ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4729/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.06.2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare nr. x din 27.05.2011.

Prin sentința civilă nr. 641/CA din 13.10.2018, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a luat de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă, reținând că, din petitul formulat și din motivele de fapt și de drept susținute, rezultă calificarea litigiului ca fiind unul contractual, fundamentat pe neexecutarea obligațiilor contractuale de către una dintre părți, iar conform art. 8 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că în materia contenciosului administrativ astfel de litigii sunt admisibile.

De asemenea, prin aceeași încheiere, instanța a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, reținând că din interpretarea art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol rezultă că în materia contenciosului administrativ, inclusiv în litigiile derivând din contracte administrative, sunt prevăzute reguli speciale privind prescripția acțiunilor, care derogă de la prevederile generale cuprinse în C. civ., acestea din urmă fiind inaplicabile.

A mai reținut că prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 vizează o ipoteză specială, de strictă aplicabilitate, astfel că acestea nu sunt aplicabile și pentru situația în care nu s-a dispus sau nu s-a solicitat anularea contractului administrativ, ci doar obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri contractuale, situație în care rămân aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. e) care consacră un termen special de prescripție de 6 luni, termen care începe să curgă de la data finalizării procedurii prealabile sub forma procesului-verbal de conciliere.

Instanța a mai reținut în speță nu s-a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, neexistând astfel un proces-verbal de conciliere încheiat între părți sau un alt act care să exprime rezultatul procedurii prealabile, astfel că termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii nu a început să curgă și nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție.

3.1. Împotriva sentinței nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii introductive, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare nr. x din 27.05.2011.

În motivarea recursului arată că prin încheierea din 12.12.2018, instanța a respins toate probele propuse prin cererea de chemare în judecată, apreciindu-le ca nefiind utile cauzei. Consideră că aceste probe erau utile soluționării cauzei, ele constând în interogatoriul pârâtei și proba cu expertiza.

Precizează că nu înțelege să critice soluțiile date de către prima instanță cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, respectiv excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fond, arată că prin contractul de finanțare nr. x din 27.05.2011 a accesat o finanțare nerambursabilă pentru proiectul "Sera de legume cu secție procesare tomate" și că a implementat proiectul în conformitate cu legislația în vigoare, realizându-l în proporție de aproximativ 80% și beneficiind de 4 plăți din partea pârâtei.

Susține că până la întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 06.09.2013, procedura a trecut prin filtrul verificărilor personalului specializat din structurile pârâtei, care a confirmat respectarea procedurii.

Consideră că, dacă ar fi existat o greșeală, ar fi trebuit să i se atragă atenția cu ocazia primei cereri de plată, întrucât în acest mod ar fi avut șansa remedierii sau retragerii din proiect.

Apreciază că pârâta nu a dat dovadă de bună-credință și că i s-a solicitat rambursarea întregului ajutor financiar, fără a se ține cont de faptul că până la acel moment procedura de accesare de fonduri a fost verificată de reprezentanții pârâtei.

Recurenta-reclamantă opinează că prin administrarea probatoriului propus ar putea dovedi faptele ilicite ale pârâtei, care pot conduce la reținerea în sarcina acesteia a culpei contractuale.

Menționează că i s-a cauzat un prejudiciu egal cu suma pretinsă de instituția pârâtă, cu care s-a înscris și la masa credală.

Arată că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1350 din noul C. civ., în condițiile în care prin contractul de finanțare și anexele la acesta, pârâta și-a asumat obligația de a verifica procedura derulată.

3.2. Împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs incident pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, respectiv casarea în parte a încheierii recurate, în sensul înlăturării considerentelor instanței privitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, apreciază că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ, respectiv art. 8, art. 18 și art. 19.

Susține că în cuprinsul cererii de chemare în judecată recurenta: nu menționează un act administrativ anume prin care a fost prejudiciată și nici nu solicită anularea pe calea contenciosului administrativ a vreunui act administrativ emis de A.P.D.R.P. (AFIR); nu indică în concret clauzele contractului de finanțare pe care AFIR nu le-a respectat.

Învederează că, în materia contenciosului administrativ, acțiunea în despăgubiri nu poate fi disociată de anularea actului administrativ sau de refuzul nejustificat de soluționare a unei petiții, acțiuni care să cauzeze un eventual prejudiciu.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocă dispozițiile speciale ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, arată că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.09.2013 și Decizia nr. 33974/22.10.2013 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare au fost supuse controlului judiciar, constatându-se legalitatea și temeinicia acestora. Astfel, consideră că momentul când reclamanta a cunoscut întinderea pretinsului prejudiciu a fost cel al pronunțării Deciziei nr. 2690 a Înaltei Curte de Casație și Justiției în dosarul nr. x/2013, respectiv data de 20.10.2016.

