ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2017 la Curtea de Apel Târgu-Mureș, în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 26838/04.10.2016, obligarea pârâtei la plata Tranșei II (40% din valoare totală) din sprijinul financiar nerambursabil, conform art. 3 și urm. din Contractul de finanțare nr. x/15.07.2013, încheiat între părți; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 133 din 17 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și, în consecință, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016, precum și Decizia de soluționare a contestației nr. 26838/4.10.2016; a obligat pârâta să plătească reclamantei Tranșa a II-a reprezentând 40% din sprijinul financiar nerambursabil conform contractului de finanțare nr. x/15.07.2013 și suma de 3.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 133 din 17 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Raportat la aspectele reținute de prima instanță, a apreciat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, precum și faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a arătat că, deși instanța de fond a reținut în mod corect ca fiind aplicabile dispozițiile art. 56 alin (2) din Legea 71/2011, a apreciat eronat că nu este necesară înscrierea dreptului de proprietate al beneficiarei în cartea funciară.

Având în vedere obiectul Contractului de finanțare, respectiv acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă, pe de o parte, precum și rolul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, respectiv de gestionare judicioasă și legală a fondurilor europene nerambursabile, este evident că autoritatea contractantă trebuie să aibă certitudinea existenței dreptului real al beneficiarului prin înscrierea acestuia în cartea funciară.

A subliniat că înscrierea dreptului real în cartea funciară reprezintă unica operațiune care arată, fără drept de tăgadă, faptul că fondurile nerambursabile sunt acordate titularului de drept real. În lipsa unei astfel de înscrieri în cartea funciară, care să ateste dreptul real al titularului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de terț față de Contractul de donație nr. x/2012, s-ar afla în situația acordării unor fonduri nerambursabile către o altă persoană față de care nu există certitudinea deținerii dreptului real. Din dispozițiile cuprinse la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare rezultă, fără îndoială, necesitatea înscrierii drepturilor reale dobândite prin înscris autentic notarial, inclusiv a contractului de donație, pentru a produce efectele prevăzute de lege, efectul constitutiv al dobândirii în principiu, respectiv în localitățile în care nu s-au finalizat lucrările de cadastru în scop de opozabilitate față de terți.

A reiterat că, extrasul de carte funciară vechi nr. x/18.04.2016, nr. cadastral vechi x, Remetea, nr. cadastral nou x atestă înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 9614 mp în favoarea lui B., căsătorit cu C. (beneficiar proiect x).

În concluzie, la data cererii de plată Tranșa II, beneficiara A. nu a putut dovedi înscrierea dreptului de proprietate asupra exploatației (teren și clădiri) în cartea funciară, pentru care a primit 30 de puncte la criteriul de selecție S3.

Mai mult, potrivit Certificatului fiscal nr. 1890/29.02.2016 și a copiei Registrului Agricol (prezentate la solicitările de modificare a planului de afaceri) rezultă faptul că imobilele dobândite prin donație (grajd C4 și fânar) nu sunt evidențiate în aceste documente.

De asemenea, conform copiei Registrului Agricol (nr. 2195/07.03.2016, înregistrat la Primăria comunei Remetea), terenurile agricole dobândite prin Contractul de donație nr. x/20.06.2012 (grajdul C4 și fânarul) nu sunt evidențiate în Registrul Agricol pe anii 2013-2016.

A doua critică de nelegalitate privește aprecierile instanței de fond referitoare la lipsa condițiilor artificiale.

A evidențiat că, potrivit documentelor existente, precum și a mențiunilor echipei de control în Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la APDRP sub nr. x/28.07.2016 au fost identificate elemente comune între patru entitățile juridice, elemente care coroborate și analizate simultan și comparativ pentru cele două proiecte, conduc la suspiciunea de creare de condiții artificiale, astfel: a) înființarea mai multor exploatații agricole; b) fărâmițarea exploatațiilor deținute; c) utilizarea în comun a grajdurilor; d) sediul exploatației lui A.. și C.. este comun; e) producția obținută de A.. este preluată de S.C. D. al cărui administrator este B., soțul doamnei C.; f) terenul pe care este amplasat grajdul C4 și fânarul, a aparținut până la data de 20.04.2016 numitului B. și soției C..

Prin urmare, beneficiara a creat condiții artificiale pentru a putea obține fonduri nerambursabile prin Programul FEADR, beneficiarul final al celor două proiecte fiind domnul B., în calitate de administrator al S.C. D.. Astfel, nu a fost îndeplinit chiar obiectivul general al măsurii 112.

