ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1214/2020

Ședința publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obținut la proba interviului, nota 6,58 - respins; constatarea nelegalității art. 22 alin. (6), teza a doua, din Hotărârea C.S.M. nr. 279 din 5.04.2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură; constatarea nulității absolute a hotărârii prin care Plenul C.S.M. a respins plângerea prealabilă ce a avut ca obiect revocarea parțială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015; înscrierea sa pe lista candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură - sesiunea 2015; continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în magistratură.

Prin sentința nr. 22/2017 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea a fost pronunțată fără a se judeca fondul. Prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile Hotărârii C.S.M nr. 279/2012 - art. 22 alin. (6), care arată că nota obținută la proba interviului este definitivă. Aceste prevederi se referă la lipsa dreptului la contestație împotriva notei obținute în fața unei comisii de contestații (similar primelor două probe) în procedura de concurs și nu la imposibilitatea verificării de către instanțele judecătorești a respectării prevederilor legale de către autoritatea publică referitor la procedurile desfășurate în vederea ocupării posturilor de magistrat.

Pe fondul cauzei, prima instanță nu numai că nu s-a pronunțat pe toate motivele de nelegalitate, dar nici măcar nu le-a enumerat în considerente ignorând textele de lege aplicabile, refuzând practic să judece - instanța nu s-a pronunțat cu privire la motivele invocate în cererea introductivă și în cererea precizatoare în legătură cu faptul că membrii comisiei de examinare din cadrul probei interviului nu au specializarea necesară, prevăzută de art. 8 alin. (4) din Regulamentul de concurs.

Referitor la lipsa baremului de corectare, prima instanță, de asemenea, nu s-a pronunțat. Art. 1 al Regulamentului de concurs prevede că admiterea în magistratură se face pe bază de concurs, cu respectarea principiilor transparenței și egalității; astfel, lipsa unui barem de corectare riguros și public încalcă grav aceste principii; art. 3 alin. (2) și (4) al aceluiași Regulament mai prevede obligația C.S.M. de a stabili, prin hotărâre, modul de desfășurare a concursului și de a publica modalitatea de desfășurare.

Recurentul a invocat disp. art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004, art. 14 și 15 C. civ. și a susținut că prin neraportarea la un barem de corectare și prin nepublicarea acestuia, C.S.M. și-a rezervat posibilitatea de a face selecția în mod total discreționar și după aprecieri subiective, exercitând astfel dreptul legal de a face selecția viitorilor magistrați în mod abuziv, contrar bunei-credințe, excesiv și total nerezonabil.

A mai arătat că nu a solicitat reevaluarea, astfel încât judecătorul să ia locul examinatorului într-un cadru procesual identic cu cel al unui examen școlar și să acorde alte note, substituindu-se evaluatorilor, ci a solicitat verificarea respectării prevederilor legale, raportat la procedura de concurs pentru ocuparea posturilor de magistrat (CEDO, cauza Van Marle și alții contra Olandei - pot fi supuse, prin natura lor, unei decizii jurisdicționale aspecte ce țin de arbitrariu, deturnarea de putere și viciile de procedură); ceea ce contestă este lipsa competențelor de evaluare, raportat la criteriile de evaluare (stabilite ulterior și fără legătură cu specializările acestora); altfel spus, cei cinci specialiști din comisia de interviu pot face, în mod legal, o evaluare, dar în arealul propriilor specializări.

Consideră că și în acest caz C.S.M. a exercitat dreptul legal de a evalua candidații, contrar bunei credințe, în mod excesiv și nerezonabil, prin faptul că a considerat că persoanele numite în comisia de evaluări pot face evaluări obiective și temeinice și privitor la aspecte ce exced limitelor specializărilor profesionale ale acestora.

