ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4760/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în calitate de grefieri în cadrul Tribunalului Botoșani, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea parțială a Deciziei nr. 22 din data de 01.02.2018 a Curții de Apel Suceava, în ceea ce privește drepturile salariale ce le-au fost stabilite prin respectivul act, prin care s-a dispus că începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Botoșani beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia menționată. Totodată, au solicitat obligarea angajatorului Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie de încadrare, prin care să se stabilească în favoarea lor salariul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, respectiv cea de grefier, studii superioare, grad profesional I, gradație 5 (peste 20 ani vechime în funcție), coeficient 2.17 în cadrul tribunalelor, precum și obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale conform deciziei ce se va emite, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Prin sentința nr. 5440 din data de 18 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată ca nefondată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 5440 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenții-reclamanți au susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, că instanța de fond nu a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, au arătat că în urma emiterii Deciziei nr. 22/01.02.2018 contestată în cauză, salariile lor nete în plată au scăzut începând cu data de 01 ianuarie 2018, contrar recomandărilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale potrivit cărora, după data menționată, niciun venit net în sistemul bugetar nu va scădea. În concret, în urma emiterii deciziei contestate, pentru o parte din personalul auxiliar de specialitate salariul a scăzut motivat de respectarea limitei de 30%, astfel cum aceasta a fost prevăzută în art. 25 din cap. III, secțiunea a III-a din Legea nr. 153/2017.

În opinia recurenților-reclamanți, limitarea tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și limitarea salariilor de bază la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 în cazul în care, urmarea majorării din anul 2018, acestea ar fi mai mari, se încalcă dispozițiile Circularei Ministerului Justiției nr. 6/9604/01.03.2018, deoarece aceste sporuri ar trebui să fie calculate individual și nu în mod cumulat pe total buget, așa cum este prevăzut.

Așadar, la nivelul altor curți de apel salariile personalului auxiliar de specialitate au fost calculate diferit, rezultând diferențe semnificativ mai mari. Astfel, în aplicarea legii-cadru de salarizare, Curtea de Apel Suceava a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar și nediscriminatoriu pentru personalul propriu și pentru cel de la instanțele aflate în raza Curții de Apel, fiind ținută de prevederile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 și de cele ale art. 46 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Au contestat recurenții-reclamanți modalitatea de calcul a drepturilor salariale, care nu s-a făcut în mod individual, rezultând astfel diferențe între salariații diferitelor curți de apel cu aceleași studii și vechime în specialitate, salariile unora fiind plafonate din cauza limitei de 30%, iar salariile celorlalți fiind indexate în mod constant, deși toți au aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În continuare, au susținut recurenții că grefierii cu peste 20 de ani vechime în funcție sunt defavorizați în comparație cu grefierii cu o vechime mai mică în funcție, deoarece, în urma aplicării Legii nr. 153/2017, acestora le-au crescut salariile cu sume cuprinse între 150-170 RON, în timp ce salariile lor au scăzut cu sume cuprinse între 12-14 RON, fiind plafonați și lipsiți de posibilitatea de a mai beneficia de vreo majorare salarială până în anul 2022.

Au apreciat că pentru personalul care depășește vechimea de 20 de ani, sporul de risc și suprasolicitare de până la 25%, precum și cel pentru păstrarea confidențialității de 5 %, ar trebui să crească având în vedere anii lucrați și munca depusă, cu atât mai mult că anumite sporuri au fost și de 50%, fiind câștigate prin hotărâri judecătorești, astfel încât actul trebuie interpretat în scopul în care el poate produce efecte și nu în acela în care nu ar produce niciun efect.

Ca urmare, câtă vreme salariul de bază acordat începând cu data de 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, al Anexei V din Legea nr. 153/2017, precum și aplicarea art. 5 din același capitol al aceluiași act normativ.

De asemenea, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual, pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora, mergând până la maximul prevăzut de lege, singura limitare impusă de lege fiind cea prevăzută la art. 25, respectiv ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30 % din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Au făcut recurenții trimitere la precizările reprezentanților Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în calitate de inițiatori ai Legii nr. 153/2017, în ceea ce privește modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, potrivit cărora: "Începând cu luna ianuarie 2018, în situația în care salariile de bază/indemnizațiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și, după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiției conform art. 23 din lege, și cu respectarea prevederilor art. 25 din lege", susținând că orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO.

