ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5114/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.01.2018, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/16.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 2261 din data de 12 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar în rejudecare admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cuprinsul contestației, respectiv cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulative pentru a se constata existența unui conflict de interese. Astfel, deși prin contestație s-a arătat că prin semnarea contractelor de achiziție publică și a facturilor aferente nu s-a produs nici un folos patrimonial reclamantului, soției sau rudelor de gradul I, instanța de fond a omis cu desăvârșire să arate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susțineri.

A mai susținut recurentul că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în mod eronat a apreciat instanța de fond cu privire la condiția ca îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor să fie influențată de eventuala relație existentă între reclamant și B. S.A..

Totodată, având în vedere că art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toți aleșii locali a declarației pe propria răspundere privind interesele personale, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 427/2016, a apreciat recurentul că acest text de lege nu poate fi aplicabil în cauza dedusă judecății.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/16.01.2017 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că, în cauză, raportat la dispozițiile legale incidente și la situația de fapt relevată de probele administrate, o parte din acțiunile întreprinse de reclamant întrunesc elementele conflictului de interese.

A mai reținut instanța de fond dispozițiile art. 76 alin. (1), (70) și 71 din Legea nr. 161/2003 și a avut în vedere și prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004, respectiv faptul că pentru existența conflictului de interese este imperios necesar să se stabilească participarea alesului local la luarea unei decizii a autorității publice din care face parte, decizie care ar putea prezenta un beneficiu pentru sine ori pentru persoanele enumerate în textul legal menționat.

A apreciat instanța de fond că în speță trebuie stabilit dacă reclamantul a participat la luarea unei decizii în sensul art. 75 din Legea nr. 393/2004, făcând această analiză din perspectiva textului de lege indicat.

Înalta Curte observă că nelegalitatea hotărârii primei instanțe invocată de recurent vizează motivarea incompletă a acesteia, respectiv omisiunea instanței de a proceda la o examinare efectivă și completă a motivelor prezentate în susținerea nelegalității actului administrativ contestat, precum și faptul că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul a susținut faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cuprinsul contestației, respectiv cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulative pentru a se constata existența unui conflict de interese. Astfel, deși prin contestație s-a arătat că prin semnarea contractelor de achiziție publică și a facturilor aferente nu s-a produs nici un folos patrimonial reclamantului, soției sau rudelor de gradul I, în aprecierea recurentului, instanța de fond a omis cu desăvârșire să arate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susțineri.

Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant.

Astfel, necesitatea motivării hotărârii, în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impune în sarcina instanței obligația de a prezenta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu referire atât la motivele pentru care s-au admis, cât și la cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că în raportul de evaluare contestat în prezenta cauză s-a reținut că persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.".

Din studiul considerentelor hotărârii recurate, prin raportare la textele de lege menționate, Înalta Curte constată, în acord cu poziția procesuală exprimată de recurent, că instanța de fond nu a analizat folosul material cerut a fi realizat de persoana investigată de Agenția Națională de Integritate, în raport de prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 redate anterior.

Instanța de control judiciar reține că nu prezintă relevanță interesul personal la care se face referire în art. 75 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 393/2004, deoarece raportul de evaluare nu a avut în vedere aceste dispoziții legale, ci pe cele ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte are în vedere că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod real de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c. Franța, par. 80 și Van de Hurk c. Olandei, par. 59).

Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligația instanței de a-și motiva hotărârea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive asupra rezultatului procedurii în cauză (Ruiz Torja și C. c. Spaniei).

Prin urmare, ținând seama de cerințele dreptului la un proces echitabil, dar și de prevederile art. 22 și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte reține, în ceea ce privește hotărârea primei instanțe, motivarea incompletă și fără o cercetare aprofundată a tuturor cererilor și apărărilor părților, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Având în vedere că împrejurări esențiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanță, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va judeca din nou litigiul ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precum și de pârâtă prin întâmpinare.

În raport cu această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurent, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2261 din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2261 din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.