ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5293/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 13.03.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018, întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2571 din 29 noiembrie 2019, Curtea a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională de Administrare Fiscală la data de 10 decembrie 2008 și a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.

A admis cererea reclamantei și a anulat Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

A obligat pârâta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 3.550 RON cheltuieli de judecată, din care 50 RON taxă judiciară de timbru și 3.500 RON reprezentând onorariu de avocat, redus.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației, cu consecința menținerii ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018.

Din perspectiva art. 488 alin. (5) punctul din C. proc. civ. recurenta a arătat că prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond a invocat excepția tardivității formulării contestației, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, cu toate că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepției invocate, care făcea inutilă administrarea de probe și/sau cercetarea în fond a cauzei.

Arată recurenta că în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, intimata avea posibilitatea de a contesta raportul de evaluare în termen de 15 zile de la primirea acestuia.

Acțiunea este tardiv introdusă întrucât actul de constatare a fost primit de intimată la data de 21.02.2018, iar reclamanta a introdus contestația la Curtea de Apel București la data de 13.03.2018, după termenul legal de 15 zile, motiv pentru care solicită admiterea excepției tardivității și respingerea acțiunii sub acest aspect.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta critică, în primul rând, reținerile instanței de fond privind lipsa motivării actului administrativ, sens în care subliniază că raportul de evaluare conține o parte descriptivă a situației de fapt, în care nu se menționează doar modalitatea de sesizare a Agenției Naționale de Integritate, ci și descrierea faptei pentru care aceasta se face vinovată, respectiv nerespectarea regimului juridic al incompatibilității, funcția publică pe care acesta o ocupă, precum și perioada avută în vedere de către inspectorul de integritate pentru procedura de evaluare încălcării regimului incompatibilităților.

Totodată, în raportul de evaluare este menționat capitolul cu privire la punctul de vedere al persoanei evaluate, cu toate că aceasta nu a depus punct de vedere cu privire la situația prezentată de inspectorul de integritate prin informările transmise.

În cadrul capitolului III din raportul de evaluare se regăsește evaluarea elementelor în sensul existenței unei stări de incompatibilitate, iar inspectorul de integritate nu se limitează doar în a insera documentele solicitate de acesta de la instituții și autorități publice, ci prezintă și situația ce rezultă din conținutul acelor documente, situație ce a stat la baza concluziilor existente în conținutul acestui raport.

Susține recurenta că în cuprinsul articolului 21 alin. (3) din lege sunt indicate elementele care trebuie să se regăsească în raportul de evaluare, nefiind făcută nicio trimitere la amploarea consemnărilor ce trebuie să se regăsească în conținutul fiecărui element, așa încât nu pot fi reținute considerentele instanței de fond cu privire la nulitatea actului contestat ca urmare a nemotivării acestuia.

Cu privire la considerentele instanței de fond privind situația de incompatibilitate, arată că în mod greșit aceasta a reținut că situația descrisă nu se încadrează în ipoteza tezei a II-a a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și că aceasta se referă la incompatibilitatea dintre funcția publică și o "funcție" privată, iar deținerea unei întreprinderi individuale nu e o funcție.

Contrar celor reținute de instanța de fond, respectiv că situația de incompatibilitate ar fi fost reținută prin raportare la deținerea "funcției de titular întreprindere individuală", inspectorul de integritate a reținut că starea de incompatibilitate este generată ca urmare a deținerii unei funcții unei publice concomitent cu exercitarea de activități remunerate care se află în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului în calitate de titular întreprindere individuală - A. - B..

Noțiunea de "funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat" nu se referă în mod exclusiv la funcții exercitate în calitate de angajat în baza unui contract individual de muncă, ci include și toate celelalte activități desfășurate de un funcționar public în baza unei profesii liberale sau în baza unor contracte civile.

Această interpretare a fost statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție în numeroase decizii, dintre care menționează Decizia nr. 667/22.02.2017, Decizia nr. 3404/30.10.2015, Decizia nr. 3155/14.10.2015.

