ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4820/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.05.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, obligarea pârâților la valorificarea rezultatelor obținute în cadrul etapei I, eliminatorie, la examenul de admitere în magistratură, sesiunea martie - iulie 2019, prin continuarea examinării reclamantului - candidat în etapa a II-a, a interviului, în condițiile Hotărârii Plenului C.S.M. 279/2012, în vigoare la momentul de referință, precum și instituirea, de către instanță, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a unui termen rezonabil înăuntrul căruia pârâții să procedeze la executarea operațiunii administrative ce constituie petitul principal.

Prin sentința civilă nr. 879 din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național al Magistraturii și excepția inadmisibilității, invocate prin întâmpinări, ca neîntemeiate;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 879 din 2 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prima instanță a respins proba cu interogatoriul intimatului - pârât C.S.M. și a valorizat prezumții judiciare în contra dreptului procesual aplicabil. Astfel, instanța de fond a respins proba cu interogatoriul intimatului-pârât C.S.M., apreciind că faptele personale, susceptibile a fi probate prin luarea interogatoriului pot fi probate pe calea unei prezumții simple, astfel încât luarea interogatoriului este inutilă. Consideră că în acest mod s-au încălcat dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ. (să ducă la soluționarea procesului), coroborate cu art. 351 C. proc. civ. (fapte personale care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului) și cu art. 329 C. proc. civ. (puterea de a naște probabilitatea)", instanța valorizând, în contra legii, o prezumție judiciară.

Relativ la nulitatea relativă și virtuală care intervine, arată că vătămarea sa derivă din considerentele de la pag. 8, paragraf 4 din sentința recurată, prin care instanța a reținut că nu se poate prezuma că suplimentarea comisiilor ar fi avut ca scop intenția de suplimentare a numărului de posturi, așa încât, pe calea prezumției judiciare, prima instanță a răspuns în locul intimatului – pârât C.S.M., la interogatoriul propus de către reclamant.

Mai arată că se încalcă, prin respingerea probei cu interogatoriul și valorizarea probei cu prezumția judiciară, prevederile art. 329, art. 6 și art. 7 C. proc. civ.

De asemenea, susține că prima instanță nu a ținut cont de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a valorizat prezumția de legalitate a Hotărârii Plenului C.S.M. 120, respectiv 235 din anul 2019.

Consideră că în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța, din oficiu, dacă ar fi constatat că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, era competentă să invoce și să se pronunțe asupra excepției.

În acest sens, invocă Decizia nr. 36/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de de contencios administrativ și fiscal.

Susține că hotărârea recurată cuprinde motive străine, având în vedere că suplimentarea locurilor urma să intervină dacă, la finalizarea etapei I, promovaseră mai mulți candidați decât triplul locurilor scoase la concurs și, cum după etapa I, promovaseră 620 de candidați, urma să intervină suplimentarea cu cele 372 de locuri. Astfel, cum numărul total de locuri era peste 100, la interviu urmau să fie examinați, în limita dublului locurilor, toți cei 620 de candidați admiși la prima etapă eliminatorie și, întrucât recurentul-reclamant se găsea la poziția 460, avea vocație să fie intervievat.

Consideră că argumentul străin de cauză invocat de către instanța de fond constă în aceea că, chiar dacă raționamentul reclamantului ar fi corect, suplimentarea ar fi intervenit în limita dublului celor 196 de candidați admiși la interviu și, cum reclamantul se găsea pe poziția 460, suplimentarea nu i-ar fi profitat.

În ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material, arată că prima instanță a reținut că suplimentarea locurilor putea interveni, invariabil, numai după parcurgerea etapei a II-a a interviului, or, raționamentul primei instanțe încalcă principiul pacta sunt servanda, anunțul de organizare a concursului, prin care au fost scoase la concurs 82 locuri, fiind lipsit de efecte juridice. Dacă suplimentarea locurilor putea interveni doar după etapa a II-a a interviului, numărul de locuri declarate suplimentabile nu putea depăși diferența dintre 246 și 82 (164 locuri), întrucât: în etapa a II-a puteau participa un număr triplu de candidați raportat la numărul de locuri scoase la concurs (82 x 3 = 246); dacă toți ce 246 de candidați promovau interviul, 164 nu se încadrau în locurile scoase la concurs; declararea a 372 de locuri ca suplimentabile era caducă dacă sfera de selecție era limitată la 246 de candidați (triplul locurilor scoase la concurs).

În acest sens, arată că prin Hotărârea Plenului C.S.M. 120/2019, la pagina 3, paragraf 2 se reține că singurele situații în care se poate dispune suplimentarea sunt acelea în care: mai mulți candidați au obținut note egale cu cea a ultimului admis după cele două etape ale concursului și ipoteza în care Plenul a stabilit o listă cu posturi în privința cărora se poate dispune suplimentarea.

Concluzionând, arată că C.S.M. a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a 82 locuri de magistrați, precum și faptul că încă 372 locuri sunt suplimentabile, astfel că cei care promovau etapa I, eliminatorie, aveau speranța că, dacă nu se vor clasa între primii 246 de candidați, care ar fi concurat pentru cele 82 de locuri, erau încă 372 de locuri suplimentabile și puteau concura pentru ocuparea acestora.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident pârâtul Institutul Național al Magistraturii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea parțială a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național al Magistraturii.

