ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 04.03.2021, în dosarul nr. x/2020 instanța a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanții A. și B. și a dispus formarea unui nou dosar.

Pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a format la data de 04.03.2021 dosarul nr. x/2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1443/04.03./2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ cu privire la reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Cătunele și S.C. C..

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că autorizația de construire atacată în prezenta speță este un act administrativ individual adresat unei terțe persoane, iar reclamanții susțin că aceasta le vatămă anumite drepturi sau interese proprii.

Pentru determinarea instanței competente teritorial au prioritate de aplicare normele de procedură din materia contenciosului administrativ, iar nu cele de drept comun și în niciun caz cele adoptate pentru reglementarea și protecția mediului, instanța reținând în cauză incidența prevederilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în raport cu dispozițiile arătate, constatând că reclamanții din prezenta cauză își au domiciliul în județul Timiș, a apreciat că revine Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal competența teritorială de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 548 din 13.05.2021, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în baza dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Timiș a apreciat, pe de o parte, că, raportat la obiectul acțiunii, actul administrativ atacat reprezintă un act individual, iar reclamanții au același interes în contestarea acestuia, invocând aceleași motive de nelegalitate, fiind astfel incidente prev. art. 59 C. proc. civ.

Raportat la aceste dispoziții, în cauză există o prorogare legală de competență, având în vedere că unul dintre reclamanți are domiciliul în București, astfel că Tribunalul București, competent teritorial în privința acestui reclamant, a fost în mod legal sesizat de reclamanți, cu atât mai mult cu cât obiectul acțiunii vizează anularea unui act administrativ cu caracter individual, reclamanții având în opinia instanței un interes colectiv ce impune judecarea cauzei în mod unitar și echitabil pentru toate părțile implicate.

Pe de altă parte, a reținut că potrivit art. 130 alin. (2), art. 131 C. proc. civ. și în raport cu Decizia RIL nr. 31/2019, este imperios necesar ca, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, să fie verificată competența instanței și să se analizeze eventualele motive care ar necesita declinarea de competență în favoarea altei instanțe, altfel competența instanței inițial sesizate se va consolida, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Tribunalul Timiș a apreciat că, în prezenta cauză, s-a consolidat competența instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis, revenindu-i instanței inițial sesizate competența de a soluționa mai departe cauza.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar inițiat în fața instanței de contencios administrativ, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Com. Cătunele și pârâta S.C. C. S.R.L., anularea autorizației de construire nr. x din data de 4 mai 2020 și suspendarea actului administrativ atacat, precum și a lucrărilor de construire.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Înalta Curte constată că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

În ceea ce privește împrejurarea că disjungerea a avut loc la al doilea termen de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 131 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, din analiza încheierilor de ședință de la 04.02.2021 și de la 04.03.2021 din fața Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, rezultă că fusese prorogată discutarea competenței instanței conform art. 131 C. proc. civ., apreciindu-se necesară depunerea de înscrisuri suplimentare pe acest aspect. Or, deși regula dedusă din prevederile art. 131 C. proc. civ. este imperativă, necesitatea dovedirii prin probe suplimentare a domiciliului părților poate duce, în anumite situații excepționale, la discutarea competenței primei instanțe și la al doilea termen de judecată.

Pe de altă parte, nu prezintă nicio relevanță natura interesului reclamanților (dacă este unul comun sau nu), cât timp în materia contenciosului administrativ existența vătămării (ca și condiție de acces la instanța de contencios administrativ) se analizează individual, textul art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ neinstituind o coparticipare procesuală activă obligatorie chiar dacă se atacă un act administrativ ce produce vătămări mai multor persoane. Cu alte cuvinte, competența teritorială se stabilește raportat la fiecare reclamant în parte, deoarece fiecare reclamant invocă o vătămare proprie.

Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalului Timiș, în a cărui circumscripție au domiciliul reclamanții din prezentul dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și Primarul Comunei Cătunele în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.