ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4818/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11.11.2020 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, ca instanța să dispună suspendarea deciziei de impunere nr. x/27.10.2020, emisă de DGRFP Ploiești-AJFP Dâmbovița, Activitatea de Inspecție Fiscală prin delegare de competență. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 130/F-C din 19 noiembrie 2020 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de petenta A. S.R.L. privind suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 26 octombrie 2020, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI ANAF - DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ.

Totodată, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/26.10.2020 doar în ce privește suma de 23.452.554 RON, reprezentând impozit pe profit, până la soluționarea de instanța de judecată a cererii în anulare a deciziei de impunere mai sus menționată, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 130/F-C din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, a formulat întâmpinare recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabil, solicitând respingerea, în principal, ca fiind nul, iar în subsidiar, ca nefondat, a recursului.

Împotriva recursurilor promovate de pârâte, a formulat întâmpinare recurenta-reclamantă A. S.R.L., solicitând respingerea ca tardiv formulat a recursului formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabil și, în subsidiar respingerea ambelor recursuri, ca nefondate

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabil a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-reclamantă A. S.R.L. solicitând admiterea excepției lipsei calității de reprezentant privind formularea întâmpinării și în subsidiar admiterea recursului formulat de către DGAMC.

Procedura de soluționare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 21 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, judecata recursurilor fiind amânată la data de 05 octombrie 2021.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată

Recursurile declarate în cauză de părți au ca obiect soluția de admitere în parte a cererii de suspendare, respectiv soluția de admitere a cererii și de suspendare a deciziei de impunere nr. x/26 octombrie 2020 pentru suma reprezentând impozit pe profit recurate de pârâte și soluția de respingere a cererii de suspendare pentru suma reprezentând TVA în cuantum de 1.793.767 RON.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticându-se ca nelegală dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. 1 și a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 soluția de admitere în parte a cererii de suspendare a deciziei de impunere pentru suma de 23.452.554 RON reprezentând impozitul pe profit.

Recurentele-pârâte arată faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat ca nemotivată în fapt și în drept decizia de impunere pentru suma reprezentând impozit pe profit.

Se arată că acest motiv de nulitate al deciziei de impunere nu este unul real în condițiile în care autoritatea emitentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală avea competența de a emite decizia de impunere, iar decizia a fost motivată în fapt și în drept pe ambele sume contestate respectiv atât în ceea ce privește TVA cât și în ceea ce privește impozit pe profit.

În cadrul recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. invocându-se nerespectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. respectiv nemotivarea soluției de admitere în parte a cererii de suspendare.

Recurentele-pârâte solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a sentinței atacate și respingerea în tot a cererii de suspendare a deciziei de impunere cu consecința menținerii ca legală a acestuia.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a deciziei de impunere pentru suma de 1.793.767 RON reprezentând TVA.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat că în ceea ce privește suma reținută ca datorată cu titlu de TVA, cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea.

În opinia recurentului-reclamant ambele condiții legale atât condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 cât și condiția producerii unei pagube iminente sunt îndeplinite. Se reiterează în cererea de recurs aspectele de nelegalitate invocate și prin cererea de chemare în judecată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare și suspendarea în tot a deciziei de impunere pe ambele sume contestate în condițiile art. 14(19 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare față de ambele recursuri declarate de autoritățile pârâte solicitând pe fond respingerea lor ca nefondate.

Față de recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili recurenta-reclamantă invocă excepția tardivității, iar recurenta-pârâtă invocă excepția nulității recursului reclamantei și excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei.

Excepția lipsei de obiect a recursului reclamantei în raport de soluția dată în contestația administrativă a fost invocată și de recurenta-pârâtă în calitate de emitentă a Deciziei nr. 71 din 11.03.2021 depusă la dosar în faza soluționării recursului dos.recurs.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar în baza art. 406 alin. 1 C. proc. civ. o cerere de renunțare la judecarea acțiunii în contradictoriu cu recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În raport de această manifestare de voință față de care instanța de recurs va face aplicarea art. 406 alin. 6 C. proc. civ. Curtea nu se va mai pronunța pe excepțiile invocate de această pârâtă față de recursul reclamantei sau excepții invocate de recurenta-reclamantă față de acest recurs față de care s-a formulat cerere de renunțare la acțiune, renunțare/care face inutilă verificarea celorlalte aspecte invocate.