Mai mult, B. a înființat, prin donații succesive, mai multe exploatații agricole: A.. - x, C.. - x, E.. - x și F.. - x. Modul de achitare a taxelor notariale aferente acestor tranzacții și funcționarea acestor exploatații agricole pentru a deservi firma administrată de către B., denotă intenția acestuia de a accesa fonduri europene nerambursabile concomitent, prin entități juridice aparent independente.

Astfel, în urma verificării, pe de o parte a documentelor ce au stat la baza Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 și a bazei de date a autorității contractante, s-a constatat că reclamanta nu a respectat prevederile Ghidului solicitantului, care impun:

"O exploatație agricolă nu poate primi sprijin prin această măsură decât o singură dată", iar "Fărâmițarea exploatațiilor agricole în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de aceste plăti și de a obține un avantaj, contravine obiectivelor FEADR".

A concluzionat că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, respectiv nu a fost îndeplinit obiectivul general al măsurii constând în îmbunătățirea și creșterea competitivității sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri și sprijinirea procesului de modernizare și conformitate cu cerințele pentru protecția mediului, igiena și bunăstarea animalelor, siguranța la locul de muncă; îmbunătățirea managementului exploatațiilor agricole prin reînnoirea generației șefilor acestora, fără creșterea populației active ocupate în agricultură."

A arătat că obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, menționând prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului și art. 2 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2011.

A treia critică de nelegalitate privește aprecierile instanței de fond referitoare la momentul evaluării Cererii de finanțare. Pârâta a arătat că are posibilitatea efectuării unor controale ex-post pe aspectul verificării îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de afaceri, a condițiilor de plată conform punctului 4 din Contractul de finanțare și, implicit, control pe aspectul creării unor condiții artificiale în vederea accesării finanțării, neexistând dispoziții legale care să interzică efectuarea unor asemenea controale.

Neregula stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 a putut fi identificată în urma analizării activității desfășurate de beneficiar, deci ulterior semnării Contractului de finanțare, astfel încât nu se poate susține că AFIR își invocă propria culpa în sancționarea I.I. A..

Totodată, a precizat că AFIR are pârghii de verificare în toate etapele, respectiv evaluare, selectare, contractare a proiectului, plată, dar și în perioada ex-post (când se verifică menținerea eligibilității proiectului în sensul că nu a suferit o modificare substanțială de la data ultimei plăți efectuată de AFIR). Mai mult, neregula poate fi observată și sancționată în orice stadiu de implementare a proiectului, respectiv când există posibilitatea să se identifice și faptele care probează neregula, fapte care nu puteau fi identificate la controalele anterioare, adică în acest caz, în perioada verificării eligibilității proiectului.

A patra critică critică de nelegalitate privește aplicarea principiului proporționalității. A arătat că instanța de fond a reținut că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei referitoare la nerespectarea principiului proporționalității întrucât a apreciat că actele administrative sunt nelegale fără a preciza dacă autoritatea contractantă a respectat dispozițiile legale. Ori, această situație se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., care dispun că "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Beneficiarul este responsabil de funcționalitatea investiției în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanțare, Ghidul Solicitantului, legislația națională și europeană. În toate situațiile în care, în urma controlului, se descoperă nereguli cu implicații financiare, experții vor face o evaluare a modului în care neregula/neregulile afectează întregul proiect sau anumite componente ale proiectului, respectiv impactul menținerii eligibilității proiectului sau componentelor proiectelor, după caz.

A arătat că, în speță, neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate și menționate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate și selecție.

Așadar, cuantumul debitului stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestat, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, sunt calculate conform prevederilor legale în vigoare dată fiind obligativitatea aplicării principiului proporționalității, aplicarea acestui principiu făcându-se prin raportare la neregulile constatate care afectează întreg proiectul asumat de beneficiară.

Pe de altă parte, cu privire la aplicarea principiul proporționalității, a făcut referire și la adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. x/30.11.2011. Așadar, Comisia Europeană prin Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar și într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii si să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, punctul 108, Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 59).

Prin urmare, a concluzionat că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acționează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existența unui prejudiciu concret asupra bugetului UE. Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător.