În motivarea recursului arată că în sesiunea martie- iulie 2019 a concursului de admitere în magistratură au fost scoase la concurs un 82 de posturi de magistrați.

Totodată, CSM a stabilit că, în condițiile Regulamentului, s-ar putea dispune suplimentarea posturilor, în acest sens stabilind și un număr maxim de posturi, atât pentru judecători (325), cât și pentru procurori (47).

Arată că recurentul-reclamant a fost unul dintre candidați, clasat pe locul 460 în urma primei etape - etapei scrise, eliminatorie, a concursului.

Apreciază că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a INM este netemeinică și nelegală, dată cu aplicarea greșită a normelor privind calitatea procesuală în materia dreptului administrativ, și anume a art. 3 alin. (3) și a art. 25 alin. (2) din Regulamentul de concurs, potrivit cărora numărul și lista posturilor scoase la concurs se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea posturilor scoase la concurs.

Susține că izvorul litigios se regăsește strict în refuzul CSM de a dispune continuarea examinării recurentului-reclamant, la proba interviului, în cadrul concursului de admitere directă în magistratură, sesiunea martie- iulie 2019.

Pe de altă parte, arată că soluția instanței a fost dată cu aplicarea greșită a normelor juridice în materia concursului de admitere în magistratură, respectiv a art. 33 și a art. 106 lit. d) din Legea 303/2004, din a căror interpretare reiese că instituția organizatoare a concursului de admitere în magistratură este Consiliul Superior al Magistraturii, iar faptul că acest concurs se organizează prin INM, nu este de natură a schimba calitatea de organizator al Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, arată că, atâta timp cât INM nu poate exercita prerogative de putere publică în ceea ce privește organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, nu poate avea calitatea de pârât în prezentul dosar.

Consideră că din această perspectivă, chiar interesul recurentului în promovarea acțiunii este acela ca CSM să fie obligat la continuarea concursului fată de recurent.

4.1. Recurentul – pârât Institutul Național al Magistraturii a depus întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței recurate, susținând că este logică suplimentarea posturilor doar după finalizarea celor 2 etape ale concursului, întrucât doar la acel moment se poate cunoaște dacă numărul candidaților admiși după proba interviului este mai mare decât al posturilor scoase la concurs și dacă o astfel de suplimentare este necesară.

4.2. Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, obligarea pârâților la valorificarea rezultatelor obținute în cadrul etapei I, eliminatorie, la examenul de admitere în magistratură, sesiunea martie - iulie 2019, prin continuarea examinării reclamantului - candidat în etapa a II-a, a interviului, în condițiile Hotărârii Plenului C.S.M. 279/2012, în vigoare la momentul de referință, precum și instituirea, de către instanță, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a unui termen rezonabil înăuntrul căruia pârâții să procedeze la executarea operațiunii administrative ce constituie petitul principal.

2.1.1. În ceea ce privește recursul principal, formulat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică faptul că prima instanță a respins proba cu interogatoriul intimatului - pârât C.S.M. și a valorizat prezumții judiciare.

Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurentul-pârât.

Or, ceea ce critică recurentul-reclamant prin motivul de recurs este respingerea de către instanța de fond a probei cu interogatoriul și interpretarea dată materialul probator administrat, și nu încălcarea unor norme de procedură, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs, întrucât reprezintă un aspect de netemeinicie a sentinței.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat faptul că sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, având în vedere că judecătorul fondului a apreciat că și în cazul extinderii retroactive a bazei de selecție, printr-un calcul matematic ipotetic, luând în considerare posturile efectiv suplimentate, mai mare de 100, doar un număr dublu de candidați ar fi putut trece de etapa eliminatorie (196 x 2), iar reclamantul s-a aflat pe locul 460 cu media finală de 7,18.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că din perspectiva invocată de către recurentul-reclamant nu se evidențiază motivele străine de natura cauzei invocate, hotărârea recurată îndeplinind exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind evidențiate motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În speță, se constată că judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

Mai mult, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în varianta motivelor străine de natura cauzei, se impune ca hotărârea recurată să conțină numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel în susținerea acestui motiv de casare recurentul-reclamant își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentul-reclamant nu pot fi primite.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant susține că suplimentarea locurilor urma să intervină dacă, la finalizarea etapei I, promovaseră mai mulți candidați decât triplul locurilor scoase la concurs și, cum după etapa I, promovaseră 620 de candidați, urma să intervină suplimentarea cu cele 372 de locuri.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012. În vigoare la momentul concursului:

"(1) Examinarea candidaților se face în două etape.

(2) Prima etapă este eliminatorie și constă în susținerea următoarelor probe scrise eliminatorii:

(3) La testul-grilă de verificare a raționamentului logic participă numai candidații declarați admiși la testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice.

