ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5056/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2419 din 14 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 115 din 26 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând că nu există niciun motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat nu conține vreo critică în mod explicit.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 7 iunie 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 2419 din 14 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, întrucât este nelegală.

În motivarea contestației, a susținut, în esență, că, în opinia sa, cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, întrucât motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate, fac posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. De altfel, motivele contradictorii pe care le-a invocat reieșeau cu evidență din cuprinsul cererii de recurs.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

A apreciat pe de o parte că, motivele invocate puteau fi susținute prin intermediul căii de atac a recursului, iar pe de altă parte, că nu este incident niciunul dintre cazurile strict reglementate de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deși contestatoarea nu a indicat vreunul dintre motivele contestației în anulare, prevăzute la art. 503 C. proc. civ., se poate deduce că, în opinia sa, dezlegarea dată recursului său este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește semnificația conceputului de "eroare materială" cuprins în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de către contestatoare ca fiind săvârșită de instanță nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a acestui motiv de recurs [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..] și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate anterior.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2419 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2419 din data de 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2021.