Precizează că criteriile de evaluare nu sunt prevăzute în nicio hotărâre a C.S.M., iar această lacună legislativă a permis comportamentul abuziv și contrar bunei-credințe de a fi stabilite în orice fel. Aceste criterii, astfel cum ele rezultă din fișa de evaluare și din minuta publicată de membrii comisiei de interviu, se obiectivează în condiții de îndeplinit pentru a putea accede într-un post de magistrat, dar respectivele condiții nu sunt legale, nefiind prevăzute în niciun act normativ, iar comisiei de evaluare nu i se poate recunoaște atributul legislativ, întrucât nu se înscrie între subiectele de drept care pot adopta acte normative. Prin urmare, lipsa profilului legal de personalitate, aptitudinal, caracterial face ca întreaga activitate a comisiei de interviu să se desfășoare în afara legii. Faptul că prin regulamentul de concurs îi este atribuit comisiei dreptul de a stabili criteriile de evaluare nu se poate interpreta decât în sensul că membrii comisiei stabilesc, în baza specializărilor pe care le posedă, modalitățile, felul în care evaluează îndeplinirea/neîndeplinirea unor condiții indispensabile accederii în funcția de magistrat (stabilite legal) și nu stabilirea înseși a condițiilor, o atare interpretare fiind incompatibilă cu exigențele statului de drept. De altfel, privitor la primele două probe, C.S.M. a stabilit prin hotărâre condițiile de îndeplinit și modalitățile de evaluare, iar privitor la cea de-a treia probă, C.S.M. nu putea să delege atributul legislativ unei simple comisii de evaluare.

Se mai arată în cererea de recurs că pentru anul 2016, C.S.M. a modificat prevederile Regulamentului exact în sensul criticilor formulate prin acțiune, pentru ca pe viitor comisia să poată acționa așa cum a acționat în 2015, dar în baza noii metodologii modificate.

Este evident că C.S.M. nu a respectat nici principiul securității juridice atunci când comisia a avut o modalitate de evaluare total neprevizibilă și neaccesibilă prin faptul că a încălcat metodologia și nu a făcut publice criteriile de evaluare, nu au existat un barem de corectare, un profil al magistratului și, evident, nici nu au fost publicate.

Criteriile de evaluare, cele din fișele de evaluare, nu au fost publicate și nici stabilite de C.S.M., criteriile de evaluare, cele din minuta întocmită, nu au fost nici ele publicate ori stabilite de C.S.M.; acestea din urmă nici nu aveau, în mod obiectiv, cum să fie publicate, întrucât membrii comisiilor de interviu au recunoscut ulterior că au făcut o evaluare în afara fișelor stabilite, adăugând și alte criterii, neraportându-se la niciun act normativ. Au fost încălcate, astfel, art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) și alin. (4) din Hotărârea C.S.M. nr. 279/2012, art. 15 alin. (1) din Legea 303/2004, art. 1, art. 14 și art. 15 C. civ.

Intimatul pârât C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

La termenul de judecată din 14.11.2019, instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes față de împrejurarea că recurentul a fost numit procuror în anul 2017 și a solicitat acestuia un punct de vedere cu privire la această excepție.

Pentru termenul de judecată din 27.02.2020, recurentul a depus la dosar punctul de vedere referitor la excepția invocată, prin care a solicitat respingerea excepției, întrucât numirea sa ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat s-a făcut ca urmare a promovării concursului de admitere în magistratură organizat în anul 2017, altul decât cel contestat prin prezenta acțiune, care s-a desfășurat în anul 2015.

A susținut că, în situația în care, pe fond, s-ar admite cererea de chemare în judecată, acest lucru ar duce la continuarea procedurilor referitoare la concursul de admitere în magistratură organizat în anul 2015, respectiv s-ar trece la etapa exercitării opțiunii pentru ocuparea uneia dintre funcțiile disponibile, recurentul putând opta inclusiv pentru ocuparea unei funcții de judecător.

Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Recurentul reclamant a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 30.06 - 6.10.2015, în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea unui număr de 53 de locuri de auditori de justiție, din care 28 pentru judecători și 25 pentru procurori. În urma susținerii probei interviului a fost declarat respins, iar prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1071/27.10.2015 au fost validate rezultatele acestui concurs, recurentul reclamant fiind declarat respins.

Ulterior, a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 4.07 - 12.10.2017, în baza acelorași dispoziții legale, fiind declarat admis. Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1285/14.12.2017 au fost validate rezultatele acestui concurs, iar prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1286/14.12.2017 au fost înaintate Președintelui României propunerile de numire în funcția de judecător, respectiv de procuror, a candidaților declarați admiși. Printre aceștia s-a numărat și recurentul reclamant care a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat.

Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat anularea parțială a Hotărârii C.S.M. nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obținut la proba interviului, nota 6,58 - respins, constatarea nelegalității art. 22 alin. (6), teza a doua, din Hotărârea C.S.M. nr. 279/2012, constatarea nulității absolute a hotărârii prin care Plenul C.S.M. a respins plângerea prealabilă ce a avut ca obiect revocarea parțială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015, înscrierea sa pe lista candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură - sesiunea 2015, continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în magistratură.

Conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: (...) d) justifică un interes.

Art. 33 din același cod prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Potrivit doctrinei, prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiție sau apărare de fond ori procedurală.

Această condiție de exercitare a acțiunii civile trebuie să existe nu numai la declanșarea acțiunii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii - cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, etc.

Referitor la cerințele legale ale condiției interesului se reține deci, că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Condiția determinării interesului echivalează cu cerința existenței interesului însuși, întrucât are în vedere stabilirea folosului practic pe care îl poate obține partea în cazul admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul este legitim atunci când nu contravine normelor imperative ale legii sau regulilor de conviețuire socială și este personal când folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare aparține celui care recurge la acțiune.

Condiția ca interesul să fie născut și actual se referă la faptul că interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, independent de forma sa concretă de manifestare, în sensul că partea nu ar mai obține folosul practic urmărit dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, fiind ca atare, prejudiciată. Un interes eventual, ca de altfel și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate permite formularea unei cereri în justiție.

Recurentul a susținut că în continuare justifică un interes în soluționarea recursului pentru că, în situația în care s-ar admite cererea de chemare în judecată, acest lucru ar duce la continuarea procedurilor referitoare la concursul de admitere în magistratură organizat în anul 2015, respectiv s-ar trece la etapa exercitării opțiunii pentru ocuparea uneia dintre funcțiile disponibile, recurentul putând opta inclusiv pentru ocuparea unei funcții de judecător.

Cu privire la această susținere instanța de control judiciar reține, pe de o parte, că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, printre altele, continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat, rezultând că folosul practic material urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată este acela de a fi numit în funcția de judecător sau de procuror, deci de a ocupa un post de magistrat. Or, în prezent, ocupă un post de magistrat, respectiv de procuror, împrejurarea că nu a fost numit în funcția de judecător nefiind de natură să justifice continuarea demersului judiciar declanșat prin introducerea cererii de chemare în judecată, respectiv prin exercitarea căii de atac.

Pe de altă parte, recurentul invocă, de fapt, un interes eventual, anularea parțială a Hotărârii C.S.M. nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obținut la proba interviului, nota 6,58 - respins - nefiind suficientă pentru exercitarea opțiunii în vederea ocupării unui post de judecător.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere disp. art. 25 alin. (4) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură conform cărora, candidații clasificați în ordinea descrescătoare a notelor obținute la concurs, stabilite conform art. 24 (nota obținută la concurs este suma notelor obținute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la prima etapă 75%, interviul 25%), formulează, în această ordine, (...) opțiune pentru unul din posturile scoase la concurs.

Aceasta înseamnă că recurentul ar putea opta pentru ocuparea unuia dintre cele 28 de locuri de auditori de justiție pentru judecători numai în măsura în care nota obținută la concurs și opțiunile exprimate de ceilalți candidați admiși i-ar permite încadrarea în cele 28 de locuri.

Or, anularea hotărârii C.S.M. sub aspectul declarării lui ca respins la proba interviului impune reluarea acestei probe pentru acordarea unei note care să fie luate în calcul la stabilirea notei obținute la concurs.

În condițiile în care exprimarea opțiunii pentru ocuparea unei funcții de judecător depinde de rezultatul obținut la interviul ce ar urma să fie reluat, de nota obținută la concurs și de opțiunile celorlalți candidați admiși este evident că interesul invocat de recurent este unul eventual.

De altfel, așa cum s-a arătat, la momentul exercitării acțiunii civile interesul reclamantului era acela de a ocupa un post de magistrat, indiferent că este vorba despre un post de judecător sau de procuror, astfel cum rezultă din modul de formulare a capetelor cererii de chemare în judecată, iar la momentul soluționării recursului acest folos material era deja obținut.

Mai mult, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare.

De asemenea, art. 17

1

din aceeași lege prevede că dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile judecătorilor și procurorilor se aplică și auditorilor de justiție.

Aceasta înseamnă că reclamantul nu ar putea, concomitent, să exercite funcția de procuror și să dețină calitatea de auditor de justiție, fiind evident că invocatul interes de a opta pentru ocuparea unei funcții de judecător este unul eventual în condițiile în care este deja numit în funcția de procuror și numai în măsura în care, eventual, va renunța la această funcție ar putea deține calitatea de auditor de justiție.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiată excepția invocată din oficiu, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantului ca fiind lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 22/2017 din 18 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentință atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantului A. ca fiind lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.