ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 6562/16.06.2017 și obligarea pârâtului să efectueze plata sumei de 1600 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 1500 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată - conform titlurilor executoriu - Sentința penală nr. 69/27.05.2015 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia penală Nr. 826/Ap/2015 a Curții de Apel Brașov.

Prin sentința civilă nr. 351 din 2 februarie 2018, Curtea de Apel București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat decizia nr. 6562/16.06.2017 și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată înregistrate de reclamant în termenul legal.

Împotriva sentinței menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de către reclamant.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susține că instanța a aplicat în mod greși dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 și, prin urmare, a apreciat greșit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Astfel, cererea pentru soluționarea dosarului de daună depusă la B. nu poate echivala cu o cerere depusă la FGA. FGA nu se substituie în cazul raporturilor de asigurare, iar cererile trebuie făcute distinct.

Cererea de plată trebuia formulată în forma prevăzută de Anexa nr. 6 și depusă împreună cu documente justificative la FGA, reclamantul însuși considerând că nu era nevoie să depună o cerere și la pârât, în condițiile în care depusese la B. cererea în luna februarie.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Așadar, este întemeiată critica pârâtului la adresa legalității sentinței civile recurate, hotărârea primei instanțe reflectând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 16/2015.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6562/16.06.2017 și obligarea pârâtului să efectueze plata sumei de 1600 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 1500 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată - conform titlurilor executoriu - Sentința penală nr. 69/27.05.2015 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia penală Nr. 826/Ap/2015 a Curții de Apel Brașov.

Prin decizia contestată nr. 6562/16.06.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamantul A., cu motivarea că această cerere a fost formulată și depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, de depunere a cererilor de plată la Fond, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Fondul de Garantare a Asiguraților a mai reținut că sentința nr. 69/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc a rămas definitivă la data de 26.11.2015 conform deciziei nr. 826/AP pronunțată de Curtea de Apel Brașov, iar reclamantul a înțeles să formuleze cerere de plată la data de 14.02.2017 - data poștei, peste termenul legal de 90 zile.

Instanța de fond, soluționând cauza, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a anulat decizia contestată și a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de plată, reținând că pârâtul a considerat că cererea de plata ar fi fost înregistrată de reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/14.02.2017, deși era o cerere de revenire asupra unei solicitări anterioare, nefiind luată în considerare cererea de plată din data de 24.02.2016, formulată în urma obținerii titlurilor executorii - hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.

Prin recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 și, prin urmare, a apreciat greșit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a Societății de Asigurare Reasigurare B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, și a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal și de soluționarea acesteia în mod definitiv la data de 26.11.2015, conform deciziei nr. 826/AP pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte reține că, în cauză, ne regăsim în prezența unui drept de creanță născut anterior deschiderii procedurii de faliment.

În situația în care dreptul de creanță al intimatului-reclamant s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) și s-a împlinit la 28.07.2016. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a depus cererea de plată la data de 14.02.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Prin urmare, nu pot fi reținute ca legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentința recurată în sensul că cererea de plata înregistrata de reclamant la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x din data de 14.02.2017, era o cerere de revenire asupra unei solicitări anterioare, respectiv asupra cererii de plată din data de 24.02.2016, formulată în urma obținerii titlurilor executorii - hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, cererea cuprinzând toate datele din Anexa nr. 6 a Normei nr. 16/2015 esențiale pentru soluționarea ei, pârâtul dând dovadă de un formalism excesiv în analizarea acesteia.

Astfel, cererea de plată din data de 24.02.2016 depusă la Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A. nu poate echivala cu o cerere înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, în aprecierea dispozițiilor legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 213/2015 care dispun în mod expres că "orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Astfel, se reține că Fondul de Garantare a Asiguraților nu se substituie în cazul raportului de asigurare, cererile trebuie făcute distinct, câtă vreme Legea nr. 213/2015 prevede că fondul este o instituție separată, având personalitate juridică proprie și scop diferit față de societatea de asigurare intrată în faliment.

În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

Cu privire la caracterul imperativ (peremptoriu) al termenului de 90 de zile, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie un termen de decădere, iar pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea sa prevadă această sancțiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

Totodată, în condițiile în care dispozițiile art. 2545 din C. civ. instituie ca regulă decăderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, aceasta operează ori de câte ori există un termen legal imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul, iar legea nu prevede o derogare expresă de la sancțiunea decăderii.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 351 din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.