ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.01.2021 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, anularea raportului de neconformitate nr. 41759/20.05.2020, încheiat ca urmare a verificării actului adițional nr. x/25.03.2020 la contractul de servicii nr. x/24.11.2017, având ca obiect "asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor pe parcursul execuției și dirigenție de șantier" și a deciziei nr. 2115/22.07.2020 de soluționare a contestației împotriva raportului de neconformitate.

2.1. Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 398/2021 din data de 12 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, invocată de pârât prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, în favoarea Tribunalului București.

În considerentele sentinței a reținut că, din punct de vedere al competenței materiale, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit Legii nr. 554/2004.

Reținând dispozițiile privind competența de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și valoarea actelor contestate derivate din contractul de finanțare nr. x/06.10.2017, a apreciat că în speță competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Din punct de vedere al competentei teritoriale, a apreciat că sunt incidente dispozitiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc o competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga, având în vedere că reclamantul este o persoană juridică de drept public, conform art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, motiv pentru care sunt aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a apreciat că nu interesează că reclamantul nu este emitent al actului, întrucât prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu stabilesc o astfel de condiție în determinarea competenței teritoriale, ci doar calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, calitate pe care reclamantul o are.

Cum sediul pârâtului se află în Municipiul București, a apreciat că este competent să soluționeze prezenta cauză Tribunalul București.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 5853/2021 din data de 12.10.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Iași; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că beneficiarul reclamant are sediul în județul Iași, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care nu sunt suficient de clare și nu acoperă toate ipotezele faptice ce pot apărea, motiv pentru care se impune a se face aplicarea normei de la art. 5 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la situații asemănătoare. Or, o asemenea normă este cea cuprinsă în teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză reclamantul nu acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu reclamantul din speță.

Cu titlu preliminar, se observă că prezentul conflict privește doar competența teritorială de soluționare a cauzei, competența materială fiind stabilită de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 26.01.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.01.2021.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecință, interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că reclamantul ar fi acționat sau nu în regim de putere publică, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excede textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.