ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2020, reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iași, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x/14.12.2018, proiect cod SMIS 125240, cu titlul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Iași" POR 2014- 2020, în temeiul art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, a formulat contestație împotriva Notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/16.07.2020, încheiat la data de 15.07.2020, întocmită de autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, solicitând anularea acesteia sau diminuarea cuantumului corecției financiare la 5 % din valoarea contractului.

2.1. Prin sentința nr. 37/25.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a-II-a de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr. 2963/05.05.202 Tribunalul București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această soluție a reținut instanța că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în calitate de normă generală, nu este suficient de clară și nu acoperă toate ipotezele faptice care pot apărea prin trimiterile pe care legile speciale le fac la norma generală, nu exonerează judecătorul cauzei de obligația identificare a normei aplicabile circumstanțelor cauzei.

In speța dedusă judecății, atunci când autoritatea publică nu acționează (în cadrul raportului juridic concret dedus judecății) în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul reclamantului în temeiul art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, cu aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

2.3. Prin sentința nr. 613/c.a din data de 15 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II a Civilă-contencios administrativ și fiscal s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iasi.

A fost declinată competența teritorială de soluționare a cererii formulate de reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, in favoarea Tribunalului Bucuresti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă si, în temeiul art. 134 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cauzei si înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație si Justiție București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut instanța că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât Curtea Constituțională nu s-a pronunțat in sensul constatării neconstituționalității acestora, sunt pe deplin aplicabile.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie reprezintă contestația formulată de reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iași, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x/14.12.2018, proiect cod SMIS 125240, cu titlul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Iași" POR 2014- 2020, împotriva Notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/16.07.2020, încheiat la data de 15.07.2020, întocmită de autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, privind anularea acesteia sau diminuarea cuantumului corecției financiare la 5 % din valoarea contractului.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage calitatea reclamantului instituție publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul este unitate sanitară publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății, înființat prin H.G. nr. 1058/2014.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului, de natura raportului juridic dintre reclamant și pârât, ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Interpretarea pe care Tribunalul București o dă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu are fundament legal. Din interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), rezultă că s-a avut în vedere, realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; corecta administrare a probelor, precum și o reducere a cheltuielilor procedurale, aspecte ce vizează ipoteza acțiunilor introduse de persoane fizice și juridice de drept privat.

Astfel, aplicarea în speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează exclusiv situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat.

În ipoteza litigiilor introduse de reclamanți autorități publice, instituții publice sau asimilate acestora competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, fără a se face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului și sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este instanța aflată în circumscripția teritorială a municipiului București.

La stabilirea instanței competente din punct de vedere al competenței materiale, Înalta Curte are în vedre dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, care instituie criteriul pragului valoric, în raport de valoarea creanței bugetare în cuantum de 160.347,60 RON.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Institutul de Psihiatrie Socola în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în favoarea Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.