Pe de altă parte, arată că în situația în care reclamanta nu se raportează la aceste acte administrative, momentul de la care ar putea curge termenul de prescripție de 1 an este cel al rezilierii contractului de finanțare și retragerii finanțării nerambursabile acordate, măsuri dispuse prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 06.09.2013.

Precizează că oricare ar fi momentul la care ne raportăm, se constată prescrierea dreptului material la acțiune al reclamantei.

Critică faptul că, deși instanța de fond prin încheierea din data de 12.12.2018 a reținut că în litigiile derivând din contractele administrative sunt prevăzute reguli speciale privind prescripția acțiunilor în materia contenciosului administrativ, a apreciat că, față de obiectul prezentului litigiu, prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile.

Recurenta-pârâtă susține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) și alin. (2)

1

din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta a cunoscut întinderea pretinsei pagube încă de la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.09.2013 sau cel mult de la momentul pronunțării Deciziei nr. 2690 de către Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul nr. x/2013, respectiv la data de 20.10.2016.

Recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului principal ca nefondat și menținerea sentinței recurate, arătând că în speță culpa procesuală aparține reclamantei, impunându-se a se reține autoritatea de lucru judecat în raport cu soluția definitivă dată într-un litigiul anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 și în care s-a stabilit că revine reclamantei culpa pentru rezilierea contractului ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaților contractuale asumate prin manipularea procedurii de achiziție publică și nereguli în implementarea contractului de finanțare.

Consideră că, potrivit clauzelor contractuale, beneficiarul poartă răspunderea pentru modul de implementare a proiectului, iar potrivit prevederilor contractului de finanțare, autoritatea contractantă poate să verifice, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, respectarea criteriilor de eligibilitate și selecție, iar în cazul în care constată nereguli demarează procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru cheltuielile constatate neeligibile.

Relativ la susținerea conform căreia în dosarul penal nu a fost reținută vreo faptă penală în sarcina d-lui C. ori a S.C. A. S.R.L., arată că aceasta nu este de natură a demonstra încălcarea de către AFIR a clauzelor contractului de finanțare.

În ceea ce privește prejudiciul pretins de reclamantă, arată că în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru a constata răspunderea civilă contractuală.

În privința condiției existenței unui act administrativ nelegal anulat de instanță, arată că s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2013, legalitatea și temeinicia actelor administrative emise de AFIR referitor la retragerea finanțării nerambursabile și rezilierea contractului de finanțare.

Consideră că prejudiciul indicat de recurentă nu are o existență concretă și nu poate fi reținută vreo culpă ori o faptă ilicită a AFIR cu privire la retragerea finanțării nerambursabile, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii sale contractuale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința și încheierea recurate în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., este nefondat, iar recursul incident declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este lipsit de interes.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.737.030,60 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin încălcarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare nr. x din 27.05.2011.

2.1. În ceea ce privește recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că, deși aceasta a indicat în mot expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de fond a respins proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu expertiza evaluatorie, apreciindu-le ca nefiind utile cauzei.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu invocă încălcarea de către instanța de fond a unor aspecte procedurale în soluționarea cererii de probațiune, acest motiv de casare nu poate fi reținut, dat fiind faptul că instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Instanța de control judiciar constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Referitor la celelalte critici formulate prin cererea de recurs, pe care recurenta-reclamantă le-a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse în dosarul Tribunalului Satu Mare la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanțe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să permită încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță, instanța de recurs constată că recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt normele de drept material ce au fost, în opinia sa, încălcate sau aplicate greșit de către prima instanță și nici argumentele concrete pentru care a apreciat în acest mod, prin cererea de recurs fiind reiterate aspecte de fapt ale cauzei, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reține că recurenta-pârâtă justifică vreun interes, în condițiile în care, deși excepțiile au fost respinse, pretențiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată au fost, de asemenea, respinse, soluție care profită recurentei-pârâte.

În acest sens, recurenta-pârâtă nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obține prin schimbarea soluției pronunțate cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii și a dreptului material la acțiune, câtă vreme acțiunea pe fond a fost respinsă.

Prin urmare, întrucât scopul urmărit prin promovarea recursului nu a fost arătat de către recurent, se constată că, în privința recursului incident declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, formulat cu privire la încheierea din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. și ca lipsit de interes recursul incident declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 199/CA/2018 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii din 12 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.