Curtea în baza art. 406 C. proc. civ. va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și în consecință va anula parțial dispozițiile senținței atacate raportat la această pârâtă.

Va păstra celelalte dispoziții ale sentinței atacate dispoziții opozabile celorlalte părți.

Excepția lipsei de obiect a recursului reclamantei este apreciată de Curte ca nefondată.

Această excepție a fost invocată în raport de soluțiile date contestației administrative prin Decizia nr. 71/11.03.2021.

S-a apreciat că soluția administrativă dispusă pe suma reprezentând TVA determină lipsa de obiect a cererii de suspendare respectiv a recursului.

Curtea constată că pe suma contestată reprezentând TVA au fost dispuse două soluții administrative:

Pct. 2 desființarea parțială a deciziei de impunere nr. x/26 octombrie 2020 pentru suma de 1.732.865 RON;

Pct. 4 respingerea ca nemotivată pentru suma de 50.902 RON reprezentând TVA.

Curtea apreciază că aceste soluții nu determină lipsa de obiect a recursului reclamantei în condițiile în care recursul reclamantei vizează soluția de suspendare provizorie a deciziei de impunere în condițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Desființarea parțială nu reprezintă o admitere a contestației și o anulare a obligației de plată a sumei reprezentând TVA.

Curtea va respinge excepția lipsei de obiect a recursului reclamantei urmând a analiza pe fond recursurile declarate de recurenta-reclamantă și de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești.

Curtea analizând ambele recursuri distinct pe aspectele de nelegalitate invocate le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare invocat de ambele pârâte cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curții, ca instanță de recurs, soluția recurată prin care a fost admisă în parte cererea de suspendare este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă critică ca nelegală hotărârea în care o privește respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. x/26 octombrie 2020 pentru suma reprezentând TVA în cuantum de 1.793.767 RON.

Această respingere este apreciată de Curte ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de norma legală în sensul existenței unor cazuri bine justificate în principal și în subsidiar a două condiții față de cerința îndeplinirii cumulative a celor două condiții.

Pentru suma contestată reprezentând TVA nu este îndeplinită condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilorart. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 în sensul de a infirma vădit prezumția de legalitate a deciziei de impunere.

Toate aspectele de nelegalitate invocate privesc pe fond suma contestată și nu sunt de natură a reprezenta motive de nelegalitate care pot forma obiectul unei verificări pe calea cererii de suspendare.

Urmează a fi apreciat ca nefondat recursul reclamantei și respins ca atare.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă care privește soluția de admitere a cererii de suspendare a deciziei de impunere pe suma de 23.452.554 RON reprezentând impozit pe profit este nefondat în cauză pe această sumă soluția de admitere și de suspendare a deciziei de impunere fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 prima instanță a apreciat corect în sensul că lipsa unei motivări în fapt și în drept a imputării acestei sume reprezentând un caz temeinic justificat de natură a infirma prezumția de legalitate a deciziei de impunere cu privire la suma reprezentând impozit pe profit.

Iar această verificare sumară poate forma obiectul unei cererii de suspendare formulată în condițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În cauză este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente în raport de cuantumul sumei contestate de consecințele producerii unei pagube iminente pentru reclamantă în cazul executării imediate a acestei sume.

Față de cele expuse mai sus pe recursurile declarate în cauză Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. le va respinge ca nefondate menținând ca legală soluția recurată de admitere în parte a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 406 C. proc. civ., ia act de renunțarea reclamantei A. S.R.L. la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, în consecință, anulează parțial dispozițiile sentinței nr. 130/F-C din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, raportat la această pârâtă.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge excepția lipsei de obiect a recursului recurentei-reclamante A. S.R.L., ca nefondată.

Respinge recursurile formulate de recurenta - reclamantă A. S.R.L. și de recurenta - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței nr. 130/F-C din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 octombrie 2021.