Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2021

HOTĂRÂRE
28.10.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 24.02.3016, reclamantul A. a solicitat să se constate că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a răspuns sesizării sale conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 vizând aplicarea Legii nr. 200/2004, referitoare la recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România numai cetățenilor străini cu studii superioare de 3 ani absolvite în Europa, lege apreciată ca discriminatorie pentru cetățenii români cu studii superioare absolvite în România.

Prin sentința civilă nr. 39/CA/2017 -PI din data 3 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. 2. Decizia pronunțată și contestația în anulare formulată Prin decizia nr. 1115 din 25 februarie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 39/CA/2017 -PI din data 3 aprilie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc.

civ., A. formulat prezenta contestație în anulare, solicitând anularea deciziei și rejudecarea cauzei. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra căii extraordinare de atac Examinând excepția netimbrării invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 28.10.2021, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, contestația în anulare se timbrează cu 100 RON, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc.

civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația contestatorului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentei contestații în anulare s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, demers procesual ce a fost respins potrivit încheierii din data de 22.04.2021, comunicată contestatorului la 12.05.2021 . În acest context, obligația de a achita taxa judiciară de timbru subzista în continuare, iar contestatorul, deși a fost legal citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbale de înmânare a actului de procedură de la fila x, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii extraordinare de atac.

De asemenea, dată fiind soluția anterior menționată, Înalta Curte constată că nu este legal învestită cu prezenta contestație în anulare, astfel că nu poate analiza celelalte cereri ale contestatorului (excepții de nelegalitate, excepție de neconstituționalitate). Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea ca netimbrată a contestației în anulare formulate . PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2020
200/2004 cu privire la recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România numai cetățenilor străini cu studii superioare de 3 ani absolvite în Europa, discriminatorie pentru cetățenii români cu
ÎCCJ 2021-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5829/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2025-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2025
Ședința publică din data de 13 mai 2025 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 15
ÎCCJ 2016-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2314/2019
ă; (iv) pârâta refuză a admite că între reclamant, cetățean român cu studii superioare absolvite în România, și alt cetățean român cu studii superioare absolvite în România, dar care aparține unui grup al corpului didactic, nu există nicio
ÎCCJ 2021-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6097/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă