, potrivit căruia orice măsura administrativa adoptata trebuie sa fie adecvata, necesara si corespunzătoare scopului urmărit, atât in ceea ce privește resursele angajate in constatarea neregulilor, cat si in ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, tinand seama de natura si frecventa neregulilor constate si de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

In conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.U.G.. nr. 66/2011 " Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proportionalitatii, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia".

Or, fiind unica corecție financiara reținuta in sarcina societății, consideră ca aplicarea dobânzilor nu s-a realizat in concordanta cu principiile care guvernează legislația incidentă.

In al doilea rând, a arătat ca stabilirea dobânzilor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât acesta au fost calculate după 6 ani de la finalizarea programului.

Consideră ca orice prevedere referitoare la prelungirea programului se poate interpreta ca o frauda la lege in privința prescripției, întrucât debitorii obligațiilor stabilite intemeiul O.U.G. nr. 66/2011 sunt in imposibilitatea practica de a beneficia de sancțiunea prescripției.

In continuare, arată că a criticat modalitatea în care s-a făcut comunicarea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, structurile de control au obligația transmiterii titlurilor de creanță pe care le-au emis autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.

Chiar din cuprinsul titlului de creanța contestat se desprinde ca autoritatea verificata pentru care s-a emis acest titlu este Unitatea Administrativ Teritoriala Județul Brăila, fiind titulara codului unic de înregistrare x.

Insa, potrivit adresei de înaintare a actului administrativ se poate observa ca aceasta este adresata Consiliului Județean Brăila, cum de altfel a fost înregistrat la registratura sub nr. x/13.09.2019.

Consideră că titlul de creanța contestat nu poate fi opozabil, in sensul ca nu produce efecte juridice fata de Unitatea Administrativ Teritoriala Județul Brăila, întrucât a fost comunicat către Consiliul Județean Brăila.

Conform art. 96 din Codul administrativ, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.

Consiliile județene nu sunt entități cu personalitate juridica, ci organe deliberative, neavand capacitate de folosința a drepturilor civile.

Arată că nu au fost respectate normele privind constituirea echipelor de control. Din cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 se desprinde ca, activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor se realizează de echipele de control.

Cu titlu de exemplu indică prevederile art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20."

Pentru a intari dispozițiile privind efectuarea verificării si constatarea de către echipe si nu individual, cum in mod greșit s-a procedat in cazul de fata, sunt si dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011:"în vederea constatăm neregulilor și stabilirii creanțelor bugetare, conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control în situațiile de excepție/derogare prevăzute la art. 20 alin. (2) Ut. b) și d) și, după caz, la art. 20 alin. (4), respectiv conducerea autorității cu competente în gestionarea fondurilor europene, în celelalte situații.

Daca titlul de creanța in temeiul căruia au fost stabilite dobânzile a fost întocmit de echipa de control formata din doi consilieri având funcția de consilier evaluare/examinare în baza Mandatului nr. x/09.09.2011, solicită să se constate că, titlul de creanța contestat nu cuprinde numărul de mandat in temeiul căruia s-a efectuat stabilirea dobânzilor si nu a fost întocmit de o echipa desemnata potrivit normelor legale incidente.

Solicită admiterea recursului și anularea Deciziei nr. 281/11.11.2019 de respingere a contestației si a Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019, cu consecința restituirii tuturor sumelor de bani retinute/executate/virate către autoritatea de management cu competente in gestionarea fondurilor europene în temeiul actelor administrative contestate.

Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea, iar recurenta a indicat doar formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., rezumându-se la reiterarea motivelor prezentate la momentul judecării în fond a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reamintește că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se observă că recurenta nu circumstanțiază în niciun mod criticile potrivit căreia hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, rezumându-se la a reitera argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în fața instanței de fond.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde critici nici sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila împotriva sentinței nr. 15/2020 din 19 februarie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.