În final au subliniat că potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan național acest principiu fiind consacrat prin O.G. nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Față de considerentele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept au invocat Circulara Ministerului Justiției nr. 6/9604/01.03.2018, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind principiul nediscriminării.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Curtea de Apel Suceava s-a solicitat respingerea recursului reclamanților și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, intimata-pârâtă a susținut că la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate s-a avut în vedere faptul că legea-cadru de salarizare trebuie interpretată în așa fel încât să se asigure o aplicare unitară pe întreaga perioadă 2018-2022, nefiind permis ca nivelul salariului din 2022, care va constitui un reper pentru stabilirea creșterilor salariale de care beneficiază fiecare persoană începând cu anul 2019, să fie fluctuant de la un an la altul sau de la o lună la alta ca urmare a creșterii/scăderii nivelului de sporuri acordate.

Intimatul-pârât Tribunalul Botoșani a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. A apreciat intimatul-pârât că decizia contestată de reclamanți a fost emisă în mod legal, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu respectarea dispozițiilor art. 25 din aceeași lege. Totodată, a susținut că acordarea sporurilor la nivel maxim de 45% pentru personalul care a atins nivelul maxim de salarizare, astfel cum solicită reclamanții, ar conduce la depășirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, încălcându-se nu numai dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, ci și principiile nediscriminării și egalității enunțate de art. 6 lit. b) și lit. c) din același act normativ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenți, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinările intimaților-pârâți, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din dezvoltarea criticilor recurenților-reclamanți aduse sentinței de fond rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept aplicabile în speță, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în limita plafonului de 30 %, astfel cum s-a prevăzut în art. 25 din cap. III, secțiunea a III-a din Legea nr. 153/2017.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici cu privire la soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu această parte sub acest aspect, astfel încât soluția amintită urmează a fi menținută în consecință.

De asemenea, Curtea de Apel București a respins ca nefondate excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, precum și acțiunea formulată de reclamanți, reținând că diferențele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, și nu al încălcării acesteia.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Astfel, instanța de control judiciar reține că la emiterea deciziei contestate au fost avute în vedere prevederile art. 4 și art. 5 din capitolul VIII, respectiv art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2007, recurenții criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit la nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferențe salariale între angajați în sensul că, în condițiile în care autoritățile pârâte au înțeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite și nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situație în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, or, în cauză, angajatorul limitează în mod nelegal sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică la 10%, deși cuantumul acestuia este de 25%, iar cel pentru păstrarea confidențialității la 5%, deși acesta ar fi trebuit să crească ținând cont de anii lucrați și de activitatea depusă.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 prin care, stabilind principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 01 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, în privința personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Or, în speță, Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care presupun o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017. Însă, în măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Așadar, s-a avut în vedere faptul că legea-cadru de salarizare trebuie interpretată astfel încât să se asigure o aplicare unitară pe întreaga perioadă 2018-2022 și numai ultima ipoteză expusă supra poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fonduri publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat, operează o simplă majorare de 25%, atât în privința salariului de bază, cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

De altfel, în ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În cauză, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz, această limită fiind avută în vedere de Curtea de Apel Suceava la emiterea actului administrativ contestat.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, prevederile Legii nr. 53/2017 nu conțin o astfel de dispoziție ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

De asemenea, prevederile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 au statuat în sensul că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar în conformitate cu alin. (2), Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune, beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

Cât privește regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, se reține că aceasta cunoaște și excepții, fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2

1

), alin. (4) și alin. (6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Ca atare, reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu este contradictorie față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret, și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Referitor la pretinsa discriminare invocată de către recurenții-reclamanți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține un atare tratament câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Așadar, nu se poate aprecia că reclamanții ar fi discriminați prin actul atacat, deoarece inegalitatea salariilor nu rezultă din modul de aplicare a legii de către pârâtă, ci din modul în care a fost concepută majorarea salariilor prin Legea nr. 153/2017, aceasta prevăzând calcularea majorării în funcție de salariile și sporurile de care salariații beneficiau în luna decembrie 2017 prin majorarea lor cu 25%.

Cu privire la acest aspect este relevantă Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Înalta Curte amintește că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 09 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

În fine, instanța de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept întrucât aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată și neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește susținerile reclamanților privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că nu a existat o astfel de încălcare, în condițiile în care reglementarea prin care au fost diminuate salariile reclamanților s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reținut în jurisprudența CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieș și J. c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanță reținând în mod corect că decizia contestată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenții-reclamanți în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B., F., D., H., C., G., A., E., I. împotriva sentinței civile nr. 5440 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.