Intimata nu a depus niciun document din care să rezulte că este autorizată să desfășoare activități de formare profesională, astfel că nu se poate susține că activitatea desfășurată în calitate de titular întreprindere individuală ar putea fi încadrată în excepția prevăzută de art. 96 din Legea nr. 161/2003, așa încât în mod greșit instanța de fond a reținut că activitatea derulată de aceasta ar fi activitate didactică, întrucât funcțiile didactice sunt expres prevăzute la art. 247 din Legea nr. 1/2011.

De asemenea, reglementând activitatea didactică, Legea nr. 1/2011 stabilește foarte clar activitățile din care se compune norma didactică (art. 262 pentru învățământul preuniversitar și art. 285 pentru învățământul universitar) însă activitatea desfășurată de către reclamantă nu se încadrează în textul de lege.

Din documentele comunicate inspectorului de integritate nu rezultă nici că activitatea desfășurată prin intermediul A. - B. ar putea fi încadrată ca activitate didactică de formator.

Ca urmare, recurenta arată că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 161/2003 este eronată și nu ține cont de intenția legiuitorului prin reglementarea situațiilor de incompatibilitate pentru funcționarii publici.

Cu privire la aspectele vizând neinformarea persoanei evaluate, arată că sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ceea ce privește informarea persoanei evaluate.

Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că intimata nu a fost informată cu privire la declanșarea activității de evaluare, din moment ce prin adresa înregistrată sub nr. x/28.07.2014, transmisă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și semnată de destinatar la 31.07.2014, aceasta a fost informată cu privire la declanșarea evaluării averii și respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice și, totodată, a fost înștiințată că în situația în care din activitatea de evaluare vor fi identificate elemente în sensul existenței unei incompatibilități, va fi informată și invitată să prezinte un punct de vedere.

Ulterior, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamanta a fost informată despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate conform prevederilor art. 96 din Legea nr. 161/2003, prin adresa nr. x/09.11.2017 transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la 13.11.2017. Totodată, persoana evaluată a fost a fost invitată să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, și, totodată, a fost informată că are dreptul să fie asistată sau reprezentată de avocat.

Din momentul informării persoanei evaluate inspectorul de integritate putea, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, să solicite de la diferite entități date și informații care sunt necesare desfășurării activității de evaluare.

În legătură cu solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate arată că la respectivul stadiu al dosarului de evaluare (28.07.2014) inspectorul nu deținea decât informațiile din sesizare precum și informațiile publice transmise de către instituții publice, astfel că nu poate fi pusă în discuție obligativitatea solicitării unui punct de vedere pentru că, nefiind în posesia niciunui document cu privire la intimată nu putea pune la dispoziția acesteia informații cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, pentru că această stare nu fusese identificată.

Ulterior, în momentul identificării elementelor în sensul existenței unei incompatibilități, inspectorul de integritatea a îndeplinit și obligațiile cu privire la cea de-a doua informare a persoanei prevăzute la Legea nr. 176/2010.

Solicită să fie avut în vedere faptul că toate adresele la care se raportează instanța de fond în ceea ce privește solicitarea de date și informații, sunt adrese primite în cursul anului 2017, după ce intimata fusese informată cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților în data de 28.07.2014.

Astfel, susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că inspectorul de integritate a întocmit actele lucrării de evaluare, inclusiv raportul contestat, pe baza informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor juridice înainta ca intimata să fie informată și invitată să depună un punct de vedere, de vreme ce aceasta fusese informată în data de 28.07.2014.

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursul formulat de Agenția Națională de Integritate, iar în ceea ce privește instituția sa, solicită menținerea celor dispuse prin sentința civilă nr. 257/29.11.2019 pronunțată de Curta de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2018.

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și constatarea nulității prezentului recurs pentru faptul că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita modificarea sau casarea hotărârii, prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., criticile fiind legate doar de unele aprecieri subiective ale recurentei-pârâte, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, cu obligarea recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Cu referire la motivul de recurs potrivit căruia raportul de evaluare conține toate elementele prevăzute de lege, arată că acesta nu poate fi primit întrucât raportul contestat este redactat într-o manieră confuză, nefiind clar dacă este vorba de una sau două incompatibilități reținute în sarcina sa. Or, evaluarea elementelor de incompatibilitate presupune în primul rând o identificare exactă și mai apoi o analiză în concret, completă a presupuselor fapte care ar putea atrage starea de incompatibilitate.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că activitatea desfășurată în cadrul A. B. nu se poate încadra pe excepția prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003, arată că instanța fond în mod corect a reținut că "identificarea și analizarea presupuselor fapte care atrag starea de incompatibilitate este obligatorie și necesară pentru a putea încadra aceste fapte într-una dintre cele două teze ale art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003". Susține că recurenta încearcă doar să abată atenția de la situația reală, și anume că deține o multitudine ce certificări și diplome obținute la diferite cursuri și conferințe care atestă pregătirea ei profesională în acest domeniu, fiind astfel nefondate afirmațiile potrivit cărora cursurile de igienă au fost susținute având la bază noțiuni dobândite în calitate de funcționar public.

