ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5185/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare din 24.10.2018, întocmit de pârâta A.N.I. prin inspectorul de integritate.

Prin sentința civilă nr. 32 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea litigiului în fond și admiterea contestației.

A expus pe larg situația de fapt care a stat la baza emiterii raportului de evaluare, precizând că în data de 14.07.2016 i-a fost comunicată adresa înregistrată sub nr. x/2016, în care i se aduce la cunoștință că în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/2016, s-a declanșat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților pe perioada exercitării funcției publice.

Reclamantul, a precizat că nu a primit niciodată și nici nu cunoaște conținutul adresei mai sus menționate, situație care a generat indirect și imposibilitatea formulării unui punct de vedere explicit, cât și a propunerii de eventuale dovezi.

Apreciază că, perioada considerată ca fiind de incompatibilitate, este o perioadă relativ scurtă, fiind de bună-credință și doar necunoașterea și tergiversarea prin neglijență a depunerii înscrisurilor necesare pentru radierea persoanei reclamantului din firma existentă au dus la crearea acestei situații.

Solicită instanței de judecată, de asemenea, să constate că faptele imputate s-au petrecut în urmă cu mai mult de 5 ani, între timp reclamantul fiind reales atât consilier local cât și viceprimar și pentru perioada 2016-2020.

Solicită instanței de judecată, să reaprecieze gravitatea faptelor reținute de inspectorii de integritate, să constate că ele nu sunt de natură să aducă prejudicii grave ordinii de drept și astfel, urmând să admită prezenta contestație și să dispună anularea concluziilor Raportului de evaluare atacat atât pe considerente legale, cât și pe considerente de echitate.

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta - intimată Agenția Națională pentru Integritate a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât acesta, pe de o parte, nu cuprinde temeiul de drept pe care se fundamentează, iar, pe de altă parte, nu cuprinde motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susținerile recurentului - reclamant rezultă că aceasta a invocat formal dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, fără însă, a aduce nicio critică de nelegalitate sentinței atacate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor articolului 20 din Legea nr. 554/2004, întrucât, prin prisma trimiterii de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, motivele de recurs și condițiile de exercitare a căii de atac (cu excepția termenului) sunt reglementate prin C. proc. civ.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate. Alegațiile din cererea de recurs vizează elemente de fapt ale cauzei, reprezentând o redare fidelă a argumentelor din cererea de chemare în judecată, precum și solicitarea adresată instanței de a aprecia asupra lipsei de gravitate încălcării, împrejurare care nu poate fi analizată prin prisma condițiilor reglementate de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 176/2003.

Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va dispune anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 32 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.