ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2019 pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a respins parțial cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2018 (comunicată prin poștă Ia data de 27.12.2017) formulata de contestatoare, iar pe cale de consecință, să se dispună obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților către contestatoare la plata sumei 45.000 RON, reprezentând daune morale și suma de 120,83 RON lunar, cu titlu de despăgubiri reprezentând prestații periodice, începând cu data de 23.02.2015 și până in data de 28.09.2018, dată de la care s-a admis de către Fondul de Garantare a Asiguraților, plata prestației periodice până la majorat așa cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sf. Gheorghe pronunțată în dosar penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018

Prin sentința civilă nr. 301/2019 din data de 21 iunie 2019, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B., a anulat în parte Decizia nr. 17915/12.12.2018 în ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței atacate nr. 301/2019/21.06.2019 și, reținând cauza spre rejudecare, a solicitat respingerea în întregime a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. și menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

În motivarea recursului, în ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat recurenta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei.

Cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat recurenta că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticând, în esență, reținerea de către instanța de fond a datei nașterii dreptului de creanță.

Arată recurenta că instanța de fond a apreciat faptul că dreptul de creanță s-a născut la data de 23.06.2017 (data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, conform dispozițiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen.), iar pe de altă parte, apreciază că data soluționării contestației prin care s-a cerut a fi lămurit debitorul obligației de plată - 11.10.2018 - reprezintă data de la care curge termenul de 90 de zile.

În esență, ceea ce critică recurenta este stabilirea de către instanța de fond a datei nașterii dreptului de creanță, instanța de fond reținând în mod eronat că nașterea dreptului de creanță îl reprezintă data rămânerii definitive a unei hotărâri și nu data producerii evenimentului rutier.

Sub acest aspect criticile recurentului vizează faptul că instanța de fond s-a raportat la situația în care nu se cunoștea debitorul obligației de plată, acesta fiind cunoscut doar în urma pronunțării deciziei penale nr. 619/11.10.2018. Astfel, instanța de fond consideră că data pronunțării contestației la executare este data la care se impune a fi calculat termenul de 90 de zile considerând că "reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a acționa pentru recuperarea creanței sale anterior lămuririi dispozitivului, în consecință, data nașterii creanței reclamantei este data la care aceasta a fost stabilită în mod neîndoielnic atât sub aspectul existenței și al întinderii dar și sub aspectul persoanei debitorului."

Cu privire la acest aspect arată recurentul că analizând înscrisurile aferente dosarului de daună deschis la FGA sub numărul x se constată faptul că sentința penală nr. 64/13.04.2017 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2016 a fost modificată în parte și rămasă definitivă la data de 23.06.2017 conform deciziei penale nr. 566/AP/2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Instanța de fond consideră că la acest moment, respectiv 23.06.2017, reclamantei nu i s-ar fi născut dreptul de creanță, întrucât mențiunile din cuprinsul deciziei penale nr. 566/23.06.2017 nefiind clare.

Susține recurentul că prin contestația la executare formulată de apărătorul părților civile ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 au fost aduse în discuție doar cheltuielile de judecată, respectiv onorariu apărător. În acest sens recurentul citează: "În baza art. 19, art. 21 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., obligă partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata despăgubirilor materiale, a celor morale și a prestațiilor periodice acordate părților civile, E., F., A. și G.. Obligă apelanta parte responsabilă civilmente S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata sumei de 2.000 RON către apelantul parte civilă E. reprezentând onorariu avocat ales. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia".

Prin urmare, arată recurentul, că singura modificare a vizat strict reprezentarea asigurătorului în faliment S.C. C. S.A. în calitate de parte responsabilă civilmente prin Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv prin lichidator judiciar provizoriu D., însă a interpreta că această modificare constituie un element care să pună Fondul de Garantare a Asiguraților în imposibilitate de a efectua plata despăgubirii persoanei păgubite A. este lipsită de orice fundament juridic.

Prin raportare la hotărârile judecătorești pronunțate susține recurentul că nu ne aflăm în situația în care titlul nu ar fi putut fi valorificat, pronunțarea instanței de fond rămasă definitivă prin soluționarea apelului cuprinzând în mod expres sumele ce se impun a fi acordate cu titlu de daune persoanelor vătămate, precum și partea responsabilă civilmente.

