ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4943/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 870/07.09.2018 prin care a fost respinsă contestația (plângerea prealabilă) formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 6/24.08.2018 a Comisiei de admitere a concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 10 iulie - 16 octombrie, anularea Hotărârii nr. 6/24.08.2018 a Comisie de admitere a concursului de admitere în magistratură prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la acest concurs, și constatarea ca îndeplinite a condițiilor de participare la examenul de admitere direct în magistratură prevăzute de art. 33 din Legea nr. 303/2004, în ceea ce îl privește. Totodată, a precizat că interesul promovării cererii este reprezentat de împrejurarea că dorește să se înscrie la următorul concurs de admitere în magistratură, iar în lipsa clarificării situației supuse atenției instanței de judecată se va lovi de aceeași soluție a Plenului CSM, respectiv nu va putea participa la examen.

Prin sentința civilă nr. 187 pronunțată la data de 22 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii și anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 870/07.09.2018, anularea Hotărârii nr. 8/24.08.2018 a Comisiei de admitere a concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 07.02.2017 - 22.05.2017 urmând a constata ca fiind îndeplinite condițiile de participare la examenul de admitere direct în magistratură prevăzute de art. 33 din legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului, a arătat că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea normelor de drept material, aceasta întemeindu-se pe false argumente de text.

În acest sens arată recurentul că instanța de fond nu a interpretat sistematic dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv dispozițiile art. 25 din Legea nr. 303/2004, ci se rezumă la a extrage din art. 25 alin. (2) din lege soluția, care nici nu se regăsește în cuprinsul acestui articol, iar acest articol este singurul la care face referire la argumentarea temeiului de drept al soluției.

Susține recurentul că instanța de fond în mod greșit a reținut că imputabilitatea încetării activității ca urmare a respingerii candidatului/lipsei nejustificate la două sesiuni reiese din simpla obligație de restituire a bursei de auditor și a cheltuielilor de școlarizare întrucât obligația de restituire a bursei și a cheltuielilor de școlarizare o are și procurorul stagiar care din inițiativa sa își încetează activitatea (caz neimputabil potrivit legii) astfel cum în mod expres prevede art. 20 alin. (2) din Lege, astfel că nu se poate reține că simpla obligație de restituire a bursei de auditor și a cheltuielilor de școlarizare implică imputabilitatea încetării activității. Este un nonsens această afirmație, iar o astfel de interpretare este profund greșită.

Arată recurentul că singura sancțiune care ar putea interveni ca urmare a respingerii la două sesiuni este cea a pierderii calității de procuror stagiar, nu și cea a neluării în considerare a perioadei în care a avut calitatea de auditor de justiție, și implicit de procuror, conform dispoziției art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Arată recurentul că din interpretarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rezultă fără echivoc faptul că respingerea candidatului la două sesiuni nu se încadrează între motivele imputabile ale încetării activității în sensul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, sens în care arată că dispozițiile art. 20 alin. (2) din lege reglementează ipoteza în care procurorul/judecătorul stagiar își încetează activitatea din motive imputabile, spre exemplu săvârșirea unei abateri disciplinare, a unei infracțiuni sau cazul în care se constată incapacitatea sa profesională.

Reglementarea distinctă a obligației de restituire a bursei de auditor și a cheltuielilor de școlarizare în cazul procurorului/judecătorului stagiar care a fost respins la două sesiuni nu își găsește justificarea decât în ipoteza în care prima situație (nepromovarea examenului de capacitate de două ori consecutiv) nu este considerată imputabilă în sensul art. 33 alin. (1) din Lege, astfel că pentru această ipoteză era nevoie de o dispoziție specială.

Susține recurentul că norma art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu derogă de la norma generală iar rațiunea de a nu califica drept imputabil în sensul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată acest caz de încetare a activității este aceea că promovarea examenului de capacitate are ca finalitate obținerea gradului imediat superior acela de procuror definitiv, și nu validarea activității anterior desfășurate în calitate de auditor de justiție sau procuror stagiar.

