ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5291/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.02.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea parțială a Deciziei nr. 18484/31.01.2019 emise de pârât și obligarea acestuia la plata sumelor de 45.000 RON daune morale și 120,83 RON lunar daune materiale începând cu 23.02.2015 și până la data la care s-a făcut prima plată a pensiei cu titlu de prestație periodică 28.09.2017, astfel cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 64/2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 definitivă la 11.10.2018 și obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată nr. x/04.01.2019.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 531 din 3 octombrie 2019, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte Decizia FGA nr. 18484/31.01.2019 în ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantului A. reprezentând prestații periodice anterioare date de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat pârâtul să plătească despăgubirile cuvenite reclamantului reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON, stabilite prin sentința penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 566/23.06.2017 a Curții de Apel Brașov, decizie lămurită prin decizia penală nr. 619/11.10.2018 a Curții de Apel Brașov.

A respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a formulat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului A. și menținerea Deciziei nr. 18484/31.01.2019 emise de FGA.

Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că instanța a depășit atribuții puterii judecătorești, pentru că, încălcând dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015 și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, admițând în parte contestația, a procedat și la stabilirea despăgubirilor și la instituirea obligației de plată în sarcina sa.

Instanța nu a dat posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială, în condițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004, să analizeze pe fond cererea de plată, în condițiile în care a stabilit că cererea de plată a fost depusă în termenul legal.

Consecința admiterii cererii de chemare în judecată ar fi fost aceea a obligării pârâtului FGA la analizarea cererii de plată, ținând cont de eventuale considerente ale instanței de judecată, instanța de fond neputând să dispună obligarea sa la plata sumei solicitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, recurentul-pârât că instanța de fond, interpretând eronat dispozițiile art. 2 și art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, a stabilit eronat data nașterii dreptului de creanță, în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii penale nr. 619/11.10.2018 prin care a fost admisă contestația la executare.

În Dosarul penal nr. x/2016 au fost stabilite definitiv, la data de 23.06.2017, acordarea daunelor morale și materiale de către asigurătorul C. S.A., care nu putea sta în judecată și nici achita despăgubirile decât prin lichidator judiciar, fiind confirmată, așadar, starea de insolvență a asigurătorului. Dosarul penal nr. x/2018 viza contestația la executare referitoare la Dosarul nr. x/2016, motiv pentru care calcularea termenului de 90 de zile de la data pronunțării Hotărârii nr. 619/11.10.2018 prin care a fost admisă contestația la executare nu reprezintă o aplicare corectă a prevederilor Legii nr. 213/2015 coroborate cu dispozițiile art. 552 C. proc. civ.

Nu poate fi invocată necunoașterea legii de către reclamant, indiferent de nelămurirea acestuia cu privire la debitorul din hotărârea penală, C. prin B. sau FGA, în condițiile în care opțiunea reclamantului a fost de a obține despăgubiri din fondurile FGA.

Referitor la asigurătorul C. S.A., la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015).

În cauză, reclamantul a luat cunoștință despre producerea prejudiciului la data producerii accidentului, 23.02.2015, întinderea sa fiind stabilită în mod prin sentința penală nr. 64/13.04.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. x/2016, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/23.06.2017 a Curții de Apel Brașov.

A mai apreciat recurentul că, fiind vorba despre o creanță născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA s-a împlinit în 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, 23.09.2017. Prin urmare, nu se poate afirma că nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului, întrucât partea pârâtă a fost asigurătorul RCA al persoanei vinovate, aspect bine cunoscut de reclamant încă de la data accidentului.

Prin contestația la executare nu a fost modificată obligația ce incumbă în sarcina asigurătorului C. S.A., ci doar s-a precizat că asigurătorul era reprezentat prin lichidatorul judiciar CITR-Filiala Cluj.

A concluzionat recurentul că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile instituite în sarcina sa prin Legea nr. 213/2015, respectiv a analizat cererea intimatului-reclamant și a emis un act administrativ prin care a analizat aspectele ce țin de tardivitatea depunerii cererii de plată, solicitând admiterea recursului și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-pârât B. a invocat atât motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât și motivul de casare prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

4.1. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că este întemeiat, instanța de fond interpretând și aplicând eronat normele de drept material incidente.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 18484/31.01.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care a fost admisă cererea privind acordarea prestației începând cu data de 28.09.2017 și a respins ca tardivă cererea de plată a prestației periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale.

Prima instanță a anulat în parte decizia emisă de FGA în ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantului reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON, obligând, totodată, pârâtul să plătească despăgubirile cuvenite reclamantului A. reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

În esență, instanța de fond a apreciat că cererea de plată formulată la data de 27.12.2017 a respectat termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015, termen care a început să curgă de la data de 11.10.2018, în urma pronunțării deciziei penale nr. 619/11.10.2018 a Curții de Apel Brașov, care a lămurit cine este debitorul obligației de plată a despăgubirilor.

Recurentul-pârât B. a analizat cererea de plată ținând seama de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Deci, legea impune depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului, termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În raport cu circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază, însă, că dreptul de creanță al intimatului-reclamant A. s-a născut la data de 23.02.2015, data producerii accidentului auto, când era cunoscut și debitorul creanței, asigurătorul RCA al autoturismului implicat, C. S.A..

De la data producerii evenimentului rutier intimatul-reclamant a cunoscut producerea prejudiciului și autorul prejudiciului, prin sentința penală fiind stabilită, în procesul penal, întinderea acestui prejudiciu, și nu dreptul de creanță. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Astfel, nu sunt fondate argumentele reținute prin hotărârea recurată, referitoare la momentul rămânerii definitive a titlului executoriu reprezentat de sentința penală, în ceea ce privește debitorul obligației de plată a despăgubirilor civile.

Raportarea instanței de fond la data de 11.10.2018 când a fost pronunțată decizia penală nr. 619/11.10.2018 este nelegală, dispozițiile speciale aplicabile cauzei, art. 14 din Legea nr. 213/2015, nereglementând momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile de stabilirea calității de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare.

Deschiderea procedurii de faliment a C. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

Deci, în cazul intimatului-reclamant A., avându-se în vedere data producerii accidentului auto, 23.02.2015, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A., 17.03.2017, termenul pentru formularea cererii de plată a început să curgă la această din urmă dată și s-a încheiat la data de 17.06.2017.

În raport cu cele reținute anterior, constată Înalta Curte că, deși, prin Decizia nr. 18484/31.01.2019, B. a analizat cererea de plată formulată la 27.12.2017 prin raportare la data de 23.06.2017, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 64/13.04.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe prin decizia civilă nr. 566/23.06.2017 a Curții de Apel Brașov, soluția de respingere a cererii de plată ca tardivă este corectă, impunându-se respingerea acțiunii reclamantului.

4.2. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât încadrate în motivul de de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea sa la plata despăgubirilor în mod direct, Înalta Curte apreciază că, în rejudecare, în raport cu cele reținute la pct. 4.1. al prezentei decizii, nu se mai impune analiza acestora, soluția fiind aceea de menținere a deciziei emise în soluționarea cererii de plată și de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată.

4.3. Având în vedere cererea recurentului-pârât B. de acordarea a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea pricinii, în raport cu soluția de admitere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 451 și art. 453 C. proc. civ., urmează a o admite și a obliga intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către recurent, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate de pentru soluționarea recursului.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât B. împotriva sentinței nr. 531 din 3 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata sumei de 100 RON către recurentul-pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.