În cauză, reclamanta a luat cunoștință despre producerea prejudiciului la data producerii accidentului, respectiv 23.02.2015, întinderea sa fiind stabilită prin sentința penală nr. 64/13.04.2017 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2016 ce a fost modificată în parte conform deciziei penale nr. 566/AP/23.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Prin urmare nu se poate afirma că nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului întrucât în cadrul prezentului litigiu partea pârâtă a fost asigurătorul RCA în faliment al persoanei vinovate de producerea evenimentului. Debitorul obligației era cunoscut la momentul producerii evenimentului rutier respectiv persoana responsabilă civilmente - asigurătorul RCA.

Mai arată recurentul că odată ce a luat naștere dreptul de creană, exercitarea acțiunii în repararea prejudiciului nepatrimonial nu era condiționată de stabilirea întinderii prejudiciului de către o instanță de judecată, reclamanta având posibilitatea, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a falimentului S.C. C. S.A. să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraților în vederea plății despăgubirilor ce ar fi fost cuantificate de FGA, în raport de pretențiile părții și de ansamblul înscrisurilor depuse în justificarea cererii de plată. Un asemenea demers ar fi fost necesar și suficient în vederea conservării dreptului de plată a despăgubirilor din resursele Fondului de Garantare a Asiguraților.

Susține recurentul că instanța de fond trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 1381 C. civ. în conformitate cu care: "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat ..."

Este de menționat și aspectul că în decizia emisă, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a raportat, pentru calcularea termenului de 90 de zile de la data soluționării în mod definitiv a laturii civile ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016 soluționat în mod definitiv la data de 23.06.2017.

Ultima critică vizează modalitatea în care reclamanta a luat cunoștință de falimentul asigurătorului S.C. C. S.A., susținânc că Legea nr. 213/2015 nu impune obligația de a notifica toți creditorii în vederea formulării cererii de plată.

Susține că deschiderea procedurii falimentului S.C. C. S.A. a fost un fapt notoriu fiind adus la cunoștință publică prin publicarea în ziare de largă circulație: H. și Adevărul, știrea fiind preluată și de televiziune.

Intimata-reclamanta a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Arată. În esență, că momentul rămânerii definitive a titlului executoriu este data de 11.10.2018 întrucât decizia penală nr. 619/11.10.2018 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. x/2016 este soluția definitivă dată cauzei fiind pronunțată în contestație la executare ce a fost admisă. Invocă în acest sens dispozițiile art. 599 alin. (4) și art. 552 alin. (2) C. proc. pen.. Mai arată, intimat-reclamantă că inclusiv legalizarea hotărârii primei instanțe face vorbire despre data rămânerii definitive ca fiind data admiterii contestației.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare:

Criticile recurentei care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără a se dezvolta critici cu privire la nemotivarea hotărârii sau existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Analizând, însă, hotărârea atacată, constată Înalta Curte că aceasta răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare urmează a fi respins.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar reține că hotărârea instanței de fond este dată cu intepretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile, criticile recurentei fiind în consecință întemeiate.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă A. are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 17915/12.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a fost admisă cererea privind acordarea prestației începând cu data de 28.09.2017, și respinsă ca tardiv formulate cererea de plată a prestației periodice anterioare datei de 27.09.2017 precum și a sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale, cu motivarea că petenta, prin avocat, a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților pentru asigurărtorul C. S.A. în faliment.

Instanța de fond, soluționând cauza, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B., a anulat în parte Decizia nr. 17915/12.12.2018 în ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească despăgubirile cuvenite reclamantei A. reprezentând prestații periodice anterioare datei de 27.09.2017 și a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

Prin recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost cea referitoare la legalitatea Deciziei nr. 17915/12.12.2018 sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

Prioritar, Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a Societății de Asigurare C. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a devenit definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive) conform prevederilor legale sus enunțate.

În prezenta cauză dreptul de creanță al intimatei-reclamante s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (17.03.2017) și s-a împlinit la 17.06.2017. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a depus cererea de plată la data de 27.12.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

În raport de acest aspect, constată Înalta Curte că hotărârea atacată este dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Mai mult, observă Înalta Curte că prin decizia atacată a fost analizată de către recurenta-pârâtă și posibilitatea intimatei-reclamante de a depune cererea de plată în termen de 90 zile de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 64/13.04.2017.

Astfel, se reține în cuprinsul deciziei atacate nr. 17915/12.12.2018 că sentința penală nr. 64/13.04.2017 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2016 a fost modificată în parte și rămasă definitivă la data de 23.06.2017 conform deciziei penale nr. 566/AP/2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, astfel că termenul de 90 a început să curgă de la data de 23.06.2017. Cum însă cererea de plată a fost depusă la data de 27.12.2017, cu depășirea termenului de 90 de zile, în mod corect constată Înalta Curte că a fost respinsă cererea de plată de către recurenta-pârâtă.