În ceea ce privește motivul de recurs privitor la îndeplinirea/parcurgerea procedurii de informare arată că până la informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfășoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice, iar numai după informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, poate solicita, persoanelor fizice sau juridice, date ori informații care nu sunt publice, iar sancțiunea care intervine în cazul în care inspectorul de integritate întocmește acte pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată este nulitate absolută.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1.1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea din perspectiva faptului că nu a fost soluționată și admisă excepția tardivității formulării contestației, solicitând casarea hotărârii și respingerea contestației ca fiind tardivă.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1- 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, recurentul pârât a susținut prin întâmpinare că acțiunea este tardiv introdusă întrucât actul de constatare a stării de incompatibilitate a fost primit de reclamanta intimată la data de 21.02.2018, iar contestația a fost introdusă la Curtea de Apel București la data de 13.03.2018.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că din actele dosarului rezultă că acțiunea a fost transmisă instanței prin scrisoare recomandată la data de 8.03.2018, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen, critica fiind astfel nefondată.

1.2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2.1. Criticile referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a nemotivării actului administrativ

Instanța de fond a constatat nulitatea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, reținând că în raportul de evaluare ar fi trebuit să fie identificate și analizate în concret, în fapt și în drept, presupusele fapte care atrag starea de incompatibilitate, acest lucru fiind obligatoriu și necesar pentru a se putea încadra aceste fapte într-una dintre cele două teze ale articolului 96 alin. (1) din Legea 161/2003, care reglementează situații juridice diferite.

Înalta Curte, contrar celor reținute de către instanța de fond, apreciază că recurentul-pârât și-a îndeplinit obligația de a motiva în fapt și în drept actul administrativ contestat.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective. Astfel, motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea actului administrativ și urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și, de asemenea, permite instanței să realizeze controlul său jurisdicțional. Altfel spus, motivarea permite, în cele din urmă, reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia, desigur cu condiția ca ea să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Amploarea și detalierea motivării depind însă de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz. Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

În cazul de față, se poate observa că prin Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 recurenta pârâtă a indicat în concret situația de fapt și a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii actului contestat. Astfel, la Cap. III, pct. B. Identificarea elementelor de incompatibilitate, s-a arătat că persoana evaluată, în baza contractului de colaborare nr. 8 din 25.04.2013 având ca obiect "activitatea de implementare a sistemului C.", a desfășurat concomitent activitatea de funcționar public în cadrul DSVSA - Mehedinți și manager de sistem în cadrul S.C. D. S.R.L., societate comercială care, din punct de vedere sanitar-veterinar, este supusă controlului efectuat de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, precum și faptul că aceasta deține calitatea de titular al întreprinderii individuale A. B., având ca obiect de activitate "alte forme de învățământ", iar această formă de învățământ constă în susținerea unor cursuri de igienă, având la bază noțiunile dobândite în calitatea sa de funcționar public, cele două activități având o strânsă legătură.

De asemenea, au fost indicate și citate și dispozițiile legale aplicabile, respectiv cele ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Ca urmare, reținând nemotivarea raportului de evaluare contestat, doar prin raportare la mențiunile inserate la Cap. IV - Concluzii, fără a avea în vedere motivele cuprinse în Cap. III pct. B - Identificarea elementelor de incompatibilitate, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, criticile formulate de recurenta pârâtă sub acest aspect fiind fondate.

