ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 217/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Comisia Concursului de Admitere în Magistratură, a solicitat anularea Hotărârii nr. 28/24.03.2017, emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de înscriere la concursul de admitere în magistratură din perioada 07.02.2017 - 22.05.2017, precum și anularea Hotărârii nr. 326/30.05.2017, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 28/24.03.2017 și, pe cale de consecință, să se constate că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv că are o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.

1.2. Prin sentința civilă nr. 4529 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 197 din 30 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Comisia Concursului de Admitere în Magistratură.

Împotriva sentinței civile nr. 197 din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor. Arată recurentul că, atât timp cât prevederile legii speciale stabilesc că perioada de exercitare a mandatului de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate, atunci era îndeplinită condiția vechimii în specialitate de cel puțin 5 ani, prevăzută de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Mai arată recurentul-reclamant că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 50 lit. d) din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația exercitării unei funcții în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, iar în acest caz, perioada în care contractul de muncă a fost suspendat constituie vechime în muncă și în specialitate. Ca atare, perioada în care contractul de muncă al reclamantului a fost suspendat de drept constituie vechime în specialitatea de grefier cu studii superioare juridice.

Totodată, recurentul solicită a fi avute în vedere și prevederile art. 49 alin. (3) din Codul muncii, potrivit cărora pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne, prevederi care trebuie coroborate cu cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că, deși a prezentat instanței de fond Decizia nr. 57/2017, emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, prin care s-a decis acordarea sporului de fidelitate de 10% pentru vechimea în funcția auxiliară de specialitate de peste 10 ani, instanța a reținut doar prevederile art. 1 din această decizie, care vizează vechimea în muncă, iar nu și cele ale art. 2, referitoare la vechimea în specialitate. Prin urmare, apreciază recurentul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care se întemeiază pe motive străine de natura cauzei.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii - Comisia Concursului de Admitere în Magistratură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.

Cât privește motivele apreciate a fi străine de natura cauzei, criticile reclamantului se referă la nevalorificarea de către instanța de fond, în analiza probatoriului administrat în cauză, a conținutului integral al Deciziei nr. 57/2017, emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, critică ce pune în discuție modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept material referitoare la vechimea în specialitate juridică a reclamantului, prin raportare la înscrisurile de care acesta înțelege să se folosească în dovedirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente, urmând a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este greșită, întrucât, raportat la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, perioada în care și-a exercitat mandatul de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate. Ca atare, recurentul consideră că are o vechime în muncă și în specialitate de peste 5 ani, îndeplinind condițiile de înscriere la concursul de admitere în magistratură, contrar hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 28/24.03.2017, care a luat în considerare doar perioada de activitate ca grefier cu studii superioare juridice, nu și perioada cât recurentul a exercitat mandatul de parlamentar.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, instanța de fond interpretând corect condiția referitoare la vechimea în specialitate de cel puțin 5 ani ca privind funcțiile expres și limitativ reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, între care nu se regăsește și cea de parlamentar. În condițiile unei enumerări restrictive a funcțiilor a căror vechime permite înscrierea la concurs, textul de lege nu poate fi aplicat prin extensie și la alte funcții, care potrivit legilor speciale, sunt asimilate, sub aspectul vechimii, funcțiilor de specialitate juridică.

În speță, vechimea în specialitate de care se poate prevala reclamantul constituie perioada de timp în care acesta a lucrat în activități corespunzătoare funcției de grefier cu studii superioare juridice, respectiv 3 ani, o lună și 15 zile, nu și perioada în care a exercitat funcția de parlamentar. Chiar dacă art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor prevede că perioada în care reclamantul și-a exercitat mandatul de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate, aceste dispoziții produc efecte în raporturile de dreptul muncii în care se află reclamantul și angajatorul său (având în vedere și art. 46 alin. (2) din aceeași lege, care dispune că pe durata exercitării mandatului de deputat, contractul de muncă este supus regulilor prevăzute de Codului muncii), dar nu sunt incidente în situația reglementată de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, text de lege special, care prevede într-o modalitate limitativă funcțiile a căror exercitare efectivă este aptă să îndeplinească cerința vechimii în specialitate.

Înalta Curte reține că nici invocatele dispoziții ale art. 49-50 din Codul muncii nu conduc spre o altă concluzie. Aceste texte de lege reglementează, printre altele, suspendarea de drept a contractului de muncă pe perioada exercitării funcției de parlamentar, cu menținerea altor drepturi și obligații ce decurg din contractul de muncă, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, cum ar fi cazul art. 46 din Legea nr. 96/2006. După cum a subliniat Înalta Curte și în considerentele anterioare, prevederile de lege amintite reglementează raporturile de dreptul muncii ale reclamantului, respectiv situația contractului de muncă încheiat în calitate de grefier cu studii superioare juridice și drepturile de care continuă să beneficieze acesta pe perioada îndeplinirii funcției de parlamentar, din perspectiva vechimii în funcție și în specialitate juridică, fără a influența în vreun fel conținutul și aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Recunoașterea vechimii în specialitate juridică pentru perioada exercitării mandatului electiv reprezintă un beneficiu legal acordat reclamantului al cărui contract individual de muncă se suspendă de drept, dar acest beneficiu nu poate fi extins și aplicat, în lipsa unei prevederi legale exprese, la situația participării la concursul de admitere în magistratură, pentru care dispozițiile art. 14 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevăd condiții strict limitative pentru înscrierea la concurs.

Din această perspectivă trebuie privită și Decizia nr. 57/2017 a Președintelui Curții de Apel Craiova, prin care, învederează recurentul-reclamant, i-a fost recunoscută vechimea în funcția auxiliară de specialitate de peste 10 ani. Înalta Curte constată că decizia a fost emisă în temeiul legilor speciale de salarizare și a Legii nr. 576/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, reglementând drepturi ale angajatului - grefier cu studii superioare juridice care a trecut în următoarea tranșă de vechime în muncă, respectiv cuantumul salariului de bază și al sporurilor.

Așadar, chiar dacă în cuprinsul său se face și mențiunea acordării unui spor de fidelitate de 10% pentru vechimea în funcția auxiliară de specialitate, această decizie are menirea de a reglementa drepturile și obligațiile de natură salarială ale angajatului și angajatorului, producând efecte specifice dreptului muncii, fără legătură cu cerințele de înscriere la concursul de admitere în magistratură prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Acordarea sporului de fidelitate, respectiv recunoașterea de către anagajator a vechimii în specialitate prin luarea în considerare și a perioadei în care reclamantul a exercitat mandatul de parlamentar, s-a făcut potrivit actelor normative în temeiul cărora a fost emisă decizia de salarizare, pe când înscrierea la concursul de admitere în magistratură este condiționată de îndeplinirea efectivă, pentru minim 5 ani, a funcțiilor de specialitate juridică enumerate de legea specială - art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, între care nu se regăsește cea de parlamentar.

Nu poate fi reținută nici critica reclamantului referitoare la interpretarea trunchiată a conținutului acestei decizii de către instanța de fond, considerentele din sentința recurată făcând referire la decizie în întregul său, nu doar la un articol anume, în coroborare cu prevederile Codului muncii și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 197 din 30 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.