Reținerea de către instanța de fond a unei date diferite de la care se calculează termenul de 90 de zile este eronată.

Sub acest aspect nu poate fi primită teza reținută de instanța de fond conform căreia termenul de 90 de zile a început să curgă la data de 11.10.2018, dată la care a fost pronunțată hotărârea penală nr. 619 de către Curtea de Apel Brașov și prin care a fost lămurit debitorul obligației de plată.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 64/13.04.2017 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2016 ramasă definitivă prin decizia penală nr. 566/AP/23.06.2017, instanța penală a admis, în parte, acțiunea civilă a reclamantei A. prin reprezentant legal B. și a obligat partea responsabilă civilmente C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu D. la plata către aceasta a sumei de 45.000 RON cu titlu de daune morale, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației, calculată de la data săvârșirii infracțiunii (23.02.2015) până la data plății efective și a sumei de 120,83 RON/lunar reprezentând despăgubiri sub forma prestațiilor periodice începând cu data de 23.02.2015 până la majoratul părții civile, din care suma aferentă perioadei 23.02.2015 - 13.04.2017 urmează a fi actualizată cu rata inflației, la data plății.

Din cuprinsul acestor hotărâri judecătorești rezultă cu claritate care este debitorul obligației de plată, și anume partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D..

Este adevărat că prin decizia penală nr. 619/AP/11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018 se lămurește dispozitivul deciziei penale nr. 566/AP/23.06.2017 în sensul că, în cauză, calitate de parte responsabilă civilmente o are S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu D., însă lecturând această hotărâre judecătorească Înalta Curte constată că lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 566/23.06.2017 s-a impus în raport de apariția la data de 20.11.2017 a Deciziei nr. 26 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "relativ la aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 C. proc. pen. s-a stabilit că în procesul penal Fondul de Garantare a Asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment, nu are calitatea de parte responsabilă civilmente".

Cu alte cuvinte, ceea ce s-a lămurit prin decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 a fost lipsa calității de parte responsabilă civilmente a Fondului de Garantare a Asiguraților, pentru societatea de asigurare C. S.A. instanța penală menținând calitatea de parte responsabilă civilmente stabilită prin decizia penală 566/23.06.2017.

Prin urmare, nu pot fi reținute ca temeinice și legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentința recurată în sensul că "... în ceea ce privește debitorul obligației de plată a despăgubirilor civile acest aspect a fost lămurit în mod definitiv abia la data de 11.10.2018 în urma pronunțării deciziei penale nr. 619/11.10.2018. Prin admiterea contestației la executare și lămurirea aspectelor privind debitorul obligației de plată a despăgubirilor civile instanța penală a stabilit implicit faptul că anterior acestui moment aceste aspecte ale deciziei penale 566/23.06.2017 nu erau clare. În atare condiții în care decizia din contestație a vizat tocmai aspectul essential pentru prezenta cauză al debitorului obligației de lată a despăgubirilor civile Curtea reține că reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a acționa pentru recuperarea creanței sale anterior lămuririi dispozitivului. În consecință data nașterii creanței reclamantei este data la care aceasta a fost stabilită în mod neîndoielnic atât sub aspectul existenței și al întinderii dar și sub aspectul persoanei debitorului. Așadar, în raport de toate aceste argumente Curtea reține că data nașterii dreptului de creanță al reclamantei este data de 11.10.2018.

Prin raportare la această data Curtea constată că formularea cererii de plată la data de 27.12.2018 a fost făcută cu respectarea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015.

Raportarea instanței de fond la data de 11.10.2018 când a fost pronunțată decizia penală nr. 619/AP/11.10.2018 este nelegală, dispozițiile speciale aplicabile cauzei, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015 nereglementând momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile de stabilirea calității de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare.

Analizând dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în conformitate cu care "Orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvență poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condițiile prevăzute la art. 121 și alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancțiunea decăderii din drept" se observă că legiuitorul a stabilit momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile ca fiind data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, pentru creanțețe născute anterior deschiderii procedurii, sau de la data nașterii dreptului de creanță, pentru creanțețe născute ulterior deschiderii procedurii.

În atare situație, stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de 90 de zile în raport de data la care a fost stabilită persoana responsabilă civilmente nu respectă cerințele legii.

Pe de altă parte, debitorul obligației era cunoscut la momentul producerii evenimentului rutier respectiv persoana responsabilă civilmente - asigurătorul RCA.

În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul F.G.A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 301/2019 din 21 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON reprezentand cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.