1.2.2. Criticile referitoare la considerentele instanței de fond privind situația de incompatibilitate

Instanța de fond a reținut, în esență, că ambele situații de incompatibilitate reținute în "Capitolul IV. Concluzii" din Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 se încadrează, de fapt, în activitatea expres prevăzută de lege în teza I a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, permisă a fi desfășurată de funcționarul public, și anume "activități în domeniul didactic".

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, atât sub aspectul calificării activității de formator desfășurată de către intimata-reclamantă la o societate privată ca fiind activitate didactică, cât și sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, prin aprecierea greșită că intimata-reclamantă nu a fost într-o situație de incompatibilitate în ceea ce privește calitățile deținute și activitățile desfășurate.

În conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului".

Prin raportul de evaluare contestat, emis ca urmare a unei sesizări formulată de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți - Compartimentul juridic și resurse umane, în Cap. III pct. B - Identificarea elementelor de incompatibilitate, s-a constatat că intimata-reclamantă a încălcat regimul incompatibilităților, respectiv dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada exercitării funcției publice de consilier superior la DSVSA Mehedinți a desfășurat, în baza contractului de colaborare nr. x/25.04.2013, activități remunerate în domenii de activitate din sectorul privat, aflate în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului.

Astfel, începând cu data de 1.01.2011 intimata-reclamată a fost numită, prin Decizia nr. 38, în funcția de consilier superior la Serviciul Laborator Sanitar Veterinar - Compartimentul Siguranța Alimentelor, iar potrivit mențiunilor din Fișa postului, avea ca atribuții, printre altele, respectarea reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul și combaterea riscului alimentar. De asemenea, DSVSA Mehedinți, unde acesta exercită funcția de execuție de funcționar public, are atribuții de verificare a respectării principiilor C., verificarea riscului alimentar realizându-se prin analize.

Prin contractul de colaborare nr. 8 din 25.04.2013 intimata-reclamantă, în calitate de "manager sistem siguranța alimentului MHC", a asigurat către S.C. D. S.R.L. activitatea de implementare a sistemului C., valoarea contractului fiind compensată prin asigurarea cursurilor de Igienă - Noțiuni fundamentale pentru angajații societății.

Atât timp cât intimata-reclamantă nu avea calitatea de cadru didactic și nici nu a făcut dovada că avea calitatea de furnizor de formare profesională, nu se poate reține că aceasta a desfășurat o activitatea în domeniul didactic, conform art. 96 alin. (1) teza I din Legea nr. 161/2003, instanța de fond extinzând excepția reglementată de norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Se impune aici și precizarea că, deși în cuprinsul contractului de colaborare au fost indicate prevederile O.U.G. nr. 1225/2003 ca bază legală pentru asigurarea cursurilor de igienă, în realitate nu există un asemenea act normativ, metodologia pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă fiind aprobată prin Ordinul 1225/2005 a Ministerului Sănătății, care stabilește atât procesul de abilitare a persoanelor juridice de drept public sau privat pentru realizarea programelor de instruire în domeniul sănătății publice privind noțiunile fundamentale de igienă, respectiv condițiile ce urmează a fi îndeplinite de către furnizorii de instruire, cât și procedura de obținere a avizului necesar organizării cursurilor în acest domeniu.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la faptul că deține o multitudine de certificări și diplome obținute la diferite cursuri și conferințe, care atestă pregătirea ei profesională în acest domeniu, nu sunt de natură să înlăture concluzia ca activitatea desfășurată nu se încadrează în noțiunea de activitate didactică, niciunul dintre înscrisurile atașate întâmpinării nefăcând referire la dobândirea calității de formator în domeniul igienei, conform cerințelor Ordinului nr. 1225/2003.

În al doilea rând, Înalta Curte reține că, chiar dacă legiuitorul permite funcționarilor publici să desfășoare activități în sectorul privat, impune totuși o condiție pentru a preveni apariția situațiilor de incompatibilitate și anume aceea ca funcțiile exercitate în alte domenii de activitate din sectorul privat să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în calitatea sa de funcționar public, confirm fișei postului, condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Astfel, activitatea desfășurată în baza contractului de colaborare nr. x/25.04.2013 și care a constat, așa cum rezultă din cuprinsul Cap. III pct. B din raport, pe lângă susținerea unor cursuri în domeniul în care aceasta își desfășura activitatea, și în activitatea de implementare a sistemului C. la o societate comercială aflată sub controlul DSVSA Mehedinți în ceea ce privește asigurarea controlului oficial sanitar veterinar, conform contractului x/22.01.2014 (fl. 118 dosar fond), este fără echivoc o activitate în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului.

