ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4898/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), anularea Deciziei nr. 1329/15.01.2014, a procesului-verbal de constatare nr. x/04.12.2013 și a notificării privind constituirea unui debit înregistrate sub nr. x/06.12.2013, acte emise de pârâtă; exonerarea societății reclamante de la plata sumei de 816.103,67 RON reprezentând debit nedatorat, precum și de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 15 (1), suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 51/07.05.2015 a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 970 din 26 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. și s-a dispus casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe investite, cauza fiind reînregistrată pe rolul acesteia sub nr. x/2014*.

Prin sentința nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR (fosta APDRP), s-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 1329/15.01.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.12.2013 emise de pârâtă, ca și a actelor subsecvente și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

Împotriva sentinței nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării detaliate a situației de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că prima critică pe care înțelege să o aducă sentinței nr. 118/29.11.2019 are în vedere aprecierea instanței de fond potrivit căreia răspunderea beneficiarului nu poate fi stabilită decât dacă se dovedește culpa acestuia, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin această apreciere prima instanță făcând o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material care reglementează acodarea finanțării nerambursabile prin Programul SAPARD.

Astfel, toate constatările prezentate în procesul-verbal de constatare nr. x/04.12.2013 sunt considerate de OLAF fapte intenționate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunității europene, în conformitate cu legislația comunitară, solicitându-se recuperarea întregului ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului prin aplicarea legislației naționale specifice și a prevederilor contractului de finanțare, făcând trimitere și la art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 (aplicabil cauzei, în opinia sa, având în vedere prevederile Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale), care definește neregula ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractuale ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Culpa beneficiarului, în înțelesul reglementărilor legale și contractuale aplicabile, constă în faptul că acesta a primit la licitație oferte neeligibile, ajungându-se astfel la un punct nejustificat de cheltuială.

De asemenea, în ceea ce privește aprecierea instanței potrivit căreia culpa beneficiarului este înlăturată și prin prisma faptului că pârâta a verificat documentația de achiziții, a arătat că Agenția nu a avizat eligibilitatea firmelor participante, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării pașilor și depunerii documentelor impuse prin instrucțiunile de achiziții, corectitudinea desfășurării procedurilor de achiziție rămânând în sarcina beneficiarului.

A doua critică pe care recurenta-pârâtă a înțeles să o aducă sentinței nr. 118/29.11.2019 are în vedere aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care definește conflictul de interese.

Astfel, a arătat că relevante în cauză sunt considerentele expuse de judecătorii Curții Constituționale cu privire la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, în speță art. 66, în sensul că "Activitățile de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează si se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările si completările ulterioare".

Potrivit Deciziei nr. 66/26 februarie 2015 referitoare la excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 aceste dispoziții mai sus citate au fost constatate ca fiind neconstituționale apreciindu-se faptul ca acestea aduc atingere principiului neretroactivității legii civile.

A susținut recurenta-pârâtă că o corectă aplicare a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale presupune evaluarea neregulilor din actul administrativ atacat potrivit legislației în vigoare la data producerii acestora, situație în care evaluarea conflictului de interese din prezenta cauză potrivit dispozițiilor art. 14 ațin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 echivalează cu aplicarea greșită a acestor norme de drept material.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală, dată cu corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările fomulate prin întâmpinare și prin raportare la dispozițiiel legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-pârâtă motivează interesul său în promovarea recursului, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs, în esență, se referă la decizia de casare, iar nu la sentința atacată.

Astfel, recurenta-pârâtă a invocat două motive, cu titlu de critici de nelegalitate.

Un prim motiv este acela că prima instanță în mod greșit nu s-a raportat la culpă în aprecierea răspunderii beneficiarului.

Instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care nu s-a raportat la culpă, prin decizia de casare cauza fiind trimisă spre rejudecare indicându-se aspectele ce urmează a fi lămurite în cadrul rejudecării, acestea fiind cele legate de lipsa culpei reclamantei și existența unui conflict de interese între cele 2 societăți participante, prima instanță conformându-se acesteia, recurenta-pârâtă prin criticile formulate nearătând motivele pentru care nu s-ar aplica decizia de casare.

Astfel, prima instanță a constatat că "actele administrative în prezent analizate au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile, în condițiile în care nu se poate stabili culpa reclamantei în ceea ce privește întocmirea defectuoasă a unor înscrisuri depuse în cadrul programului SAPARD. Pe de altă parte, se va reține că în prezentul cadru procesual nu s-a făcut dovada existenței unui conflict de interese care să afecteze procedura de selectare a ofertelor.