Așadar, a precizat că a ținut cont de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la aplicarea principiului proporționalității în stabilirea sancțiunilor administrative, întrucât în cazul identificării de elemente ce conduc la concluzia că nu s-au respectat prevederile legale si contractuale stabilite prin Planul de afaceri asumat, principiul proporționalității nu poate fi aplicat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la dovada deținerii dreptului de proprietate a considerat că prima instanță, în mod legal, a reținut că, din înscrisurile depuse la filele x, rezultă că la data de 06.04.2017 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei asupra grajdului. De altfel, s-a arătat că reclamanta are calitatea de proprietar exclusiv asupra acestuia. A menționat că evidențierea grajdului s-a realizat în anul 2017, urmare a demarării de către reclamantă a procedurii de intrare în legalitate, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar: certificatul de urbanism eliberat cu scopul intrării în legalitate nr. 47/16.11.2016 și autorizația de construire nr. x/20.03.2017 la care se face referire în procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/03.04.2017 fiind eliberate pentru "intrare în legalitate casă de locuit, grajd și garaj."

În aceeași ordine de idei, a apreciat că instanța a reținut în mod justificat că la momentul depunerii proiectului de către reclamanta pârâtul a acceptat contractul de donație ca făcând dovada dreptului de proprietate asupra grajdului, astfel că invocarea de către pârât la acest moment a aspectului privind neintabularea dreptului de proprietate asupra grajdului în cartea funciara nu are nicio justificare.

Totodată, în mod corect a apreciat instanța de fond, în sensul că nu poate fi primită susținerea pârâtului în sensul că grajdul înscris în CF nr. x Remetea nu ar fi identic cu cel care face obiectul contractului de donație, întrucât din actele încuviințate de instanță ca probe (extras CF și anexe - filele x) rezultă fără putința de tăgadă că pe terenul înscris în cartea funciară amintită sunt edificate 3 construcții: casă, garaj și grajd, evidențiate în anexa 1 a cărții funciare ca fiind: CI -casa; C2-garaj și C3-grajd. Așadar, simplul fapt că grajdul, care inițial a fost identificat în contractul de donație ca fiind clădirea C4, apare înscris în cartea funciară ca fiind C3 este o chestiune lipsită de orice relevanță juridică. Pentru aceste motive, nu se poate reține cu temei că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra exploatatei (grajd și teren), respectiv că nu a respectat pe toată durata contractului criteriile de selecție. Aceasta cu atât mai mult cu cât în sistem de carte funciară, până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe baza actelor prin care acesta s-a transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți - art. 56 din Legea nr. x. Așadar, efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară la care face referire art. 557 alin. (4), raportat la art. 385 alin. (1) din C. civ. nu este aplicabil în cauză, motiv pentru care aspectul, privind: neintabularea dreptului de proprietate în cartea funciară nu face dovada nerespectării de către reclamantă a condițiilor contractului.

Cu referire la a doua critică de nelegalitate care privește problema aprecierii instanței de fond referitor la fondul cauzei și la a treia critică de nelegalitate care privește aprecierile instanței de fond referitor la momentul evaluării cererii de finanțare a arătat că aceste critici nu pot fi primite, prin raportare la dispozițiile legale specifice căii extraordinare de atac a recursului.

În ceea ce privește ultima critică de nelegalitate invocată, în sensul că instanța de fond nu a analizat problema principiului proporționalitații, a apreciat că întreaga argumentație de fapt și de drept privind atribuțiile pârâtului și obligația acestuia de recuperare a sumelor acordate depășește obiectul cauzei, din moment ce instanța de fond, în mod legal, a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate pentru exercitarea lor în contradicție cu legislația internă și europeană.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 3 ianuarie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 ianuarie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cu privire la situația de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, între reclamanta A. și pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a încheiat contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. x din 15.07.2013, având ca obiect finanțarea proiectului "Instalarea Tinerei Fermiere A. în Comuna Remetea, Județul Harghita", acordându-se reclamantei beneficiare o finanțare nerambursabilă în valoare de 40.000 euro echivalentul sumei de 106.668,00 RON, din care Tranșa I reprezentând 60% din valoarea totală, iar Tranșa II reprezentând 40% din valoarea totală pentru implementarea proiectului.

Reclamanta beneficiară A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 26838/04.10.2016, cu consecința obligării pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata Tranșei II (40% din valoare totală) din sprijinul financiar nerambursabil, conform art. 3 și urm. din Contractul de finanțare nr. x/15.07.2013 și a cheltuielilor de judecată.