În acest context, subliniem și faptul că Înalta Curte a arătat constant în practica sa faptul că textul normei juridice trebuie interpretat teleologic, fiind evident, încă din denumirile Legii nr. 161/2003 și Legii nr. 176/2010, că scopul acestor reglementări a fost acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele în cauză să adopte o conduită de natură să împiedice deturnarea atribuțiilor specifice funcției sau demnității publice în scop personal, interesând deci nu simpla deținere a unei funcții/calități considerate incompatibilă (astfel cum eronat a reținut instanța de fond), ci exercitarea efectivă sau posibilitatea reală și imediată de exercitare a unei funcții incompatibile.

1.2.3. Criticile referitoare la considerentele instanței de fond privind neinformarea persoanei evaluate

Un alt motiv reținut de către instanța de fond pentru anularea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018 a fost întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prin faptul că inspectorul de integritate a întocmit acte pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (5) din Legea nr. 176/2010, dacă în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, dispozițiile art. 13 și 15 din lege aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, contrar celor reținute de judecătorul fondului, informarea intimatei-reclamante cu privire la evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada deținerii funcției publice s-a efectuat prin adresa de informare din x, transmisă prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ce a fost semnată de aceasta la data de 31.07.2014 .

Relațiile de la autoritățile publice au fost solicitate și primite de către recurenta-pârâtă ulterior acestei date, anume: informații primite de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, prin adresa nr. x/31.10.2017; informații primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa nr. x/03.11.2014; informații primite de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți prin adresa nr. x/09.02.2016.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a reclamantei a fost efectuată și cu adresa din x (confirmarea de primire fiind semnată de aceasta la data de 13.11.2017), prin care i se aducea la cunoștință împrejurarea că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și a fost invitată să prezinte un punct de vedere în acest sens, motiv pentru care Înalta Curte reține că dispozițiile legale la care s-a făcut referire anterior au fost respectate.

Pe de altă parte se impune și precizarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în situația în care persoana vizată nu a fost încă invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14 din lege, numai actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice sunt lovite de nulitate absolută, iar nu și actele întocmite pe baza informațiilor publice.

În acest sens trebuie observat faptul că datele și informațiile folosite la întocmirea raportului contestat, respectiv: informațiile primite de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, prin adresele nr. x/07.07.2017 și nr. y/31.10.2017; informațiile primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa nr. x/03.11.2014; informațiile primite de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți prin adresa nr. x/09.02.2016, nu sunt unele care nu ar fi publice, întrucât s-au avut în vedere deciziile de numire în funcție a persoanei evaluate, fișa postului, declarațiile de avere și interese depuse de acesta, adresele autorităților prin care s-a indicat înregistrarea reclamantului în registrele publice în calitate de comerciant, cât și veniturile obținute de acesta în calitate de întreprindere individuală.

Instanța de fond nu a indicat, în concret, care sunt informațiile nepublice a căror folosire la întocmirea raportului de evaluare atrage sancțiunea nulității după cum nici intimata-reclamantă nu a arătat acest lucru, nici prin acțiune și nici prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs.

Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010, care prevăd obligativitatea afișării declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, cele ale art. 4 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, care prevăd că "Registrul comerțului este public", precum și faptul că celelalte informații vizează veniturile obținute dintr-o activitate independentă de o persoană care are calitatea de funcționar public, Înalta Curte reține că informațiile obținute de la autoritățile la care s-a făcut referire anterior au caracterul de informații publice, astfel încât acestea puteau fi solicitate, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 176/2010, chiar și în situația în care nu ar fi avut loc procedura de informare a reclamantei cu privire la faptul că este supusă evaluării.

În ceea ce privește celelalte apărări formulate de intimata-reclamantă, se constată că prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs aceasta a prezentat, în esență, aceleași aspecte de nelegalitate formulate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a criticilor formulate de recurenta-pârâtă.

Pentru argumentele expuse la pct. II din prezenta decizie, Înalta Curte, reținând că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și, rejudecând, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 2571 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.