ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 189/16.05.2018 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate că măsura aplicată de către pârât nu este în concordanță cu gravitatea faptei, cu consecința schimbării în parte a hotărârii, respectiv pct. 4, înlocuindu-se sancțiunea avertismentului aplicate reclamantului B. în amendă conform art. 26 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul B., în contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, A., C., D., E., F., G., H., I. și J., a solicitat anularea Hotărârii nr. 189 din data de 16.05.2018 emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017 și, pe cale de consecință, a solicitat să se dispună, în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale active și, în consecință, respingerea petiției ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea petiției ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În al doilea subsidiar, în măsură în care se va trece peste excepțiile invocate, a solicitat reclamantul respingerea petiției formulate ca fiind neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2178 din 08 iulie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins ca neîntemeiate cererile conexate privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, C., D., E., F., G., H., I., J..

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul B., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a susținut, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a argumentelor instanței de fond, că soluția primei instanțe este nelegală sub mai multe aspecte.

Astfel, a arătat că instanța a reținut motive străine de natura cauzei, reținând în mod greșit existența unei conduite discriminatorii din partea sa, a avut în vedere comportamentul discriminatoriu afișat de către organizatorii Concursului național de interpretare instrumentală "K." desfășurat în perioada 12-15 iunie 2017, însă conduita organizatorilor nu poate fi imputată lui și, în fine, instanța de fond nu a prezentat dovezile în baza cărora a considerat că Hotărârea nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este legală, sancționând conduita sa discriminatorie.

În continuare, a arătat că solicitarea sa către profesoara copiilor de la A., și anume d-na H., de a efectua o investigație în rândul grupului ei, a fost în mod eronat considerată conduită discriminatorie, în contextul factual pe care l-a reiterat în cuprinsul cererii de recurs, invocând în acest sens dispozițiile art. 95 și art. 275 alin. (1) din Legea nr. 128 din 12 iulie 1997 privind Statutul personalului didactic.

Potrivit dispozițiilor legale enunțate, în cazul în care un profesor constată că unul dintre elevii săi are un comportament deviant, trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a ajuta acel copil să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.

A susținut că prin săvârșirea infracțiunii de furt se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Statutul elevului, acest statut reglementând necesitatea aplicării unei sancțiuni minorului care comite asemenea fapte, iar art. 17 din același act normativ prevede că sancțiunea în cazul în care un elev comite o faptă prin care se încalcă prevederile legale, se aplică de către profesor.

Ca urmare, instanța de fond a reținut în mod eronat temeinicia și legalitatea actului emis de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în baza documentației aflate la dosar, fără a ține cont de faptul că ambele formații au intrat pe scenă la finalul evenimentului, după multe ore de când începuse concursul, astfel că multe persoane și formații plecaseră înainte de a se comite furtul.

Sub acest aspect recurentul-reclamant a subliniat că motivul pentru care a solicitat efectuarea investigației în rândul persoanelor din grupul A. a constat în faptul că doar aceștia au avut acces la bunurile personale ale copiilor de la Școala nr. 5, în timpul în care se aflau pe scenă.

În opinia sa, a procedat conform normelor legale în vigoare, îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege, fără să prezinte vreun comportament discriminatoriu, astfel că nu i se poate imputa conduita pe care au prezentat-o alte persoane, cu atât mai mult că nu avea nicio calitate să aplice un anume tratament formației A., fiind doar în postura de concurent cu Orchestra Școlii de Arte nr. 5, pe care a dirijat-o în concurs în condiții de egalitate cu formația A..

Ca urmare, instanța de fond a interpretat în mod greșit probatoriul administrat, neluând în considerare faptul că doar a încercat să soluționeze amiabil comiterea unui furt, solicitând persoanelor care s-au aflat în același loc cu bunurile personale ale minorilor de la Școala nr. 5 să efectueze o investigație, în calitate de dirijor al grupului Școlii de arte nr. 5, nu în calitate de reprezentant al Palatului Copiilor. Cu alte cuvinte, motivele pe care instanța le-a considerat a fi mijloace de probă și pe baza cărora s-a reținut prezumția săvârșirii unei discriminări, sunt străine de natura cauzei, deoarece nu el este cel care a așezat grupul la marginea scenei, unde au fost lăsați să aștepte ore întregi, până spre finalul evenimentului, deoarece nu era reprezentantul sau organizatorul Concursului național de interpretare instrumentală "K." din perioada 12-15 iunie 2017.

A mai arătat recurentul-reclamant că în mod greșit a considerat a fi relevante soluționării în mod favorabil a plângerii formulate de A., faptele prezentate de aceasta ca fiind adevărate, fără însă a corespunde realității.

În fine, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea Hotărârii nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care i s-a aplicat sancțiunea avertismentului, considerând că A. nu a dovedit existența unor fapte de discriminare din partea sa și nu a prezentat vreo probă din care să rezulte comportamentul său discriminator, întrucât doar a solicitat efectuarea unei investigații în încercarea de a soluționa în mod amiabil situația ivită, fără să facă trimitere la etnia grupului.

A enunțat recurentul prevederile art. 20 alin. (6) și pe cele ale art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 și a susținut că, având în vedere că nu există vreo dovadă conform căreia se face vinovat de discriminare, este evident că Hotărârea nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este nelegală.

Pentru considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La data de 05.10.2020 intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată.

În esență, a susținut că în mod temeinic și legal a constatat instanța de fond legalitatea hotărârii emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a aplicat reclamantului B. sancțiunea avertismentului, considerând că sancțiunea a fost corect individualizată, fiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, acesta nedovedind contrariul celor susținute de A..

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului și a reținut cauza în pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de recurs, excepție invocată din oficiu la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, recursul reclamantului urmând a fi respins ca tardiv formulat, în considerarea argumentelor ce succed.

Demersul judiciar ce formează obiectul cauzei pendinte vizează cererile conexate, formulate de reclamanții B. și A., prin care au contestat Hotărârea nr. 189 din data de 16 mai 2018 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost aplicată reclamantului B. sancțiunea avertismentului pentru comiterea unor fapte de discriminare cu ocazia desfășurării unui eveniment la Palatul Național al Copiilor în perioada 12-15 iunie 2017, respectiv Concursul național de interpretare instrumentală "K.".

Soluționând cauza, Curtea de Apel București a găsit neîntemeiate toate susținerile formulate de reclamanți, respingând ca neîntemeiate cererile conexate și menținând astfel ca temeinică și legală hotărârea C.N.C.D. contestată în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Prin art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a statuat în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speță, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 2178 din 08 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurată de reclamantul B., a fost comunicată acestuia la data de 09 iunie 2020, la adresa aleasă pentru comunicarea corespondenței de la SCPA Radu și Asociații din București, str. x, conform dovezii de înmânare atașată la dosar fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 29 iunie 2020, data expedierii prin serviciul poștal, conform mențiunii ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosar recurs, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ.

Așadar, de la data comunicării sentinței, 09 iunie 2020, curge termenul de 15 zile în vederea promovării căii de atac a recursului și, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri ar fi fost data de 25.06.2020.

În speță, cum mențiunea ștampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosar, indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost transmis instanței la data de 29 iunie 2020, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 09 iunie 2020, împlinindu-se la data de 25 iunie 2020, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor reținute supra și a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentului-reclamant ca tardiv formulat, păstrând astfel sentința atacată, motiv pentru care nu se mai impune analizarea criticilor formulate prin cererea de recurs cu privire la fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B., ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței nr. 2178 din 8 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.