(4) Nota obținută la prima etapă este suma notelor obținute la probele prevăzute la alin. (2), calculată în raport cu următoarea pondere: testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice - 70%, testul-grilă de verificare a raționamentului logic - 30%. Sunt declarați admiși în etapa a II-a candidații admiși la fiecare dintre cele doua probe, în ordinea descrescătoare a notei obținute la prima etapă, în limita dublului numărului, de posturi scoase la concurs, atunci când acesta este mai mare de 100, respectiv în limita triplului numărului de posturi scoase la concurs, atunci când acesta este mai mic sau egal cu 100.

(5) Numărul candidaților admiși în etapa a II-a se suplimentează în cazul mediilor egale cu cea a ultimului candidat admis.

(6) A doua etapă constă în susținerea unui interviu".

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în accepțiunea textului de lege de mai sus, prima etapă este eliminatorie și constă în susținerea următoarelor probe: un test-grilă de verificare a cunoștințelor juridice și un test-grilă de verificare a raționamentului logic.

În același context, alin. (4) al art. 14 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 prevede că nota obținută la prima etapă este suma notelor obținute la probele prevăzute la alin. (2), respectiv testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice și testul-grilă de verificare a raționamentului logic.

Astfel fiind, critica recurentului-reclamant în sensul că se impune examinarea sa la proba interviului este nefondată, având în vedere că potrivit art. 14 alin. (4) din același Regulament: Nota obținută la prima etapă este suma notelor obținute la probele prevăzute la alin. (2), calculată în raport cu următoarea pondere: testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice - 70%, testul-grilă de verificare a raționamentului logic - 30%. Sunt declarați admiși în etapa a II-a candidații admiși la fiecare dintre cele două probe, în ordinea descrescătoare a notei obținute la prima etapă, în limita dublului numărului de posturi scoase la concurs, atunci când acesta este mai mare de 100, respectiv în limita triplului numărului de posturi scoase la concurs, atunci când acesta este mai mic sau egal cu 100."

Prin urmare, calificarea recurentului-reclamant pe poziția 460 după finalizarea primei etape a concursului, nu îi conferea acestuia vocația de a participa în etapa II-a, la proba interviului, în condițiile în care în oricare dintre variante nu se ajungea la poziția 460, iar pe de altă parte, textul de lege de mai sus vorbește de posturi scoase la concurs și nu de posturi pentru care ar exista posibilitatea suplimentării, acestea nefiind luate în calcul pentru stabilirea numărului de candidați ce urmau să susțină proba interviului.

În ceea ce privește posibilitatea suplimentării posturilor, aceasta poate interveni în condițiile art. 25 din Regulament, potrivit cărora:

"(1) Lista cuprinzând rezultatele definitive ale concursului se publică simultan pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii și se transmite în vederea afișării la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea posturilor scoase la concurs:

a) în situația în care mai mulți candidați au obținut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului;

b) în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a II-a.

(2

1

) În ipoteza prevăzută la alin. (2) lit. a), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate suplimenta numărul de posturi scoase la concurs, astfel încât să poată fi repartizați toți candidații care au obținut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului. În acest sens se vor avea în vedere, în ordine, posturile menționate în lista cu posturi vacante prevăzută la art. 3 alin. (3) teza a II-a. Suplimentarea poate fi dispusă și în cazul în care o astfel de listă nu a fost stabilită, dacă există posturi vacante de judecători și procurori.

(2

2

) În situația în care sunt incidente ambele ipoteze prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), suplimentarea poate fi dispusă numai cu privire la posturile menționate în lista cu posturi vacante prevăzută la art. 3 alin. (3) teza a II-a.

(3) Dacă nu există posturi vacante sau dacă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu decide suplimentarea numărului de posturi scoase la concurs, departajarea candidaților care au obținut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la cele 3 probe de concurs, în succesiunea susținerii acestora. Când notele obținute de candidați la toate cele 3 probe de concurs sunt identice, departajarea se face în funcție de vechimea în specialitate juridică, de deținerea titlului științific de doctor în drept, a calității de doctorand în drept, de activitatea publicistică de specialitate."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, reiese, pe de o parte, că legiuitorul a stabilit că suplimentarea numărului de posturi este lăsată la latitudinea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care are prerogativa de a dispune în acest sens, în măsura în care circumstanțele factuale o impun și în măsura în care apreciază că suplimentarea este oportună.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Prin recursul incident, recurentul-pârât a criticat soluția de respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național al Magistraturii, în raport cu atribuțiile pe care această instituție le are în organizarea și susținerea concursului de admitere în magistratură.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reține că recurentul-pârât justifică vreun interes, în condițiile în care prin sentința recurată, cererea reclamantului de chemare în judecată a fost respinsă, iar prin promovarea recursului incident, recurentul-pârât nu poate oricum obține o soluție mai favorabilă decât cea de respingere a acțiunii formulate.

În acest sens, recurentul-pârât nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obține printr-o eventuală admitere a excepției lipsei calității procesaule pasive, câtă vreme acțiunea pe fond a fost respinsă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în privința recursului incident nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., urmând ca recursul incident formulat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii să fie respins în consecință.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 879 din 2 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 879 din 2 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.