Prin actul administrativ individual contestat, comisia de control a reținut că reclamanta nu a menținut criteriul de selecție S3, cu privire la deținerea în proprietate a întregii exploatații agricole, criteriu pentru care a primit 30 de puncte cu ocazia depunerii proiectului, precum și crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării, dispunându-se recuperarea întregii finanțări în valoare de 106.668,00 RON.

Instanța de fond a apreciat că atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 cât și Decizia de soluționare a contestației nr. 26838/04.10.2016 sunt nelegale, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamanta A. și a dispus anularea acestora, obligând pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata Tranșei II reprezentând 40% din valoarea totală a sprijinul financiar nerambursabil.

Recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs considerând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, precum și faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (2) pct. 6 din C. proc. civ.).

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă a invocat acest motiv de recurs întrucât instanța de fond a reținut că nu se mai impune analizarea susținerilor pârâtei referitoare la nerespectarea principiului proporționalității, apreciind că actele administrative sunt nelegale, fără a preciza dacă autoritatea contractantă a respectat dispozițiile legale.

Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

De asemenea, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să admită cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe.

În speță, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanță a reținut că nu se mai impune analizarea criticilor pârâtei referitoare la principiul proporționalității, ca urmare a faptului că actele administrative individuale atacate au fost apreciate ca fiind nelegale, apreciere care a avut în vedere elementele de fapt și de drept ale cauzei, probele administrate și susținerile părților.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, sentința recurată reflectând aplicarea greșită a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Instanța de control judiciar nu împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că "efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară la care face referire art. 557 alin. (4), raportat la art. 885 alin. (1) din C. civ. nu este aplicabil în această cauză, motiv pentru care aspectul privind neintabularea dreptului de proprietate în cartea funciară nu face dovada nerespectării de către reclamantă a condițiilor contractului."

În acord cu susținerile recurentei-pârâte, Înalta Curte observă faptul că din Contractul de donație anexat cererii de finanțare nr. x/20.06.2012 reiese că reclamanta beneficiară a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte, adică grajdul în suprafață de 200 mp, împreună cu fânarul în suprafață de 42 mp și terenul aferent situate în com. Remetea, jud. Harghita pe terenul înscris în CF nr. x, CN, Remetea, cu nr. cad. x, C4, iar potrivit Certificatului fiscal nr. 1890/29.02.2016 și a copiei Registrului Agricol nr. 2195/07.03.2016, prezentate la solicitările de modificare a planului de afaceri, rezultă faptul că imobilele dobândite prin Contractul de donație nr. x/20.06.2012 (grajd C4 și fânar) și terenurile agricole aferente acestora nu sunt evidențiate în Registrul Agricol pe anii 2013-2016.

Înalta Curte apreciază că fiind eronată reținerea instanței de fond în sensul că la momentul depunerii proiectului de către reclamantă, pârâtul a acceptat contractul de donație ca făcând dovada dreptului de proprietate asupra grajdului, astfel că invocarea de către pârât la acest moment a aspectului privind neîntabularea dreptului de proprietate asupra grajdului în cartea funciară nu are nicio justificare.

Or, nu se poate ignora faptul că, prin scrisoarea de informații suplimentare emisă la momentul evaluării cererii de finanțare, s-a solicitat reclamantei extras de carte funciară pentru suprafața dobândită conform contratului de donație nr. 1596/2012, cum nu se poate ignora nici împrejurarea că abia la data de 16.10.2017 (conform copiei Extrasului de CF nr. x aflat la dosar fond) s-a intabulat dreptul de proprietate asupra grajdului. Mai mult decât atât, din documentele menționate anterior, se observă că imobiliul - grajd care inițial a fost identificat în contractul de donație ca fiind clădirea C4 apare înscris în cartea funciară ca fiind C3, așadar Înalta Curte nu poate primi argumentul instanței de fond în sensul că aceasta este o chestiune lipsită de orice relevanță juridică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nici cu ocazia depunerii cererii de finanțare, în vederea aprobării proiectului, nici la data depunerii cererii de plată pentru Tranșa II (04.04.2016) nu s-au prezentat documente care să dovedească dreptul real de proprietate asupra întregii exploatații (clădiri - grajd C4 și fânar și terenul aferent acestora), respectiv un extras de carte funciară în care să fie intabulat dreptul de proprietate asupra terenului și imobilelor care au făcut obiectul Contractului de donație nr. x/20.06.2012, ceea ce reprezintă nerespectarea criteriului de selecție S3 pentru care a primit 30 de puncte.