Dacă legiuitorul ar fi considerat imputabilă în sensul art. 33 alin. (1) din Lege încetarea activității ca urmare a respingerii candidatului la două sesiuni nu ar mai fi inserat în cuprinsul art. 25 alin. (2) din aceeași lege o dispoziție similară celei de la art. 20 alin. (2) privind restituirea cheltuielilor de școlarizare și a bursei de auditor, întrucât în lipsa unei asemenea dispoziții s-ar fi aplicat norma generală prevăzută de acest din urmă articol.

Susține recurentul că legiuitorul a ales să reglementeze separat ipoteza încetării din motive imputabile și ipoteza încetării activității ca urmare a respingerii la două sesiuni, nereușita la examen nefiind atât de gravă încât să excludă perioada în care candidatul a avut calitatea de auditor de justiție și să îl împiedice din a candida la concursul de admitere în magistratură potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004. Faptul că procurorul stagiar nu promovează examenul de capacitate nu poate avea ca efecte asupra activității sale anterioare.

Reglementarea distinctă are ca scop excluderea nepromovării examenului de capacitate de două ori consecutiv din rândul motivelor imputabile ale încetării activității de judecător/procuror.

Arată recurentul că deși există o normă expresă - art. 10 din C. civ. care interzice analogia, instanța de fond a aplicat sancțiunea neconsiderării ca utilă a perioadei în care acesta a avut calitatea de auditor de justiție prin analogie. Nepromovarea examenului de capacitate nu poate fi asimilată incapacității profesionale în sensul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 și nu poate fi aplicată aceeași sancțiune prin analogie. Eliberarea din funcție pentru incapacitate profesională este determinată de obținerea calificativului "nesatisfăcător" în urma unei evaluări a activității profesionale sau de nepromovarea examenului de verificare pe care trebuie să îl susțină magistratul ca urmare a obținerii calificativului "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive a activității profesionale.

Între un examen și activitatea profesională este o diferență majoră, examenul de capacitate nefiind echivalentul evaluărilor periodice și nici echivalentul examenului despre care face vorbire art. 41 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ci este un examen care dă posibilitatea procurorului stagiar să obțină gradul superior acela de procuror definitiv.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că scopul examenului de capacitate îl reprezintă verificarea însușirii, în perioada de stagiu, a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale necesare exercitării funcției de procuror sau judecător. Or, nepromovarea examenului de capacitate prin neprezentare sau obținerea unei note sub nota minimă legală este o împrejurare ce poate fi asimilată necorespunderii profesionale din dreptul comun (art. 61 din Codul muncii).

Eliberarea din funcție pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni constituie un motiv imputabil de eliberare din funcție, o interpretare contrară fiind de natură a conduce la eludarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 303/2004.

Caracterul imputabil al eliberării din funcție în situația nepromovării examenului de capacitate la două sesiuni sau în caz de neprezentare la examenul de capacitate rezultă și din dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora în aceste situații procurorul sau judecătorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională, în cazul în care a absolvit cursurile Institutului Național al Magistraturii.

Nu prezintă relevanță dacă nepromovarea examenului de capacitate poate fi sau nu asimilată incapacității profesionale, în condițiile în care dispozițiile art. 21 din Legea nr. 303/2004 prevede că perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de procuror sau judecător stagiar, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror doar dacă persoana respectivă a promovat examenul de capacitate prevăzut de art. 25 din același act normativ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost acea de a stabili dacă perioada cât a avut calitatea de auditor de justiție poate fi luată în calculul vechimii cerută de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care recurentul a fost respins pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni consecutive.

Prin Hotărârea nr. 870 din 07 septembrie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de recurentul-reclamant A. împotriva Hotărârii nr. 6/24.08.2018, hotărâre prin care Comisia de admitere la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 10 iulie - 16 octombrie 2018 a respins cererea de înscriere formulată de A. pentru neîndeplinirea condiției de vechime în funcțiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de dispozițiile legale incidente cauzei, în mod corect a reținut instanța de fond că perioada cât recurentul a avut calitatea de auditor de justiție nu poate fi luată în calculul vechimii, în condițiile în care acesta a fost respins pentru nepromovarea examenului de capacitate la două sesiuni consecutive

Astfel, conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror".

Norma juridică condiționează obținerea vechimii în funcția de judecător sau procuror de promovarea examenului de absolvire a Institutului Național al Magistraturii.

