Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5277/2021

HOTĂRÂRE
04.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5277/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1166 din 29 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3966/2021
erea de recurs nu a fost întemeiată în drept. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Președintele României prin reprezentant Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefond
ÎCCJ 2021-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, în
ÎCCJ 2023-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe r
ÎCCJ 2021-09-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3970/2021
ul la întâmpinare care demonstrau că petiția, deși avea titlul de "scrisoare deschisă", conținutul său corespundea definiției de petiție astfel cum aceasta este dată de O.G. nr. 27/2002. Mai arată recurenta că prima instanță a încălcat drep
ÎCCJ 2022-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă