ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5290/2021

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 13719/20.03.2018 emise de pârât prin care pârâtul le-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/04.01.2018 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 148.500 RON, reprezentând daune morale și materiale, cheltuieli de judecată, stabilite prin sentința penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe și decizia penală nr. 566/2017 a Curții de Apel Brașov, după cum urmează, pentru reclamantul A. 70.000 RON daune morale, 2.500 RON daune materiale, 750 RON cheltuieli de judecată la Judecătoria Sfântu Gheorghe și 2.000 RON cheltuieli de judecată la Curtea de Apel Brașov și pentru reclamanta B. 70.000 RON daune morale, 2.500 RON daune materiale și 750 RON cheltuieli de judecată la Judecătoria Sfântu Gheorghe. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1914 din 4 iunie 2019, Curtea a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes a cererii, ca neîntemeiate. A respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Au susținut recurenții-reclamanți că instanța de fond nu a analizat deloc momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, respectiv 11.10.2018, cheia speței deduse judecății fiind determinarea momentului rămânerii definitive a titlului executoriu. Starea litigioasă a pornit din motivul că debitorul titlului executoriu nu a fost clar stabilit de către instanța care a pronunțat însuși titlul executoriu. Decizia penală nr. 619 din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2016 în contestație la executare, reprezintă momentul rămânerii definitive a titlului executoriu exhibat în raport cu Fondul de Garantare a Asiguraților. Instanța de fond a înțeles obligativitatea lămuririi persoanei juridice care deține calitatea de debitor al creanței și a înțeles că soluția depinde de soluția ce urma să se dea în contestația la executare, întrucât soluția admiterii contestației la executare urma să modifice momentul rămânerii definitive a soluției în condițiile art. 599 alin. (4) C. proc. civ., cauza fiind suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din data de 11 septembrie 2018. Cu toate acestea, soluția instanței de fond a ignorat aspectele referitoare la decizia penală și a analizat exclusiv decizia Fondului de Garantare a Asiguraților prin raportare la alt moment decât cel al rămânerii definitive a titlului executoriu. Au mai apreciat recurenții că instanța de fond a înlăturat neîntemeiat argumentele lor vizând inaplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 213/2015. În acest sens, au reiterat faptul că nu se găsesc în ipoteza instituită de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și nu sunt ținuți de respectarea vreunui termen de 90 de zile pentru formularea cererii de deschidere a unui dosar inițial de daună, pentru că articolul menționat se referă la procedura prealabilă administrativă obligatoriu de urmat în cazul deschiderii unui dosar de daună, analizării acestuia, analizării stării de fapt, a evenimentului asigurat, ceea ce nu este cazul în speță. Au mai făcut referire recurenții-reclamanți la soluțiile pronunțate de instanțele de fond în cauzele vizând același titlu executoriu menționând că celelalte acțiuni au fost admise, singurul complet care a respins acțiunea fiind cel învestit cu prezenta cauză.

Apărările formulate Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. 4.1. Reclamanții A. și B. au supus controlului de legalitate Decizia nr. 13719/20.03.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care le-a fost respinsă cererea de plată nr. x/04.01.2018 ca tardiv formulată. Prima instanță a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, soluție împărtășită de instanța de control judiciar. 4.2. Nu pot fi reținute argumentele recurenților-reclamanți referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi analizat momentul rămânerii definitive a titlului executoriu și că soluționarea acțiunii ar fi depins de soluția dată în contestația la executare în cauza penală, pentru că, în cauză, momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, reprezentat de sentința penală, nu prezintă nicio relevanță. Dreptul de creanță al recurenților-reclamanți s-a născut la data de 23.02.2015, data producerii accidentului auto, când era cunoscut și debitorul creanței, asigurătorul RCA al autoturismului implicat, C. S.A.. Alegațiile recurenților, în sensul că instanța de fond ar fi înțeles obligativitatea lămuririi persoanei juridice ce deține calitatea de debitor al creanței și ar fi suspendat judecata cauzei până la soluționarea contestației la executare în procesul penal, nu pot fi avute în vedere, necesitatea/legalitatea măsurii suspendării judecății acțiunii de către prima instanță nefăcând obiectul prezentului recurs. Astfel, nu sunt fondate nici criticile în sensul că instanța de fond în mod greșit ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și că nu ar fi ținuți de respectarea vreunui termen de 90 de zile pentru formularea cererii de plată. Recurenții-reclamanți apreciază că nu s-ar găsi în ipoteza prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, fără însă a aduce niciun argument pertinent în susținerea acestui punct de vedere. De altfel, prin formularea cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraților au înțeles să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, cererea lor fiind analizată de instituția intimată-pârâtă conform procedurii aplicabile. De la data producerii evenimentului rutier recurenții-reclamanți au cunoscut producerea prejudiciului și autorul prejudiciului, prin sentința penală fiind stabilită, în procesul penal, întinderea acestui prejudiciu, și nu dreptul de creanță. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. 4.3. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Deci, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și poate exercita drepturile de a obține despăgubirile la care ar fi îndreptățit. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripție. În cazul recurenților-reclamanți, avându-se în vedere data producerii accidentului auto, 23.02.2015, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A., 17.03.2017, termenul pentru formularea cererii de plată a început să curgă la această din urmă dată și s-a încheiat la data de 17.06.2017. Prin urmare, respingerea cererii recurenților-reclamanți de acordare despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, iar hotărârea instanței de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile. 4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,