Totodată, conform art. 25 din același act normativ: "(1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.

(2)Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situație, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că perioada de stagiu se finalizează cu susținerea examenului de capacitate. Lipsa nejustificată sau nepromovarea acestui examen de capacitate la două sesiuni are drept consecință pierderea calității de judecător stagiar sau procuror stagiar.

Legea sancționează nepromovarea examenului de capacitate cu pierderea calității de judecător stagiar sau procuror stagiar, iar restituirea bursei de auditor de justiție precum și a cheltuielilor de școlarizare constituie efectul aplicării acestei sancțiuni.

Rezultă fără niciun echivoc că, odată pierdută, calitatea de procuror stagiar nu mai poate fi invocată ca o condiție pentru stabilirea vechimii în magistratură, indiferent de context.

Drept urmare, susținerile recurentului cu privire la faptul că singura sancțiune care ar putea interveni ca urmare a respingerii la două sesiuni este cea a pierderii calității de procuror stagiar, nu și cea a neluării în considerare a perioadei în care a avut calitatea de auditor de justiție, și implicit de procuror, nu pot fi primite.

Interpretarea dispozițiilor anterior enunțate trebuie coroborată cu dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28. constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.

Drept urmare, nepromovarea examenului de capacitate duce la pierderea vechimii în funcția de judecător sau procuror, iar perioada în care recurentul a avut calitatea de procuror stagiar nu poate fi considerată vechime utilă în specialitate, în sensul art. 33 din Legea nr. 303/2004, în mod similar celorlalte profesii juridice enumerate în conținutul acestui articol, în condițiile în care acesta nu a promovat examenul de capacitate la două sesiuni.

Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 stabilesc:

"(1)Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani".

Constată, Înalta Curte că norma art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, condiționează numirea în magistratură pe bază de concurs de existența unor motive neimputabile a încetării activității, alături de condiția vechimii în specialitate de 5 ani, pentru foștii judecători sau procurori.

Raportat la dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că eliberarea din funcția de procuror stagiar pentru nepromovarea examenului de capacitate constituie un motiv imputabil de încetare a activității de procuror stagiar a recurentului A..

Cu privire la aspectul neimputabilității, Înalta Curte constată că recurentul nu a reușit să promoveze două sesiuni consecutive ale examenului de capacitate, iar respingerea candidatului la cele două sesiuni nu poate fi calificată ca fiind o chestiune neimputabilă, câtă vreme scopul examenului de capacitate îl constituie verificarea însușirii, în perioada de stagiu, a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale necesare exercitării funcției de judecător sau procuror. Or, nepromovarea examenului de capacitate prin neprezentare sau obținerea unei note sub nota minimă legală constituie culpa exclusivă a candidatului.

Or, nepromovarea unui examen nu poate fi apreciată ca neimputabilă, deoarece rezultatul obținut de un candidat reflectă modul în care acesta se raportează la exigențele examinatorului. Or, câtă vreme promovarea examenului de capacitate constituie condiția menținerii în profesie și reflectă efortul candidatului de a-și însuși cunoștințele specifice domeniului de activitate, nepromovarea concursului nu poate fi imputată decât candidatului însuși, iar nu vreunui element extern voinței acestuia.

Drept urmare, la calculul vechimii care urmează a fi luată în considerare pentru participarea la concurs vor fi avute în vedere doar acele perioade anterioare în care candidatul a ocupat funcția de judecător sau procuror fără a fi eliberat din funcție din motive imputabile.

Cu privire la susținerile din recurs ce vizează existența unei diferențe între un examen și activitatea profesională, examenul de capacitate nefiind echivalentul evaluărilor periodice și nici echivalentul examenului despre care face vorbire art. 41 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ci este un examen care dă posibilitatea procurorului stagiar să obțină gradul superior acela de procuror definitiv, constată Înalta Curte că sunt fără relevanță câtă vreme problema din prezentul litigiu vizează neincluderea perioadei în care a deținut calitatea de procuror stagiar în calculul vechimii cerut de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pe cale de consecință, perioada în care recurentul a deținut funcția de procuror stagiar nu poate intra în calculul vechimii necesare pentru participarea la concursul de admitere în magistratură organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 187 din 22 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.