ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5108/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, anularea următoarelor acte administrative unilaterale:

- Hotărârea nr. 4/10.04.2017 a Consiliului Colegiului Psihologilor din România și a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România;

- Dispoziția nr. 4/16.07.2017 privind înregistrarea alegrilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România;

- Hotărârea nr. 1/15.07.2017 a Convenției naționale a Colegiului Psihologilor din România;

- Hotărârea nr. 2/15.07.2017 a Convenției naționale a Colegiului Psihologilor din România.

Prin sentința civilă nr. 63/2019 din data de 11 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârât.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

A fost admisă în parte cererea pârâtului de cheltuieli de judecată.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată, în sumă de 3500 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru soluționarea pe fond.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că data formulării cererii de chemare în judecată este 11.05.2018, aceasta fiind de fapt data înregistrării dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Bacău. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este 27.12.2018, astfel că forma art. 7 din Legea nr. 554/2004 aplicabilă în cauza pendinte este cea modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare din 02.08.2018.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, a apreciat recurenta că plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, astfel că excepția inadmisibilității este neîntemeiată.

Cererea de chemare în judecată înregistrată la 11.05.2018 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se neîndeplinirea procedurii prealabile, dar hotărârea instanței pronunțată în dosarul menționat nu este de natură a împiedica formularea unei noi acțiuni, instanța trebuind să aibă în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul sesizării instanței.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, anularea următoarelor acte administrative unilaterale:

- Hotărârea nr. 4/10.04.2017 a Consiliului Colegiului Psihologilor din România și a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România;

- Dispoziția nr. 4/16.07.2017 privind înregistrarea alegrilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România;

- Hotărârea nr. 1/15.07.2017 a Convenției naționale a Colegiului Psihologilor din România;

- Hotărârea nr. 2/15.07.2017 a Convenției naționale a Colegiului Psihologilor din România.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile recurentei privesc faptul că instanța de fond ar fi reținut în mod eronat faptul că data formulării cererii de chemare în judecată este 11.05.2018, când, de fapt, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este 27.12.2018, astfel că forma art. 7 din Legea nr. 554/2004 aplicabilă în cauza pendinte este cea modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare din 02.08.2018.

Astfel, în opinia recurentei, contrar celor reținute de instanța de fond, plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, excepția inadmisibilității fiind neîntemeiată. Cererea de chemare în judecată înregistrată la 11.05.2018 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se neîndeplinirea procedurii prealabile, iar recurenta apreciază că hotărârea instanței pronunțată în dosarul menționat nu este de natură a împiedica formularea unei noi acțiuni, instanța trebuind să aibă în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul sesizării instanței.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, data sesizării instanței în dosarul nr. x/2018 este 27.12.2018, însă raționamentul instanței de fond privind nerespectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 este corect, nefiind întemeiate susținerile recurentei în sensul că forma art. 7 din Legea nr. 554/2004 aplicabilă în cauza pendinte este cea modificată prin Legea nr. 212/2018, modificări ce au intrat în vigoare la 02.08.2018.

Instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este aplicabil art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 în forma modificată prin Legea nr. 212/2018, astfel că procedura prealabilă era obligatorie.

Potrivit dispozițiilor apreciate de recurentă ca aplicabile în cauză, "(5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Recurenta-reclamantă a invocat incidența în speță a prevederior art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, arătând că, în raport de data formulării acțiunii, câtă vreme actele administrative contestate au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, plângerea prealabilă nu mai era obligatorie.

Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, dar oferă persoanei vătămate dreptul de a opta, pentru exercitarea ei, între recursul grațios (plângerea administrativă adresată autorității emitente) și recursul ierarhic (plângerea administrativă adresată autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există). Desigur, persoana care se consideră vătămată poate să exercite, concomitent sau succesiv, ambele forme de recurs administrativ, grațios și ierarhic, dar în acest caz termenul de sesizare a instanței curge din momentul primirii primului răspuns sau expirării primului termen de răspuns.

Înalta Curte reține ca noua situație de excepție de la regula caracterului obligatoriu al procedurii prealabile, reglementată prin art. 7 alin. (5) din Legea nr. 5 54/2004, determinată de efectele produse de actele administrative (cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat in circuitul civil și au produs efecte juridice) a fost introdusă in cuprinsul articolului 7 alin. (5) prin Legea nr. 212/2018.

Instanța de control judiciar observă că la momentul emiterii actelor contestate și la momentul când recurenta a luat cunoștință de acestea, dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 aveau o altă formulare, stipulând că nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4.

Cum s-a arătat anterior, abia prin Legea nr. 212/2018, când a fost modificată Legea nr. 554/2004, a fost introdus un nou caz de exonerare de la obligația de a formula plângere prealabilă, respectiv cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Este adevărat că la data promovării acțiunii de față ordinele atacate intraseră în circuitul civil, iar dispozițiile Legii nr. 554/2004 prevedeau deja că într-o astfel de situație nu este obligatorie plângerea prealabilă, însă respectarea condițiilor de contestare a actului administrativ se analizează în raport de data emiterii lui, art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituind termenul de 30 de zile de la data comunicării actului sau de la data luării la cunoștință (alin. (3), în limitele termenului de șase luni de la emiterea actului atunci când actul este adresat altui subiect de drept. Or, lăsând să treacă termenul menționat fără a contesta actele administrative, acestea au dobândit caracter definitiv, beneficiind de prezumția de veridicitate.

A aprecia contrariul, respectiv că acțiunea poate fi introdusă direct la instanță și fără limită de timp, ar însemna să existe posibilitatea ca și termenul maxim de introducere a acțiunii (cel mult un an de la data comunicării actului, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004) să fie lăsat la aprecierea persoanei ce se consideră vătămată, aceasta putând să introducă oricând o acțiune în anularea actului. Or, o atare opinie nu poate fi acceptată, Legea nr. 554/2004 reglementând acțiunea în anulare ca o acțiune prescriptibilă.

De asemenea, daca s-ar accepta susținerea recurentei, ar însemna să se deschidă persoanei interesate să conteste un act administrativ emis sub imperiul Legii nr. 554/2004, anterior anului 2018, posibilitatea de a promova o acțiune în contencios administrativ, eludând normele care reglementează cerințele de promovare a unei astfel de acțiuni în vigoare la momentul emiterii actelor administrative.

Așadar, instanța de control judiciar apreciază că recurenta nu ar putea invoca dispozițiile alin. (5) ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare în anul 2018, câtă vreme avea obligația de a uza de prevederile art. 7 din același act normativ, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor a căror anulare se solicită, când nu exista modificarea legislativă a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care a fost introdusă prin Legea nr. 212/2018.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 63/2019 din data de 11 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 63/2019 din data de 11 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.