Cu referire la susținerile recurentei-pârâte care privesc crearea unor condiții artificiale în vederea obținerii finanării nerambursabile, Înalta Curte le apreciază întemeiate.

Principalele elemente care au condus la suspiciunea de neregulă au putut fi identificate după perioada de evaluare, selectare si contractare a proiectului, respectiv în urma analizării activității desfășurate de beneficiara A..

Deoarece în perioada de evaluare, selectare și contractare a proiectului elementele identificate nu pot conduce la o concluzie clară privind crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerii finanțării nerambursabile, beneficiarii sunt evaluați, atunci când activitatea acestora va deveni cea în conformitate cu intenția acestora și când structurile cu atribuții de control pot strânge mai multe dovezi care pot conduce la certitudinea că beneficiarul a creat condiții artificiale pentru a deveni eligibil.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit de către echipa de control a autorității contractante că reclamanta a creat condiții artificiale pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR, beneficiarul final al celor două proiecte fiind domnul B., în calitate de administrator al S.C. D..

Prin multitudine elementelor juridice constatate între cele între patru entitățile juridice A.., C., E.. și F.. (înființarea mai multor exploatații agricole; fărâmițarea exploatațiilor deținute prin acte de donație; locul de implementare al proiectului reclamantei este același cu cel de implementare al proiectului numitului E. și a lui C.; codul unic de înregistrare acordat reclamantei cât și lui C. au fost atribuite în aceeași zi (30.04.2013); cererea reclamantei și cererea lui C. au fost depuse în aceeași zi, având același consultant; cele 4 întreprinderi individuale au același cod CAEN; până la cererea de plată Tranșa II nu este dovedită proprietatea asupra clădirilor donate) s-au confirmat legăturile și interdependenta dintre beneficiarii proiectelor FEADR, apreciindu-se, în mod corect, că aceste entități juridice nu funcționează independent.

Totodată, nu pot fi neglijate nici aspectele comune de natură funcțională, precum: utilitățile comune dependente de S.C. G. S.A.; o parte a terenurilor și grajdurile sunt folosite în comun, exploatațiile reclamantei și ale lui C. nefiind despărțite fizic; la vizita pe teren aferentă cererii de finanțare, animalele aparținând reclamantei erau adăpostite în grajdul în care s-a implementat proiectul lui F., iar animalele aparținând lui C. erau adăpostite în grajdul aparținând reclamantei și E.; la vizita pe teren aferentă Tranșei II, grajdul C4 era ocupat în totalitate de animalele deținute de către reclamantă deși conform contractului de donație nr. x/20.06.2012, acesta deține proprietatea doar pe cota de 1/2 parte din grajd; producția obținută de reclamantă este preluată de S.C. D., al cărui administrator este B., soțul numitei C., iar o parte din efectivele de animale aparținând reclamantei, la data depunerii cererii de finanțare, provin de la S.C. D..

Instanța de control judiciar constată că, în mod greșit, judecătorul fondului a apreciat că toate aspectele învederate mai sus sunt simple legături insuficiente pentru a permite concluzia creării de condiții artificiale.

Or, toate aceste elemente comune de natură juridică și funcțională reprezintă veritabile legături care confirmă crearea de condiții artificiale în scopul obținerii finanțării nerambursabile, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă nu a fost în măsură să probeze o stare de fapt contrară celei reținute de echipa de control, în sensul că ar funcționa în mod independent.

În analiza criticilor recurentei-pârâte privind principiului proporționalității, Înalta Curte reține că în toate situațiile în care, în urma controlului, se descoperă nereguli cu implicații financiare, experții vor face o evaluare a modului în care neregula afectează întregul proiect sau anumite componente ale proiectului, respectiv impactul menținerii eligibilității proiectului sau componentelor proiectelor, după caz.

Principiul proporționalității presupune că orice măsură adaptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului.

Este adevărat că valoarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabilește prin aplicarea principiului proporționalității, însă, în speță, neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate și menționate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate și selecție.

De asemenea, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea prejudiciului produs este obligatorie pentru derularea FEADR în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Prin urmare, Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, constată temeinicia și legalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.07.2016 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 26838/04.10.2016.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, va casa în tot sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 133 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.