În ceea ce privește latura subiectivă a acțiunii reclamantei raportat la conținutul procesului-verbal atacat și a deciziei de soluționare a contestației, se va reține că în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Contractul de finanțare "în cazul înregistrării unei nereguli rezultate din culpa beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite". Aspectele imputate societății reclamante se referă pe de o parte la un conflict de interese între 2 dintre societățile participante, iar pe de altă parte la existența în documentele depuse a unei semnături și a unui logo afirmativ false.

Sub un prim aspect, se va reține faptul că întreaga procedură de depunere a documentelor necesare și de selectare a ofertelor s-a realizat prin intermediul unei societăți cu sediul în România, care a intermediat realizarea acestor operațiuni. Prin intermediul acestei societăți au fost depuse la reclamantă oferte din partea societăților comerciale cu sediul în Italia. În egală măsură, reclamanta a beneficiat de consultanță în derularea procedurii din partea S.C. B.. Conform chiar aspectelor relevate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, serviciile de consultanță au constat în scrierea cererii de finanțare, acordarea de asistență în implementare, ca și verificarea documentelor care erau solicitate de pârâtă în legătură cu proiectul SAPARD.

Referitor la prima licitație pentru atribuirea utilajului nr. 1, camere de uscarea lemnului, se va constata că, analizând modul de derulare al procedurii și circuitul actelor între societăți, reclamanta nu avea posibilitatea de a verifica în mod real logo-ul și semnătura existente pe documentele transmise. Astfel, sub un prim aspect, toate aceste înscrisuri au fost depuse și verificate chiar de către persoanele împuternicite de către pârâtă, atât la momentul atribuirii, cât și la momentul plății tranșelor de finanțare nerambursabilă, toate acestea după verificări anterioare efectuate de către societate de consultanță angajată de către reclamantă.

Chiar trecând peste acest aspect, se va constata că oferta transmisă de către C. a fost semnată în original, aspect necontestat de către pârâtă. Faptul nerecunoașterii ulterioare a semnătură de către directorul societății nu poate influența starea de fapt de la momentul ofertei, în condițiile în care nu s-a adus nici o probă în sensul că reclamanta ar fi cunoscut acest aspect. În egală măsură, se va reține că la momentul demarării procedurii și al acordării finanțării nu era necesară aplicarea ștampilei, conform prevederilor cuprinse în Ghidul solicitantului.

În legătură cu posibilul conflict de interese existent intre 2 societăți participante la licitație, Curtea va avea în primul rând în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care "pe parcursul aplicării procedurii de achiziție, beneficiarii persoane fizice/juridice de drept privat au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese, și anume a situației în care există legături între structurile acționariatului beneficiarului și ofertanții acestuia, între membrii comisiei de evaluare și ofertanți sau în care ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție."

Analizând acest aspect, se va constata că aceiași persoană fizică, respectiv F., apare în cazul a 2 societăți participante la cea de-a doua licitație. Astfel, conform certificatului de înscriere în secțiunea generală al G., F. apare ca îndeplinind funcția de consilier în cadrul societății . În ceea ce privește H. S.R.L., conform certificatului constatator al societății de capital, aceiași persoană fizică F. deține în proprietate o cotă nominală de 17.000 euro, împreună cu alte 2 persoane fizice .

Analizând aceste informații, Curtea va constata sub un prim aspect faptul că în cauză nu poate fi pusă în discuție o coincidență sau confuzie între 2 persoane, în cazul ambelor societății persoana fizică fiind identificată și prin Codul fiscal, care este același. Pe de altă parte însă, se va reține că persoana în cauză nu se încadrează în situația prevăzută de dispozițiile legale mai sus citate și reluate în Anexa IV din contractul de finanțare, în condițiile în care este asociat doar al uneia dintre societăți, în cadrul celei de-a doua îndeplinind doar funcția de consilier, fără a deține în proprietate vreo cotă parte a acesteia, cu atât mai puțin pachetul majoritar.

În egală măsură, în cuprinsul Ghidului solicitantului se prevede, la capitolul ce vizează conflictul de interes,că în cazul persoanelor juridice străine se va specifica în declarația pe proprie răspundere a beneficiarului că cele 2 societăți, respectiv cea beneficiară și cea furnizoare, nu au acționari comuni. O astfel de ipoteză nu a fost avansată însă în nici unul dintre actele administrative analizate."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-pârâtă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, astfel cum s-a reținut anterior.

În fine, Înalta Curte constată că cel de al doilea motiv invocat de recurenta-pârâtă referitor la incidența în cauză a prevederilor O.G. nr. 79/2003, iar nu ale O.U.G. nr. 66/2011, nu este dezvoltat de aceasta, nearătând care ar fi fost consecințele diferite pentru acest litigiu, prin aplicarea dispozițiilor legale apreciate ca fiind aplicabile, prin decizia de casare reținându-se că "Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011, activitatea de constatare a neregulilor reprezintă "activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli".

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de admitere a acțiunii privind anularea actelor administrative în discuție nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâtă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 118 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.